Ciclul de viață al unui tricou - Angel Chang

Aflați mai multe despre Cluburile Ted-Ed: https://ed.ted.com/clubs

Urmăriți întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/the-life-cycle-of-a-t-shirt-angel-chang

Gândiți-vă la tricoul clasic alb, cu mâneci scurte. Anual, vindem și cumpărăm 2 miliarde de tricouri la nivel mondial, făcându-le unele din cele mai comune obiecte de îmbrăcăminte din lume. Dar cum și unde se fabrică tricoul obișnuit, și care este impactul său asupra mediului? Angel Chang urmărește ciclul de viață al unui tricou.

Lecție de Angel Chang, animație de TED-Ed.

Multe mulțumiri sponsorilor noștri pentru sprijin! Fără voi acest clip nu putea fi realizat.
Alexandra Panzer, Jordan Tang, Christopher Jimenez, Juan, Tracey Tobkin, Alex Neal, Louie Lapat, Emily Lam, Kathryn J Hammond, Elliot Poulin, Sam, Noel Situ, Oyuntsengel Tseyen-Oidov.

Vizitați pagina Patreon TED-ED aici: https://www.patreon.com/teded

Gândiți-vă la tricoul clasic alb,
cu mânecă scurtă.

Anual, vindem și cumpărăm
2 miliarde de tricouri la nivel mondial,

făcându-le unele din cele mai comune
obiecte de îmbrăcăminte din lume.

Dar cum și unde se fabrică
tricoul obișnuit,

și care este impactul său asupra mediului?

Obiectele de îmbrăcăminte diferă mult,

dar un tricou tipic își începe viața
într-o fermă din America, China sau India,

unde bumbacul este semănat, irigat
și crescut pentru bulgării săi pufoși.

Mașini automate culeg cu grijă bulgării,

o mașinărie de prelucrare separă mecanic
puful de semințe,

iar apoi fibrele sunt presate
în baloți de 225 kilograme.

Plantelor de bumbac le sunt necesare
cantități mari de apă și pesticide.

2.700 litri de apă sunt necesari
pentru producerea unui tricou obișnuit,

suficient pentru a umple
peste 30 de căzi de baie.

Între timp, bumbacul folosește
mai multe insecticide și pesticide

decât orice altă cultură din lume.

Aceste substanțe poluante
pot fi cancerigene,

pot să-i îmbolnăvească pe muncitori

și să afecteze ecosistemele învecinate.

Unele tricouri se fac din bumbac organic,
crescut fără pesticide și insecticide,

dar bumbacul organic reprezintă sub 1%

din cele 22.7 milioane de tone de bumbac
produs în întreaga lume.

Odată ce baloții de bumbac părăsesc ferma,

sunt trimiși către filaturi,

de obicei în China sau India,

unde mașinării avansate amestecă,

cardează,

piaptănă,

destramă,

laminează,

și, în cele din urmă, răsucesc bumbacul
în fire albe ca zăpada, numite „șuvițe”.

Apoi, firele sunt trimise la filatură,

unde mașini uriașe de tricotat, circulare,

le țes în foi de material aspru, gri,

care, tratat termic și chimic,
devine moale și alb.

Aici, materialul este scufundat
în înălbitori și coloranți azoici,

folosiți în proporție de 70%
pentru colorarea textilelor.

Din păcate, unele dintre aceste substanțe
conțin carcinogeni, precum cadmiu,

plumb,

crom

și mercur.

Alte substanțe chimice dăunătoare
pot produce contaminarea pe scară largă

atunci când sunt deversate
în râuri și oceane.

În unele țări,
tehnologia a devenit atât de avansată,

încât întregul proces
de cultivare și producție

abia dacă mai necesită intervenția umană.

Dar numai până în acest stadiu.

După ce țesătura ajunge în fabrici,

de obicei în Bangladeș, China,
India sau Turcia,

munca umană este încă utilizată
la croirea tricourilor,

o operațiune prea complicată
pentru a fi făcută automat.

Acest proces aduce cu sine
propriile probleme.

Bangladeșul, de exemplu,

care a depășit China ca lider mondial
în exportul de tricouri de bumbac,

folosește 4.5 milioane de angajați
în industria tricourilor,

dar care muncesc în condiții proaste
și au salarii mici, de obicei.

După producție, tricourile sunt trimise
cu vaporul, trenul sau camionul

spre a fi vândute în țările dezvoltate,

un proces ce dă bumbacului
o enormă amprentă de carbon.

Anumite țări își produc
îmbrăcămintea pe plan intern,

ce elimină această treaptă a poluării,

dar, în general, producția vestimentației

contribuie cu 10%
din totalul emisiilor de carbon.

Cifră care se află în creștere.

Îmbrăcămintea tot mai ieftină
și dorința publicului de a cumpăra,

a stimulat producția globală,
între 1994 și 2014, cu 400%,

undeva la aproape 80 de miliarde de haine
produse în fiecare an.

Ajuns în casa consumatorului,

tricoul trece prin una dintre cele mai
solicitante faze din viața sa.

În America, de exemplu,

familia obișnuită își spală rufele
de aproape 400 de ori pe an,

folosind, la fiecare spălare,
aproximativ 150 de litri de apă.

Mașinile de spălat și storcătoarele
folosesc energie,

storcătoarelor fiindu-le necesară
de cinci-șase ori mai multă energie.

Această creștere a industriei
îmbrăcămintei din ultimii 20 de ani,

condusă de marile corporații
și de moda rapid schimbătoare,

a afectat mediul,

sănătatea fermierilor,

și a promovat metode de muncă îndoielnice.

De asemenea, a transformat moda
în al doilea mare poluator, după petrol.

Dar există soluții.

Luați în considerare hainele second-hand.

Căutați haine făcute din materiale
reciclate sau organice.

Menajați resursele spălând mai rar
și uscând natural hainele.

În loc să le aruncați când devin uzate,

donați-le, reciclați-le sau folosiți-le
pe post de cârpe.

Și, în final, vă puteți întreba:

câte tricouri și articole de îmbrăcăminte
veți folosi în cursul vieții

și care va fi impactul lor asupra lumii?