Învățând un nou fel de a fi – Alison Whitmire la TEDxOverlake

Alison se referă aici la deschiderea minții oamenilor pentru a-i face mai atenți. Aceasta implică ajutorul dat oamenilor în a descoperi ce contează cu-adevărat, a decide ce vor și cum vor să fie și a pune la cale un set de acțiuni care să îi facă să obțină ceea ce vor.

Cu șase ani în urmă am făcut un curs de prezentări.

A fost un workshop intensiv de patru zile

în care am fost constant înregistrată

și am învățat ABC-ul prezentărilor. Acesta este:

A – autenticitate, B – credibilitate și C – claritate.

Când mi-au evaluat prezentările,

ceilalți participanți mi-au spus

că în privința clarității, am fost excepțională. Da.

În ceea ce privește credibilitatea, am fost bună,

dar cât privește autenticitatea, am fost nașpa.

În fond îmi spuneau că am fost nașpa
la a fi eu însămi.

(Râsete)

Inițial mi-am zis:

„De unde știți? Nici măcar nu mă cunoașteți!”

Apoi m-am uitat la înregistrările video la care s-au uitat și ei

și am văzut că aveau dreptate.

Pentru mine e foarte important,
sfătuiesc directori executivi,

una din atribuțiile mele e să-i învăț pe directori
să fie mai buni conducători,

iar autenticitatea e o trăsătură de lider importantă

și dacă nu par a fi autentică,

nu par credibilă în ceea ce fac.

Deși a fost o experiență dureroasă,

m-a făcut să-mi dau seama

că doream să învăț un nou fel de a fi.

M-a ajutat să fac primul pas în procesul

de a obține feedback în zonele invizibile mie.

Credeți sau nu, când am primit feedbackul

că nu păream autentică,

nu știam asta. Habar n-aveam,
nu eram conștientă de așa ceva.

Apoi s-a făcut lumină asupra acestei trăsături personale,

care nu mă avantaja

și viața, de atunci, mi s-a schimbat. A fost un dar.

Vreau să spun două vorbe
despre acceptarea criticii.

Dacă cineva își investește timpul,
își bate capul să vă dea un feedback,

acceptați-l.

Din păcate, după experiența mea,

există următoarele patru reacții la critică,

reacții pe care le numesc „cei patru de D”.

Defensivă, dezmințire, desconsiderare și dramă.

OK? (Râsete)

Defensiva e de genul:

„Nu, nu pricepi, nu mă înțelegi.”

Dezmințirea, negarea, de genul:

„Nu, greșești și tu ești de vină.”

Desconsiderarea sună de genul:

„Nu-i mare lucru. Care-i problema?”

Iar drama, ei bine, cu toții știm cum arată drama.

Odată ce-am prins gustul feedbackului,

mi-am dat seama că vreau mai mult.

Pentru că dacă aveam un fel de-a fi
care nu mă avantaja,

probabil că aveam și mai multe.

Așa că am făcut testul de evaluare numit profilul EQ.

Printre altele, acest profil EQ

evaluează orientările pozitive sau negative.

E un alt mod de a reflecta

asupra gradului de optimism sau pesimism.

E oarecum ca această imagine.

Unii dintre voi vedeți două fețe,

alții un sfeșnic,

imaginea e aceeași,

doar percepția diferă.

Din acest test am aflat

că eu văd risc unde alții văd oportunitate.

Din nou, asta-i o problemă pentru mine.

Lucrez cu oameni de afaceri ce mănâncă riscul pe pâine.

(Râsete)

Dacă văd risc unde ei văd oportunitate,

nu-i voi putea ajuta prea mult.

Iată cum mi s-a arătat mie:

Fac mese rotunde de directori executivi,

iar un director a venit într-o zi la o masă rotundă

dorind să folosească grupul pentru a explora

posibilitățile unei noi afaceri.

A explicat despre ce-i vorba,

a primit feedback cu tot felul de sugestii bune.

I-au spus:

„Hei, trebuie doar să ții caracteristicile scăzute,

folosește-le pentru a face un studiu de caz,

folosește studiul de caz pentru a obține capitalul inițial

și redu la scară acest lucru ca să-l vinzi lui Facebook.

Eu mă gândeam: „Nu te lăsa de servici.”

(Râsete)

Din nou mi-am dat seama că era șablonul meu.

Făceam ce făceam

și vedeam risc unde alții vedeau posibilitate

și asta nu însemna că aveam dreptate.

Era doar șablonul meu.

Îl vedeam pe acest investitor

cum cade într-o crevasă adâncă în loc să-l văd
cum se prinde de un fir de iarbă.

Așa am făcut pasul următor

în învățarea unui nou mod de a fi,

observarea a cum suntem în clipa

în care acționăm inconștient.

Am numit asta: angajarea eu-ului observator

sau „a privi peste propriul umăr”.

Avem un motiv foarte important

pentru care tindem să nu acceptăm critica

și să nu ne dăm seama cum suntem.

Pentru că noi credem, în mod greșit, că avem dreptate

sau, cel puțin, că toți ceilalți greșesc.

Kathryn Schulz a scris o carte numită
„Acceptarea greșelilor”

și a ținut un TEDTalk bun pe aceeași temă.

Studiind oamenii care se înșelau

crezând că au dreptate, a găsit

că ei – Îmi țin bine degetele?

– ei fac trei presupuneri nefondate.

Prima presupunere nefondată:

„Toți ceilalți sunt ignoranți.”

A doua presupunere este:

„Toți ceilalți sunt proști, idioți.”

Iar a treia presupunere

e că toți ceilalți sunt răi, vor să te rănească.

Experiența mea cu cei care sunt criticați

e că ei fac aceleași presupuneri

despre cei care îi critică.

Un profesor de la Universitatea din Chicago,
unde am fost și eu,

a făcut un studiu despre feedback la locul de muncă

prin care s-a găsit că putem prezice foarte puțin

despre cum ne percep oamenii și iată de ce:

Ne experimentăm viața ca pe un film în care știm

acțiunea, cunoaștem sentimentele, personajele, totul.

Celelalte persoane ne experimentează ca pe o poză,

o serie de instantanee

între care ei fac legăturile, da?

Aceasta explică două lucruri importante.

Unu, explică de ce suntem

predictori atât de slabi ai felului în care ne percep alții.

Și explică de ce credem că avem dreptate, da?

Căci noi avem toată istoria,

dar de fapt

azi ne comportăm

bazându-ne pe ceva din trecutul nostru.

Modul în care ne comportăm azi nu mai corespunde,

iar cei din jurul nostru pot vedea asta

și noi nu.

Asta mă aduce la al treilea pas

pe calea de-a găsi un nou fel de-a fi.

Să fac o alegere conștientă în acel moment,

să reacționez altfel.

Toți avem feluri de a fi care nu ne aduc ceea ce dorim,

fie că vrem să fim în control, sau avem prejudecăți,

sau judecăm oamenii, sau proiectăm teamă.

Cu toții putem fi așa

și nu spun că-i ușor să fim altfel,

să primim feedbackul și să-l acceptăm,

să-l conștientizăm și să facem o altă alegere.

Nu-i ușor. Nu-i ușor să fiu autentică.

Nu-i ușor să fiu pozitivă.

Și nu-i ușor să fiu o persoană caldă.

Mi s-a spus că sunt rece.

(Râsete)

Dacă îmi dau seama

că pentru a-mi îndeplini țelul,

anume să îmbunătățesc viața multor conducători,

pot să fac aceste lucruri

și pot acționa într-un fel ce îmi aduce ceea ce vreau.

Cred că toți avem un țel în viață

și că avem modalități prin care ne împiedicăm singuri

în exprimarea deplină a acestuia.

Iar dacă putem primi feedback

despre modul în care ne stăm noi înșine în cale

și putem asculta, accepta

și înregistra starea în acel moment,

putem face alegerea conștientă de a fi altfel.

Vă invit să vă analizați propria viață,

să vedeți cum vă puneți de-a curmezișul în propria cale

și să învățați un nou fel de a fi

care vă aduce mai multe din ceea ce vreți.

Mulțumesc.

(Aplauze)