Cum apăr supremația legii

Orice ființă umană merită să fie protejată de legile țării sale, chiar și atunci când acestea sunt ignorate sau uitate. Împărtășind trei cazuri din cabinetul său internațional de avocatură, Kimberley Motley, o avocată americană care profesează în Afghanistan și nu numai, arată cum legile unei țări pot aduce și dreptate și supremația legii, atunci când acestea sunt folosite în scopul în care au fost concepute, acela de a proteja.

Permiteți-mi să vă spun o poveste
despre o fetiță pe nume Naghma.

Naghma trăia într-o tabără de refugiați
cu părinții și cei 8 frați și surori.

În fiecare dimineață, tatăl său se trezea
sperând să își găsească de lucru

și ca, într-o lună bună,
să câștige 50 de dolari.

Iarna a fost foarte grea și, din păcate,
fratele Naghmei a murit,

iar mama sa era grav bolnavă.

Disperat, tatăl său s-a dus la un vecin
pentru a împrumuta 2500 de dolari.

După câteva luni de așteptare,

vecinul a devenit foarte nerăbdător,
și și-a cerut banii înapoi.

Din păcate, tatăl Naghmei nu avea bani,
iar cei doi au stabilit o „jirga”.

Pe scurt, o „jirga” este
o formă de mediere

folosită în sistemul juridic
neoficial din Afghanistan.

E în general condusă de lideri religioși
și bătrânii satelor

iar aceste jirga sunt des folosite
în țări rurale, ca Afghanistan,

unde există un dispreț adânc înrădăcinat
față de sistemul oficial.

La jirga oamenii au stat împreună

și au decis că cea mai bună cale
pentru a plăti datoria

ar fi ca Naghma să se căsătorească cu
fiul de 21 de ani al vecinului.

Ea avea 6 ani.

Povești ca ale Naghmei, din păcate,
sunt foarte frecvente.

Iar din confortul caselor noastre

le privim ca fiind altă lovitură
la adresa drepturilor femeilor.

Urmărind știri despre Afghanistan,
ați putea crede că e un stat eșuat.

Totuși, Afghanistanul
are un sistem judiciar

și în timp ce aceste jirga se bazează
pe obiceiuri tribale cu vechime

chiar și în interiorul lor,
legile ar trebui respectate.

Este de la sine înțeles că vinderea
unui copil pentru a plăti o datorie

nu este doar imoral, ci și ilegal.

În 2008 am mers în Afghanistan
pentru un program juridic.

Inițial am mers acolo
pentru un program de 9 luni

pentru a pregăti avocații afgani.

Pe durata acestor 9 luni,
am călătorit în țară

și am vorbit cu sute de oameni
care erau încarcerați

și am luat contact cu multe afaceri
din Afghanistan.

Pe parcursul acestor conversații,

am început să văd legăturile
dintre afaceri și oameni

și cum legile care erau menite
să îi protejeze erau doar puțin folosite,

în timp ce pedepsele inumane
și ilegale erau utilizate prea des.

Asta m-a determinat
să lupt pentru dreptate.

Și pentru mine dreptatea înseamnă

folosirea legilor în scopul
în care au fost create, de a proteja.

Rolul legilor este de a proteja.

Ca rezultat, am decis să îmi deschid
un cabinet privat de avocatură;

am devenit primul străin care să pledeze
în curțile de justiție afghane.

În tot acest timp am studiat multe legi,
am vorbit cu mulți oameni,

am studiat multe cazuri,
și am observat că lipsa justiței

nu este o problemă doar în Afghanistan,
ci la nivel global.

Și dacă la început mă feream să iau cazuri
de încălcări ale drepturilor omului

pentru că eram preocupată de cum
m-ar putea afecta personal și profesional

am decis că nevoia de dreptate
este atât de mare,

încât nu mai pot să o ignor.

Așa că am am început să reprezint
persoane ca Naghma pro bono.

De când am fost în Afghanistan

și de mai mult de 10 ani
de când sunt avocat,

am reprezentant de la directori
ai firmelor din Top 500

până la ambasadori și fetițe ca Naghma,
pe toți cu mult succes.

Iar motivul succesului meu este simplu:

Lucrez cu sistemul din interior

și folosesc legile în scopul
în care au fost create

Consider că a face dreptate
în țări precum Afghanistan

este dificil și sunt 3 motive pentru asta.

Primul motiv este că oamenii
nu își cunosc drepturile

și cred că asta e o problemă globală.

A doua problemă este că deși
există legi scrise în cărți,

ele sunt încălcate sau ignorate
de obiceiurile tribale;

ca în cazul primei jirga
ce a vândut-o pe Naghma.

Și a treia problemă
în a asigura dreptatea

este că, chiar și cu legi
existente în teorie,

nu există oameni sau avocați dispuși
să lupte pentru asemenea legi.

Eu asta fac: folosesc legile existente,
de multe ori neutilizate

și le folosesc în favoarea clienților mei.

Trebuie să creăm cu toții
o cultură globală a drepturilor omului

și să investim într-o economie globală
a drepturilor omului,

iar dacă vom gândi așa,

putem îmbunătăți semnificativ
justiția la nivel global.

Acum să ne întoarcem la Naghma.

Unii oameni au auzit această poveste
și m-au contactat,

oferindu-se să plătească
datoria de 2500 de dolari

Dar nu este atât de simplu;

nu poți să oferi bani și să crezi
că problema va dispărea.

Nu așa rezolvi lucrurile în Afghanistan.

Le-am spus că mă voi implica,

dar pentru asta, o a doua jirga
va trebui convocată – jirga de recurs.

Și pentru ca acest lucru să se întâmple,

trebuia să-i adunăm pe bătrânii satului,
pe liderii triburilor și pe cei religioși.

Tatăl Naghmei trebuia să fie
de acord, la fel și vecinul și fiul.

Am zis că dacă mă
implic în acest lucru,

ei trebuie să fie de acord
ca eu să moderez discuțiile

Așadar, după ore de discuții, negocieri
și aproape 30 de cești de ceai,

au fost de acord că putem să ținem
o a doua jirga; ceea ce am și făcut.

Diferența la a doua jirga

a fost că de data aceasta
am pus legea în centrul ei.

A fost foarte important pentru mine

că au înțeles cu toții că Naghma
are dreptul de a fi protejată.

La sfârșit de jirga, judecătorul
a decis anularea primei decizii

și că datoria de 2.500 dolari
a fost achitată,

și am semnat cu toții o declarație scrisă

prin care toți au recunoscut
că ce făcuseră era ilegal

și că dacă vor face asta din nou
vor merge la închisoare.

(Aplauze)

Mulțumesc.

Cel mai important, logodna a fost ruptă
și Naghma era din nou liberă.

A o proteja pe Naghma
și dreptul ei de a fi liberă

înseamnă a ne proteja pe noi toți.

Slujba mea implică riscuri peste medie:

am fost reținută temporar, acuzată
de conducerea unui bordel, de spionaj

O grenadă a fost aruncată în biroul meu.
Nu a explodat totuși.

Dar cred că în profesia mea,
recompensele depășesc riscurile,

și oricâte riscuri mi-aș asuma,
clienții mei își asumă și mai multe

pentru că ei au mult mai mult de pierdut
dacă povestea lor nu este auzită,

sau, mai rău, dacă sunt penalizați
pentru că mă au pe mine ca avocat.

Cu fiecare caz pe care îl iau, realizez
că așa cum eu îmi sprijin clienții,

și ei mă sprijină pe mine.

Și asta mă motivează să merg mai departe.

Utilizarea legii ca formă
de influență este esențială

pentru a ne proteja pe noi toți.

Jurnaliștii au un rol esențial
în a transmite informația publicului.

Mult prea des, primim informații
de la jurnaliști,

dar uităm cum ne-au fost oferite.

Aceasta este o fotografie a corpului
de presă britanic din Afghanistan.

A fost făcută acum doi ani
de prietenul meu David Gill.

Conform Comitetului
pentru Protecția Jurnaliștilor,

din 2010, sute de jurnaliști au fost
amenințați, răniți, uciși sau arestați.

Prea des când primim aceste informații,

uităm de persoanele pe care le afectează
sau cum ajung aceste știri la noi.

Ceea ce fac jurnaliștii străini
sau locali este remarcabil,

mai ales în locuri ca Afghanistan.
Și e important să nu uităm asta,

ei nu protejează doar dreptul nostru
de a avea acces la informații,

ci și libertatea presei, care este vitală
într-o societate democratică.

Matt Rosenberg este jurnalist
New York Times în Afghanistan

Din păcate, acum câteva luni, a scris
un articol care a nemulțumit guvernul.

Drept urmare, a fost reținut temporar
și expulzat ilegal din țară.

Îl apăr pe Matt și, după procesul
cu guvernul, am obținut

recunoaștere oficială
că a fost expulzat ilegal

și că libertatea presei există
în Afghanistan,

iar dacă aceasta nu e respectată,
vor exista repercusiuni.

Mă bucur să vă pot spune
că în urmă cu câteva zile,

guvernul afghan l-a invitat oficial
înapoi în țară

și au revocat ordinul de expulzare.

(Aplauze)

Cenzurând un singur jurnalist,
ceilalți voi fi intimidați

și, în curând, națiuni întregi
vor fi reduse la tăcere.

E important să ne apărăm jurnaliștii
și libertatea presei

pentru că ei fac guvernele responsabile
în fața noastră și mai transparente.

Protejându-ne jurnaliștii și accesul
la informații, ne protejăm pe noi înșine.

Lumea se schimbă, trăim într-o altă eră;

probleme ce odată erau individuale,
au devenit în prezent globale.

Acum două săptămâni, Afghanistan a avut
primul transfer democratic al puterii

și l-a ales președinte pe Ashraf Ghani,
ceea ce înseamnă enorm

și sunt foarte optimistă în privința lui.

Și am speranța că va aduce
în Afghanistan schimbările necesare,

în special în domeniul juridic.

Trăim într-o lume diferită, o lume
în care fetița mea de 8 ani

știe doar de un președinte negru.

E foarte posibil ca următorul președinte
să fie o femeie.

Când va crește, fetița mea se va întreba:

„Poate un bărbat alb să fie președinte?”

(Râsete)

(Aplauze)

Lumea noastră se schimbă
și noi trebuie să facem la fel;

foste probleme individuale,
ne privesc acum pe noi toți.

Potrivit UNICEF, în prezent sunt mai mult
de 280 milioane de fete și băieți

care sunt căsătoriți
mai devreme de 15 ani.

Două sute optzeci de milioane!

Mariajele între copii continuă
cercul vicios al sărăciei,

sănătății precare și lipsei de educație.

La 12 ani, Sahar s-a căsătorit.

A fost forțată să se căsătorească
și vândută de fratele ei.

Când a mers acasa la socri,
au forțat-o să se prostitueze.

Pentru că a refuzat, a fost torturată.

A fost bătută cu o rangă, arsă.

A fost legată în subsol și înfometată.

I-au smuls unghiile cu patentul.

Când a reușit să scape
din această cameră de tortură

a fugit în casa unor vecini,
care în loc să o protejeze

au dus-o înapoi în casa soțului,
unde a fost torturată chiar mai mult.

Când am întâlnit-o pe Sahar
pentru prima oară,

„Women for Afghan Women” i-au oferit,
din fericire, un adăpost sigur.

Ca avocat, încerc să fiu puternică
pentru toți clienții mei,

e un lucru foarte important pentru mine.

Dar văzând cât de fragilă
și vulnerabilă era, a fost foarte dificil.

Mi-au trebuit săptămâni
să pot a discuta despre ce i s-a întâmplat

cât a fost în acea casă.

Dar, în final, mi s-a deschis.
Și din ce mi-a spus atunci

am realizat că nu știa ce drepturi are,

dar știa că avea un grad de protecție
pe care guvernul nu i l-a acordat.

Am discutat opțiunile juridice și am decis
să prezint cazul în fața Curții Supreme.

Asta e foarte semnificativ,
pentru că a fost prima dată în Afghanistan

când o victimă a violenței domestice
a fost reprezentată de un avocat.

O lege care există în teorie de ani buni,
dar care nu a fost folosită până atunci.

Mai mult, am decis să intentăm proces
pentru daune personale,

făcând apel la o altă lege care nu a fost
vreodată folosită, până la cazul ei.

Și iată-ne la Curtea Supremă,
pledând în fața a 12 jurați afghani:

eu, avocată americancă, și Sahar, tânăra
care nu sufla o vorbă când am cunoscut-o.

S-a ridicat, și-a găsit cuvintele
și le-a spus că dorește dreptate

și a obținut-o.

La final, curtea a decis în unanimitate

că socrii ei vor fi arestați
pentru ce i-au făcut,

nenorocitul de frate va fi și el arestat
pentru că a vândut-o...

(Aplauze)

și au fost de acord că ea are
dreptul la despăgubiri.

Sahar ne-a arătat că putem ataca
obiceiurile greșite

folosind legile în scopul
în care au fost gândite.

Protejând-o pe Sahar,
ne protejăm pe noi înșine.

Lucrând în Afghanistan
deja de peste șase ani,

multe rude și prieteni cred
că ce fac eu arată așa.

(Râsete)

În realitate, ce fac eu arată așa.

Cu toții putem contribui cumva.

Nu spun să ne luăm cu toții
bilete de avion către Afghanistan,

dar putem contribui într-o economie
globală a drepturilor omului.

Putem crea o cultură a transparenței
și a responsabilității în fața legii,

făcându-ne guverne responsabile,
cum suntem și noi față de ele.

Acum câteva luni, un avocat sud-african
m-a vizitat la birou și mi-a spus:

„Am vrut să te cunosc, pentru că voiam
să văd cum arată o persoană nebună.”

Legile sunt ale noastre și, indiferent
de etnie, naționalitate, sex, sau rasă,

ele ne aparțin.

A lupta pentru dreptate
nu e un gest nebunesc.

Afacerile trebuie să urmeze un plan.

O investiție comună în drepturile omului
reprezintă un câștig în afacerile noastre,

chiar dacă reprezentați o firmă, un ONG,
sau dacă sunteți persoană fizică,

supremația legii este
în beneficiul tuturor.

Lucrând împreună cu un scop colectiv
cu oamenii, sectorul public și cel privat,

putem crea o economie globală
a drepturilor omului

și putem deveni cu toții
investitori în aceste drepturi.

Făcând asta, putem obține
dreptatea împreună.

Mulțumesc!

(Aplauze)