Cum a ajuns Hitler la putere? - Alex Gendler și Anthony Hazard

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/how-did-hitler-rise-to-power-alex-gendler-and-anthony-hazard

Decenii după căderea Celui De-Al Treilea Reich, pare imposibil de înțeles cum Adolf Hitler, tiranul care a orchestrat unul dintre cele mai mari genocide din istoria omenirii, a putut să ajungă la putere într-o țară democratică. Așadar, cum s-a întâmplat? S-ar putea întâmpla din nou? Alex Gender și Anthony Hazard analizează istoria și circumstanțele care i-au permis lui Hitler să devină Führer-ul Germaniei.

Lecție de Alex Gendler și Anthony Hazard, animație de Uncle Ginger.

Cum a reușit Adolf Hitler,

un tiran care a orchestrat unul
dintre cele mai mari genocide din istorie,

să ajungă la putere
într-o țară democratică?

Povestea începe la sfârșitul
Primului Război Mondial.

Odată cu înaintarea
forțelor aliate în 1918,

Germania a înțeles
că nu poate câștiga războiul

și a semnat un armistițiu,
punând capăt luptei.

Guvernul imperial prăbușindu-se,

tulburări civile și greve ale muncitorilor
s-au răspândit în întreaga țară.

Temându-se de o revoluție comunistă,

partidele majore s-au unit
pentru a înăbuși revoltele,

stabilind Republica parlamentară
de la Weimar.

Una dintre primele sarcini ale guvernului

a fost implementarea tratatului de pace
impus de Tripla Înțelegere.

Pe lângă pierderea de peste o zecime
din teritorii și desființarea armatei,

Germania a trebuit să-și asume
responsabilitatea pentru reparații,

debilitându-și astfel economia,
deja slăbită.

Mulți naționaliști și veterani au văzut
toate astea ca pe o umilire.

În mod eronat, au crezut
că ar fi putut câștiga războiul

dacă armata nu ar fi fost trădată
de politicieni și protestatari.

Pentru Hitler, aceste opinii au devenit
o obsesie,

iar fanatismul său și iluziile paranoice
l-au făcut să dea vina pe evrei.

Cuvintele sale au avut ecou
într-o societate cu mulți antisemiți.

Sute de mii de evrei erau deja integrați
în societatea germană,

dar mulți germani au continuat
să-i perceapă ca pe niște străini.

După Primul Război Mondial, succesul
evreilor a dus la acuzații nefondate

de subversiune și profitare
de pe urma războiului.

Nu se poate accentua suficient faptul
că aceste teorii ale conspirației

s-au născut din frică,

mânie

și fanatism,

nu din adevăr.

Totuși, Hitler a avut succes cu ele.

Când s-a alăturat
unui mic partid naționalist,

oratoria sa manipulativă l-a propulsat
la conducere

și a atras mulțimi tot mai mari.

Combinând antisemitismul
cu resentimentele populiste,

naziștii au denunțat atât comunismul,
cât și capitalismul

drept conspirații internaționale evreiești
menite să distrugă Germania.

Partidul nazist nu a fost popular
la început.

După ce au eșuat în încercarea
de a răsturna guvernul,

partidul a fost interzis,

iar Hitler întemnițat pentru trădare.

Însă, odată cu eliberarea sa,
cam după un an,

a început imediat
să reconstruiască mișcarea.

Apoi, în 1929,
a avut loc Marea Depresiune.

Băncile americane și-au retras
împrumuturile din Germania,

iar economia germană
s-a prăbușit peste noapte.

Hitler a profitat de mânia oamenilor,

oferindu-le țapi ispășitori convenabili

și promisiunea de a reda
Germaniei măreția.

Principalele partide s-au dovedit
incapabile să facă față crizei,

iar opoziția de stânga era prea
fragmentată de certurile interne.

O parte din publicul frustrat
s-a alăturat naziștilor,

crescându-le voturile parlamentare
de la 3% la 18% în doar 2 ani.

În 1932, Hitler a candidat
pentru președinție,

pierzând alegerile în fața
mareșalului-erou von Hindenburg.

Dar cu 36% din voturi, Hitler demonstrase
amploarea sprijinului dobândit.

În următorul an, consilieri
și lideri în afaceri

l-au convins pe Hindenburg
să-l numească pe Hitler Cancelar,

sperând să-i canalizeze popularitatea
înspre propriile lor scopuri.

Deși Cancelarul era doar șeful
administrativ al Parlamentului,

Hitler și-a extins constant
puterea poziției sale.

Suporterii lui au format
grupări paramilitare

și s-au luptat cu protestatarii pe străzi,

Hitler a sporit frica
față de o revoltă comunistă,

susținând că doar el poate reinstaura
legea și ordinea.

În 1933,

un tânăr muncitor a fost condamnat
pentru incendierea clădirii Parlamentului.

Hitler s-a folosit de eveniment
pentru a convinge guvernul

să-i acorde puterea de a interveni
în situații de urgență.

În câteva luni, a fost abolită
libertatea presei,

celelalte partide au fost dizolvate,

și au fost adoptate legi antisemite.

Mulți dintre foștii săi suporteri radicali
au fost arestați și executați,

laolaltă cu potențiali rivali,

iar când președintele Hindenburg
a murit în august 1934,

era clar că nu vor fi noi alegeri.

În mod îngrijorător, multe din primele
măsuri ale lui nu necesitau represiune.

Discursurile sale au exploatat
frica și mânia oamenilor,

făcându-i să-l sprijine pe el
și Partidul Nazist.

Între timp, afaceriștii și intelectualii,

vrând să fie de partea opiniei publice,

l-au susținut pe Hitler.

Și-au spus

că retorica sa extremă
era doar pentru spectacol.

Câteva decenii mai târziu, ascensiunea
lui Hitler rămâne un avertisment

despre cât de fragile pot fi instituțiile
democratice în fața mulțimilor furioase

și a unui lider ce le hrănește furia
și le exploatează fricile.