Daniel Goleman despre compasiune

Daniel Goleman, autorul cartii Inteligenta Emotionala, se intreaba de ce nu suntem plini de compasiune mai des.

Stiti, sunt uimit ca una dintre temele implicite la TED

este compasiunea. Aceste demonstatii impresionante pe care tocmai le-am vazut:

HIV in Africa, presedintele Clinton in prezentarea de aseara,

si as vrea, cu voia voastra, sa exersam un pic gandirea colaterala

pe tema compasiunii si sa o aducem de la un nivel general la unul personal.

Sunt psiholog, dar va asigur

ca nu voi intra pe panta sexuala.

(Rasete)

Exista un studiu foarte important realizat mai de demult

la Seminarul Teologic Princeton, in care se vorbeste despre motivele pentru care,

desi avem atat de multe ocazii sa ajutam,

uneori o facem si alteori nu.

Unui grup de studenti ai Seminarului Teologic Princeton

i s-a spus ca vor urma sa tina un exercitiu de predica

si fiecaruia i s-a dat subiectul predicii.

Jumatate dintre ei au primit ca si subiect

parabola Bunului Samaritean:

omul care a oprit un strain...

care s-a oprit si a ajutat un strain la ananghie aflat pe marginea drumului.

Cealalta jumatate a primit subiecte aleatorii din Biblie.

Apoi, fiecaruia, rand pe rand i s-a spus sa se duca in alta cladire

si sa isi sustina predica.

Mergand de la prima cladire la cea de-a doua,

fiecare dintre ei a trecut pe langa un om care era aplecat si gemea,

clar in nevoie. Intrebarea este: s-au oprit sa il ajute?

O intrebare si mai interesanta este:

A contat ca meditau la parabola

Bunului Samaritean? Raspunsul: Nu, nu a contat deloc.

Ceea ce s-a dovedit ca a determinat daca cineva se oprea

sa ajute strainul care avea nevoie de ajutor

a fost graba in care credeau ca se afla,

daca simteau ca sunt in intarziere sau erau absorbiti

de ceea ce aveau sa prezinte.

Si cred ca acesta este necazul cu viata noastra:

ca nu ne folosim de fiecare ocazie de a ajuta

pentru ca suntem concentrati in directia gresita.

Exista un nou domeniu in cadrul neurologiei, stiinta neuro-sociala.

Acesta studiaza circuitul din creierele a doua persoane

care se activeaza in timp ce interactioneaza.

Noua abordare legata de compasiune din punct de vedere al stiintei neuro-sociale

este ca circuitele noastre de baza sunt create sa ajute.

Asta inseamna ca, daca ingrijim o alta persoana,

automat empatizam, automat intram in rezonanta.

Exista niste neuroni nou identificati, neuroni gemeni,

care actioneaza ca neuroni Wi-Fi, activand in creierul nostru

exact zonele activate in creierul celeilate persoane. Intram in rezonanta automat.

Daca cealalta persoana se afla la nevoie, daca acea persoana sufera,

suntem automat pregatiti sa ajutam. Dovada, cel putin, aceasta este argumentatia.

Dar atunci intrebarea este: de ce nu o facem?

Cred ca aceasta se refera la un spectru

care merge de la o completa auto-preocupare

pana la observare, empatie si compasiune.

Si realitatea este ca, daca suntem concentrati pe noi insine,

daca suntem preocupati, asa cum deseori suntem pe parcursul unei zile,

nu ii observam pe ceilalti cu adevarat.

Si diferenta dintre atentia concentrata pe noi si pe ceilalti

poate fi foarte fina.

Acum cateva zile imi calculam impozitele si am ajuns la punctul

in care am insirat toate donatiile facute

si am avut o revelatie: am ajuns la un cec

catre Fundatia Seva si am observat cum gandeam

ca prietenul meu Larry Brilliant ar fi chiar fericit

ca am donat bani catre Seva.

Apoi am realizat ca ceea ce obtineam din donatie

era un succes narcisistic: aveam o parere buna despre mine.

Apoi am inceput sa ma gandesc la oamenii din Himalaya

ale caror cataracte vor fi vindecate si am realizat

ca m-am deplasat de la un fel de auto-focus narcisist

catre o bucurie altruista, la a ma simti bine

pentru oamenii care primeau ajutor. Cred ca acesta este un factor motivational.

Dar diferenta dintre a ne concentra pe noi insine

si a ne concentra pe altii

este una careia va incurajez sa ii dam cu totii atentie.

O puteti observa la nivel macro in lumea intalnirilor amoroase.

Am fost intr-un restaurant de sushi cu ceva timp in urma

si am surprins doua femei vorbind despre fratele uneia dintre ele

necasatorit. Si aceasta femeie spune:

"Fratele meu are probleme sa aiba intalniri

asa ca incearca intalnirile rapide." Nu stiu daca sunteti familiarizati cu fenomenul.

Femeile stau la mese si barbatii se muta de la o masa la alta

si exista un ceas si un clopotel si la fiecare 5 minute, bingo,

conversatia se tremina si femeia poate decide

daca sa ii dea cartea de vizita sau adresa de e-mail barbatului

pentru o continuare. Si aceasta femeie spunea:

"Fratele meu nu a obtinut niciodata o carte de vizita. Si stiu exact de ce.

Din momentul in care se aseaza, incepe sa vorbeasca in continuu despre el,

si nu intreaba nimic despre femeie".

Am facut un studiu pentru rubrica Sunday Styles

a New York Times, uitatndu-ma la inceputurile casniciilor,

pentru ca sunt foarte interesante - si am ajuns la casatoria

lui Alice Charney Epstein. Ea spunea

ca atunci cand era pe piata intalnirilor amoroase,

utiliza un test simplu cu care verifica oamenii.

Testul era: din momentul in care se intalneau

cat trecea pana cand tipul ii adresa ei o intrebare

care continea cuvantul "tu".

Se pare ca Epstein a castigat testul, de unde si articolul.

(Rasete)

Va arat acum un mic test

pe care va incurajez sa il incercati la o petrecere.

Aici la TED sunt multe momente prielnice.

Harvard Business Review a prezentat de curand un articol intitulat

" Momentul Uman" despre cum sa interactionezi cu adevarat

cu o persoana de la birou. Si spuneau:

lucrul de baza pe care trebuie sa il faci este sa iti inchizi BlackBerry-ul,

sa iti inchizi laptopul, sa nu mai visezi cu ochii deschisi

si sa ii oferi celuilalt atentia ta completa.

Exista un cuvant nou aparut in limba engleza

pentru momentul in care persoana cu care esti toceste tastele BlackBerry-ului

sau raspunde la mobilul si dintr-o data noi ceilalti nu mai existam.

Cuvantul este "pizzled" o combinatie intre perplex si infuriat.

(Rasete)

Cred ca se potriveste. Empatia, contactul

ne separa de persoanele machiavelice sau sociopate.

Am un cumnat expert in domeniul groazei si terorii

a scris Insemnari despre Dracula, Frankenstein concis,

a fost educat ca discipol al lui Chaucer,

dar s-a nascut in Transilvania

si cred ca l-a afectat un pic.

La un moment dat cumnatul meu, Leonard,

s-a hotarat sa scrie o carte despre un criminal in serie.

Acesta teroriza chiar zona in care stateam

cu multi ani in urma. Era cunoscut drept sugrumatorul din Santa Cruz,

iar inainte sa fie arestat isi omorase bunicii,

mama si 5 dintre colegii de la UC Santa Cruz.

Cumnatul meu merge sa intervieveze ucigasul

si cand il intalneste realizeaza

ca omul este absolut inspaimantator.

In primul rand are aproape 7 picioare inaltime,

dar asta nu e cel mai inspaimantator lucru.

Cel mai infricosator este ca IQ-ul lui este 160: un geniu cu acte.

Dar corelatia este zero intre IQ si empatia emotionala,

relationarea cu o alta persoana.

Acestea sunt controlate de parti diferite ale creierului.

La un moment dat cumnatul meu isi face curaj

si pune intrebarea la care vroia neaparat un raspuns:

Cum ai putut sa faci asa ceva?

Nu ai simtit niciun fel de mila pentru victime?

Crimele erau foarte intime - isi strangula victimele.

Ucigasul raspune cu nonsalanta:

"Nu. Daca as fi simtit discomfort, nu as fi putut sa o fac.

A trebuit sa opresc acea parte a mea. A trebuit sa opresc acea parte a mea."

Cred ca asta e foarte tulburator.

Intr-un fel m-am gandit la oprirea acelei parti din fiecare dintre noi.

Cand suntem absorbiti de orice si ne concentram asupra noastra

chiar blocam acea parte a noastra ca si cand am fi alta persoana.

Ganditi-va la fenomenul cumparaturilor si la posibilitatea

unui consumerism milos.

In acest moment, asa cum sublinia Bill McDonough,

obiectele pe care le cumparam si le folosim au consecinte ascunse.

Suntem cu totii victimele inocente ale unui unghi mort colectiv.

Nu observam si nu observam ca nu observam

moleculele toxice emise de un covor sau de tapiteria de pe scaune.

Nu stim daca materialul este un nutrient tehnologic

sau lucrat de mana; poate fi refolosit

sau ajunge la groapa de gunoi? Cu alte cuvinte,

suntem orbi la consecintele ecologice si de sanatate publica,

de dreptate sociala si economica

ale lucrurilor pe care le cumparam si folosim.

Intr-un fel camera in sine este elefantul din camera,

doar ca nu il vedem. Si am devenit victimele

unui sistem care ne indreapta in alta directie. Ganditi-va la asta.

Exista o carte minunata numita:

"Lucruri: viata ascunsa a obiectelor uzuale"

si vorbeste despre povestea din spatele unui tricou,

despre locul in care a fost cultivat bumbacul

ingrasamintele folosite si consecintele lor

asupra solului. Cartea mentioneaza, de exemplu,

ca bumbacul este foarte rezistent la colorantii textili;

in jur de 60% se pierde in apa reziduala.

E un lucru bine stiu de catre epidemiologi ca acei copii

care locuiesc in preajma fabricilor de textile tind sa aiba leucemie intr-o mai mare masura.

Exista o companie, Bennett and Company, care este furnizor pentru Polo,

Victoria' Secret. Acestia, datorita directorului general care este constient de ce se intampla,

a creat in China o alianta cu fabrica de coloranti

pentru a se asigura ca apa reziduala

va fi tratata corespunzator inainte de a se intoarce in pamant.

In prezent nu avem posibilitatea de a alege intre tricoul merituos

si cel imoral. De ce ar fi nevoie ca sa facem asta?

Ei bine, m-am gandit. Si in primul rand,

exista o tehnologie noua de marcaj electronic care permite oricarui magazin

sa afle intregul istoric al oricarui obiect de pe raftul magazinului.

Poti sa il urmaresti pana la fabrica de unde provine. Odata ce il poti urmari

pana la fabrica, poti analiza procesele de productie

folosite pentru fabricare si, daca este corect,

il poti eticheta ca atare.Iar daca nu este chiar corect,

poti merge, chiar astazi, poti merge in orice magazin

si scanand codul de bare

vei ajunge pe un site web.

Site-ul a fost creat pentru oamenii alergici la alune.

Pe site poti gasi date despre obiectul respectiv.

Cu alte cuvinte, in momentul achizitiei,

putem sa facem o alegere bazata pe compasiune.

Exista o zicala in lumea informaticii:

intr-un final toata lumea va stii tot.

Intrebarea este: va face vreo diferenta?

Cu ceva timp in urma, cand lucram pentru New York Times,

era in anii '80, am scris un articol

despre ceva ce atunci reprezenta o problema in New York:

oamenii fara adapost de pe strazi.

Am petrecut cateva saptamani pe teren cu o agentie de ajutor social

care avea grija de cei fara adapost. Am realizat privindu-i

prin ochii lor ca aproape toti erau pacienti de psihiatrie

care nu aveau unde sa se duca. Erau diagnosticati.

Efectul asupra mea a fost sa ma scuture din transa urbana in care,

atunci cand vedem in trecere un cersetor

cu coltul ochiului, ramane acolo, in zona periferica.

Nu observam si in consecinta nu actionam.

Intr-o zi imediat urmatorare, era o vineri, la sfarsitul zilei,

coboram spre metrou. Era ora de varf

si mii de oameni se scurgeau pe scari.

Din senin pe cand coboram scarile

am observat ca era un om cazut intr-o parte

fara camasa, nu misca, iar oamenii treceau peste el,

sute si sute de oameni.

Pentru ca transa mea urbana fusese oarecum slabita

m-am oprit sa vad ce se intamplase.

In momentul in care m-am oprit, jumatate de duzina de alti oameni

au sesizat imediat acelasi tip.

Am aflat ca era hispanic, nu vorbea engleza deloc,

nu avea bani, bantuise pe strazi zile intregi, infometat,

si lesinase de foame.

Imediat cineva s-a dus sa ia suc de portocale,

cineva a adus un hotdog, altcineva a chemat paza de la metrou.

Individul a fost imediat inapoi pe picioare.

A fost necesar doar un simplu act de observare.

Asa ca sunt optimist.

Multumesc foarte mult.

(Aplauze)