Felul în care industrializarea a schimbat copilăria | Dorsa Amir | TEDxCambridge

Poate crezi că ai avut o copilărie normală: ai avut prieteni de vârsta ta, ai mers la școală pentru a învăța de la profesori și poate ai avut chiar propria ta cameră. Antropologul evoluționist Dorsa Amir ne arată cum aceste evenimente zilnice din cultura vestică sunt, de fapt, experiențe noi și ciudate pentru omenire, putând avea consecințe majore asupra dezvoltării copilului.
Aflați mai multe pe http://www.tedxcambridge.com

Dorsa Amir este un antropolog evoluționist și este interesată de felul în care mediul cultural și ecologic modelează mințile aflate în dezvoltare. Ea este cercetătoare în cadrul Departamentului de Psihologie al Colegiului Boston și și-a făcut doctoratul în Antropologie la Universitatea Yale. Cercetările sale, din perspectiva interculturalității și a dezvoltării, analizează rolul mediului înconjurător în formarea și adaptarea comportamentului și a preferințelor. În prezent, ea investighează variațiile interculturale în ceea ce privește dezvoltarea atitudinii față de risc și a preferinței de timp, efectele statutului socio-economic din primii ani de viață asupra comportamentului și rolul sărăciei în dezvoltarea cognitivă.

Discursul a fost ținut în cadrul unui eveniment TEDx după modelul conferințelor TED, dar a fost organizat de o comunitate locală. Citiți mai multe la adresa: https://www.ted.com/tedx

În timpul studiilor postuniversitare,

un lucru pe care îl auzeam des
era că scopul antropologiei

este de a face ciudatul familiar
și familiarul ciudat.

Credeam că știu ce înseamnă asta,
dar nu am înțeles cu adevărat

până nu am desfășurat
pentru prima dată muncă de teren.

În primul an al studiilor,

am mers în America de Sud
ca să lucrez cu poporul shuar,

un popor indigen
din Amazonul ecuadorian.

Studiam felul în care copiii
se dezvoltă în diferite culturi.

Aveam câteva așteptări privind excursia.

Știam că voi fi mușcată de multe insecte
– și chiar așa a fost.

Știam că voi merge cu canoea de-a lungul
râurilor din junglă – și așa a fost.

Și știam că voi învăța ceva
ce nu știam înainte – și așa a fost.

Am învățat despre copilăria
într-o societate la scară mică.

Am văzut copii independenți,
urcându-se în copaci

pentru a culege papaya
atunci când le era foame.

I-am văzut făcând focuri,

preparând mâncare
pentru ei și pentru frații lor,

folosind până și macete,
cu multă îndemânare, aș putea spune.

(Râsete)

Lucrul la care nu m-am așteptat

a fost șocul cultural resimțit
la întoarcerea în Statele Unite.

Caracterul nefamiliar al shuarilor
îmi devenea tot mai familiar,

iar brusc familiaritatea casei
a început să pară ciudată.

Copilăria într-o societate nedezvoltată

este complet diferită
de cea dintr-o țară vestică.

În societăți ca a shuarilor,

copiii sunt mult mai independenți

sau cum ne place nouă
să-i numim: „organici”.

(Râsete)

Dacă ați crescut
înainte de era telefoanelor,

probabil așa a fost și copilăria voastră.

Dar pentru noua generație de copii,
această independență dispare rapid.

Asta pentru că, foarte recent și rapid,
copilăria s-a schimbat.

În aproape tot timpul
petrecut pe această planetă,

pentru sute de mii de ani,

oamenii au trăit în grupuri mici
de vânători și culegători,

mai degrabă precum un shuar actual
decât un american obișnuit.

Apoi, abia acum câteva mii de ani,

o mare parte din mediu
a început să se schimbe mult.

De fapt, s-a schimbat
atât de repede și de drastic

încât mulți antropologi cred

că ne aflăm într-o stare
de dezechilibru evolutiv.

Asta înseamnă că mediul
s-a schimbat prea repede

pentru ca genele noastre
să poată să țină pasul.

Evoluția culturală e mult mai rapidă
decât evoluția genetică.

Asta înseamnă că mințile
și trupurile noastre

ar putea fi optime pentru o lume
în care mulți dintre noi nu mai locuim.

Cum arăta acest mediu în trecut?

E imposibil să găsim un răspuns
perfect la această întrebare:

oasele devin fosile,
însă comportamentul nu.

Dar putem învăța multe doar uitându-ne
la societăți precum ale shuarilor.

Și trebuie să clarific:

shuarii nu sunt oameni preistorici
sau ferestre către trecut;

sunt oameni moderni.

Dar felul lor de viață ne poate da o idee
despre cum era copilăria în trecut.

Ceea ce știm deja din observarea
numeroaselor societăți mai mici

este că există multe tipare comune.

Spre exemplu, în aproape
toate aceste societăți,

femeile nasc în mod natural,

mamele alăptează frecvent
și pentru perioade lungi de timp,

părinții dorm în aceeași cameră cu copiii

și copiii au constant
contact fizic cu alți oameni.

Aceste tipare au început
să se schimbe în societățile vestice:

aici cezarienele sunt mai frecvente,
precum și laptele praf.

Copiii dorm adesea
în propriile lor camere,

și nu ne dorim alți oameni

în contact fizic cu noi sau copiii noștri.

Punem preț pe spațiul personal.

Dar haideți să revenim
la ideea dezechilibrului.

Acțiunile scrise cu galben
au definit umanitatea

pentru 99% din timpul nostru
pe această planetă.

Lucrurile în albastru reprezintă
doar 1% din istoria omenirii.

Aceste schimbări drastice
au avut loc așa de repede

încât pot fi în discordanță cu lumea
în care ne așteptăm să ne naștem.

Noi credem că aceste schimbări
au atât consecințe bune, cât și rele.

De exemplu, cezarienele salvează vieți,

dar, în același timp, afectează
flora bacteriană și sistemul imunitar

în feluri care ar putea
avea consecințe negative.

Dar ca antropolog
care studiază comportamentul,

o trăsătură comună a acestor societăți
pe care o să mă concentrez

și una pe care am putut-o
observa este aceasta:

în societăți de dimensiuni mici,
pe lângă comunitatea adulților,

există o mini-comunitate a copiilor,
o societate alternativă.

Aceasta este formată
din copii de orice vârstă sau sex.

Are cultura și liderii săi
proprii și unici.

Are dramă și o surprinzătoare
doză de intrigă politică.

Ca să înțelegeți importanța
societății copiilor în dezvoltarea lor,

trebuie să rețineți un lucru
interesant despre oameni,

și anume că, în orice cultură,
ca să aibă succes ca adulți,

copiii au nevoie de un număr
mare de abilități complicate.

Acestea includ atât abilități tehnice
precum aprinderea focului,

cât și abilități sociale,
precum păstrarea prieteniilor.

Și ca să-și perfecționeze abilitățile,
lucru care le ia decenii întregi,

copiii dezvoltă și abilități fundamentale,

precum creativitatea, determinarea
și soluționarea problemelor.

De exemplu, într-o zi, când adulții shuar
jucau un meci de fotbal,

am văzut un grup de copii, organizând
propriul lor joc de fotbal lângă adulți.

Când m-au strigat,

m-am bucurat,
crezând că vor să mă joc cu ei,

dar ei voiau de fapt să țin scorul,

pentru a se putea juca toți.

(Râsete)

Problemă rezolvată.

Copiii shuar, ca toți copiii,
petrec mult timp uitându-se la adulți

și integrând în joaca lor
comportamentele acestora.

De fapt, acesta e unul dintre motivele
pentru care joaca a evoluat

ca modalitate de a exersa
aceste abilități într-un mod accesibil.

Nimeni nu trebuie să îndemne
copiii să facă asta.

O fac pe cont propriu

pentru că prin joacă liberă,
copiii învață cum să devină adulți.

Alt avantaj important
al societății cu vârste mixte

este că, astfel, copiii predau
și învață unul de la celălalt.

Cei mai mici beneficiază
învățând de la cei mai mari

care sunt doar puțin
mai pricepuți decât ei.

Și prin învățarea altora, cei mai mari
își consolidează propriile abilități,

așa cum probabil ați văzut și voi –
predatul te ajută să înveți.

E greu să găsești aceste tipare
în societățile vestice.

Aici copiii se dezvoltă
în majoritatea timpului

într-o cameră, alături
de copii de aceeași vârstă.

Adulții iau deciziile

cu privire la ce fac
și cum își organizează copiii timpul.

Ei decid când copiii mănâncă.
Ei decid când copiii se joacă.

Ei decid chiar și când
să meargă copiii la toaletă.

Și timpul liber de joacă din pauză

devine acum, cu repeziciune,
o acțiune organizată.

O consecință ciudată
a acestui control exagerat

este că învățăm copiii lucruri,
care nu necesită să fie predate.

Copiii nu trebuie
învățați cum să se joace.

Nici măcar nu trebuie
învățați cum să vorbească.

Nu e nevoie să arăți un măr
și să spui „Acesta este un măr”.

Copiii pot învăța și prin expunere,

de exemplu, când te aude că-i ceri
soțului tău un măr și el ți-l dă.

„Mere.” – Gata.

Și ideea că ar fi de datoria părintelui

să creeze și să supravegheze
experiențele copiilor,

generează multă anxietate inutilă
și ar putea, de fapt, să fie dăunătoare.

Dacă înlăturăm grupurile de joacă
cu vârste diferite sau joaca liberă,

înlăturăm de fapt roțile ajutătoare
în formarea lor ca adulți

pe care copiii le-au avut milenii întregi.

Creăm un dezechilibru
tot mai mare la nivelul mediului.

Mai mult, în loc să lăsăm copiii

să-și dezvolte abilități fundamentale
precum rezolvarea problemelor,

dăm direct la ultima pagină
pentru a le arăta răspunsurile.

Dar acest lucru îi lasă nepregătiți

pentru toate problemele
pe care le vor avea.

Acesta poate fi un motiv

pentru care trecerea la facultate
e așa de dificilă pentru copii

sau pentru care alegerea unei cariere
poate fi așa de provocatoare.

Au avut foarte puțină
libertate de a explora.

Morala nu e că ar trebui
să revenim la traiul din trecut

sau să credem că tot ce e natural
este ce ar trebui să facem.

Aceasta este o abordare greșită.

Dar ne-ar ajuta abordarea
unei perspective mai ample

și înțelegerea felului
în care evoluția noastră

a schimbat modul
în care mințile ni se dezvoltă.

Toți le dorim binele copiilor noștri.

Vrem să fie independenți,
încrezători, să-și rezolve problemele.

Vrem să fie fericiți.

Dar în mod paradoxal,

obiceiurile noastre culturale din vest
ar putea să împiedice copiii

să se dezvolte în acest sens.

E greu să studiem efectele
pe termen lung ale acestor schimbări,

în special pentru că au loc
atât de repede.

Dar există câteva metode
eficiente în creșterea copiilor

pe care le-am folosit mult timp.

De fapt, le-am folosit atât de mult timp

încât e posibil ca mințile copiilor
să se aștepte la acestea.

Unele metode le puteți
folosi chiar de acum.

Faceți ca partenerii de joacă
ai copiilor voștri să fie diverși.

Dați-le libertatea necesară
de a face greșeli.

Oferiți-le mai mult timp
pentru a se juca liberi.

De fapt, ideea nu e relevantă

doar pentru cei care cresc copiii

pentru că, și în calitate de adulți,
noi încă ne dezvoltăm.

Aceste lecții vi se aplică și vouă.

Permiteți-vă să faceți greșeli.

Petreceți timp cu rudele mai în vârstă
și cu prietenii mai tineri.

Oferiți-vă timp liber pentru joacă.

Și poate o să realizați
că familiara cultură care vă înconjoară,

e de fapt foarte ciudată.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)