Martin Luther King
nu a spus:
”Am un coșmar,”
în momentul în care a inspirat declanșarea mișcărilor pentru drepturile civile.
El a spus: ”Am un vis.”
Și am și eu un vis.
Visez că putem înceta să ne mai gândim
că viitorul va fi un coșmar,
iar acest lucru va fi o provocare,
pentru că, dacă vă gândiți
la toate filmele de top din ultimii ani,
aproape toate au o viziune
apocaliptică despre umanitate.
Cred că acest film,
”Drumul” (”The Road”), e unul dintre cele mai dificile de văzut din timpurile moderne.
Este un film superb,
dar totul este dezolant,
totul este mort.
Și doar un tată, împreună cu fiului lui
încercând să supraviețuiască, merg pe drum.
Și eu cred că mișcarea ecologistă
din care și eu fac parte
a fost complice
la crearea acestei viziuni despre viitor.
De prea multă vreme
ne-am fixat pe o viziune de coșmar
despre ce se va întâmpla.
Ne-am concentrat pe varianta cea mai pesimistă de scenariu.
Ne-am concentrat pe probleme.
Și nu ne-am gândit îndeajuns
la soluții.
Am folosit frica, dacă doriți,
pentru a atrage atenția oamenilor.
Și orice psiholog vă poate spune
că teama, în organism,
e legată de mecanismul de fugă.
Este parte a luptei și mecanismul de fugă -
și acesta apare când un animal e înspăimântat --
gândiți-vă la o căprioară.
O căprioară încremenește și stă nemișcată
în mijlocul autostrăzii.
Și cred că asta facem și noi
când îi rugăm pe oameni să se alăture cauzei noastre
legată de deteriorarea mediului înconjurător și de schimbarea de climă.
Oamenii încremenesc sau fug
pentru că folosim frica.
Iar eu cred că mișcarea ecologistă trebuie să se maturizeze
și să înceapă să se gândească
la ceea ce înseamnă progresul.
Cum ar fi dacă am îmbunătăți omenirea?
Una dintre problemele pe care cred ca le avem de înfruntat
e că singurele definiții pe care le-am primit
în ceea ce privește progresul
sunt o definiție financiară a ce înseamnă progresul
și o definiție economică a ce este progresul --
că într-un fel,
dacă reușim să mărim cifrele potrivite,
vom fi mult mai bine,
indiferent dacă vorbim de bursă,
de PIB
și de creșterea economică,
viața va deveni cumva mai bună.
Sistemul acesta se adresează cumva lăcomiei umane
în loc să se adreseze fricii --
că mai mult e mai bine.
Hai să fim serioși. În lumea Occidentală avem destul.
Poate unele părți ale lumii nu au, dar noi avem destul.
Și știm de ceva vreme că asta nu este o măsură bună
a bunăstării unei națiuni.
De fapt, creatorul sistemului nostru național de contabilitate,
Simon Kuznets, în anii 1930,
a spus asta: ”Bunăstarea unei națiuni
nu prea poate fi înțeleasă pe baza venitului național.”
Dar am creat un sistem național de contabilitate
care este bazat puternic pe producție
și e producătoare de lucruri.
Și într-adevăr acest lucru vine din istorie și a avut vremea lui.
În al doilea război mondial aveam nevoie să producem o mulțime de lucruri.
Și într-adevăr am avut atât de mult succes în producerea anumitor lucruri,
încât am distrus o mare parte din Europa și apoi a trebuit să o reconstruim.
Și astfel sistemul nostru național de contabilitate
a rămas fixat pe ceea ce putem produce.
Dar chiar din 1968,
acest om vizionar, Robert Kennedy,
la începutul nefericitei sale campanii prezidențiale,
a făcut cea mai elocventă deconstrucţie
a produsului intern brut
care s-a văzut vreodată.
Și și-a încheiat discursul cu fraza:
”Produsul național brut
măsoară totul exceptând
lucrurile care fac ca viața să merite să fie trăită.”
Cât de nebunesc este? Că măsura progresului nostru,
măsura principală a progresului unei societăți,
măsoară totul
exceptând lucrurile care fac viața să merite să fie trăită?
Cred că, dacă Kennedy ar fi în viață astăzi,
ar cere statisticienilor ca mine
să se ducă și să afle
care sunt lucrurile care fac ca viața să merite să fie trăită.
Ne-ar cere să regândim
sistemul național de contabilitate
astfel încât să se bazeze
pe lucruri importate ca justiția socială,
sustenabilitatea
și bunăstarea oamenilor.
Și, de fapt, oamenii care lucrează în științele sociale au început
să pună aceste întrebări peste tot în lume.
Asta este dintr-un studiu global.
Oamenii au fost întrebați ce vor.
Și nu e de mirare că oamenii de peste tot din lume
spun că ce vor
e fericire pentru ei,
pentru familiile lor, pentru copiii lor,
pentru comunitățile lor.
Firește, ei cred că banii au o anumită importanță.
Sunt acolo, dar nu sunt nici pe departe la fel de importanți ca fericirea,
și nu sunt la fel de importanți ca dragostea.
Toți avem nevoie să iubim și să fim iubiți în viață.
Nu sunt nici pe departe la fel de importanți ca sănătatea.
Vrem să fim sănătoși și să trăim o viață plină.
Acestea par să fie aspirații umane naturale.
De ce statisticienii nu le măsoară pe acestea?
De ce nu ne gândim la progresul națiunilor în acești termeni,
în loc să ne gândim la cât de multe lucruri avem?
Și, de fapt, asta am făcut eu în viața mea de adult --
m-am gândit cum să măsurăm fericirea,
cum să măsurăm bunăstarea,
cum putem să facem asta considerând limitările mediului.
Și am creat la organizația pentru care lucrez,
Fundația Economiei Noi,
ceva numit Indexul Planetei Fericite,
pentru că noi credem că oamenii ar trebui să fie fericiți și planeta ar trebui să fie fericită.
De ce să nu facem o măsurătoare a progresului care să ne arate asta?
Şi ce facem,
e să spunem că rezultatul ultim al unei națiuni
este cât de mult succes are
în a crea vieţi fericite şi sănătoase pentru cetățenii săi.
Acesta ar trebui să fie scopul
fiecărei națiuni de pe planetă.
Dar trebuie să ne aducem aminte
că există o informație fundamentală pentru acest lucru
și aceasta este cât de mult din resursele planetei folosim.
Avem o singură planetă. Toți trebuie să o împărțim.
Este resursa rară fundamentală,
planeta unică pe care o împărțim.
Și economia este foarte interesată de raritate.
Când are de a face cu o resursă rară
pe care vrea să o transforme
într-un rezultat anume,
o gândește în termeni de eficiență.
Socotește în funcție de cât de mult poate lua înapoi pentru banul folosit.
Și asta măsoară cât de multă bunăstare
primim înapoi pentru resursele planetare pe care le folosim.
Este o măsură a eficienței.
Și probabil cel mai ușor este să vă arăt asta
cu un grafic.
Pe axa orizontală a graficului
este ”amprenta ecologică”,
care este o măsură a cât de multe resurse folosim
și cât de multă presiune punem pe planetă.
Mai mult este rău.
Pe axa verticală, în sus,
este un indicator numit ”ani de viață fericită.”
Se referă la bunăstarea națiunilor.
Este un fel de speranță de viață ajustată cu fericire.
Este un fel de calitate și cantitate a vieții în cadrul națiunilor.
Și acest punct galben pe care îl vedeți este media globală.
Acum, există o varietate mare de națiuni
în jurul acestei medii globale.
În partea din dreapta sus a graficului
sunt țările care o duc destul de bine și generează bunăstare,
dar folosesc o mare parte din planetă pentru asta.
Sunt S.U.A,
alte țări vestice din toate triunghiurile acestea
și chiar și câteva state din Golf.
Dimpotrivă, în partea din stânga jos a graficului,
sunt țările care nu produc prea multă bunăstare --
în mod obișunit țările din Africa sub-sahariană.
În termeni hobbesieni,
viața este scurtă și sălbatică acolo.
Speranța medie de viață în multe dintre aceste țări
e de doar 40 de ani.
Malaria, HIV/SIDA
omoară o mulțime de oameni
în aceste regiuni ale lumii.
Și acum veștile bune!
Există niște țări aici sus, în triunghiurile galbene,
care merg mai bine decat media globală,
care merg spre marginea din stânga sus a graficului.
Acesta este un grafic aspirațional.
Vrem să fim în stânga sus, unde viețile bune nu ne costă lumea.
Sunt în America Latină.
Țara singură de acolo de sus
e un loc în care eu nu am fost.
Poate unii dintre voi aţi fost.
Costa Rica.
Costa Rica --
speranța medie de viață este de 78 de ani şi jumătate.
Asta e mai mult decât în SUA.
Ei sunt, conform ultimului sondaj mondial Gallup,
cea mai fericită națiune de pe planetă --
mai mult decât oricare alta, mai mult decât Elveția și Danemarca.
Ei sunt cel mai fericit loc.
Și fac asta
cu un sfert din resursele
care sunt în mod obișnuit utilizate în lumea vestică --
un sfert din resurse.
Ce se întâmplă acolo?
Ce se întâmplă în Costa Rica?
Ne putem uita la o parte din date.
99% din electricitatea lor vine din resurse regenerabile.
Guvernul lor este unul dintre primele care s-au angajat
să-și echilibreze emisiile de carbon până în 2021.
Au desființat armata
în 1949 --
1949.
Și au investit în programe sociale --
sănătate și educație.
Au una dintre cele mai înalte rate de alfabetism din America Latină
și din lume.
Și au sângele acesta latin, nu-i așa.
Au conectivitatea socială.
(Râsete)
Provocarea este -- și lucrul la care s-ar putea să trebuiască să ne gândim --
este că viitorul
s-ar putea să nu fie America de Nord,
s-ar putea să nu fie Europa de Vest.
S-ar putea să fie America Latină.
Și provocarea adevărată este
să tragem media globală acolo.
Asta trebuie să facem.
Și dacă putem să facem asta,
trebuie să tragem țările in partea de jos,
și trebuie să tragem țările din partea dreaptă a graficului.
Și atunci vom începe să creăm o planetă fericită.
Ăsta este un mod de-a ne uita la lucruri.
Un altul e să ne uităm la evoluția în timp.
Nu avem date istorice pentru fiecare țară din lume,
dar avem pentru o parte din țările cele mai bogate, pentru grupul OECD.
Și acesta este trendul bunăstării de-a lungul timpului,
o creștere mică,
dar acesta este trendul amprentei ecologice.
Și aşa, în termeni stricți de metodologie a planetei fericite,
am devenit mai puțin eficienți
în a transforma această resursă rară pe cale de dispariție
în rezultatul pe care îl dorim.
Și esențialul este, cred,
probabil toți cei din această sală
ar dori ca societatea să ajungă în 2050
fără o apocalipsă
fără ca ceva să se întâmple.
Și de fapt nu este așa de departe.
Este la o distanță de jumătate de viață de om.
Un copil care intră azi la școală
va avea vârsta mea în 2050.
Acesta nu este un viitor foarte îndepărtat.
Iată cum arată obiectivul guvernului Marii Britanii
pentru emisiile de carbon și gaze cu efect de seră.
Și vă spun că asta nu înseamnă să facem lucrurile ca totdeauna.
Înseamnă să ne schimbăm perspectiva.
Să schimbăm felul în care ne creăm organizațiile,
în care ne facem politicile de guvern și ne trăim viețile.
Și esența este că
trebuie să creștem bunăstarea.
Nimeni nu vrea să meargă la sondaje
și să spună că se va reduce calitatea vieții.
Nici unul dintre noi, cred,
nu vrea să oprim progresul omenirii.
Cred că vrem să meargă mai departe.
Vrem ca umanitatea să crească.
Și cred că aici intră scepticii și contestatarii schimbării de climă.
Cred că asta vor ei: să continue să crească calitatea vieții.
Vor să rămână cu ceea ce avem.
Și dacă vrem să îi atragem,
cred că asta trebuie să facem.
Și asta înseamnă că trebuie să creștem eficiența.
Este foarte ușor să facem grafice și astfel de lucruri,
dar esențial este că trebuie să inversăm aceste curbe.
Și cred că aici am putea să imităm
teoria sistemelor, ingineria sistemelor,
unde se creează bucle de feedback,
să punem informația potrivită la timpul potrivit.
Oamenii sunt foarte motivați de ”acum.”
Dacă pui un contor mai deștept în casă,
și vezi cât de multă electricitate folosești chiar acum,
cât de mult te costă,
copiii tăi or să stingă lumina destul de repede.
Cum ar arăta asta pentru societate?
De ce auzim la știri în fiecare seară,
auzim FTSE 100, Dow Jones, cursul de schimb dolar - liră,
eu nici măcar nu știu în care direcție ar trebui să meargă acest curs pentru a fi o veste bună.
Și de ce aud asta?
De ce nu aud cât de multă energie a folosit Marea Britanie ieri,
sau câtă a folosit America ieri?
Ne-am atins obiectivul de 3% anual
la reducerea emisiilor de carbon?
Așa se creează un obiectiv colectiv.
Îl pui în media și începi să vorbești despre el.
Și avem nevoie de bucle pozitive de feedback
pentru a crește bunăstarea.
La nivel de guvern ar putea să se creeze rapoarte naționale de bunăstare.
La nivel de business, ne-am putea uita la bunăstarea angajaților noștri,
care știm că este legată cu adevărat de creativitate,
care este legată de inovație,
și vom avea nevoie de foarte multă inovație pentru a rezolva problemele de mediu.
La nivel personal avem nevoie de asemenea de aceste impulsuri.
Poate nu avem nevoie de date, dar avem nevoie să ni se aducă aminte.
În Marea Britanie avem un mesaj puternic despre sănătatea publică
despre 5 fructe și legume pe zi
și cât de multă mișcare ar trebui să facem - acesta nu a fost niciodată punctul meu forte.
Care sunt cele pentru fericire?
Care sunt cele 5 lucruri pe care trebuie să le facem în fiecare zi
pentru a fi mai fericiți?
Am făcut un proiect pentru Ministerul de Știință acum câțiva ani,
un program mare numit Programul de Anticipare --
mulți, mulți oameni -- am implicat mulți experți --
totul bazat pe fapte -- un volum imens.
Dar munca pe care am făcut-o noi a fost despre: care sunt 5 acțiuni pozitive pe care le poţi face
pentru a-ţi îmbunăți bunăstarea în viață?
Și esența acestora este
nu sunt chiar secretele fericirii,
dar sunt lucruri din care eu cred că va decurge fericirea.
Și prima dintre acestea este să ne conectăm,
relațiile tale sociale
sunt cele mai importante pietre de hotar din viața ta.
Investești timpul pe care ai putea să îl investești
cu cei care îți sunt dragi - și energia?
Continuă să le construiești.
Al doilea este să fii activ.
Cea mai rapidă cale dintr-o dispoziție proastă:
ieși afară, mergi la o plimbare, dă drumul la radio și dansează.
A fi activ este grozav pentru o stare pozitivă.
A treia este să fii atent.
Cât de informat ești cu privire la lucrurile care se întâmplă în lume,
anotimpurile care se schimbă, oamenii din jurul tău?
Sesizezi când se coace ceva pentru tine și te bagi?
Pe baza multor fapte despre atenție.
pe baza teoriei cognitive behaviorale
foarte puternice pentru bunăstarea noastră.
Al patrulea este să continuăm să învățăm
să continuăm este important --
să învățăm de-a lungul întregii vieți.
Oamenii mai în vârstă care continuă să învețe și sunt curioși
au indicatori de sănătate mult mai buni decât cei care încep să se închidă în ei.
Și nu trebuie să fie învățare formală; nu se bazează pe cunoștințe.
Este mai degrabă curiozitate.
Poate însemna să înveți să gătești ceva nou,
să te reapuci de un instrument pe care l-ai uitat din copilărie.
Continuă să înveți.
Și ultimul
este cel mai anti-economic din toate activitățile,
însă dăruiți.
Generozitatea noastră, altruismul nostru,
compasiunea noastră,
sunt toate conectate
cu mecanismul de recompensă din mintea noastră.
Ne simțim bine când dăruim.
Puteți să faceți un experiment în care să dați
într-o dimineață câte 100 de dolari pentru două grupuri.
Unui grup îi spuneți să îi cheltuiască pentru ei înșiși
iar celuilalt pentru alți oameni.
Le măsurați fericirea la sfârșitul zilei,
cei care i-au cheltuit pentru alții sunt mult mai fericiți
decât cei care i-au cheltuit pentru ei înșiși.
Și aceste 5 căi,
pe care le-am pus pe aceste cartonașe
nu trebuie să coste cât lumea.
Nu au niciun conținut de carbon.
Nu au nevoie de prea multe bunuri materiale pentru a fi satisfăcute.
Și de aceea cred că este chiar fezabil
ca fericirea să nu coste cât lumea.
Acum, Martin Luther King,
în ajunul morții sale,
a ținut un discurs incredibil.
A spus: ”Știu că în față avem provocări,
s-ar putea să fie necazuri,
dar nu mă tem de niciunul. Nu îmi pasă.
Am fost pe vârful muntelui,
și am văzut Tărâmul Făgăduit.”
Acum, el era un predicator,
dar cred că mișcarea ecologistă
și, de fapt, comunitatea de afaceri, guvernul,
trebuie să meargă în vârful muntelui,
și trebuie să se uite în depărtare,
și trebuie să vadă Tărâmul Făgăduit,
sau tărâmul promisiunii,
și trebuie să aibă o viziune
asupra lumii pe care o dorim cu toții.
Și nu numai asta, trebuie să creăm o Mare Tranziție
pentru a ajunge acolo,
și trebuie să pavăm această mare tranziție cu lucruri bune.
Oamenii vor să fie fericiți.
Ajutați-i cu cele 5 căi.
Și trebuie să le dăm repere
să adunăm oamenii și să le arătăm --
lucruri precum Indexul Plantei Fericite.
Și atunci eu cred
că putem cu toții să creăm lumea pe care cu toții o dorim,
unde fericirea nu costă cât lumea.
(Aplauze)