Surprinzătorul declin al violenței

Steven Pinker traseaza declinul violentei din vremurile biblice pana in prezent si sustine ca, desi ar putea parea ilogic sau obscen avand in vedere evenimetele din Irak si Darfur, traim in cele mai pasnice vremuri din existenta speciei noastre.

Imagini ca aceasta, din lagarul de la Auschwitz

ni s-au imprimat in constiinta de-a lungul secolului 20

si ne-au dat o noua intelegere cu privire la cine suntem

de unde venim si timpurile in care traim.

Pe parcursul secolului 20 am fost martori la atrocitatile

lui Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot, Rwanda si alte genociduri

si chiar daca secolul 21 are doar sapte ani

suntem deja martorii unui genocid in plina desfasurare in Darfur

si a ororilor zilnice din Irak.

Aceste lucruri au condus la o intelegere comuna a situatiei noastre

mai exact: ca epoca moderna ne-a dat o violenta ingrozitoare si ca probabil

popoarele indigene traiau intr-o stare de armonie de care noi ne-am indepartat spre primejdia noastra.

Iata un exemplu

dintr-un editorial de Ziua Recunostiintei din Boston Globe

de acum cativa ani, in care autorul scria, "Viata indienilor

era una grea, dar nu existau probleme de somaj

armonia comunitatii era puternica, abuzul de substante era necunoscut,

criminalitatea era aproape inexistenta, razboaiele care existau intre triburi

erau in mare parte rituale si arareori rezultau in macel

haotic sau exhaustiv." Acum, cunoasteti cu totii acest "sirop"

Il predam copiilor nostri; il auzim la televizor

si in cartile de basme. Titlul initial al acestei sesiuni

era "Tot Ceea Ce Stiti Este Gresit" si voi prezenta dovezi

ca, in particular, aceasta parte a intelegerii noastre comune este gresita:

ca, de fapt, stramosii nostri erau mult mai violenti decat suntem noi,

ca violenta este in scadere pe perioade lungi de timp

si ca astazi traim, probabil, in cele mai pasnice vremuri din existenta speciei noastre.

Bineinteles, in decada unui Darfur si a unui Irak,

o astfel de afirmatie poate parea ca fiind undeva intre halucinanta

si obscena. Dar voi incerca sa va conving

ca aceasta este imaginea adevarata. Declinul violentei

este un fenomen consecvent. Se poate vizualiza la nivelul mileniilor

la nivelul secolelor, la nivelul decadelor si al anilor,

desi pare sa fi existat un moment declansator la inceputul

Epocii Ratiunii, in secolul al 16-lea. Se poate vedea

peste tot in lume, desi nu in mod omogen.

Este mult mai evident in Vest, incepand cu Anglia

si Olanda in vremea Iluminismului.

Permiteti-mi sa va conduc intr-o calatorie de ordin exponential

de la o scara milenara la o scara anuala --

ca sa va conving de acest fapt. Pana acum 10.000 ani, toate fiintele umane

traiau ca vanatori-culegatori, fara asezari permanente

sau forme de guvernamant. Si aceasta este starea despre care, in mod obisnuit,

se spune ca este una a armoniei primordiale. Dar arheologul

Lawrence Keeley, studiind procentajele de vatamare

la vanatorii-culegatori contemporani -- care constituie cea mai buna sursa

de informatii asupra acestui mod de viata -- a ajuns la o concluzie pronuntat diferita.

Iata un grafic facut de el,

care arata procentajul mortilor masculine datorate razboiului

in cadrul mai multor societati nomade sau de vanatori-culegatori.

Barele rosii corespund probabilitatii unui barbat de a fi omorat

de un alt barbat, spre deosebire de a muri

din cauze naturale, in diverse societati nomade

din podisurile Noii Guinee si padurea tropicala Amazoniana.

Si variaza de la o probabilitate de aproape 60 la suta ca un om sa fie omorat

de un alt om la, in cazul poporului Gebusi,

o probabilitate de doar 15 la suta. Micuta bara albastra in coltul din

stanga jos indica statisticile corespunzatoare din Statele Unite

si Europa in secolul 20, si include toate pierderile

din ambele Razboaie Mondiale. Daca rata mortalitatii din razboaiele tribale ar fi ramas constanta

pe parcursul secolului 20, am fi avut de-a face cu doua miliarde de morti spre deosebire de 100 milioane.

Tot la nivel milenar, putem privi la

modul de viata al primelor civilizatii precum sunt cele descrise

in Biblie. Si in aceasta presupusa sursa a valorilor noastre morale

se pot citi descrieri ale asteptarilor cu privire la razboi,

cum este aceasta din Numeri 31: "Si s-au razboit

cu Midianitii precum Domnul i-a poruncit lui Moise,

si au ucis toti barbatii. Si Moise grait-a catre ei

'Ati pastrat toate femeile in viata? Acum, asadar, omorati toti baietii

dintre cei mici si omorati orice femeie a cunoscut barbat

culcandu-se langa el, dar toate fetele care nu au cunoscut barbat

culcandu-se langa el, pastrati-le in viata pentru voi.'" Cu alte cuvinte,

omorati barbatii, omorati copiii si daca gasiti virgine

puteti sa le lasati in viata ca sa le puteti viola.

Puteti gasi patru sau cinci pasaje de natura asta in Biblie.

De asemenea, tot in Biblie se poate citi ca moartea

era pedeapsa acceptata pentru crime precum homosexualitatea,

adulterul, blasfemia, idolatria, raspunsul obraznic parintilor --

(Rasete) -- si ridicatul betelor de Sabat.

Ei bine, sa ne apropiem

si mai mult si sa privim la nivelul secolelor.

Desi nu avem statistici pentru razboaiele purtate de-a lungul

Evului Mediu pana in epoca moderna

stim doar din istoria conventionala -- dovezile

au fost in fata ochilor nostri tot acest timp cum ca exista o scadere

a formelor de violenta acceptate social.

Spre exemplu, orice istorie sociala va arata ca mutilarea si tortura

erau forme obisnuite de pedeapsa a criminalilor. Genul de infractiune

care astazi ar rezulta intr-o amenda, in acele vremuri ar fi rezultat in

retezarea limbii, taierea urechilor, scoaterea ochilor,

retezarea unei maini si asa mai departe.

Existau numeroase forme ingenioase de pedeapsa capitala sadica:

arderea pe rug, spintecarea si scoaterea intestinelor, trasul pe roata,

dezmembratul cu ajutorul cailor si asa mai departe.

Pedeapsa cu moartea era sanctiunea pentru o lista intreaga de infractiuni non-violente:

criticarea regelui, furatul unei bucati de paine. Sclavia, bineinteles,

era metoda preferata de a eficientiza munca, iar cruzimea era

o forma de spectacol foarte raspandita. Poate cel mai clar exemplu

este cel al practicii de a arde pisici, in cadrul careia o pisica era ridicata

pe o scena si coborata, intr-un harnasament, in flacari

iar spectatorii hohoteau de ras in timp ce pisica, urland de durere,

era arsa de vie.

Ce se intampla in cazul uciderilor individuale? Ei bine, aici avem statistici bune

deoarece multe municipalitati inregistrau cauza mortilor.

Criminologul Manuel Eisner

a cercetat in profunzime toate evidentele istorice din Europa

cu privire la numarul omuciderilor in orice sat, catun, oras, comitat

pe care le-a putut gasi si le-a suplimentat

cu date la nivel national cand tarile au inceput sa faca statistici.

Le-a aranjat pe o scara logaritmica, pornind de la 100 morti

la 100.000 oameni pe an, care era, cu aproximatie, rata

omuciderilor in Evul Mediu. Iar cifra scade vertiginos

la mai putin de o omucidere la 100.000 oameni pe an

in sapte sau opt tari europene. Apoi exista o mica crestere

in anii '60. Cei care au spus ca rock and roll-ul va duce

la declinul valorilor morale aveau, in fapt, un sambure de adevar in asta.

Dar exista o descrestere de cel putin doua ordine de magnitudine

in omucidere din Evul Mediu in prezent

si aceast curba este plasata la inceputul secolului 16.

Sa mergem la nivelul decadelor.

Potrivit organizatiilor non-guvernamentale

care fac astfel de statistici, incepand din 1945 in Europa si in Americi

a existat o descreste vizibila a razboaielor interstatale

a rascoalelor etnice sangeroase sau pogromuri si a loviturilor de stat militare,

chiar si in America de Sud. La nivel mondial, a exista o descrestere vizibila

a numarului de morti in razboaie interstatale. Barele galbene de aici indica numarul

mortilor pe razboi pe an din 1950 pana in prezent.

Si, dupa cum puteti vedea, rata mortalitatii scade de la 65.000 morti

pe conflict pe an in anii '50 la mai putin de 2000 morti

pe conflict pe an in aceasta decada, asa ingrozitoare cum este.

Chiar si la nivel anual, se poate observa declinul violentei.

De la sfarsitul Razboiului Rece au existat mai putine razboaie civile,

mai putine genociduri -- intr-adevar, o descrestere de 90 la suta de la valorile mari inregistrate in urma celui de-al 2-lea Razboi Mondial --

si chiar o rasturnare a cresterii in omucideri si crime violente din anii '60.

Asta este din Statistica Uniformizata a Crimei de la FBI: puteti observa

ca in anii '50 si '60 exista un nivel relativ mic al violentei

apoi s-a inaltat pret de cateva decade si a inceput

o descrestere abrupta, incepand cu anii '90, asa ca s-a intors

la aproape acelasi nivel de care ne bucuram in anii '60.

Domnule Presedinte Clinton, daca sunteti aici, va multumesc.

(Rasete)

Asadar intrebarea este: de ce atati oameni gresesc atat de mult

cu privire la ceva atat de important? Eu cred ca exista mai multe motive.

Unul dintre ele este ca avem o documentare mai buna: "Associated Press"

este un cronicar mai bun al razboaielor de pe suprafata Pamantului

decat erau calugarii secolului 16."

Exista o iluzie cognitiva: noi - specialistii in psihologia cognitiva stiu ca cu cat este mai usor

sa iti aduci aminte instante specifice a ceva anume,

cu atat mai mare este probabilitatea pe care o atribui acestora.

Lucruri despre care citim in ziare cu imagini sangeroase

ni se adancesc in memorie mai tare decat articole despre si mai multi oameni murind

in paturile lor, de batranete. Exista o dinamica pe piata

de opinii si sustinere: nimeni nu a atras vreodata observatori, sustinatori

si donatori spunand ca

"lucrurile par sa mearga din ce in ce mai bine."

(Rasete)

Exista o vinovatie in legatura cu tratamentul aplicat popoarelor indigene

in viata intelectuala moderna si o reticenta in a recunoaste

ca ar putea exista ceva buna la cultura Occidentala.

Si bineinteles, schimbarea standardelor noastre poate depasi schimbarea

in comportament. Unul din motivele pentru care violenta a scazut

este ca oamenii s-au saturat de macelurile si cruzimea din viata lor.

Acesta este un proces care pare sa continue,

dar daca depaseste comportamentul conform standardelor vremurilor

lucrurile intotdeauna par mai barbare decat ar fi fost

conform standardelor istorice. Asa ca astazi ne revoltam - si pe buna dreptate -

daca niste ucigasi sunt executati cu injectie letala

in Texas dupa un intreg proces de recursuri care a durat 15 ani. Nu luam in calcul

ca acum cateva sute de ani ar fi fost arsi

pe rug pentru criticarea regelui in urma unui proces

care ar fi durat 10 minute -- si intr-adevar, asta s-ar fi repetat

la nesfarsit. Astazi privim pedeapsa capitala

ca o dovada a nivelului la care ne putem cobori

mai degraba decat a masurii in care au crescut standardele noastre.

Asadar, de ce a scazut violenta? Nimeni nu stie cu adevarat,

dar am citit patru explicatii, toate avand, cred eu,

un grad de plauzibilitate. Prima este: poate

ca Thomas Hobbes a avut dreptate. El a fost cel care a spus

ca viata intr-un mediu natural era "singuratica, saraca, plina de rautati, brutala

si scurta." Nu pentru ca, spunea el,

oamenii au vreun fel de sete de sange inerenta

sau instinct agresiv sau vreun imperativ teritorial

ci datorita logicii anarhiei. Intr-o stare de anarhie

exista o tentatie constanta de a iti invada vecinii anticipat,

inainte sa te invadeze ei pe tine. Mai recent Thomas Schelling

propune analogia unui gospodar care aude un zgomot

in pivnita. Fiind un bun american, are un pistol

in noptiera, scoate pistolul si coboara scarile.

Si ce vede daca nu un hot cu un pistol in mana.

Fiecare din ei se gandeste

"Nu prea vreau sa il omor pe tipul asta, dar el este pe cale de a ma omori pe mine."

Poate ar fi mai bine sa il impusc eu pana nu ma impusca el,

mai ales din moment ce, chiar daca nu vrea sa ma omoare,

se ingrijoreaza chiar acum ca eu as putea sa il omor

inainte sa ma omoare el pe mine." Si asa mai departe.

Popoarele de vanatori-culegatori, spre exemplu, trec prin acest proces de gandire

si foarte des isi vor ataca vecinii de teama sa nu fie atacati ei intai.

Un mod de a gestiona aceasta problema este prin descurajare:

nu ataci primul, dar ai o politica anuntata public

ca vei riposta in mod salbatic daca esti invadat.

Singura problema este ca aceasta politica

are sansa de a i se forta mana, asadar poate functiona doar

daca este credibila. Pentru a o face credibila trebuie sa razbuni toate insultele

si linistesti toate galcevele, ceea ce duce la cicluri de razbunari sangeroase.

Viata devine un episod din Clanul Soprano. Solutia lui Hobbes,

Leviatan-ul, era ca daca autoritatea uzului legitim

al violentei era investita intr-o singura entitate democratica -- un leviatan --

atunci un astfel de stat poate reduce tentatia unui atac,

deoarece orice forma de agresiune va fi pedepsita,

profitabilitatea ei devenind zero. Asta ar reduce tentatia

de a invada anticipat de teama sa nu fii atacat tu primul.

Si desfiinteaza nevoia unui declansator sensibil al ripostei

care sa faca amenintarea ta credibila. Asadar, ar duce la

o stare de pace. Eisner -- cel care a studiat ratele de omucidere

pe care nu le-ati putut vedea pe plansa anterioara --

sustinea ca declinul omuciderilor in Europa

coincide cu emergenta statelor centralizate.

Acesta este un mic sprijin pentru teoria leviatanului.

De asemenea, sprijinind-o este faptul ca astazi observam aparitia violentei

in zone de anarhie: state esuate, imperii prabusite,

regiuni de frontiera, mafii, gasti de strada si asa mai departe.

A doua explicatie este ca in multe locuri si vremuri

apare un sentiment raspandit ca viata este ieftina.

In alte vremuri, cand suferinta si moartea timpurie erau ceva obisnuit

in viata cuiva, existau putine remuscari in a provoca acestea

asupra altora. Si de vreme ce tehnologia si eficienta economica fac viata

mai lunga si mai placuta, se pune pret mai mare pe viata in general.

Acesta a fost o explicatie din partea politologului James Payne.

O a treia explicatie invoca conceptul unui "joc cu suma pozitiva,"

si este explicata in cartea Non-Zero a jurnalistului

Robert Wright. Wright arata ca in anumite circumstante

cooperarea, inclusiv non-violenta, poate aduce beneficii ambelor parti

in cadrul unei interactiuni, cum ar fi castiguri din comert cand cele doua parti fac negot

cu surplusurile lor si amandoua ies in castig, sau cand doua parti

renunta la arme si isi impart asa-zisul dividend al pacii

care rezulta din a nu mai fi nevoiti sa se lupte tot timpul.

Wright sustine ca tehnologia a crescut numarul

jocurilor cu suma pozitiva in care oamenii au tendinta sa se implice

permitand comertul cu bunuri, servicii si idei

la distante mai mari si intre grupuri mai mari de oameni.

Rezultatul este ca alti oameni devin mai valorosi vii decat morti,

si violenta descreste din motive egoiste. Dupa cum spune Wright,

"Printre multele motive pentru care cred ca nu ar trebui sa ii bombardam

pe japonezi este si cel ca ei mi-au construit masina."

(Rasete)

A patra explicatie este surprinsa in titlul unei carti

numite Cercul Se Extinde, a filozofului Peter Singer,

care sustine ca evolutia le-a lasat oamenilor o intelegere

empatica: o abilitate de a trata interesele altor oameni

comparabil cu cele proprii. Din pacate, prin definitie

o aplicam doar unui cerc restrans de prieteni si familie.

Oamenii din afara acelui cerc sunt tratati ca sub-umani,

si pot fi exploatati fara scrupule. Dar de-a lungul istoriei,

cercul s-a extins. Se poate observa, in documente istorice,

cum se extinde la sat, la clan, la trib

la tara, la alte rase, la ambele sexe

si, potrivit propriilor argumente ale lui Singer, ceva ce ar trebui sa extindem

si la alte specii inteligente. Intrebarea este,

daca asta s-a intamplat, ce a alimentat aceasta extindere?

Si exista un numar de posibilitati. Cercuri marite

de reciprocitate in sensul sustinut de Robert Wright.

Logica regulii de aur: cu cat mai mult te gandesti la si interactionezi

cu alti oameni cu atat mai mult realizezi ca nu este fezabil

sa iti privilegiezi propriile interese in defavoarea lor,

cel putin nu daca vrei ca ei sa te asculte. Nu poti spune

ca interesele mele sunt speciale in comparatie cu ale tale,

la fel cum nu poti spune ca locul

in care stau este o parte unica a universului

pentru ca se intampla sa stau eu acolo in acel moment.

S-ar putea sa fie alimentata si de cosmopolitism: de istorii

si jurnalistica si memorii si fictiune realista si calatorie

si alfabetizare, care iti permit sa te proiectezi in viata

altor oameni pe care, in prealabil, i-ai fi tratat ca sub-umani,

si de asemenea sa realizezi accidentalitatea propriei tale conditii

in viata; in sensul ca "norocul va petrece."

Oricare i-ar fi cauzele, declinul violentei

are implicatii profunde. Ar trebui sa ne faca sa ne intrebam nu doar "De ce

exista razboi?" ci si "De ce exista pace?" Nu doar

"Unde gresim?" ci si "Unde facem bine?"

Pentru ca facem ceva bine

si tare bine ar fi sa aflam ce este acel ceva.

Multumesc foarte mult.

(Aplauze).

Chris Anderson: Mi-a placut foarte mult conferinta. Cred ca multi oameni din incaperea asta ar spune

ca extinderea -- cea despre care vorbeati,

despre care vorbeste Peter Singer, este propulsata de asemenea, de tehnologie

de vizibilitate crescuta asupra celorlalti si ca, in acest sens lumea

devine mai mica. Este si acesta un sambure de adevar?

Steven Pinker: Desigur. S-ar potrivi si cu teoria lui Wright,

ca ne permite sa ne bucuram de beneficiile cooperarii

in cercuri din ce in ce mai mari. De asemenea, cred ca ne ajuta

sa ne imaginam cum ar fi sa fim altcineva. Cred ca atunci cand citesti

despre torturile ingrozitoare care erau obisnuite in Evul Mediu, te gandesti

cum era posibil sa faca asa ceva,

cum puteau sa nu empatizeze cu acea persoana

careia ii scoteau intestinele? Dar in mod evident,

din punctul lor de vedere, este doar o fiinta straina

care nu are sentimente similare cu ale lor. Orice, cred eu,

face mai usor sa te imaginezi schimband locurile

cu altcineva inseamna ca iti sporeste consideratia morala

fata de cealalta persoana.

CA: Steve, mi-ar placea ca fiecare proprietar de canal de stiri sa asculte conferinta aceasta

la un moment dat, anul viitor. Eu cred ca este foarte important. Iti multumesc foarte mult.

SP: Cu mare placere.