De ce este Herodot considerat „Părintele istoriei”? - Mark Robinson

Vezi întreaga lecţie: https://ed.ted.com/lessons/why-is-herodotus-called-the-father-of-history-mark-robinson

Acum 2500 de ani, scrierile istoriei, așa cum o știm, nu existau. Trecutul era înregistrat ca o listă de evenimente, cu puține explicații pentru cauzele lor dincolo de acceptarea lucrurilor ca voință a zeilor. Herodot a dorit o înțelegere mai profundă, așa că a adoptat o nouă abordare: analizarea evenimentelor din ambele părți pentru a înțelege cauzele acestora. Mark Robinson explică cum a apărut „istoria".

Lecție de Mark Robinson, regizat de Remus și Kiki

Furnici gigante căutătoare de aur,

un rege furios care ordonă ca marea
să fie biciuită de 300 de ori

şi un delfin care salvează
un poet faimos de la înec.

Acestea sunt doar câteva
dintre poveştile din „Istorii” de Herodot,

un scriitor din Grecia antică
ce a trăit în secolul al cincilea î.Hr.

Poate că nu toate evenimentele
din scriere s-au întâmplat

exact cum le-a raportat Herodot,

dar această lucrare a revoluţionat
felul în care trecutul a fost consemnat.

Înainte de Herodot, trecutul era însemnat
ca o listă de evenimente

cu nicio tentativă de a explica cauzele

dincolo de a accepta lucrurile
ca voia zeilor.

Herodot voia o înţelegere
mai adâncă şi raţională

aşa că a abordat situaţia altfel:

privea evenimentele din ambele perspective
pentru a le înţelege cauzele.

Deşi era grec, oraşul natal
al lui Herodot era Halicarnas

şi făcea parte din Imperiul Persan.

El a crescut în timp ce se dădeau
numeroase războaie între persani puternici

şi greci neînsemnaţi,

şi s-a decis să afle cât de mult putea
despre acest subiect.

În povestirile lui Herodot, războaiele
persane au început în anul 499 î.Hr,

când atenienii participau
la o rebeliune a grecilor,

care erau sub dominaţia persană.

În anul 490, regele Persan, Darius, şi-a
trimis armata să se răzbune pe atenieni.

Dar la Bătălia de la Marathon, atenienii
au obţinut o victorie neaşteptată.

Zece ani mai târziu, persanii s-au întors,
planificând să cucerească întreaga Grecie

sub conducere fiului lui Darius, Xerxes.

Conform lui Herodot,
atunci când Xerxes a venit,

armata sa de un milion de oameni a fost
iniţial înfruntată de o forţă grecească

condusă de 300 de spartani la
trecerea muntoasă de la Termopile.

Deşi persanii au plătit un preţ imens,

spartanii şi regele lor, Leonidas,
au fost ucişi.

Această înfrângere eroică a rămas
de atunci o inspiraţie pentru cei slabi.

Câteva săptămâni mai târziu,
marina greacă a păcălit flota persană

să lupte într-un canal îngust
aproape de Atena.

Persanii au fost învinşi şi Xerxes
a fugit şi nu s-a mai întors niciodată.

Pentru a explica cum au apărut
aceste războaie şi cum grecii au triumfat,

Herodot a adunat poveşti din toate
regiunile mediteraneene.

El a consemnat şi realizărilor grecilor
şi ale non-grecilor.

înainte ca ele să se piardă
din cauza trecerii timpului.

Cartea „Istorii” începe
cu o propoziţie faimoasă:

„Herodot din Halicarnas prezintă
aici întrebările sale”.

Prin considerarea cărţii o „întrebare”,

Herodot îi permite să conţină
multe poveşti diferite,

unele serioase, altele mai puţin.

A însemnat dezbaterile
tribunalului persan,

dar şi poveştile şerpilor
egipteni zburători

şi sfaturi practice despre cum
să prinzi un crocodil.

Cuvântul grec pentru această
metodă este „autopsia”,

însemnând „văzând cu proprii ochi”.

Herodot a fost primul
care a examinat trecutul

prin combinarea diferitelor tipuri
de dovezi ce erau colectate:

opsis, sau mărturiri oculare,

akoe, sau zvonuri,

şi ta legomena, sau tradiţie.

Apoi se folosea de gnome, sau raţiune,

pentru a ajunge la concluzii despre ce
s-a întâmplat cu adevărat.

Mulţi dintre cititorii timpurii ai cărţii
erau de fapt ascultători.

„Istorii” a fost scrisă original
în 28 de capitole,

fiecare durând aproape patru ore
să fie citită cu voce tare.

Cu cât grecii îşi creşteau
puterea şi influenţa,

scrierile lui Herodot
şi ideea istoriei s-au răspândit

în toate regiunile mediteraneene.

Ca prim istoric propriu-zis,
Herodot nu era perfect.

Uneori, favoriza grecii
în ciuda persanilor

şi credea mult prea repede
unele poveşti pe care le auzea,

ce se dovedeau a fi neadevăruri.

Totuși, dovezile moderne au explicat

unele dintre spusele sale
ce păreau de necrezut.

De exemplu, există o specie de marmote
în munţii Himalaya

ce împrăştie praf de aur în timp ce sapă.

Cuvântul folosit de persanii
antici pentru marmote

seamănă destul de mult cu
cel folosit pentru furnici,

aşa că se poate ca Herodot să fi
fost victima unei erori de traducere.

În linii mari, pentru cineva care a scris
într-un stil cu totul nou,

Herodot s-a descurcat remarcabil de bine,

Istoria, chiar până în prezent,
a suferit mereu de parţialitate

şi de greşelile istoricilor.

Metoda lui Herodot
şi creativitatea i-au adus titlul

pe care autorul roman Cicero
i l-a dat sute de ani mai târziu:

„Părintele istoriei”.