Cele trei creiere care ne permit să trecem de la gând la faptă la a fi. - Joe Dispenza la TEDxTacoma

Joe Dispenza, doctor în chiropractică, a învăţat mii de oameni cum să-şi reprogrameze modul de gândire pe principii neurofiziologice. Abordarea sa, explicată într-un mod simplu, crează o punte între adevăratul potenţial uman şi ultimele teorii ştiinţifice despre neuroplasticitate. Ca autor al câtorva articole ştiinţifice despre legătura strânsă dintre creier şi corp, Dispenza pune acele informaţii cap la cap pentru a explica rolul pe care aceste funcţii le auîn sănătatea fizică şi boală.

Bună seara.

Avem trei creiere care ne permit

să trecem de la a gândi, la a face şi a fi.

Fiecare e propriul său biocomputer

cu anatomie şi circuite proprii,

cu fiziologie şi chimie proprie.

Ele au chiar şi o istorie separată, precum şi

o relaţionare proprie în timp şi spaţiu.

Primul - neocortexul - e cel mai nou pe scara evolutivă.

E asemănător nucilor, poziţionat la suprafaţă

cu şanţuri şi creste, în galben.

E cel mai nou, cel mai evoluat şi înalt specializat la om.

Chiar sub el se află sistemul limbic,

creierul chimic, emoţional sau creierul mamalian.

E de mărimea unei lămâi şi e responsabil

de mecanismele chimice.

Chiar în spatele trunchiului cerebral, în roşu,

se află cerebelul, creierul reptilian,

cel mai vechi pe scara evolutivă -

- sediul subconştientului.

Creierul are aproximativ 100 de miliarde de neuroni.

Dacă ai lua 100 de miliarde de coli de hârtie

şi le-ai pune una peste alta, ar avea 8000 de km.

Adică distanţa dintre Los Angeles şi Londra.

Celulele nervoase au capacitatea unică de a stoca

şi de a-şi transmite reciproc informaţie.

Neocortexul, creierul raţional,

e sediul conştiinţei conştiente.

Acum mă ascultaţi cu neocortexul,

iar lui îi place să culeagă informaţie.

De câte ori înveţi ceva nou realizezi o nouă

conexiune sinaptică în creierul raţional. Aşa se defineşte învăţarea.

Învăţarea reprezintă crearea de conexiuni noi.

De câte ori înveţi ceva nou creierul se modifică fizic.

Citeşti o carte despre cum să mergi pe bicicletă,

despre cum să construieşti cuşca câinelui,

despre cum să dansezi salsa,

sau despre bucătăria franţuzească,

sau cum să ai succes, cum să fii un părinte mai bun.

Iar creierul tău îşi upgradează circuitele fizice

ca să reflecte noul nivel de gândire.

Principiul în neuroştiinţă este: celulele nervoase care

se stimulează reciproc, se conectează.

Pe măsură ce afli informaţii noi, la nivel biologic

le introduci în reţeaua arhitectonică cerebrală.

Dacă învăţarea e realizarea conexiunilor sinaptice noi

atunci amintirea reprezintă menţinerea şi susţinerea acelor conexiuni.

E ca într-o relaţie, cu cât comunici mai mult

cu atât devii mai legat. La fel e şi cu neuronii.

Odată ce încep să comunice şi să se conecteze

ajung să formeze reţele, numite reţele neuronale.

Reţelele neuronale sunt mănunchiuri de neuroni care

se stimulează şi se conectează prin sinapse.

Legătura dintre ei poate reprezenta o idee, un concept,

o amintire, o experienţă, o abilitate, un comportament sau o acţiune.

Dar aceste reţele au o componentă electrochimică.

Iar dacă vreţi să vedeţi mintea în acţiune, priviţi:

acela e un gând. Chiar acolo. Încă unul.

Generaţi zilnic în creier mai multe impulsuri electrice

decât toate telefoanele celulare de pe planetă la un loc.

Această definiţie neuroştiinţifică a minţii este:

"Mintea e creierul în acţiune, creierul pus la treabă,

mintea e ceea ce face creierul."

Şi pentru că avem sute de miliarde de neuroni

toţi la un loc, putem determina creierul să fie stimulat

într-o ordine diferită, cu tipare diferite şi în diverse combinaţii.

De câte ori ne obligăm creierul să lucreze diferit

gândim diferit.

Odată ce ai înţeles ceva cu intelectul,

teoretic, filozofic,

dacă iei ceea ce ai învăţat cu creierul raţional

şi aplici, înseamnă că personalizezi şi demonstrezi.

Rezultă că îţi modifici comportamentul cumva.

Dacă schimbi felul cum acţionezi şi faci ceva diferit

vei avea o experienţă nouă.

Când te afli în toiul experienţei, tot ce vezi,

ce miroşi, guşti simţi sau auzi,

toate cele 5 simţuri culeg aceste informaţii vitale

din mediu.

Şi pe măsură ce începi să procesezi aceste informaţii,

care se îndreaptă spre creier, jungla de neuroni

începe să se organizeze după nişte tipare.

În momentul în care se formează mănunchiul de neuroni

creierul eliberează o substanţă, pe care

o recunoaştem ca sentiment sau ca emoţie.

Experienţa îţi îmbogăţeşte circuitele dpv neurologic,

apoi produce o substanţă care se eliberează în al doilea creier,

în sistemul limbic sau creierul emoţional.

Aşa că îţi poţi aminti primul sărut,

când ai absolvit liceul,

naşterea primului copil,

terminarea unui maraton,

primul peşte pescuit pe coasta Mexicului

cum l-ai dus acasă şi l-ai gătit

şi ai băut un vin cu gust bun

şi ai simţit briza oceanului pe obraji şi ai privit asfinţitul.

Poţi spune că experienţa te-a schimbat.

Problema e că nu-ţi mai aminteşti

ce ai mâncat alaltăseară.

Asta pentru că rutina adoarme creierul.

Un bun exemplu e cel al americanilor,

care în mare majoritate îşi amintesc exact unde erau în 9/11.

Îmi puteţi spune cu cine eraţi, cât era ceasul

şi ce făceaţi atunci.

Putem spune că, atunci când v-aţi aflat în vâltoarea evenimentelor

sau a experienţei, că tot ce vedeaţi şi auzeaţi

v-a schimbat starea internă, biochimia,

şi că v-aţi simţit cumva schimbat interior,

creierul s-a activat şi aţi fost atenţi

la cine sau la ce a cauzat evenimentul.

Acel eveniment în sine e ceea ce numim memorie.

Să spunem că aţi citit cartea

"De la iertare la compasiune la iubire necondiţionată."

Şi asta v-a inspirat într-atât

încât v-aţi decis s-o recitiţi.

Şi pe măsură ce aţi început să recapitulaţi mental informaţiile

să contemplaţi şi să reflectaţi la ele,

aţi determinat neuronii respectivi să formeze reţele

care să reflecte noul mod de gândire.

Vă gândiţi la carte în timp ce faceţi duş.

Conduceţi spre serviciu contemplând aceste concepte.

Vorbiţi prietenilor despre ceea ce aţi aflat,

şi începeţi să dezvoltaţi relaţii de durată între acei neuroni.

Deodată vă plimbaţi prin birou şi spuneţi:

"Ştii, trebuie să ai mai multă compasiune".

Altcuiva îi spui: "Trebuie să ierţi."

Toţi sunt impresionaţi de cunoştiinţele tale.

Îţi bat la uşă şi te roagă

să-i descurci şi le rezolvi problemele tuturor.

Lucrurile merg bine.

Deodată conduci spre casă

şi pe mobil te sună soţia,

care îţi spune că a uitat dimineaţă să te anunţe

că e ziua soacrei tale.

Tragi pe dreapta şi te gândeşti:

"O urăsc pe soacră-mea.

M-a jignit acum 10 ani.

Îmi spune mereu aceleaşi poveşti iar şi iar."

Şi începi să-ţi aminteşti că ai avut în trecut,

momente stresante care te-au marcat emoţional,

legate de soacră-ta.

Stresul apare când homeostazia organismului e dereglată,

când organismul e dezechilibrat brusc.

Când vezi un leu începi să foloseşti neuronii sistemului nervos primitiv.

Dar nu e nevoie să fie un leu,

e destul să o vezi pe soacră-ta

şi efectul e acelaşi.

Dar nici măcar nu e nevoie de

apariţia fizică a soacrei.

Poţi începe să te gândeşti la numite lucruri şi, prin autosugestie,

să declanşezi apariţia stresului, doar gândindu-te la ea.

Corpul tău e subconştientul:

nu recunoaşte diferenţa dintre

experienţa reală care produce emoţia

şi emoţia declanşată doar de gând,

crezând că e vorba chiar de acea experienţă.

Momentul în care sistemul limbic începe să producă

un anumit amestec de neuropeptide, semnalizează centrilor hormonali

şi primeşti un surplus de energie care să te pregătească pentru evenimentul

real sau imaginar. În acel moment te-ai schimbat -

- luptă sau fugi - sistemul nervos determină dilatatrea pupilelor,

gura ţi se usucă puţin,

deodată îţi creşte pulsul,

respiraţia e accelerată,

sângele e împins spre extremităţi

şi acuma eşti pregătit

fie să te lupţi cu soacra

fie să nu mai mergi deloc la masă,

să stai să te lupţi sau să fugi.

Ceea ce odată a fost un mecanism adaptativ

devine un mecanism de neadaptare.

Pentru că atunci când comutăm pe răspunsul de stres

pe care nu-l mai putem opri, ne îndreptăm spre boală.

Aşa că, te afli pe marginea drumului şi îţi spui:

"O, dar am citit cartea despre compasiune. La naiba!"

În momentul în care începi să te gândeşti

la ceea ce ai de făcut

se petrece ceva foarte natural:

Începi să te gândeşti

la ceea ce te gândeai.

Începi să fii atent la reacţiile tale.

Începi să observi cum te simţi.

Acest concept în neuroştiinţă se numeşte metacogniţie.

Putem observa cine suntem

şi asta înseamnă că ne putem schimba comportamentul

ca să facem o treabă mai bună.

Lobul frontal e sediul conştientizării.

E casa lui "Tu" şi "Eu" şi, pe măsură ce

te gândeşti la cine nu mai doreşti să fii

lobul frontal acţionează ca un potenţiometru

şi începe să scadă volumul circuitelor din creier

care sunt conectate cu vechiul sine.

Pe măsură ce începe să reducă la tăcere acele circuite

conectate cu vechiul mod de gândire, acel mod de gândire nu se mai activează

şi tu îl observi de-acuma, în loc să participi la el.

Pe măsură ce reduci la tăcere acele circuite,

neuronii care nu se stimulează reciproc se separă,

şi începi să desfiinţezi biologic circuitele din creier

care sunt conectate la vechiul sine

şi la vechiul mod de gândire.

Stai pe marginea drumului şi te gândeşti:

"Ce anume, din ceea ce am învăţat din carte,

pot aplica în această situaţie?"

Şi pe măsură ce îţi planifici acţiunile

şi începi să te gândeşti la un nou mod de a fi,

şi începi să te introduci şi pe tine în ecuaţie,

creierul tău începe natural să se activeze

într-o altă ordine, cu tipare şi combinaţii noi.

Şi de câte ori îţi determini creierul să lucreze diferit

gândeşti diferit, deoarece mintea este creierul în acţiune.

Pe măsură ce creierul începe să funcţioneze în moduri noi

şi apare un nou mod de gândire,

celulele nervoase care comunică se leagă.

Începi să instalezi hardware-ul neurologic

înaintea experienţei efective. Acuma ai

circuitele pregătite pentru când va începe cina.

Acuma te întrebi ce este compasiunea,

şi începi să-ţi aminteşti toate acele lucruri diferite

despre care ai citit în carte, lobul frontal,

asemeni unui mare dirijor, începe să sincronizeze aceste circuite.

În momentul în care se atinge un anumit nivel de coerenţă,

un anumit nivel de gândire, creierul tău crează

în mod natural o hologramă, o imagine,

care devine reprezentarea internă a ceea ce vei folosi

atunci când va începe masa.

Numim asta "intenţie".

Există o amestecare inedită la nivel microscopic

între diversele circuite din creierul tău.

Încerci să stimulezi acest nou gând numit compasiune.

Dar reţine, ai stimulat şi legat toate aceste alte circuite

pe baza experienţelor din ultimii 10 ani.

Aşa că pe măsură ce începi să creezi acest nou gând,

toate gândurile vechi spun: "Îţi urăşti soacra,

nu vrei să mergi la masă,

de ce nu începi de mâine, acuma nu e un moment bun."

(Râsete)

Dar dacă persişti cu o anumită amplitudine

şi dai atenţie acestui gând,

mai devreme sau mai târziu,

el va fi cea mai puternică voce din cap.

În momentul în care devine cea mai puternică voce din cap

creierul trebuie să permanentizeze acel circuit.

Aşa că atunci când potenţialul de acţiune se propagă prin neuron

de la nivel presinaptic până la nivel postsinaptic

intervine factorul neural de creştere - un adeziv care sigilează circuitul.

El se propagă în direcţie opusă.

Dar există o cantitate limitată de factor de creştere neurală în uz.

Aşa că începe să fure adeziv de la circuitele învecinate.

Şi când se întâmplă asta uiţi amintirile dureroase

legate de soacra ta, vechi de 10 ani,

uiţi că o urăşti,

uiţi de nerăbdare, de intoleranţă,

şi singurul semnal care se îndreaptă spre

acel neuron se numeşte compasiune.

Fiecare punct în care un neuron se conectează cu altul reprezintă o amintire.

Când se petrec toate astea, tu începi

biologic şi neurologic să cureţi

vechile amintiri despre vechiul sine.

Şi asta e ştiinţa de a-ţi schimba gândirea.

Priviţi cum arată în timp real.

Să încercăm din nou.

Vreţi să vedeţi cum arată în timp real -

debarasarea de vechiul eu, reconectarea cu noul eu.

Se petrece în clipe.

Reintri în trafic,

întorci şi mergi la cină,

îţi reaminteşti cum nu mai doreşti să fii

ţi amuţeşti acele circuite din creier

începând să reflectezi la cum doreşti să fii

pe baza celor citite

îţi pregăteşti creierul pentru eveniment

şi ajungi la cină. Comportamentul tău

se potriveşte intenţiilor,

acţionezi aşa cum gândeşti,

mintea şi corpul acţionează la unison,

şi eşti exact cum scrie în carte.

În acel moment, deodată,

simţi compasiune.

În clipa în care inima începe să ţi se deschidă şi

simţi compasiunea, îţi înveţi corpul să înţeleagă emoţional

ceea ce mintea a înţeles teoretic.

Vedeţi voi, cunoştiinţele sunt pentru minte, dar experienţa e pentru corp.

Când începem să simţim compasiune

încorporăm cunoştiinţe. Cuvântul devine faptă

şi sistemul limbic produce o serie de noi peptide

care comunică corpului şi începi efectiv

să-ţi modifici bagajul genetic deoarece

la gene ajung informaţii noi.

Epigenetic noi semnalizăm genelor informaţii din mediu.

Iar acuma îţi schimbi alcătuirea deoarece trimiţi

instrucţiuni corpului pentru ca acesta să înţeleagă

ceea ce mintea a înţeles la nivel intelectual şi filozofic.

Dar nu e deajuns să faci asta o singură dată.

Nu-ţi poţi ierta soacra o dată

şi să-ţi şi vezi chipul pictat pe vitraliile bisericilor.

Va trebui să fii în stare să repeţi experienţa,

va trebui să o poţi face iar şi iar,

de atât de multe ori încât

să nu mai fie nevoie să te gândeşti că o faci.

Când repeţi iar şi iar, condiţionezi organismul

să memoreze neurochimic compasiunea

şi acelaşi efect are loc asupra conştientului.

Urmarea faptului că mintea şi corpul lucrează la unison,

altfel spus, corpul şi mintea ştiu deopotrivă,

activezi al treilea creier - cerebelul -

sediul subconştientului.

Ai exersat de atâtea ori încât ştii cum să faci,

dar nu ştii cum de ştii să faci.

Devine automat, e o a doua natură, e uşor,

e un obicei, o aptitudine, un comportament automat.

Când atingi acest nivel de memorizare a secvenţelor

chimice interne, încât devin înnăscute, ele ajung să te reprezinte.

Când atingi punctul în care nici o persoană, nimic,

nici un eveniment nu te pot scoate din starea asta,

pentru că ai menţinut acest nivel de coerenţă,

realizezi un mod de a fi.

Lumea se schimbă atunci când

odată ajunşi în stadiul noului mod de a fi,

permitem celorlalţi să facă acelaşi lucru.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze)