Efectele zahărului asupra creierului - Nicole Avena

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/how-sugar-affects-the-brain-nicole-avena

Când consumați ceva ce conține mult zahăr, papilele gustative, intestinele și creierul reacționează. Această activare a sistemului de recompensare e similară cu modul în care organismul produce substanțe care dau dependență, cum ar fi alcoolul sau nicotina - un exces de zahăr duce la o creștere a nivelului de dopamină și te face să-ți dorești mai mult. Nicole Avena explică de ce ar trebui să ne bucurăm de dulciuri și gustări cu moderație.

Lecție de Nicole Avena, animație de STK Films.

Imaginați-vă fursecuri călduțe, lipicioase,

bomboane crocante,

prăjituri moi,

cornete pline cu înghețată.

Salivați?

Poftiți după desert?

De ce?

Ce se întâmplă în creier

de ne face să rezistăm atât de greu la dulce?

Zaharuri e termenul general

folosit pentru a descrie o clasă de molecule

numite carbohidrați,

din multe măncăruri și băuturi.

Verificați etichetele dulciurilor pe care le cumpărați.

Glucoza,

fructoza,

zaharoza,

maltoza,

lactoza,

dextroza,

și amidonul

sunt toate tipuri de zaharuri.

La fel și siropul de porumb cu conținut ridicat de fructoză,

sucul de fructe,

zahărul brun,

și mierea.

Zahărul nu e numai în bomboane și deserturi,

e adăugat și în sucul de roșii,

iaurt,

fructe deshidratate,

apa cu arome,

sau batoanele de musli.

Zaharurile sunt peste tot

și e important să înțelegem

cum afectează creierul.

Ce se întâmplă când zahărul ajunge pe limbă?

Te face consumul unei cantități mici de zahăr

să-ți dorești mai mult?

Iei o înghițitură de cereale.

Glucidele conținute

activează receptorii gustului dulce,

parte a papilelor gustative de pe limbă.

Acești receptori trimit un semnal la trunchiul cerebral,

și de aici se ramifică

în multe zone din creier,

cortexul cerebral fiind una din ele.

Gusturile sunt procesate de

zone diferite ale cortexului cerebral:

amar,

sărat,

umami,

și, în cazul nostru, dulce.

De aici, semnalul activează

sistemul de plăcere al creierului.

Acest sistem e alcătuit dintr-o serie

de „căi” electrice și chimice

din câtorva zone diferite ale creierului.

E o rețea complicată,

dar răspunde la o singură întrebare sunconștientă:

să fac asta din nou?

Acel sentiment călduț, neclar pe care îl ai

când guști prăjitura cu ciocolată a bunicii?

Acela e sistemul de plăcere care spune

„Mmm, da!”

Și nu e activat doar de mâncare.

Socializarea,

comportamentul sexual,

și drogurile

sunt doar câteva exemple

de lucruri sau experiențe

care activează și ele sistemul de recompensare.

Dar supra-activarea acestui sistem

declanșează o serie de evenimente nefericite:

pierderea controlului,

pofta,

toleranța crescută la zahăr.

Să ne întoarcem la înghițitura de cereale.

„Călătorește” până la stomac

și în cele din urmă în intestine.

Și apoi?

Sunt receptori ai zahărului și acolo.

Nu sunt papile gustative,

dar trimit semnale,

transmițându-i creierului că ești sătul

sau că organismul ar trebui să producă mai multă insulină

ca să anihileze zahărul pe care îl consumi în plus.

Moneda de schimb

a sistemului de recompensare e dopamina,

o substanță chimică sau un neurotransmițător important.

Sunt mulți receptori ai dopaminei în creier,

dar nu sunt distribuiți în mod egal.

Anumite zone conțin grupuri dense de receptori,

iar aceste „puncte fierbinți” de dopamină

fac parte din sistemul de plăcere.

Droguri precum alcoolul,

nicotina,

sau heroina

produc dopamină în exces,

făcându-i pe unii să caute constant acea senzație,

cu alte cuvinte, să fie dependenți.

Zahărul mai face ca dopamina să fie eliberată,

deși nu atât de violent ca în cazul drogurilor.

Iar zahărul e rar între mâncărurile care induc dopamina.

Brocoli, de exemplu, nu are niciun efect,

ceea ce explică probabil

de ce e greu să-i faci pe copii să-și mănânce legumele.

Vorbind de mâncare sănătoasă,

să spunem că vă e foame

și decideți să luați o masă echilibrată.

Faceți asta, iar nivelul de dopamină va ajunge
la maxim

în aceste „puncte fierbinți” din sistem.

Dar dacă mănânci aceeași mâncare mai multe zile la rând,

nivelul de dopamină va crește tot mai puțin,

”aplatizându-se” în cele din urmă

pentru că atunci când e vorba de mâncare,

creierul a evoluat să dea o atenție sporită

gusturilor noi sau diferite.

De ce?

Două motive:

în primul rând, pentru a detecta mâncarea stricată,

și doi, cu o hrană

variată,

avem mai multe șanse

să ingerăm toți nutrienții de care avem nevoie.

Pentru a menține această varietate,

trebuie să recunoaștem o mâncare nouă,

și, mai important,

trebuie să vrem să continuăm să mâncăm ceva nou.

De aceea nivelul de dopamină se „aplatizează”

când mâncarea devine plictisitoare.

Înapoi la acea mâncare acum.

Ce se întâmplă dacă în locul

unui fel de mâncare sănătoasă, echilibrată,

consumați mâncare bogată în zahăr?

Dacă mănânci zahăr rar

sau nu consumi mult deodată,

efectul e similar cu cel al unei mese echilibrate.

Dar dacă mănânci prea mult,

răspunsul de dopamină nu se aplatizează.

Cu alte cuvinte, a consuma mult zahăr

va continua să fie resimțit ca o recompensă.

În acest fel, zahărul se comportă cam ca un drog.

E un motiv pentru care oamenii par să fie dependenți

de mâncarea dulce.

Gândiți-vă, așadar, la toate tipurile de zahăr.

Fiecare e unic,

dar de fiecare dată când orice tip de zahăr e consumat,

pornește un efect domino în creier,

producând o senzație de recompensă.

Prea mult, prea des,

iar lucrurile pot ajunge la suprasaturație.

Deci, da, consumul în exces de zahăr

are asupra creierului efecte care dau dependență,

dar puțină prăjitură din când în când nu face rău nimănui.