Un apel dezarmant de a acționa chiar acum asupra schimbărilor climatice

În acest pasionat apel la acțiune, Greta Thunberg, o activistă în vârstă de 16 ani care luptă împotriva schimbării climatice, explică de ce, în august 2018, a părăsit școala și a organizat o grevă cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra încălzirii globale, protestând în afara parlamentului suedez și atrăgând atenția întregii lumi. „Criza climatică a fost deja rezolvată, avem deja toate datele și soluțiile.”, spune Thunberg. „Tot ce trebuie să facem e să ne trezim și să ne schimbăm.”

Când aveam vreo opt ani,

am auzit pentru prima dată de ceva numit
schimbare climatică sau încălzire globală.

Aparent, era ceva creat de oameni
prin modul nostru de a trăi.

Mi s-a spus să sting luminile
pentru a economisi energie

și să reciclez hârtia
pentru a economisi resurse.

Îmi amintesc că mă gândeam
că e foarte ciudat că oamenii,

care sunt o specie de animale
printre altele,

ar putea fi capabili să schimbe
climatul Pământului.

Fiindcă, dacă era așa,
și dacă acest lucru chiar se întâmpla,

nu am mai fi vorbit despre nimic altceva.

De îndată ce ați porni televizorul,
totul ar fi despre acest subiect.

Știri pe prima pagină, radio, ziare,

nu ați citi sau auzi niciodată
nimic altceva,

ca și când ar fi un război mondial
în desfășurare.

Dar nimeni nu a vorbit
vreodată despre asta.

Dacă arderea combustibililor fosili
a fost atât de nocivă

încât a pus în pericol existența noastră,
cum am putea continua ca înainte?

De ce nu au existat
niciun fel de restricții?

De ce nu a fost declarată ilegală?

Pentru mine, nu avea niciun sens.

Era prea ireal.

Când aveam 11 ani, m-am îmbolnăvit.

Am căzut în depresie,

am încetat să mai vorbesc

și am încetat să mai mănânc.

În două luni am slăbit aproximativ 10 kg.

Mai târziu, am fost diagnosticată
cu sindromul Asperger,

tulburare obsesiv-compulsivă
și mutism selectiv.

Asta înseamnă că vorbesc
doar când cred că e necesar...

acum e unul din acele momente.

(Aplauze)

Pentru aceia dintre noi
care suntem în spectrul autist,

aproape totul e alb sau negru.

Nu suntem foarte buni la spus minciuni

și de obicei nu ne place
să participăm la acest joc social,

de care voi păreți a fi atât de pasionați.

(Râsete)

Cred că din multe privințe,
noi, autiștii, suntem cei normali,

iar restul oamenilor
sunt destul de ciudați,

(Râsete)

mai ales când vine vorba
de criza sustenabilității,

unde toți continuă să spună

că schimbarea climatică
e o amenințare existențială

și cea mai importantă
problemă dintre toate

și totuși ei continuă
să o trateze ca înainte.

Nu înțeleg acest lucru,

fiindcă dacă emisiile trebuie să înceteze,

atunci trebuie să oprim emisiile.

Pentru mine acest fapt e alb sau negru.

Nu există zone de culoare gri
când vine vorba de supraviețuire.

Ori continuăm ca o civilizație, ori nu.

Trebuie să ne schimbăm.

Țările bogate precum Suedia
trebuie să înceapă reducerea emisiilor

cu cel puțin 15% în fiecare an.

Și asta ca să rămânem sub ținta
de încălzire globală de două grade.

Cu toate acestea, așa cum IPCC
a demonstrat recent,

țintind în schimb spre 1,5 grade Celsius

ar reduce semnificativ impactul
asupra climei.

Dar ne putem doar imagina ce înseamnă
asta pentru reducerea emisiilor.

V-ați gândi că mass-media
și toți liderii noștri

ar vorbi doar despre asta,

dar ei nici măcar nu o menționează.

Nimeni nu menționează niciodată

gazele cu efect de seră
care sunt deja blocate în sistem.

Nu menționează nici faptul
că poluarea aerului ascunde o încălzire,

care atunci când vom opri
arderea combustibililor fosili,

vom avea deja un nivel
în plus de încălzire,

posibil la fel de ridicat
ca 0,5-1,1 grade Celsius.

Mai mult, abia dacă spune cineva

că suntem în mijlocul
celei de-a șasea extincții în masă,

cu până la 200 de specii
ce dispar în fiecare zi,

că rata extincției de astăzi

e cu 1.000 până la 10.000 de ori mai mare

decât ceea ce e considerat normal.

Nu prea se vorbește nici despre aspectul
echității sau al justiției climatice,

declarat în mod clar peste tot
în Acordul de la Paris,

ceea ce e absolut necesar pentru ca el
să funcționeze la scară globală.

Asta înseamnă că țările bogate

trebuie să ajungă la emisii zero
în timp de 6 până la 12 ani,

la viteza actuală a emisiilor.

Și asta pentru ca oamenii
din țările mai sărace

să poată avea o șansă
să-și îmbunătățească nivelul de trai

prin construirea unei infrastructuri
ca cea pe care noi am construit-o deja,

cum ar fi drumuri, școli, spitale,

apă potabilă curată, electricitate
și așa mai departe.

Fiindcă, cum ne putem aștepta
ca țărilor, precum India sau Nigeria,

să le pese de criza climatică,

dacă nouă, care avem deja totul,
nu ne pasă nici măcar o secundă de asta

sau de angajamentele noastre
deja luate în Acordul de la Paris?

Deci, de ce nu ne reducem emisiile?

De ce, de fapt, acestea încă cresc?

Cauzăm cu bună știință
o extincție în masă?

Suntem diabolici?

Nu, desigur că nu.

Oamenii continuă să facă ceea ce fac

fiindcă marea majoritate nu are nicio idee

despre consecințele reale
din viața noastră de zi cu zi

și nu știu că e necesară
o schimbare rapidă.

Cu toții credem că știm
și cu toții credem că toată lumea știe,

dar nu știm.

Fiindcă, cum am putea să știm?

Dacă într-adevăr ar exista o criză,

și dacă această criză
ar fi cauzată de emisiile noastre,

ați vedea măcar niște semne.

Nu doar orașe inundate,
zeci de mii de morți

și națiuni întregi transformate
în grămezi de clădiri dărâmate.

Ai vedea anumite restricții.

Dar nu.

Și nimeni nu vorbește despre asta.

Nu există întâlniri de urgență,
titluri de primă pagină,

știri de ultimă oră.

Nimeni nu acționează
ca și cum am fi într-o criză.

Chiar și majoritatea oamenilor de știință
sau a politicienilor „verzi”

continuă să zboare în jurul lumii,
consumând carne și produse lactate.

Dacă o să trăiesc până la 100 de ani,
voi fi în viață în anul 2103.

Astăzi, când vă gândiți la viitor,
nu vă gândiți dincolo de anul 2050.

Până atunci, în cel mai bun caz, nu-mi voi
fi trăit nici măcar jumătate din viață.

Ce se va întâmpla în continuare?

În anul 2078, îmi voi sărbători
cea de-a 75-a aniversare.

Dacă o să am copii sau nepoți,
poate că vor petrece acea zi cu mine.

Poate că mă vor întreba de voi,

oamenii care trăiau în 2018.

Poate vor întreba:
de ce nu ați făcut nimic

când încă mai era timp pentru a acționa?

Ce facem sau nu facem acum,
îmi va afecta întreaga viață

și viața copiilor și a nepoților mei.

Ce facem sau nu facem acum,
eu și generația mea

nu vom putea repara în viitor.

Așa că, atunci când școala a început
anul acesta în luna august,

am hotărât că a fost de ajuns.

M-am așezat pe pământ
în fața parlamentului suedez.

Am intrat în grevă școlară
pentru cauza climatului.

Unii oameni spun că ar trebui
să fiu la școală.

Alții spun că ar trebui să studiez

ca să devin om de știință
în domeniul climei,

astfel încât să pot
„rezolva criza climatică”.

Dar criza climatică a fost deja rezolvată.

Noi avem deja toate datele și soluțiile.

Tot ce trebuie să facem
e să ne trezim și să ne schimbăm.

Și de ce să studiez pentru un viitor
care în curând nu va mai fi,

când nimeni nu face nimic
pentru a salva acel viitor?

Și care e scopul studierii datelor
în sistemul școlar,

când cele mai importante date

oferite de cea mai bună știință
din același sistem școlar,

clar nu înseamnă nimic pentru politicienii
și societatea noastră.

Unii oameni spun că Suedia
e doar o țară mică,

și că nu contează ce facem,

dar cred că dacă câțiva copii
atrag atenția întregii lumi

doar prin a nu veni la școală
pentru câteva săptămâni,

imaginați-vă ce am putea face
împreună dacă ați vrea.

(Aplauze)

Acum, ne apropiem de sfârșitul
discursului meu,

și de obicei acum e momentul când oamenii
încep să vorbească despre speranță,

panouri solare, energie eoliană,
economie circulară și așa mai departe.

Dar nu am să fac asta.

Am avut 30 de ani de îndemnuri
și de idei pozitive.

Și îmi pare rău, dar nu funcționează.

Pentru că dacă ar fi fost așa,

emisiile ar fi scăzut până acum.

Nu au scăzut.

Și da, avem nevoie de speranță,

bineînțeles că avem nevoie.

Dar singurul lucru de care avem nevoie
mai mult decât speranța, e acțiunea.

Odată ce începem să acționăm,
speranța e peste tot.

Deci, în loc să căutați speranță,

căutați acțiune.

Atunci, și numai atunci, speranța va veni.

Astăzi, folosim 100 de milioane de barili
de petrol în fiecare zi.

Nu există voință politică
care să schimbe asta.

Nu există legi care să păstreze
acel petrol în pământ.

Deci nu putem salva lumea
jucând după aceste legi,

deoarece legile trebuie schimbate.

Totul trebuie să se schimbe,

și trebuie să înceapă astăzi.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)