Despre timp și apă

În următorii 200 de ani, ne putem aștepta ca toți ghețarii Pământului să dispară ca urmare a schimbărilor climatice - dacă nu acționăm acum, spune scriitorul Andri Snær Magnason. Spunând povestea ghețarului Okjökull din Islanda, primul ghețar pierdut din cauza încălzirii globale, Magnason explică de ce trebuie să începem să ne conectăm la viitor într-un mod mai intim și urgent, pentru a stabiliza Pământul pentru generațiile viitoare.

Bună, mă numesc Andri Snær Magnason

și vorbesc din Islanda.

(Apa curgând)

În 2019 ne-am pierdut primul ghețar
din cauza schimbărilor climatice:

Okjökull, ghețarul Ok

care nu mai este OK.

Iar în următorii 200 de ani,

ne așteptăm ca toți ghețarii noștri
să urmeze același traseu.

Acest ghețar e unul dintre ei:

Sólheimajökull,
pe coasta de sud a Islandei.

(Apa curgând)

Am scris o poezie pentru o placă
ce a fost plasată pe muntele

pe care stătea cândva Okjökull.

Era o scrisoare către viitor,

care spunea:

„Acest monument e ca să admitem
că știm ce se întâmplă

și ce trebuie făcut.

Numai tu știi dacă am făcut-o.”

Bunicii mei erau exploratori
de ghețari pe vremuri,

când ghețarii păreau veșnici.

Au plecat într-o lună de miere glaciară
în anul 1956.

Timp de trei săptămâni au cartografiat
și călătorit în Vatnajökull,

cel mai mare ghețar din Europa,

dormind în corturi la temperaturi extreme.

Și odată i-am întrebat: „Nu vă era frig?”

Iar ei au spus: „Frig?

Abia ne căsătoriserăm.”

Bunica mea tocmai ce a împlinit 96 de ani,

iar noi știm că mulți ghețari vor dispărea

în timpul în care cineva născut azi
va deveni la fel de bătrân ca bunica mea.

Trebuie să ne conectăm la viitor
într-un mod intim și urgent.

Bunica mea s-a născut în anul 1924.

Iar dacă am nepoți,

oamenii pe care îi iubesc cel mai mult
vor fi încă în viață în anul 2150.

Pentru că timpul nostru e timpul
oamenilor pe care îi știm și iubim,

timpul care ne-a creat pe noi,

iar timpul nostru e și timpul oamenilor
pe care îi vom cunoaște și iubi,

timpul pe care îl creăm.

Putem acoperi cu ușurință 230 de ani -

o strângere de mână între generații.

Când un om de știință spune 2100,
ridicăm din umeri; nu ne simțim conectați.

Dar mi-am întrebat bunica:
„100 de ani e mult sau puțin?”

Iar ea, spre surprinderea mea, a spus:

„E un timp scurt.

Mă simt de parcă ieri
aș fi străbătut ghețarii.”

(Apa curgând)

Deci 2100 nu e un viitor îndepărtat.

E practic mâine,

pentru că în mintea acelor oameni,

2020 va fi ieri.

Și sunt destul de sigur că vrem
să se uite la timpul nostru

cu mândrie și recunoștință,

pentru că am știut ce se întâmplă

și știm ce trebuie să fie făcut,

și de fapt, în cele din urmă,
am făcut ce trebuia.

Vă mulțumesc!