De ce creionul este perfect

De ce sunt creioanele în formă de hexagon și de ce au clasica culoare galben? Proprietara unui magazin de creioane, Caroline Weaver ne introduce în fascinanta istorie a creionului.

Cred că sunetul are un rol important
atunci când folosești un creion,

acel scârțâit care se aude.

(Scârțâit)

[Lucruri mici. Idei mari.]

[Caroline Weaver despre creion]

Creionul este un instrument foarte simplu.

Este făcut din lemn
și câteva straturi de vopsea

o gumă și o mină,

făcută din cărbune, argilă și apă.

A fost nevoie de sute de oameni
de-a lungul secolelor

să ajungă la acest design.

Iar această îndelungă colaborare

e ceea ce îl face un instrument perfect.

Povestea creionului începe cu cărbunele.

Oamenii începuseră să găsească
întrebuințări utile

pentru acest material nou.

Îl tăiau în bețigașe mici

și îl înfășurau cu sfoară,
piele de oaie sau hârtie

și îl vindeau pe străzile Londrei

pentru a fi folosit la scris sau desenat,

de multe ori era vândut
fermierilor și păstorilor,

care îl foloseau să însemneze animalele.

În Franța,

Nicolas-Jacques Conté a descoperit
o metodă de măcinare a cărbunelui,

amestecându-l cu pulbere de argilă
și apă, ca să facă o pastă.

Apoi, această pastă era pusă într-o formă
și arsă într-un cuptor,

iar rezultatul era o mină solidă de grafit

care nu se rupea, era netedă,
putând fi folosită --

mult mai bună decât orice se găsea atunci,

și până în ziua de azi această metodă
este folosită la fabricarea creioanelor.

În acest timp, în America,
în Concord, Massachusetts,

Henry David Thoreau a introdus
scara de clasificare

a durității creioanelor.

Clasificarea era de la 1 la 4,

numărul 2 având duritatea ideală
pentru uzul general.

Cu cât creionul era mai moale,
cu atât avea mai mult grafit

iar linia mai închisă și mai fină.

Cu cât era mai solid, cu atât
conținea mai multă argilă

și era mai ușor și mai fragil.

La început, când erau executate manual,
creioanele erau rotunde.

Nu erau ușor de făcut,

iar americanii au fost aceia
care au automatizat acest meșteșug.

Mulți îl recunosc pe Joseph Dixon

ca fiind printre primii
care au creat echipamente

care să taie bucățile de lemn,
să facă adâncituri în lemn,

să aplice lipiciul...

Și și-au dat seama că era
mai ușor și mai eficient

să facă un creion hexagonal,

iar acest lucru a devenit standard.

De când au apărut creioanele,

oamenilor le-a plăcut că se pot șterge.

Inițial, firimiturile de pâine

se foloseau pentru a șterge
urmele de creion

iar mai târziu guma
și piatra ponce.

Guma de la capăt
a fost adăugată în 1858,

când librarul american Hymen Lipman
a brevetat primul creion

cu o gumă atașată,

lucru care a schimbat regulile jocului.

Primul creion galben din lume
a fost KOH-I-NOOR 1500.

KOH-I-NOOR a făcut
un lucru neobișnuit

vopsind creionul cu 14 straturi
de vopsea galbenă

scufundându-l la capăt
în aur de 14 carate.

Există un creion pentru toți

și fiecare are o poveste.

Blackwing 602 este cunoscut
pentru că este folosit de mulți scriitori,

în special John Steinbeck
și Vladimir Nabokov.

Există apoi compania de creioane Dixon.

Ei sunt cei care au introdus
Dixon Ticonderoga.

Este un simbol,

e ceea ce îți vine în minte
când te gândești la creion

și când îți aduci aminte de școală.

Creionul este, într-adevăr,
un obiect la care

consumatorul de rând
nu se gândește de două ori

despre cum este făcut
sau de ce e făcut așa,

pentru că dintotdeauna a fost așa.

După părerea mea,
nu se poate face nimic

pentru a face creionul mai bun decât este.

E perfect.