Inovând spre zero!

La TED2010, Bill Gates dezvăluie viziunea lui despre viitorul energetic al lumii, descriind nevoia de "miracole" pentru a evita o catastrofă planetară și explicând de ce el susține un tip de reactor nuclear cu totul diferit. Scopul necesar? Emisii de carbon zero la nivel global până în 2050.

Voi vorbi astăzi despre energie și climă.

Și asta poate părea puțin
surprinzător pentru că

munca mea de la fundație e legată
în mare parte de vaccinuri și semințe,

de lucrurile pe care e nevoie
să le inventăm și livrăm

pentru a-i ajuta pe cei mai săraci
două miliarde să trăiască mai bine.

Dar energia și clima sunt extrem
de importante pentru acești oameni,

chiar mai importante decât
pentru oricine altcineva de pe planetă.

Înrăutățirea climei înseamnă că mulți ani
recoltele lor nu vor mai crește.

Va fi prea multă ploaie,
nu va fi destulă ploaie.

Lucrurile se vor schimba în moduri

pe care mediul lor fragil
pur și simplu nu le poate îndura.

Iar asta duce la foamete,
la nesiguranță, la neliniște.

Schimbările climatice
vor fi groaznice pentru ei.

De asemenea, prețul energiei
e foarte important pentru ei.

De fapt, dacă am putea alege
un singur lucru căruia să-i scădem prețul

pentru a reduce sărăcia,
am alege de departe energia.

Prețul energiei s-a redus în timp.

Civilizația avansată e bazată
pe progresul energetic.

Revoluția cărbunelui a alimentat
revoluția industrială

și chiar în anii 1990 prețul
electricității a cunoscut un declin rapid

și de aceea avem frigidere,
aer condiționat,

putem crea materiale moderne
și face atâtea lucruri.

Și astfel suntem într-o situație minunată

în ceea ce privește electricitatea
în lumea bogată.

Dar, odată ce o facem mai ieftină -

și să încercăm s-o facem
de două ori mai ieftină -

trebuie să respectăm o nouă constrângere,

iar această constrângere
are de-a face cu CO2.

CO2 încălzește planeta,

iar ecuația privitoare la CO2
e chiar una foarte simplă.

Dacă adunăm cantitățile de CO2 emise,

acest lucru duce la o creștere
a temperaturii,

iar creșterea de temperatură
duce la niște efecte foarte negative.

Efectele asupra vremii și,
poate mai grav, efectele indirecte

așa încât ecosistemele naturale
nu se pot adapta acestor schimbări rapide,

și așa se ajunge la colapsul ecosistemului.

Măsura exactă a corelării

dintre creșterea CO2
și creșterea temperaturii

și unde există reacții inverse pozitive,

încă mai are o oarecare incertitudine,
dar nu foarte mare.

Și există cu siguranță incertitudine
despre cât de grave vor fi aceste efecte,

dar ele vor fi extrem de grave.

Am întrebat oamenii de știință
în repetate rânduri:

chiar trebuie să ajungem aproape de zero?

Nu putem să reducem la jumătate
sau la un sfert?

Iar răspunsul este că,
până nu vom ajunge aproape de zero,

temperatura va continua să crească.

Așa că avem în față o mare problemă.

Nu e totuna cu un camion înalt de 4 m care
trebuie să treacă pe sub un pod de 3 m

și pe care l-am putea cumva
turti încât să treacă.

Aici avem ceva ce trebuie redus la zero.

Noi emitem foarte mult
dioxid de carbon în fiecare an,

peste 26 de miliarde de tone.

Pentru fiecare american
sunt aproximativ 20 de tone.

Pentru oamenii din țările sărace
este mai puțin de o tonă.

În medie la nivelul planetei
sunt vreo cinci tone pentru fiecare om.

Și, cumva, trebuie să facem schimbări

care să reducă asta la zero.

A crescut constant.

Numai diferitele schimbări economice
au produs o oarecare stabilizare,

așa că trebuie să trecem
de la o creștere rapidă

la scădere, și scădere până la zero.

Ecuația are patru factori.

Puțină înmulțire.

Deci, avem ceva în stânga, CO2,
care vrem să fie ajungă la zero,

iar asta se va baza pe numărul de oameni,

serviciile pe care fiecare persoană
le folosește în medie,

energia medie pentru fiecare serviciu

și CO2-ul emis pe unitatea de energie.

Hai să ne uităm la fiecare dintre ele

și să vedem cum putem ajunge la zero.

Probabil unul dintre acestea va trebui
să se apropie destul de mult de zero.

Asta e din algebra de liceu,

dar hai să aruncăm o privire.

Mai întâi avem populația.

Lumea are astăzi 6,8 miliarde de oameni.

Se îndreaptă spre aproximativ
nouă miliarde.

Dacă facem o treabă grozavă
cu vaccinurile noi,

serviciile medicale
și de sănătate reproductivă,

am putea să scădem asta
cu poate 10 sau 15 la sută,

dar aici vedem o creștere
de aproximativ 1,3.

Al doilea factor sunt serviciile
pe care le folosim.

Asta include totul,

mâncarea pe care o mâncăm,
îmbrăcămintea, televiziunea, încălzirea.

Astea sunt lucruri foarte bune

și a scăpa de sărăcie
înseamnă a oferi aceste servicii

aproape oricui de pe planetă.

Și este un lucru grozav
ca acest număr să crească.

În lumea bogată, poate în primul miliard,

probabil că am putea să ne limităm
și să folosim mai puțin,

dar în fiecare an, această cifră,
în medie, va crește,

așa că, în general,
serviciile oferite fiecărei persoane

vor crește de peste două ori.

Aici avem un serviciu foarte elementar.

Aveți lumină în casă
pentru a vă putea citi temele?

Ei bine, acești copii nu au,
așa că ies afară

și-și citesc temele la lumina
becurilor de la stâlpi.

Apoi eficiența, E,
energia pentru fiecare serviciu,

aici avem în sfârșit ceva vești bune.

Avem ceva ce nu crește.

Prin diferite invenții
și moduri de iluminare,

prin diferite tipuri de mașini,
diferite moduri de a construi clădiri,

există multe servicii unde poți reduce

energia pentru acel serviciu
destul de substanțial,

în cazul anumitor servicii,
chiar cu până la 90 la sută.

Există alte servicii,
de exemplu cum facem îngrășământ

sau cum facem transportul aerian,

unde e mult mai puțin loc
pentru îmbunătățiri.

Așa că, în medie, dacă suntem optimiști,

s-ar putea să obținem o reducere
de trei până la, poate, șase ori.

Dar pentru acești trei factori
de până acum,

ajungem de la 26 de miliarde la,
în cel mai bun caz, 13 miliarde de tone,

iar asta nu e suficient.

Așa că hai să ne uităm
la al patrulea factor --

acesta va fi un factor cheie --

care este cantitatea de CO2 emisă
per unitatea de energie.

Iar întrebarea este:
se poate să o reducem la zero?

Dacă arzi cărbune, nu.

Dacă arzi gaz natural, nu.

Aproape fiecare metodă
de a produce electricitate astăzi,

cu excepția metodelor regenerabile
emergente și nucleare, emană CO2.

Ceea ce va trebui să facem
la scară globală,

este să creăm un nou sistem.

Deci, avem nevoie de miracole
ale energiei.

Când folosesc termenul miracol,
nu mă refer la ceva ce este imposibil.

Microprocesorul e un miracol,
calculatorul personal e un miracol.

Internetul și serviciile lui
sunt un miracol.

Oamenii de aici au contribuit
la crearea multor miracole.

În mod normal nu avem un termen,

ca să obții un miracol
până la o dată anume.

În mod normal doar aștepți
și unele vin, unele nu.

Acesta e un caz în care chiar trebuie
să accelerăm la maximum

și să obținem un miracol
într-un interval destul de scurt.

M-am gândit:
oare cum aș putea zugrăvesc ideea?

Există vreo ilustrare naturală,

vreo demonstrație care ar putea
stimula imaginația oamenilor?

M-am gândit că anul trecut am adus țânțari

și se pare că unora le-a plăcut.

(Râsete)

Chiar i-a implicat în ideea că,

știți, sunt oameni
care trăiesc cu țânțari.

Cu energia, tot ce am putut găsi
a fost asta.

M-am gândit să dau drumul câtorva licurici

și asta să fie contribuția mea
la mediul de aici în acest an.

Așa că aici avem niște licurici naturali.

Mi s-a spus că nu mușcă, de fapt
s-ar putea nici să nu iasă din borcan.

(Râsete)

Există tot felul de soluții
șmechere ca aceasta,

dar ele n-au cine știe ce valoare.

Avem nevoie de soluții, una sau mai multe,

care au o scară incredibilă

și sunt de mare încredere

și, deși oamenii caută în multe direcții,

eu văd doar cinci care pot
să producă numere mari.

Am lăsat deoparte energia mareelor,
geotermică, fuziunea, biocombustibilii.

Ele s-ar putea să contribuie întrucâtva,

iar dacă vor îmi vor întrece așteptările,
cu atât mai bine.

Dar ce vreau să subliniez aici

este că va trebui să lucrăm
la fiecare din acestea cinci

și că nu putem renunța la niciuna
dintre ele chiar dacă par copleșitoare,

pentru că toate prezintă
dificultăți semnificative.

Hai să ne uităm mai întâi
la arderea combustibililor fosili,

fie arderea cărbunelui,
fie a gazului natural.

Ceea ce trebuie făcut aici,
pare simplu, dar nu este,

este să luăm CO2-ul,
după ce l-am ars și iese pe horn,

să-l presurizăm, să-l lichefiem,
să-l punem undeva

și să sperăm că rămâne acolo.

Avem niște chestii pilot care fac asta
la nivelul de 60 până la 80 la sută,

dar creșterea până la procentajul plin,
asta va fi foarte dificil,

și va fi greu să ne înțelegem
unde să punem cantitățile acestea de CO2,

dar aici cea mai grea
este problema pe termen lung.

Cine va fi sigur?

Cine va garanta ceva care e literalmente
de miliarde de ori mai mare

decât orice tip de reziduu la care
vă puteți gândi, nuclear sau de alt fel?

E un volum foarte mare.

E o problemă grea.

Următoarea ar fi energia nucleară.

Are și ea trei probleme mari.

Costul, în special în țări
strict regularizate, e mare.

Problema siguranței, să fim liniștiți
că nimic nu se poate întâmpla,

că, deși există acești operatori umani,

combustibilul nu va fi folosit
pentru arme.

Iar apoi ce faci cu reziduurile?

Și, chiar dacă nu sunt foarte multe,
ne preocupă mult asta.

Trebuie să ne simțim confortabil cu asta.

Așa că există trei probleme foarte grele
care s-ar putea sa aibă soluție

și deci ar trebui să lucrăm la ele.

Ultimele trei din cele cinci
le-am pus împreună.

Acestea sunt cele pe care lumea
le numește surse regenerabile.

Dar ele -- chiar dacă e minunat
că nu au nevoie de combustibil --

au unele dezavantaje.

Unul este că densitatea energiei
produse de aceste tehnologii

este mult mai mică
decât la o centrală electrică.

Acestea sunt ferme energetice,
vorbim aici de mulți kilometri pătrați,

o suprafață de mii de ori mai mare
decât o centrală electrică normală.

Totodată acestea sunt surse intermitente.

Soarele nu strălucește toată ziua
și nu strălucește în fiecare zi,

iar vântul nu bate nici el tot timpul.

Dacă depindem de aceste surse,

ne trebuie o metodă de a obține energie

în acele perioade când nu e disponibilă.

Aici avem mari probleme bănești.

Avem dificultăți cu transportul.

De exemplu, să spunem că o sursă
de energie se află în afara țării,

nu ai nevoie doar de tehnologie,

ci trebuie să te expui și riscului
ca energia să provină de altundeva.

Și, în final,
există problema înmagazinării.

Și, pentru a înțelege dimensiunea,
am luat la mână

toate tipurile de baterii
care sunt produse,

pentru mașini, calculatoare,
telefoane, lanterne, orice.

Am comparat cu cantitatea de energie
pe care o consumă lumea

și am descoperit că toate bateriile
pe care le producem acum

ar putea înmagazina mai puțin
de 10 minute din totalul de energie.

Așa că, de fapt, avem nevoie
de un progres semnificativ aici,

o soluție de o sută de ori mai bună

decât ce avem acum.

Nu e imposibil, dar nu e lucru ușor.

Problema asta apare
când vrem ca sursa intermitentă

să fie peste, să zicem, 20-30% din consum.

Dacă ne bazăm pe ea pentru 100%,

avem nevoie de o baterie miracol.

Cum vom merge mai departe,
care e drumul potrivit?

E un nou Proiect Manhattan?
Ce ne poate ajuta să ajungem acolo?

Ei bine, avem nevoie de multe firme
care să lucreze la asta, sute.

Pe fiecare dintre aceste cinci drumuri,
avem nevoie de cel puțin 100 de oameni.

Iar la mulți dintre ei vă veți uita
și veți spune că sunt nebuni.

Cred că aici în grupul TED

avem mulți oameni
care deja sunt pe acest drum.

Bill Gross are câteva companii,
între care una numită eSolar,

care are niște tehnologii
solare termale excelente.

Vinod Khosla investește
în zeci de companii

care fac lucruri remarcabile
și au posibilități interesante,

iar eu încerc să-l susțin.

Nathan Myhrvold și cu mine
chiar susținem o companie

care, poate în mod surprinzător,
urmează calea nucleară.

Există unele inovații în domeniul nuclear:
modularitate, lichid.

Dar inovația chiar s-a oprit în domeniul
acesta acum multă vreme,

așa că n-ar fi surprinzător să existe
niște idei bune pe undeva.

Ideea TerraPower este că,
în loc să ardem o parte din uraniu,

acel 1% care este U235,

noi ne-am decis să ardem cei 99% de U238.

Este o idee cam nebunească.

De fapt s-a vorbit
despre ea de multă vreme,

dar nu s-a putut niciodată simula
dacă va funcționa sau nu.

Doar datorită apariției
supercomputerelor moderne

acum se poate simula
și vedea că, într-adevăr,

folosind materialele potrivite,
se pare că ar putea funcționa.

Și, pentru că se ard cei 99%,

profilul costurilor e mult îmbunătățit.

De fapt ardem reziduurile
și putem folosi drept combustibil

toate reziduurile rămase
de la reactoarele de azi.

În loc să ne facem griji pentru ele,
le folosim și e un lucru grozav.

Consumă uraniul pe măsură ce avansează;
ca un fel de lumânare.

Vedeți acea diagramă;
numit adesea „reactor cu undă progresivă”.

În ce privește combustibilul,
asta chiar rezolvă problema.

Am aici o poză a unui loc din Kentucky.

Acestea sunt reziduuri, cei 99% rămași

după ce s-a consumat
partea care se arde acum.

Se cheamă uraniu sărăcit.

Acesta acoperă nevoile de energie
ale SUA pentru sute de ani.

Iar prin simpla filtrare a apei de mare
într-un proces necostisitor

am avea destul combustibil
pentru întreaga viață a planetei.

Așadar ne așteaptă
o mulțime de dificultăți,

dar este un exemplu
din multe sute și sute de idei

de care avem nevoie pentru a avansa.

Hai să ne gândim,
cum am putea să ne evaluăm?

Cum ar trebui să arate
carnetul nostru de note?

Ei bine, hai să vedem
unde trebuie să ajungem,

iar apoi să ne uităm
la pașii intermediari.

Pentru 2050, ați auzit multă lume vorbind
despre această reducere de 80%.

Este foarte important să ajungem acolo.

Iar cei 20 la sută vor fi consumați
de ce se întâmplă în țări sărace

și în continuare de agricultură.

Să sperăm că vom fi curățat
silvicultura, cimentul...

Pentru a ajunge la cei 80 la sută,

țările dezvoltate,
incluzând țări ca China,

vor trebui să-și modifice producția
de electricitate în întregime.

Cealaltă notă este dacă aplicăm
această tehnologie cu emisii zero,

dacă am introdus-o
în toate țările dezvoltate

și suntem în curs
de a o duce în restul lumii.

Asta este super important.

Acesta este un element cheie
în completarea carnetului de note.

Facem un pas înapoi: cum ar trebui
să arate carnetul de note din 2020?

Ei bine, din nou ar trebui
să aibă două elemente.

Ar trebui aplicăm aceste măsuri
de eficientizare

pentru a începe să avem reduceri.

Cu cât emitem mai puțin,
cu atât mai mică va fi suma de CO2

și, astfel, temperatura mai scăzută.

Dar într-un fel, nota pe care o primim,

făcând lucruri care nu ne duc
până la reducerile mari,

este doar în mod egal sau poate chiar
mai puțin importantă decât cealaltă,

care este porția de inovație
a acestor progrese.

Aceste progrese trebuie aduse la viteză maximă

și asta putem măsura în raport cu companiile,

proiectele pilot și reglementările care au fost schimbate.

S-au scris multe cărți excelente pe tema aceasta.

Cartea lui Al Gore, „Alegerea noastră”

și cartea lui David MacKay, „Energie durabilă — fără înfierbântare”.

Ele iau totul la mână și creează o structură

așa încât lumea să poată discuta despre aceste lucruri,

pentru că avem nevoie de o susținere largă pentru asta.

Trebuie ca multe lucruri să fie puse cap la cap.

Este o dorință.

E o dorință foarte concretă ca noi să inventăm această tehnologie.

Dacă aș putea să-mi aleg doar o dorință pentru următorii 50 de ani,

aș putea alege cine să fie președinte,

aș putea alege un vaccin, lucru care mă pasionează,

sau aș putea să aleg asta:

energie la jumătate de preț, fără CO2.

Eu dorința asta aș alege-o.

Are impactul cel mai mare.

Dacă nu ni se îndeplinește această dorință,

diviziunea între oamenii care gândesc pe termen scurt și pe termen lung va fi îngrozitoare,

între Statele Unite și China, între țările sărace și cele bogate,

și în mod special viața acelor două miliarde de oameni va fi mult mai rea.

Ce trebuie să facem?

Ce vă rog pe dumneavoastră să faceți mai departe și să puneți în mișcare?

Avem nevoie de mai multe fonduri de cercetare.

Când țările se întrunesc, de exemplu la Copenhaga,

n-ar trebui să discute doar despre CO2.

Ar trebui să discute despre acest plan de inovații.

V-ar surprinde cât de ridicol de mici sunt cheltuielile

pentru aceste cercetări inovatoare.

E nevoie și de stimulii de piață, de taxa pe CO2, de bursa emisiilor,

încât să se facă auzit semnalul prețurilor.

Trebuie să răspândim mesajul.

Trebuie ca această conversație să devină mai rațională, mai inteligibilă,

incluzând măsurile pe care le ia guvernul.

Este o dorință importantă, dar pe care cred că o putem îndeplini.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Vă mulțumesc.

Chris Anderson: Mulțumesc. Mulțumesc.

(Aplauze)

Mulțumesc. Ca să înțeleg mai bine despre TerraPower,

în primul rând, poți oferi o idee despre scala investițiilor?

Bill Gates: Pentru a face software-ul, a cumpăra supercomputerul,

a angaja oameni de știință competenți, ceea ce am și făcut,

sunt doar zeci de milioane.

Chiar și după ce ne testăm materialele într-un reactor rusesc,

pentru a fi siguri că materialele noastre funcționează cum trebuie,

vom ajunge abia la sute de milioane.

Partea dificilă este construcția reactorului pilot,

găsirea celor câteva miliarde, a autorităților, a amplasamentului

construcția efectivă a primului dintre acestea.

După ce-l construiești pe primul, dacă merge ca în reclamă,

atunci e clar ca lumina zilei, pentru că economia, densitatea energetică,

sunt foarte diferite de cele obișnuite din domeniul nuclear.

CA: Ca să înțelegem cum trebuie, asta presupune construirea în pământ, la adâncime,

a unui fel de coloană verticală de combustibil nuclear,

de acest tip de uraniu consumat,

iar apoi procesul începe de sus și cumva merge în jos?

BG: Așa este. Astăzi tot timpul trebuie să realimentezi reactorul,

încât sunt mulți oameni și multe dispozitive care pot greși,

în acel loc unde deschizi și miști obiecte înăuntru și în afară.

Asta nu e bine.

Dacă ai combustibil foarte ieftin pe care poți să-l lași acolo 60 de ani

— îl putem asemăna cu un buștean —

îl așezi și nu ai aceleași complexități.

Doar stă acolo și arde timp de 60 de ani, iar apoi e gata.

CA: Este o centrală nucleară care este și propria soluție de eliminare a deșeurilor.

BG: Da. Ei bine, ceea ce se întâmplă cu reziduurile,

le poți lăsa acolo — există mult mai puține reziduuri în modul acesta —

iar apoi le poți chiar lua

și pune în altul să ardă acolo.

Iar noi începem cu reziduurile care există astăzi,

aflate acum în bazine de răcire sau la uscat în rezervoare lângă reactoare.

De la acest combustibil pornim.

Lucrul ce reprezintă o problemă pentru aceste reactoare

este chiar materia primă pentru ale noastre

și reducem volumul de deșeuri considerabil

prin acest proces.

CA: Dar în discuțiile cu diferiți oameni din toată lumea

în legătură cu posibilitățile,

unde ai găsit cel mai mare interes pentru a se face ceva concret?

BG: Nu am ales un loc precis

și există toate aceste reguli de divulgare legate de domeniul nuclear.

Ne interesează mult,

încât oamenii din companie s-au dus în Rusia, India, China.

Eu m-am întâlnit aici cu ministrul energiei și am vorbit despre

locul acestei idei în agenda energetică.

Sunt optimist. Să știți că francezii și japonezii au făcut câte ceva.

Aceasta este o variantă a ceva ce s-a făcut deja.

Este o dezvoltare importantă, dar e ca un reactor rapid

și multe țări le-au construit,

așa că oricare din țările care au construit un reactor rapid poate fi cea în care va fi construit primul dintre ele.

CA: Ce părere ai, când și cu ce probabilitate

se va realiza concret?

BG: Pentru unul dintre generatoarele electrice de mari dimensiuni

care e foarte ieftin

avem 20 de ani să-l inventăm și apoi 20 de ani să-l implementăm.

Cam acesta e termenul limită pe care modelele de mediu

ne-au arătat că trebuie să-l respectăm.

Iar TerraPower, dacă lucrurile merg bine, ceea ce e o dorință mare,

ar putea să respecte ușor termenul.

Acum există, din fericire, zeci de companii,

avem nevoie să fie sute,

care, de asemenea, dacă cercetarea lor merge bine,

dacă finanțarea pentru reactoarele lor pilot merge bine,

pot să concureze pentru asta.

Și e cel mai bine dacă reușesc mai multe,

pentru că atunci am putea combina lucrurile.

Avem nevoie ca măcar una să reușească.

CA: Ca schimbări posibile pe scară largă,

este aceasta cea mai mare pe care o cunoști?

BG: O revoluție energetică este cel mai important lucru.

Ar fi fost chiar și fără limitările de mediu,

dar limitările de mediu o fac cu atât mai semnificativă.

În domeniul nuclear mai sunt și alți inovatori.

Știți, nu le cunoaștem munca la fel de bine ca pe aceasta,

dar există cei care merg pe modularitate, care e o altă cale.

Există și un reactor de tip lichid, care pare puțin dificil,

dar poate și ei spun la fel despre noi.

Așa că există o varietate.

Frumusețea este că o moleculă de uraniu

are de un milion de ori mai multă energie decât, să spunem, una de cărbune.

Deci dacă putem rezolva părțile negative,

adică în esență radiația,

atunci amprenta ecologică, costul, potențialul,

ca efect asupra terenului și așa mai departe,

uraniul aproape că formează o clasă de unul singur.

CA: Dar dacă nu va funcționa?

Va trebui să începem să luăm măsuri de urgență

pentru a menține temperatura pământului stabilă?

BG: Dacă ajungem în situația asta

e ca și când ai mânca prea mult și ești pe punctul de a avea un atac de cord.

Atunci ce faci? Se poate să ai nevoie de chirurgie cardiacă sau așa ceva.

Există o direcție de cercetare în ceea ce se cheamă geoinginerie,

care cuprinde diferite tehnici de a amâna încălzirea

cu 20 sau 30 de ani, până ne organizăm.

Dar asta e doar o poliță de asigurare.

Sperăm să nu avem nevoie de ea.

Unii spun chiar că nici măcar nu ar trebui să lucrăm la polița de asigurare,

pentru că ne-ar putea face leneși,

că vom continua să mâncăm pentru că știm că ne va salva chirurgia cardiacă.

Nu cred că asta este înțelept, având în vedere importanța problemei,

dar există în geoinginerie discuția aceasta,

dacă n-ar trebui să ținem polița în buzunar în caz că lucrurile se precipită

sau dacă această inovație merge mult mai încet decât ne așteptăm.

CA: Scepticii schimbării climei: într-o propoziție sau două,

ce le-ai spune pentru a-i convinge că greșesc?

BG: Din nefericire, scepticii țin de diferite tabere.

Cei care au argumente științifice sunt foarte puțini.

Spun că există efecte de reacție inversă negativă

legate de norii care modifică lucrurile?

Există foarte, foarte puține lucruri pe care le pot spune.

Au o șansă dintr-un milion să aibă dreptate.

Problema principală aici este cam ca la SIDA.

Faci greșeala acum și plătești pentru ea mult mai târziu.

Când ai tot felul de probleme urgente,

ideea e să suporți durerea acum pentru a avea un câștig mai târziu,

iar durerea este oarecum incertă.

De fapt avem raportul IPCC, care nu reflectă cazul cel mai rău,

și există oameni în lumea bogată care se uită la IPCC

și spun: lasă, nu chiar e așa mare lucru.

De fapt tocmai incertitudinea ar trebui să ne motiveze spre asta.

Dar visul meu aici este să obținem un randament economic

și simultan să respectăm și limitele de CO2,

și atunci scepticii vor spune:

bine, nu îmi pasă că nu emite CO2,

ba chiar parcă mi-aș dori să emită CO2,

dar am s-o accept pentru că este mai ieftin decât înainte.

(Aplauze)

CA: Deci acesta ar fi răspunsul tău la argumentul lui Bjorn Lomborg,

care spune că dacă se consumă atâta energie pentru a rezolva problema CO2,

nu ne mai rămâne pentru celelalte țeluri,

de a încerca să scăpăm lumea de sărăcie, malarie și altele,

că ne irosim prostește resursele alocând bani pentru asta

când sunt lucruri mai bune de făcut.

BG: De fapt cheltuielile pentru partea de cercetare și dezvoltare

— să spunem că Statele Unite ar trebui să cheltuiască cu 10 miliarde pe an mai mult decât acum —

nu sunt chiar atât de dramatice.

N-ar rămâne alte lucruri neacoperite.

Lucrul pe care cheltuiești mult, iar aici oamenii rezonabili pot să nu fie de acord,

este când încerci să finanțezi ceva neeconomic.

Asta, pentru mine, este în mare parte risipă,

în afară de situația când ești aproape gata și doar finanțezi curba de învățare

și urmează să devină foarte ieftin.

Cred că ar trebui să încercăm mai multe lucruri care au potențialul

să fie mult mai ieftine.

Dacă ajungem la compromisul de a face energia super scumpă,

atunci bogații pot să-și permită asta.

Oricare dintre noi de aici ar putea să plătească de cinci ori mai mult pe energie

fără a ne schimba stilul de viață.

Dezastruos este pentru cei două miliarde.

Și chiar Lomborg s-a schimbat.

Poziția lui acum este: de ce nu se discută mai mult despre cercetare?

Din cauza lucrurilor din trecut el este în continuare

asociat cu tabăra scepticilor,

dar și-a dat seama că este o tabără destul de singuratică,

așa că pune problema cercetării.

E o fărâmă de ceva corect, cred.

Partea de cercetare și dezvoltare, este o nebunie cât de prost finanțată este.

CA: Bill, presupun că vorbesc în numele celor mai mulți de aici

când spun că îți urez să ți se împlinească dorința. Îți mulțumesc foarte mult.

BG: Mulțumesc!

(Aplauze)