John Bohannon: Dans contra powerpoint, o propunere modestă

Folosirea dansatorilor în loc de powerpoint. Asta este „propunerea modestă” a scriitorului de texte științifice John Bohannon. Într-o prezentare fermecătoare prin coregrafie, își expune ideea prin exemplu, ajutat de dansatori din Black Label Movement (Filmat la TEDxBrussels.)

(Muzică)

Bună ziua!

Ştiţi deja că ne confruntăm cu o criză economică.

Vin să vă propun ceva modest

pentru a ușura povara financiară.

Ideea mi-a venit în timp ce discutam

cu un prieten fizician la MIT.

Încerca să îmi explice ceva:

un experiment uimitor care folosește laserul să răcească materia.

Am fost confuz încă de la început,

pentru că lumina nu răcește materia.

Dimpotrivă. Şi asta se întâmplă chiar acum.

Mă puteţi vedea aici pentru că

sala e plină cu 100 de cvintilioane de fotoni,

care se mişcă la întâmplare cu viteza luminii.

Sunt de diferite culori,

vibrează pe diferite frecvenţe,

şi sar de pe orice suprafaţă, inclusiv de pe mine,

si unii ajung direct în ochii voştri,

şi aşa în creier se formează imaginea mea.

Un laser este altceva.

Folosește fotoni, dar sunt toți sincronizaţi,

şi dacă sunt focalizaţi într-o rază,

se obţine o unealtă foarte puternică.

Controlul asupra laserului e atât de precis,

că se pot face operaţii în interiorul ochiului,

poate stoca o cantitate enormă de date,

şi folosit pentru acest uimitor experiment

pe care încerca prietenul meu să-l explice.

Întâi atomii sunt închişi într-o sticlă specială.

Câmpul electromagnetic izolează atomii

de perturbările din mediu.

Atomii sunt destul de violenţi,

dar dacă focalizezi precis laserul pe frecvenţa corectă,

un atom va absorbi rapid aceşti fotoni

şi va încetini.

Devine tot mai rece

până se apropie de zero absolut.

Dacă folosești atomii potriviţi şi îi răcești suficient,

ceva foarte bizar se întâmplă.

Atomii nu mai sunt în formă solidă, lichidă sau gazoasă.

Intră într-o altă stare a materiei numită superfluid.

Atomii își pierd individualitatea,

intervin legile din lumea cuantică,

ceea ce dă superfluidelor proprietăţi bizare.

De exemplu, dacă emiţi lumină prin superfluid,

acesta poate încetini fotonii

la 60 de km/oră.

Altă proprietate ciudată, superfluidul curge

fără vâscozitate sau fricţiune.

Dacă ridici capacul de la sticlă,

nu va rămâne înăuntru.

Un film subțire se va ridica pe peretele interior

și se va scurge peste margine.

Dar când ia contact cu mediul exterior,

şi temperatura creşte chiar şi cu o fracţiune de grad,

se transformă imediat în materie obişnuită.

Superfluidele sunt printre cele mai fragile lucruri descoperite.

Asta e marea încântare a științei:

înfrânge intuiția prin experimentare.

Dar experimentul nu este finalul,

pentru că descoperirea trebuie transmisă altor oameni.

Am un doctorat în biologie moleculară.

Totuși abia înţeleg despre ce vorbesc oamenii de ştiinţă.

În timp ce prietenul meu încerca să-mi explice experimentul,

cu cât încerca mai mult,

cu atât înţelegeam mai puţin.

Dacă încerci să transmiți cuiva imaginea

unei idei complexe, ca să prinzi esenţa acelei idei,

e mai bine să foloseşti puţine cuvinte.

Ideal ar fi fără.

Mă gândeam că aş fi preferat să-mi explice

toate printr-un dans.

Sigur, nu găsești dansatori prin jur când ai nevoie de ei.

Ideea nu-i aşa de trăznită cum pare.

Acum patru ani am lansat un concurs numit „Dansează-ți Doctoratul”.

În loc să-şi explice cercetările prin cuvinte,

doctoranzii trebuie s-o facă prin dans.

Şi, surprinzător, funcţionează.

Dansul face știința mai accesibilă.

Dar nu trebuie să ma credeţi pe cuvânt.

Căutați pe Internet "Dansează-ți Doctoratul".

Vă aşteaptă acolo sute de cercetători dansând.

Cel mai suprinzător din acest concurs

a fost că acum unii cercetători lucrează direct cu dansatori.

La Universitatea din Minnesota, de exemplu,

există un inginer în biomedicină, David Odde,

care studiază mişcarea celulelor cu ajutorul dansatorilor.

Ei fac asta schimbându-și forma.

Când un semnal chimic apare dintr-o parte,

forţează celula să-și extindă forma în acel loc,

pentru că celula e în contact constant cu mediul.

lungindu-se lent în direcțiile impuse.

Procesul pare atât de grațios și calm din afară,

dar în interior e mai degrabă haos,

pentru că forma le e controlată de un schelet rigid de proteine,

fibre ce se desfac continuu.

Dar imediat după,

alte proteine se atașează de capete și le alungesc,

deci se schimbă continuă,

ca să rămână exact la fel.

David creează modele matematice și le testează în laborator,

dar înainte de asta, lucrează cu dansatori

să-și dea seama ce fel de modele să construiască.

Practic, e un brainstorming eficient,

și când l-am vizitat pe David să aflu despre cercetarea lui,

a folosit dansatori să mi-o explice,

nu obișnuita metodă: PowerPoint.

Asta mă aduce la modesta mea propunere.

Cred că prezentările PowerPoint nereușite

sunt o amenințare serioasă pentru economia globală.

(Râsete) (Aplauze)

Sigur, depinde cum măsori eșecul,

dar estimativ, se pierd 250 de milioane de dolari pe zi.

Estimarea a fost făcută pentru prezentări de o jumătate de oră,

pentru un public de patru persoane

cu salarii de 35.000 de dolari.

Cu alte cuvinte

un sfert din prezentări sunt totală pierdere de timp,

și considerând că se creează

30 de milioane de prezentări PowerPoint zilnic,

ar însuma o pierdere anuală

de 100 de bilioane de dolari.

Desigur, e doar valoarea timpului pierdut

participând la prezentări.

Sunt și alte costuri. PowerPoint fiind o unealtă,

poate fi și va fi abuzată.

Ca să folosesc un concept CIA,

te ajută să-ți îmblânzești publicul,

să-i distragi cu poze frumoase și date irelevante.

Poți să creezi iluzia de competență,

de simplitate,

și, cel mai tragic, iluzia înțelegerii.

Țara mea are acum o datorie de 15 trilioane de dolari.

Conducătorii noștri caută neîncetat soluții de a economisi bani.

O idee este reducerea drastică a fondurilor publice pentru arte.

De exemplu, Fundația noastră Națională pentru Arte

are un buget de 150 de milioane de dolari.

Anularea fondurilor acestui program ar reduce imediat datoriile

cu o miime de procent.

Sigur, nimeni nu poate contesta aceste numere.

Totuși, dacă eliminăm fondurile publice pentru arte,

am avea niște dezavantaje.

Artiștii de pe străzi vor îngroșa rândurile șomerilor.

Mulți vor recurge la droguri și prostituție,

asta va scădea valoarea proprietăților în cartierele din oraș.

Economiile pe care speram să le facem s-ar evapora.

Prin urmare, propun, cu modestie, ideea mea,

care sper să fie primită fără obiecții.

Dacă tăiem fondurile publice pentru artiști,

să le dăm din nou de lucru,

folosindu-i pe ei în loc de PowerPoint.

Ca test, propun să începem cu dansatori americani.

La urma urmei sunt pe cale de dispariție,

predispuși la leziuni și greu recuperabili,

din cauza sistemului nostru de sănătate.

În loc să dansăm doctoratele,

am folosi dansul ca să explicăm problemele complexe.

Imaginați-vă politicieni folosind dansul

ca să explice de ce trebuie să invadăm o țară străină

sau să salvăm o bancă de investiții.

Sigur va ajuta.

Sigur, cândva în viitorul îndepărtat,

o tehnologie de persuasiune

chiar mai puternică decât PowerPoint ar putea fi inventată,

dansatorii devenind inutili, ca unelte de retorică.

Dar sper ca până atunci

vom fi depășit actuala calamitate financiară.

Poate că atunci ne vom permite luxul

de a sta în public

cu unicul scop

de a fi martori ai formelor umane în mișcare.

(Muzică)

(Aplauze)