Cum putem eradica materialele cu abuzuri sexuale asupra copiilor de pe internet?

Antreprenoarea socială Julie Cordua lucrează la o problemă despre care nu este ușor de discutat: imaginile și videoclipurile de pe internet cu abuzuri sexuale asupra copiilor. La Thorn, ea construiește o tehnologie care să interconecteze industria IT cu forțele de ordine și cu guverne - astfel încât să putem opri cu ușurință distribuția virală a materialelor cu abuzuri și să-i salvăm pe copii mai rapid. Aflați mai multe despre cum această soluție, folosită la scară globală, poate ajuta la distrugerea comunităților care consideră normal abuzul sexual asupra copiilor. (Acest plan ambițios face parte din proiectul Audacious, inițiativa TED de a inspira și finanța schimbarea globală.)

[Discurs cu puternic impact emoțional]

În urmă cu cinci ani,

am primit un telefon
care mi-a schimbat viața.

Îmi aduc aminte foarte clar acea zi.

Era cam în perioada asta a anului,

iar eu eram la birou.

Îmi amintesc că soarele
strălucea prin fereastră.

A sunat telefonul.

Am răspuns,

erau doi agenți federali
care îmi cereau ajutorul

în identificarea unei fetițe

ce apărea în sute de poze găsite online,
în care era abuzată sexual.

Tocmai începuseră să lucreze la caz,

dar ce știau deja

era că abuzul ei se difuza
pe internet de ani de zile

pe site-uri obscure,
dedicate abuzului sexual al copiilor.

Cel care o abuza era incredibil
de priceput la tehnologie:

imagini și videoclipuri noi
la fiecare câteva săptămâni,

dar foarte puține indicii
despre cine era victima

sau unde se afla.

Așa că au apelat la noi,

pentru că auziseră că eram
o organizație non-profit nouă

ce construia tehnologie pentru combaterea
abuzului sexual asupra copiilor.

Însa noi aveam doar doi ani vechime

și ne ocupasem numai de cazuri
de trafic de copii în scop sexual.

Așa că am fost nevoită să-i spun

că nu aveam nimic.

Nu aveam nicio informație care să-i poată
ajuta să oprească acest abuz.

Le-a luat acelor agenți încă un an

pentru a găsi în cele din urmă fetița.

Și până când au reușit să o salveze,

deja sute de imagini și videoclipuri
cu violurile asupra ei deveniseră virale,

pornind de la acel site obscur,

până la rețele private,
grupuri private de chat,

ba chiar și pe site-uri obișnuite,
folosite de oameni ca noi

zi de zi.

Iar astăzi, în timp ce ea încearcă
să-și revină,

are de trăit cu realitatea
că mii de oameni din întreaga lume

continuă să vizioneze
abuzurile a căror victimă a fost.

Am înțeles, în ultimii cinci ani,

că acest caz e departe de a fi singurul.

Cum am ajuns aici, ca societate?

La sfârșitul anilor 1980,
pornografia infantilă

sau, mai precis, materialele
cu abuz sexual asupra minorilor,

fusese aproape eliminată.

Noile legi și înăsprirea pedepselor
au făcut pur și simplu prea riscantă

comercializarea ei
prin poșta tradițională.

Dar apoi a apărut internetul,
iar piața a explodat.

Cantitatea de materiale
aflate în circulație azi

este imensă și în creștere.

Vorbim de o problemă globală,

dar dacă ne uităm doar în SUA:

numai aici, anul trecut,

mai mult de 45 de milioane de imagini și
clipuri cu abuzuri sexuale asupra copiilor

au fost raportate către Centrul Național
pentru Copii Dispăruți și Exploatați,

și asta e aproape dublu
față de anul anterior.

Iar detaliile din spatele acestor numere
sunt greu de digerat:

peste 60% din imagini
sunt cu copii mai mici de 12 ani,

iar majoritatea dintre ele includ
acte extreme de violență sexuală.

Agresorii sunt invitați în camerele
de chat dedicate abuzului asupra copiilor,

unde câștigă puncte și notorietate

cu cât săvârșesc mai multe abuzuri
și aduc mai multe victime.

Pe această piață,

moneda de schimb e reprezentată
de conținut în sine.

E clar că agresorii au învățat repede
să se folosească de noile tehnologii,

iar riposta noastră ca societate
nu a ținut pasul.

Acești agresori nu citesc acorduri
de utilizare a site-urilor web,

iar conținutul nu respectă
limitele geografice.

Iar când noi vedem doar o bucățică
din toată realitatea, ei câștigă,

pentru că exact așa răspundem în prezent.

Forțele de ordine acționează
doar într-o anumită zonă de jurisdicție.

Companiile se uită
doar pe platformele lor.

Și orice află la un moment dat,

rareori este împărtășit.

E foarte clar că această abordare
descentralizată nu funcționează.

Trebuie să ne readaptăm
abordarea împotriva acestei epidemii

la era digitală.

Exact asta facem noi la Thorn.

Construim tehnologia necesară
pentru a conecta aceste puncte,

pentru a-i înarma pe cei din linia întâi,

forțele de ordine, ONG-uri și companii,

cu instrumentele necesare
eliminării totale de pe internet

a materialelor cu abuzuri
asupra copiilor.

Haideți să discutăm puțin...

(Aplauze)

Vă mulțumesc!

(Aplauze)

Haideți să discutăm puțin despre
care sunt aceste puncte, mai precis.

După cum vă puteți imagina,
acest conținut e îngrozitor.

Nu vrei să te uiți la așa ceva
dacă nu ești absolut obligat.

Astfel, majoritatea companiilor
sau structurilor de ordine

care au acces la aceste informații

pot transforma fiecare fișier
într-un șir unic de numere.

Se numește „hash”.

E practic un fel de amprentă

pentru fiecare fișier sau videoclip.

Asta permite ca informația
să fie folosită în investigații

sau de către companii pentru a înlătura
conținutul nedorit de pe platformele lor,

fără să revadă
de fiecare dată acele imagini.

Totuși, problema care apare

este că sunt sute de milioane
de astfel de „hash”-uri

depozitate în baze de date
din toată lumea.

Într-o astfel de bază de date,

un „hash” poate fi folosit
doar de instituția căreia îi aparține.

Dar neexistând o corelare între aceste
date, nu știm câte sunt de fapt.

Nu știm câte se referă la copii
care au fost deja salvați

sau care trebuie identificați.

Deci prima noastră premisă, și cea mai
importantă, e că toate aceste date

trebuie corelate.

Există două moduri în care aceste date,
combinate cu un program la scară globală,

pot avea un impact important
în spațiul digital.

Primul e pentru forțele de ordine:

să-i ajute să identifice
noile victime mai rapid,

împiedicând abuzul

și oprindu-i pe cei care produc
aceste materiale.

Al doilea e pentru companii:

pot obține astfel indicii în identificarea
sutelor de milioane de fișiere

aflate în circulație astăzi,

le pot elimina

și pot opri încărcarea de noi fișiere,
anulând riscul de a deveni virale.

Acum patru ani,

când acel caz a fost soluționat,

stăteam pur și simplu cu echipa,
și am simțit acest...

... sentiment profund de eșec,
aș putea să spun,

pentru că am urmărit îndeaproape
pe tot parcursul acelui an

căutarea fetiței.

Și am putut identifica
fiecare etapă a anchetei

în care, dacă tehnologia
ar fi fost disponibilă,

ar fi găsit-o mai repede.

Așa că după această experiență

am început să facem
singurul lucru la care ne pricepeam:

am început să construim
un program software.

Am început cu forțele de ordine.

Visul nostru era să implementăm
un fel de buton de alarmă

în birourile poliției din întreaga lume,
astfel încât în secunda în care

oricine îndrăznea să posteze
o nouă victimă online,

cineva să înceapă să-o caute imediat.

Desigur, nu vă pot da detalii
despre acest program,

dar e funcțional astăzi în 38 de țari,

și a redus timpul necesar
pentru a ajunge la un copil abuzat

cu peste 65%.

(Aplauze)

Iar acum ne pregătim
pentru al doilea obiectiv:

realizarea unui program
care să ajute companiile

să identifice și să elimine
astfel de conținuturi.

Haideți să vorbim puțin
despre aceste companii.

Vă spuneam: 45 de milioane de imagini
și videoclipuri doar în SUA,

doar anul trecut.

Acestea proveneau doar de la 12 companii.

12 companii, 45 de milioane de fișiere
cu abuz sexual asupra copiilor.

Și e vorba de exact acele companii
care au puterea financiară

să investească în infrastructura
necesară eliminării acestor materiale.

Dar există și sute de alte companii,

companii mici și mijlocii din toată lumea,

care trebuie să facă acest efort,

dar ele fie: 1) nu-și pot imagina
că platforma lor va fi folosită

pentru a publica abuzuri,

sau 2) nu își permit să cheltuiască
pe ceva ce nu aduce profit.

Așa că am construit
noi pentru ei acest program,

care devine tot mai inteligent, pe măsură
ce e folosit de mai multe companii.

Să vă dau un exemplu.

Primul nostru partener, Imgur,
dacă nu ați auzit de această companie,

e una dintre cele mai vizitate
site-uri din SUA,

cu milioane de fișiere încărcate
de utilizatori în fiecare zi,

având misiunea de a face internetul
un loc mai distractiv.

Ei au fost primii cu care am colaborat.

În primele 20 de minute de folosire
a programului nostru,

deja cineva a încercat să încarce
un material cunoscut de abuz.

Au reușit să-l oprească și să-l elimine,

raportând-ul apoi Centrului Național
pentru Copii Dispăruți și Exploatați.

Dar au mers chiar și mai departe,

și au inspectat contul persoanei
care l-a încărcat.

Au găsit acolo alte sute de materiale
cu abuz sexual asupra copiilor

pe care noi nu le observasem niciodată.

Și de aici am început să vedem
impactul exponențial.

Am eliminat materialele găsite,

le raportăm Centrului Național
pentru Copii Dispăruți și Exploatați,

iar apoi aceste „hash”-uri
sunt reintroduse în sistem

ca să poată fi folosite
de toate celelalte companii.

Iar când milioanele de materiale
identificate duc către alte milioane

și, în timp real, companii din întreaga
lume au șansa să identifice și să șteargă

aceste conținuturi, vom fi mărit drastic
viteza cu care eliminăm

materialele cu abuz sexual asupra copiilor
de pe internet, din întreaga lume.

(Aplauze)

Dar asta nu se poate realiza
doar cu un program software,

fără niște acțiuni de amploare.

Trebuie să mobilizăm mii de polițiști,

sute de companii din întreaga lume,

iar tehnologia ne va permite
să-i întrecem pe răufăcători

și să eradicăm comunitățile care consideră
normal abuzul sexual asupra copiilor

din întreaga lume.

Și acum e cel mai bun moment
să facem asta.

Nu mai putem pretinde că nu înțelegem
ce impact are asta asupra copiilor noștri.

Prima generație de copii a căror abuzuri
au făcut înconjurul lumii

sunt acum tineri adulți.

Centrul Canadian
pentru Protecția Copilului

tocmai a făcut recent un studiu
asupra acestor tineri,

ca să înțeleagă traumele unice
din care încearcă să își revină,

știind ca abuzul la care au fost supuși
încă exstă online.

80% din acești tineri
au luat în considerare sinuciderea.

Mai mult de 60% din ei
au și încercat să o facă.

Iar majoritatea trăiesc zi de zi cu spaima

că în timp ce merg pe stradă,
sau se duc la un interviu pentru angajare,

sau se duc la școală,

sau întâlnesc pe cineva online,

că acea persoană a văzut abuzul lor.

Această îngrijorare a devenit realitate
pentru mai mult de 30% dintre ei.

Au fost recunoscuți din materialele
de pe internet cu abuzul asupra lor.

Nu e nicidecum ușor ce facem,

dar nu este nici imposibil.

Acum e nevoie de voință:

voință din partea societății

de a se uita la ceva
care este foarte greu de privit,

și de a aduce acel ceva la lumină,

astfel încât acești copii să fie auziți;

voință din partea companiilor
de a acționa și a se asigura

că platformele lor
nu conțin abuzuri ale minorilor;

dorință din partea guvernelor
de a dota forțele de ordine

cu instrumentele necesare
investigării infracțiunilor digitale,

mai ales când victimele nu se pot apăra.

Acest angajament cutezător
face parte din această hotărâre.

E o declarație de război împotriva

unuia dintre cei mai întunecați
demoni ai omenirii.

Dar vreau să cred

că ce facem acum
e o investiție pentru un viitor

în care fiecare copil poate fi,
pur și simplu, doar un copil.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)