Nic Marks: Indexul Planetei Fericite

Statisticianul Nic Marks se întreabă de ce măsurăm succesul unei națiuni după productivitate - în loc să îl măsurăm după fericirea și bunăstarea oamenilor ei. El prezintă Indexul Planetei Fericite, care urmărește bunăstarea națională în funcție de resursele folosite (pentru că o viață fericită nu trebuie să coste cât lumea). Care țări au cel mai mare IPF? S-ar putea să fiți surprinși.

Martin Luther King

nu a spus:

”Am un coșmar,”

în momentul în care a inspirat declanșarea mișcărilor pentru drepturile civile.

El a spus: ”Am un vis.”

Și am și eu un vis.

Visez că putem înceta să ne mai gândim

că viitorul va fi un coșmar,

iar acest lucru va fi o provocare,

pentru că, dacă vă gândiți

la toate filmele de top din ultimii ani,

aproape toate au o viziune

apocaliptică despre umanitate.

Cred că acest film,

”Drumul” (”The Road”), e unul dintre cele mai dificile de văzut din timpurile moderne.

Este un film superb,

dar totul este dezolant,

totul este mort.

Și doar un tată, împreună cu fiului lui

încercând să supraviețuiască, merg pe drum.

Și eu cred că mișcarea ecologistă

din care și eu fac parte

a fost complice

la crearea acestei viziuni despre viitor.

De prea multă vreme

ne-am fixat pe o viziune de coșmar

despre ce se va întâmpla.

Ne-am concentrat pe varianta cea mai pesimistă de scenariu.

Ne-am concentrat pe probleme.

Și nu ne-am gândit îndeajuns

la soluții.

Am folosit frica, dacă doriți,

pentru a atrage atenția oamenilor.

Și orice psiholog vă poate spune

că teama, în organism,

e legată de mecanismul de fugă.

Este parte a luptei și mecanismul de fugă -

și acesta apare când un animal e înspăimântat --

gândiți-vă la o căprioară.

O căprioară încremenește și stă nemișcată

în mijlocul autostrăzii.

Și cred că asta facem și noi

când îi rugăm pe oameni să se alăture cauzei noastre

legată de deteriorarea mediului înconjurător și de schimbarea de climă.

Oamenii încremenesc sau fug

pentru că folosim frica.

Iar eu cred că mișcarea ecologistă trebuie să se maturizeze

și să înceapă să se gândească

la ceea ce înseamnă progresul.

Cum ar fi dacă am îmbunătăți omenirea?

Una dintre problemele pe care cred ca le avem de înfruntat

e că singurele definiții pe care le-am primit

în ceea ce privește progresul

sunt o definiție financiară a ce înseamnă progresul

și o definiție economică a ce este progresul --

că într-un fel,

dacă reușim să mărim cifrele potrivite,

vom fi mult mai bine,

indiferent dacă vorbim de bursă,

de PIB

și de creșterea economică,

viața va deveni cumva mai bună.

Sistemul acesta se adresează cumva lăcomiei umane

în loc să se adreseze fricii --

că mai mult e mai bine.

Hai să fim serioși. În lumea Occidentală avem destul.

Poate unele părți ale lumii nu au, dar noi avem destul.

Și știm de ceva vreme că asta nu este o măsură bună

a bunăstării unei națiuni.

De fapt, creatorul sistemului nostru național de contabilitate,

Simon Kuznets, în anii 1930,

a spus asta: ”Bunăstarea unei națiuni

nu prea poate fi înțeleasă pe baza venitului național.”

Dar am creat un sistem național de contabilitate

care este bazat puternic pe producție

și e producătoare de lucruri.

Și într-adevăr acest lucru vine din istorie și a avut vremea lui.

În al doilea război mondial aveam nevoie să producem o mulțime de lucruri.

Și într-adevăr am avut atât de mult succes în producerea anumitor lucruri,

încât am distrus o mare parte din Europa și apoi a trebuit să o reconstruim.

Și astfel sistemul nostru național de contabilitate

a rămas fixat pe ceea ce putem produce.

Dar chiar din 1968,

acest om vizionar, Robert Kennedy,

la începutul nefericitei sale campanii prezidențiale,

a făcut cea mai elocventă deconstrucţie

a produsului intern brut

care s-a văzut vreodată.

Și și-a încheiat discursul cu fraza:

”Produsul național brut

măsoară totul exceptând

lucrurile care fac ca viața să merite să fie trăită.”

Cât de nebunesc este? Că măsura progresului nostru,

măsura principală a progresului unei societăți,

măsoară totul

exceptând lucrurile care fac viața să merite să fie trăită?

Cred că, dacă Kennedy ar fi în viață astăzi,

ar cere statisticienilor ca mine

să se ducă și să afle

care sunt lucrurile care fac ca viața să merite să fie trăită.

Ne-ar cere să regândim

sistemul național de contabilitate

astfel încât să se bazeze

pe lucruri importate ca justiția socială,

sustenabilitatea

și bunăstarea oamenilor.

Și, de fapt, oamenii care lucrează în științele sociale au început

să pună aceste întrebări peste tot în lume.

Asta este dintr-un studiu global.

Oamenii au fost întrebați ce vor.

Și nu e de mirare că oamenii de peste tot din lume

spun că ce vor

e fericire pentru ei,

pentru familiile lor, pentru copiii lor,

pentru comunitățile lor.

Firește, ei cred că banii au o anumită importanță.

Sunt acolo, dar nu sunt nici pe departe la fel de importanți ca fericirea,

și nu sunt la fel de importanți ca dragostea.

Toți avem nevoie să iubim și să fim iubiți în viață.

Nu sunt nici pe departe la fel de importanți ca sănătatea.

Vrem să fim sănătoși și să trăim o viață plină.

Acestea par să fie aspirații umane naturale.

De ce statisticienii nu le măsoară pe acestea?

De ce nu ne gândim la progresul națiunilor în acești termeni,

în loc să ne gândim la cât de multe lucruri avem?

Și, de fapt, asta am făcut eu în viața mea de adult --

m-am gândit cum să măsurăm fericirea,

cum să măsurăm bunăstarea,

cum putem să facem asta considerând limitările mediului.

Și am creat la organizația pentru care lucrez,

Fundația Economiei Noi,

ceva numit Indexul Planetei Fericite,

pentru că noi credem că oamenii ar trebui să fie fericiți și planeta ar trebui să fie fericită.

De ce să nu facem o măsurătoare a progresului care să ne arate asta?

Şi ce facem,

e să spunem că rezultatul ultim al unei națiuni

este cât de mult succes are

în a crea vieţi fericite şi sănătoase pentru cetățenii săi.

Acesta ar trebui să fie scopul

fiecărei națiuni de pe planetă.

Dar trebuie să ne aducem aminte

că există o informație fundamentală pentru acest lucru

și aceasta este cât de mult din resursele planetei folosim.

Avem o singură planetă. Toți trebuie să o împărțim.

Este resursa rară fundamentală,

planeta unică pe care o împărțim.

Și economia este foarte interesată de raritate.

Când are de a face cu o resursă rară

pe care vrea să o transforme

într-un rezultat anume,

o gândește în termeni de eficiență.

Socotește în funcție de cât de mult poate lua înapoi pentru banul folosit.

Și asta măsoară cât de multă bunăstare

primim înapoi pentru resursele planetare pe care le folosim.

Este o măsură a eficienței.

Și probabil cel mai ușor este să vă arăt asta

cu un grafic.

Pe axa orizontală a graficului

este ”amprenta ecologică”,

care este o măsură a cât de multe resurse folosim

și cât de multă presiune punem pe planetă.

Mai mult este rău.

Pe axa verticală, în sus,

este un indicator numit ”ani de viață fericită.”

Se referă la bunăstarea națiunilor.

Este un fel de speranță de viață ajustată cu fericire.

Este un fel de calitate și cantitate a vieții în cadrul națiunilor.

Și acest punct galben pe care îl vedeți este media globală.

Acum, există o varietate mare de națiuni

în jurul acestei medii globale.

În partea din dreapta sus a graficului

sunt țările care o duc destul de bine și generează bunăstare,

dar folosesc o mare parte din planetă pentru asta.

Sunt S.U.A,

alte țări vestice din toate triunghiurile acestea

și chiar și câteva state din Golf.

Dimpotrivă, în partea din stânga jos a graficului,

sunt țările care nu produc prea multă bunăstare --

în mod obișunit țările din Africa sub-sahariană.

În termeni hobbesieni,

viața este scurtă și sălbatică acolo.

Speranța medie de viață în multe dintre aceste țări

e de doar 40 de ani.

Malaria, HIV/SIDA

omoară o mulțime de oameni

în aceste regiuni ale lumii.

Și acum veștile bune!

Există niște țări aici sus, în triunghiurile galbene,

care merg mai bine decat media globală,

care merg spre marginea din stânga sus a graficului.

Acesta este un grafic aspirațional.

Vrem să fim în stânga sus, unde viețile bune nu ne costă lumea.

Sunt în America Latină.

Țara singură de acolo de sus

e un loc în care eu nu am fost.

Poate unii dintre voi aţi fost.

Costa Rica.

Costa Rica --

speranța medie de viață este de 78 de ani şi jumătate.

Asta e mai mult decât în SUA.

Ei sunt, conform ultimului sondaj mondial Gallup,

cea mai fericită națiune de pe planetă --

mai mult decât oricare alta, mai mult decât Elveția și Danemarca.

Ei sunt cel mai fericit loc.

Și fac asta

cu un sfert din resursele

care sunt în mod obișnuit utilizate în lumea vestică --

un sfert din resurse.

Ce se întâmplă acolo?

Ce se întâmplă în Costa Rica?

Ne putem uita la o parte din date.

99% din electricitatea lor vine din resurse regenerabile.

Guvernul lor este unul dintre primele care s-au angajat

să-și echilibreze emisiile de carbon până în 2021.

Au desființat armata

în 1949 --

1949.

Și au investit în programe sociale --

sănătate și educație.

Au una dintre cele mai înalte rate de alfabetism din America Latină

și din lume.

Și au sângele acesta latin, nu-i așa.

Au conectivitatea socială.

(Râsete)

Provocarea este -- și lucrul la care s-ar putea să trebuiască să ne gândim --

este că viitorul

s-ar putea să nu fie America de Nord,

s-ar putea să nu fie Europa de Vest.

S-ar putea să fie America Latină.

Și provocarea adevărată este

să tragem media globală acolo.

Asta trebuie să facem.

Și dacă putem să facem asta,

trebuie să tragem țările in partea de jos,

și trebuie să tragem țările din partea dreaptă a graficului.

Și atunci vom începe să creăm o planetă fericită.

Ăsta este un mod de-a ne uita la lucruri.

Un altul e să ne uităm la evoluția în timp.

Nu avem date istorice pentru fiecare țară din lume,

dar avem pentru o parte din țările cele mai bogate, pentru grupul OECD.

Și acesta este trendul bunăstării de-a lungul timpului,

o creștere mică,

dar acesta este trendul amprentei ecologice.

Și aşa, în termeni stricți de metodologie a planetei fericite,

am devenit mai puțin eficienți

în a transforma această resursă rară pe cale de dispariție

în rezultatul pe care îl dorim.

Și esențialul este, cred,

probabil toți cei din această sală

ar dori ca societatea să ajungă în 2050

fără o apocalipsă

fără ca ceva să se întâmple.

Și de fapt nu este așa de departe.

Este la o distanță de jumătate de viață de om.

Un copil care intră azi la școală

va avea vârsta mea în 2050.

Acesta nu este un viitor foarte îndepărtat.

Iată cum arată obiectivul guvernului Marii Britanii

pentru emisiile de carbon și gaze cu efect de seră.

Și vă spun că asta nu înseamnă să facem lucrurile ca totdeauna.

Înseamnă să ne schimbăm perspectiva.

Să schimbăm felul în care ne creăm organizațiile,

în care ne facem politicile de guvern și ne trăim viețile.

Și esența este că

trebuie să creștem bunăstarea.

Nimeni nu vrea să meargă la sondaje

și să spună că se va reduce calitatea vieții.

Nici unul dintre noi, cred,

nu vrea să oprim progresul omenirii.

Cred că vrem să meargă mai departe.

Vrem ca umanitatea să crească.

Și cred că aici intră scepticii și contestatarii schimbării de climă.

Cred că asta vor ei: să continue să crească calitatea vieții.

Vor să rămână cu ceea ce avem.

Și dacă vrem să îi atragem,

cred că asta trebuie să facem.

Și asta înseamnă că trebuie să creștem eficiența.

Este foarte ușor să facem grafice și astfel de lucruri,

dar esențial este că trebuie să inversăm aceste curbe.

Și cred că aici am putea să imităm

teoria sistemelor, ingineria sistemelor,

unde se creează bucle de feedback,

să punem informația potrivită la timpul potrivit.

Oamenii sunt foarte motivați de ”acum.”

Dacă pui un contor mai deștept în casă,

și vezi cât de multă electricitate folosești chiar acum,

cât de mult te costă,

copiii tăi or să stingă lumina destul de repede.

Cum ar arăta asta pentru societate?

De ce auzim la știri în fiecare seară,

auzim FTSE 100, Dow Jones, cursul de schimb dolar - liră,

eu nici măcar nu știu în care direcție ar trebui să meargă acest curs pentru a fi o veste bună.

Și de ce aud asta?

De ce nu aud cât de multă energie a folosit Marea Britanie ieri,

sau câtă a folosit America ieri?

Ne-am atins obiectivul de 3% anual

la reducerea emisiilor de carbon?

Așa se creează un obiectiv colectiv.

Îl pui în media și începi să vorbești despre el.

Și avem nevoie de bucle pozitive de feedback

pentru a crește bunăstarea.

La nivel de guvern ar putea să se creeze rapoarte naționale de bunăstare.

La nivel de business, ne-am putea uita la bunăstarea angajaților noștri,

care știm că este legată cu adevărat de creativitate,

care este legată de inovație,

și vom avea nevoie de foarte multă inovație pentru a rezolva problemele de mediu.

La nivel personal avem nevoie de asemenea de aceste impulsuri.

Poate nu avem nevoie de date, dar avem nevoie să ni se aducă aminte.

În Marea Britanie avem un mesaj puternic despre sănătatea publică

despre 5 fructe și legume pe zi

și cât de multă mișcare ar trebui să facem - acesta nu a fost niciodată punctul meu forte.

Care sunt cele pentru fericire?

Care sunt cele 5 lucruri pe care trebuie să le facem în fiecare zi

pentru a fi mai fericiți?

Am făcut un proiect pentru Ministerul de Știință acum câțiva ani,

un program mare numit Programul de Anticipare --

mulți, mulți oameni -- am implicat mulți experți --

totul bazat pe fapte -- un volum imens.

Dar munca pe care am făcut-o noi a fost despre: care sunt 5 acțiuni pozitive pe care le poţi face

pentru a-ţi îmbunăți bunăstarea în viață?

Și esența acestora este

nu sunt chiar secretele fericirii,

dar sunt lucruri din care eu cred că va decurge fericirea.

Și prima dintre acestea este să ne conectăm,

relațiile tale sociale

sunt cele mai importante pietre de hotar din viața ta.

Investești timpul pe care ai putea să îl investești

cu cei care îți sunt dragi - și energia?

Continuă să le construiești.

Al doilea este să fii activ.

Cea mai rapidă cale dintr-o dispoziție proastă:

ieși afară, mergi la o plimbare, dă drumul la radio și dansează.

A fi activ este grozav pentru o stare pozitivă.

A treia este să fii atent.

Cât de informat ești cu privire la lucrurile care se întâmplă în lume,

anotimpurile care se schimbă, oamenii din jurul tău?

Sesizezi când se coace ceva pentru tine și te bagi?

Pe baza multor fapte despre atenție.

pe baza teoriei cognitive behaviorale

foarte puternice pentru bunăstarea noastră.

Al patrulea este să continuăm să învățăm

să continuăm este important --

să învățăm de-a lungul întregii vieți.

Oamenii mai în vârstă care continuă să învețe și sunt curioși

au indicatori de sănătate mult mai buni decât cei care încep să se închidă în ei.

Și nu trebuie să fie învățare formală; nu se bazează pe cunoștințe.

Este mai degrabă curiozitate.

Poate însemna să înveți să gătești ceva nou,

să te reapuci de un instrument pe care l-ai uitat din copilărie.

Continuă să înveți.

Și ultimul

este cel mai anti-economic din toate activitățile,

însă dăruiți.

Generozitatea noastră, altruismul nostru,

compasiunea noastră,

sunt toate conectate

cu mecanismul de recompensă din mintea noastră.

Ne simțim bine când dăruim.

Puteți să faceți un experiment în care să dați

într-o dimineață câte 100 de dolari pentru două grupuri.

Unui grup îi spuneți să îi cheltuiască pentru ei înșiși

iar celuilalt pentru alți oameni.

Le măsurați fericirea la sfârșitul zilei,

cei care i-au cheltuit pentru alții sunt mult mai fericiți

decât cei care i-au cheltuit pentru ei înșiși.

Și aceste 5 căi,

pe care le-am pus pe aceste cartonașe

nu trebuie să coste cât lumea.

Nu au niciun conținut de carbon.

Nu au nevoie de prea multe bunuri materiale pentru a fi satisfăcute.

Și de aceea cred că este chiar fezabil

ca fericirea să nu coste cât lumea.

Acum, Martin Luther King,

în ajunul morții sale,

a ținut un discurs incredibil.

A spus: ”Știu că în față avem provocări,

s-ar putea să fie necazuri,

dar nu mă tem de niciunul. Nu îmi pasă.

Am fost pe vârful muntelui,

și am văzut Tărâmul Făgăduit.”

Acum, el era un predicator,

dar cred că mișcarea ecologistă

și, de fapt, comunitatea de afaceri, guvernul,

trebuie să meargă în vârful muntelui,

și trebuie să se uite în depărtare,

și trebuie să vadă Tărâmul Făgăduit,

sau tărâmul promisiunii,

și trebuie să aibă o viziune

asupra lumii pe care o dorim cu toții.

Și nu numai asta, trebuie să creăm o Mare Tranziție

pentru a ajunge acolo,

și trebuie să pavăm această mare tranziție cu lucruri bune.

Oamenii vor să fie fericiți.

Ajutați-i cu cele 5 căi.

Și trebuie să le dăm repere

să adunăm oamenii și să le arătăm --

lucruri precum Indexul Plantei Fericite.

Și atunci eu cred

că putem cu toții să creăm lumea pe care cu toții o dorim,

unde fericirea nu costă cât lumea.

(Aplauze)