Kary Mullis prezintă generaţia viitoare de tratament împotriva infecţiilor ucigaşe

Bacteriile rezistente la medicamente ucid chiar şi în spitalele de vârf. Dar de acum infecţiile cu agenţi puternici precum stafilococi sau antrax pot avea o surpriză. Câştigător al premiului NOBEL, chimistul Kary Mullis, care a fost martor la moartea unui prieten când antibioticele puternice au eşuat, dezvăluie un nou remediu radical care se arată extraordinar de promiţător.

Deci, s-a întâmplat cu patru , cinci ani, în urmă,

Eram pe o scenă în Philadelphia, cred,

cu o pungă asemănătoare cu aceasta.

Am scos o moleculă din această pungă.

Şi ziceam, nu cunoaşteţi molecula asta destul de bine.

Dar organismul vostru o cunoaşte extrem de bine.

Credeam pe atunci că este urâtă de corpul vostru.

Pentru că suntem imunizaţi împotriva ei. Este un epitop alpha-gal.

Şi pentru că valvele de la inima de porc au o grămadă de aşa ceva pe ele

nu este uşor să o transplantezi unui om.

De fapt corpul nostru nu le urâşte.

Corpul nostru le adoră. Le mănâncă.

Vreau să spun că celule sistemului nostru imunitar sunt permanent înfometate.

Şi dacă un anticorp este lipit pe unul din aceste lucruri

pe celulă, înseamnă "asta e hrană".

Acum, mă gândeam la asta şi am spus, ştiţi, avem

acest răspuns imunitar la această moleculă ridicolă

pe care nu o producem, dar o găsim foarte mult în alte animale şi lucruri.

Dar am spus că nu putem scăpa de el.

Fiindcă toţi oamenii care au încercat să tranplanteze valve de inimă

au aflat că nu pot scăpa de acea imunitate.

Şi am zis, de ce să nu folosim asta?

Ce ar fi dacă aş putea lipi această moleculă,

s-o ataşez pe o bacterie

care este patogenă pentru mine, care tocmai a invadat plămânii mei?

Vreau să spun că imediat aş putea apela

la un răspuns imunitar care era deja acolo.

Şi care nu va avea nevoie de cinci sau şase zile pentru a se dezvolta.

Ar urma sa atace imediat orice pe care este acest lucru s-a aşezat.

Ar fi cam acelaşi lucru care se întâmplă când

sunteţi opriti pentru taxa pe trafic în Los Angeles,

iar poliţistul aruncă o pungă de marijuana în maşina voastră,

iar apoi vă amendează pentru posesie de marijuana.

Este ca şi această modalitate foarte rapidă, foarte eficientă de a ridica oamenii de pe stradă.

(Râsete)

Deci poţi lua o bacterie

care nu face aceste lucruri deloc,

şi dacă ai putea sa o prinzi foarte bine de ea

vei obţine ridicarea ei de pe stradă.

Şi pentru anumite bacterii

nu mai avem metode într-adevăr eficiente de a face asta.

Antibioticele noastre se termină.

Vreau să spun, se pare că şi lumea se termină.

Deci probabil că nu va conta peste 50 de ani,

streptococii şi alte chestii asemănătoare vor fi de nestăpânit,

fiindcă noi nu vom mai fi aici. Dar dacă vom fi --

(Râsete)

vom avea nevoie de ceva pentru a scăpa de bacterii.

Aşa că am început să lucrez în acest sens,

împreună cu mai mulţi colaboratori.

Şi am încercat să le ataşăm la lucruri care

erau ele însele ataşate la anumite zone ţintă specifice,

bacterii care nu ne plac.

Şi mă simt acum ca George Bush.

Este ca "misiune îndeplinită".

Aşa că poate fac ceva prostesc, aşa cum făcea el atunci.

Dar de fapt chestia despre care vorbeam acolo am făcut-o acum să funcţioneze.

Şi ucide bacteriile. Le mănâncă.

Acest lucru poate fi înţepenit, ca acel mic triunghi verde acolo sus,

un fel de a simboliza asta chiar acum.

Poţi lipi asta la ceva numit aptamer ADN.

Şi acel aptamer ADN se va ataşa în mod specific

la o ţintă pe care ai selectat-o pentru el.

Deci poţi găsi o caracteristică mică la o bacterie neplăcută,

ca Stafilococus. Nu-mi place acesta în mod deosebit,

fiindcă anul trecut a ucis un profesor prieten al meu.

Nu răspunde la antibiotice. Deci nu-mi place.

Şi fac un aptamer care-l va ataşa la el .

Acela va şti cum să găsească stafilococul când este în organismul vostru,

şi vă va alerta sistemul imunitar pentru a-l vâna.

Iată ce s-a întâmplat. Vedeţi aceea linie chiar în vârf

cu punctele mici?

Este un grup de şoareci care au fost otrăviţi

de către prietenii noştri, oameni de ştiinţă din Texas,

de la baza aeriană Brooks, cu antrax.

Şi au fost deasemenea trataţi cu un medicament creat de noi

care va ataca în mod special antraxul,

şi va conduce sistemul vostru imunitar la el.

Veţi observa că că toţi au trăit, cei de pe linia de sus.

Acesta este o rată de supravieţuire de 100 la sută.

Şi de fapt au mai trăit încă 14 zile,

sau chiar 28, când în sfârşit i-am omorât,

şi i-am disecat şi ne-am dat seama ce nu a mers.

De ce nu au murit?

Şi nu au murit fiindcă nu mai aveau antrax.

Deci am reuşit. În regulă?

(Aplauze)

Misiune îndeplinită!

(Aplauze)