Psihedelicele: ridicarea vălului | Robin Carhart-Harris | TEDxWarwick

După ce discută despre cum a pătruns în domeniul studiului psihedelicelor și ne oferă analogii despre modul în care psihedelicele acționează asupra creierului, Robin Carhart-Harris discută unele dintre cele mai recente rezultate ale sale în pionieratul studiilor clinice cu privire la posibilitatea tratării depresiilor majore cu ajutorul psilocibinei.

După ce și-a luat Doctoratul la Universitatea din Bristol în 2009, Robin s-a mutat la Colegiul Regal din Londra, unde a lucrat în ultimii ani asupra efectului LSD-ului, a psilocibinei (ciuperci magice) și a MDMA-ului asupra creierului, fiind un pionier în studiul unor imagini ale creierului aflate sub efectul acestor droguri. De curând el a terminat prima fază a unui studiu clinic cu privire la posibilitatea psilocibinei de a trata depresia majoră.

Acest discurs a avut loc la un eveniment TEDx, folosind formatul conferințelor TED, dar fiind organizat în mod independent de comunitatea locală. Află mai multe: http://ted.com/tedx.

E ușor să fii captivat de lumea din afară.

E un loc fascinant.

Îi este binemeritată această atenție.

Dar ce ar fi dacă am inversa atenția
și am privi în interiorul nostru?

Ce am găsi?

Studiez drogurile psihedelice

și fac asta deoarece,

exceptând destinul,

deoarece cred că sunt speciale.

Motivul pentru care cred că sunt speciale,

este fiindcă cred că au abilitatea unică

de a ne revela adâncimea propriilor minți.

Visele și poate alte câteva stări

ne pot da ponturi cu privire la ce
se află dincolo de conștiința normală,

dar psihedelicele, cred, sunt imbatabile
în abilitatea lor de a face asta.

Mulți dintre voi știți
deja cuvântul „psihedelic”,

dar mă îndoiesc că la fel de mulți
știți originea și definiția lui.

Așadar, psihedelic a fost un cuvânt
patentat în anii '50

de psihiatrul britanic Humphry Osmond,

cu privire la această clasă
de droguri pe care o studiez

și care combină două cuvinte grecești,
„psyche” și „delos”,

care puse împreună

înseamnă „a face mintea să se manifeste”
sau „a descoperi sufletul”.

În toată viața mea adultă
am fost fascinat de psihologie,

dar m-a obsedat mereu o întrebare

și anume, de ce nu poate demonstra
existența inconștientului?

Oare fiindcă nu există?

Ori, deoarece e foarte greu de observat?

Am ajuns să cred cu tărie
în ultima întrebare,

dar atunci întrebarea cheie este

cum o putem face mai ușor de observat?

Freud ne-a spus despre vise,

cum ele sunt o fereastră
în inconștient, o „cale regală”.

Dar problema este că
visele au loc când dormim,

apoi când ne trezim,

rămânem doar cu această vagă amintire
a ceea ce am experimentat cu adevărat.

Așadar, când studiam pentru masterat,

m-am întrebat dacă există un drog

care poate ușura accesul
la mintea inconștientă.

Am făcut o scurtă căutare la bibliotecă
și am dat peste această carte:

„Tărâmurile Inconștientului Uman:
Observații din Cercetările LSD”,

scrisă de psihiatrul ceh,
Stanislav Grof, în anul 1975.

Am luat repede această carte
din bibliotecă;

am adus-o la mine în cameră;

am deschis-o și am citit:

„Multe din fenomenele
din aceste ședințe de LSD

pot fi înțelese în termeni
psihologici și psihoanalitici;

aveau o structură, nu foarte diferită
de cea a viselor.

Freud a zis odată de vise

că sunt o cale regală
către o cunoaștere a minții inconștiente,

dar într-o mai mare măsură,

pare să fie adevărat
și pentru experiența LSD.”

În final: „Capacitatea
drogurilor psihedelice

de a exterioriza fenomene
care altfel sunt invizibile

și de a le transforma în subiectele
unor investigații științifice,

le dă acestor substanțe

un potențial unic ca instrumente
de cercetare în explorarea minții umane.

Nu pare nepotrivit sau o exagerare

compararea potențialului lor
masiv în psihiatrie” - și în psihologie -

„cu cel al microscopului în medicină
sau al telescopului în astronomie.”

Vă dați seama că după ce
am citit aceste lucruri,

am fost impulsionat cu un puternic
simțământ de scop și de direcție.

I-am scris profesorului David Nutt,
pe atunci la Universitatea Bristol,

și i-am spus că vreau să studiez
creierul sub influența LSD

și să văd dacă arată
ca atunci când creierul visează.

Oricum, David a fost amabil
să-mi îngăduie să mă alătur echipei sale

și patru ani mai târziu,
mi-am luat doctoratul cu el.

Apoi, la scurtă vreme

am fost norocos să încep o cercetare
interesantă în imagistica creierului

sub droguri psihedelice.

Prima dată cu psilocibina, care este
ingredientul activ din ciupercile magice,

și de curând cu LSD.

E greu să le explic oamenilor

cum se comportă creierul
sub drogurile psihedelice

și e și mai greu să fac asta în 18 minute.

În loc de a face asta,

vă voi arăta câteva poze și vă voi da
câteva analogii ca temă de gândire.

Aici sunt căile de comunicare din creier.

Fiecare linie e o cale de comunicare

dintre două regiuni din creier.

Știu că e greu de crezut,

dar sunt la fel de multe linii,
sau căi, în aceste două cercuri,

dar arată foarte diferit, nu?

Concret, ceea ce vedem
în stânga este creierul normal,

unde comunicare este limitată

în creier la anumite comunități sau găști.

Deci, de exemplu,

regiunile vizuale vorbesc
cu alte regiuni vizuale;

asta se întâmplă de obicei.

Apoi, în dreapta e creierul psihedelic;

sunt foarte puține astfel de găști

și e mai degrabă
o conversație liberă, deschisă,

ce are loc în creier.

O altă metodă utilă de a înțelege efectul
psihedelicelor asupra creierului

e să te gândești cum e să fii copil:

experimentând totul ca nou;

te simți labil emoțional -

acum plângi, acum râzi;

ai o imaginație bogată și activă;

ești fascinat de înfățișarea
lui Iggle Piggle sau a Makka Pakka.

Nu e o coincidență, așadar,

dacă privim dezvoltarea creierului
când trecem de la copilărie la maturitate

și comparăm asta cu modul în care creierul
se schimbă sub un psihedelic,

ceea ce vezi sunt opoziții oglindă.

În loc ca creierul să devină
mai sofisticat, pe măsură ce ne maturizăm,

mai rafinat,

dar și mai limitat,

ai un creier care e mai liber
și mai simplu în funcționarea sa.

Al treilea mod util de a înțelege efectul
psihedelicelor asupra creierului

e să te gândești la starea din vis.

Aici vedem efectele
LSD-ului asupra creierului

și constatăm că o mare parte din creier

contribuie la experiența vizuală sub LSD,
decât o face în mod obișnuit.

Acest efect este strâns legat

de viziunile ca din vis,
pe care le-au raportat oamenii sub LSD

când țineau ochii închiși.

Deci, ne putem gândi la ambele stări,
cea de vis și cea psihedelică

ca fiind condiții în care creierul
devine descătușat sau dezlegat

pentru informațiile senzoriale.

Și în această stare,

poate opera într-un mod mai anarhic,
are un fel de mână liberă,

evocând imagini din adâncul
minții și al creierului

și nu se mai bazează pe informația
senzorială ce vine la creier.

Poate că cel mai important lucru

descoperit în cercetarea noastră
cu psihedelicele

nu este cunoașterea
funcționării lor în creier,

ci ideea modului în care pot fi utile

sau cum pot fi aplicate.

Așadar, recent am terminat

prima fază a primului pas
de testare clinică,

de considerare a psilocibinei, ciupercilor
magice, ca tratament al depresiei majore.

Trebuie să vă fac conștienți

de magnitudinea problemei depresiei;

chiar nu e ceva
ce ar trebui să fie ascuns sub preș,

deși, din păcate, adeseori este.

Este principala cauză de dizabilitate
la nivel mondial.

Afectează în jur de 350 de milioane
de oameni.

Pentru a înțelege mai bine,

înseamnă mai mult decât
întreaga populație a Statelor Unite.

Și dacă te gândești la aspectul financiar,
e foarte scumpă.

Este cea mai scumpă
tulburare mintală din Europa

și doar S.U.A. plătește anual
200 de miliarde de dolari.

Cam atât este PIB-ul Irlandei.

Și depresia este o tulburare insidioasă;

este adesea evidențiată prin lipsa a ceva.

Poate fi absența plăcerii sau în general
a stării de spirit pozitive,

sau ar putea fi absența omului însuși;

pur și simplu nu se dă jos din pat
dimineața pentru a merge la muncă.

Depresia este cauza principală
a lipsei de la locul de muncă.

Dar depresia poate fi mai extremă
încă de la început

și adeseori, în mod tragic, e prea târziu.

În jur de 15% din pacienții
cu depresie majoră se vor sinucide

și este o statistică înfricoșătoare
acum când sinuciderea a devenit principala

cauză a morții pentru bărbații adulți
sub 45 de ani din Anglia.

Deci, ce poate fi făcut?

Cât de eficace sunt tratamentele actuale?

Ei bine, vestea bună
e că nu sunt ineficace.

Acest tabel arată efectul relativ

al diverselor tratamente
împotriva depresiei.

Pentru a vă face o idee,

în mod obișnuit un efect de 0.8 -

unde este linia -
e considerat ca fiind mare.

Puteți vedea

că medicamentele antidepresive,
psihoterapia și placebo,

toate au un efect mare în depresie.

Chiar și așa, în jur de 50% din pacienți

nu răspund la antidepresivele
pe care le prescrie doctorul lor

și 20% din ei nu răspund
la niciun fel de tratament.

Și tocmai aceste cazuri particulare
rezistente la tratamente

sunt incluse în cadrul cercetării noastre.

Înainte să vă spun rezultatele noastre,

cred că este important să vă menționez

în mod special acelora dintre voi care
nu cunoașteți efectele psihedelicelor,

că o experiență cu unul din aceste droguri

poate fi printre cele mai profunde
din întreaga voastră viață.

Dovezile sugerează
că în termeni de însemnătate,

poate fi sus, pe aceeași poziție
cu aproape orice:

cu moartea,

îndrăgostirea

sau nașterea.

Ideea e că acestea nu sunt droguri
ce le iei la petrecere;

sunt substanțe extrem de puternice
și trebuie privite cu respect,

așa cum au fost privite de anumite culturi
vreme de sute, poate chiar mii de ani.

E important să menționez că atunci când
le-am dat psilocibină pacienților noștri,

am făcut-o legal și etic

și nu le spunem

să dea o mână de ciuperci magice pe gât
și să spere la ce e mai bun.

Îi pregătim minuțios
pentru experiențele lor.

Sunt supravegheați
de o echipă de terapeuți profesioniști.

Au două sesiuni cu psilocibina;

sunt atent supravegheați

și terapeuții îi ajută apoi
să înțeleagă ce s-a întâmplat.

Astfel, aici putem vedea
magnitudinea efectului actual

pe care l-am văzut cu psilocibina.

Psilocibina este în albastru

și poți vedea rezultatele
după două săptămâni de tratament

și trei luni după tratament.

Trebuie să vă previn că e totul recent;

am avut 12 pacienți
în studiu din această fază,

acum, de fapt, avem mai multe rezultate
și efectele arată și mai bine.

Chiar și așa, au fost
câteva sute în celelalte studii.

Toți pacienții noștri au știut
că vor primi psilocibină,

iar celelalte studii
au avut un element de control placebo -

pe viitor și noi vom face asta.

Chiar și cu aceste limitări,

poți vedea că magnitudinea
efectului pe care l-am văzut până acum

este destul de major,

chiar și după trei luni după tratament,

când nu au primit niciun tratament
din partea noastră în acel timp.

Amintiți-vă că pacienții noștri
aveau depresie rezistentă la tratament;

mulți din pacienți ne-au zis

că au avut depresie
întreaga lor viață adultă.

Media duratei de boală
în acest studiu era de 18 ani,

toți au arătat o diminuare
a simptomelor depresive

cel puțin trei săptămâni după tratament.

Două treimi, 67%, au intrat în remisiune
la o săptămână după tratament.

Remisiune înseamnă
că nu mai sunt depresivi.

Și 42% și-au menținut
această stare fără depresie

la trei luni după tratament.

Pentru a conchide, vă voi
citi un scurt studiu de caz,

scris de unul dintre pacienții
studiului nostru.

Este bărbat, 52 de ani,

are o istorie lungă de depresie,

o depresie severă ce a început
când avea vreo 20 de ani.

A încercat diverse medicamente,

niciunul nu a avut efect asupra lui,

inclusiv psihoterapia.

Despre starea sa de spirit înainte
să înceapă tratamentul, el spune:

„De zeci de ani, m-am luptat cu depresia.

Oribilul sentiment că tu nu contezi,
că nu poți face nicio diferență,

că toată lumea are o viață mai bună.

Simpla inutilitate a tot ce este,
nu puteam să mă bucur de nimic.”

Spunea următoarele despre experiență:

„Nu există cuvinte să o descriu,

dar pot spune că obișnuita
gândire negativă despre mine

a dispărut complet.

A fost înlocuită
de un simțământ de haos frumos,

un peisaj de o frumusețe
și cu culori nemaiîntâlnite.

Am început să văd că toate grijile mele
legate de traiul zilnic erau irelevante,

erau rezultatul unei spirale negative.

Am mai simțit că învățam
fără să fiu învățat;

că îmi era hrănită intuiția.

Mi-au revenit sentimente
trecătoare din trecutul meu,

la fel și amintiri,

ambele păreau de mult uitate.”

Apoi despre rezultat;

acestea au fost scrise la câteva
săptămâni după finalizarea studiul.

Spune: „Chiar dacă e la început,
rezultatele sunt uimitoare.

De mult nu m-am mai simțit
atât de sigur și de calm.

Și viziunea mi s-a schimbat semnificativ.

Sunt mai conștient că e inutil
să mă învălui continuu în negativitate.

Mă simt de parcă aș fi văzut
lucrurile mult mai clar.

O altă consecință a acestui fapt e că
simt că mi s-a dat o a doua șansă,

ca un supraviețuitor.

Acum pot să mă bucur de tot, ca înainte,

fără cinism, fără opresiune.

În definitiv, mă simt
cum mă simțeam înainte de depresie.”

Dacă sunteți curioși cum se simte
acest pacient pe termen lung,

am adunat rezultatele sale după șase luni;

sunt fericit să vă spun
că se află încă în remisiune.

Puteți vedea rezultatele sale în albastru.

Sigur că am ales un exemplu foarte bun

și puteți vedea pe tabel că alți pacienți,

după trei luni de la tratament,

arată ceva semne de recidivă.

Este o oportunitate importantă
să spun că nu este un leac magic;

nu este pilula magică
ce îi va ajuta pe toți;

mai este mult de lucru

pentru a învăța cum să calibrăm acest
tratament și să îi testăm eficacitatea.

Sper că ați prins ideea
din cazul prezentat

și vă pot spune după
multe cazuri asistate,

că atunci când este făcut corect -

cu un nivel corect de pregătire,

efectele drogurilor bune conlucrează,

cu terapie bună -

ridică vălul de pe minte
și exorcizează ce se află în adânc,

poate funcționa ca o minune.

Vă mulțumesc frumos!

(Aplauze)