Mentalism, citirea gândurilor și arta de a intra în mintea cuiva

„Magia este o analogie perfectă pentru modul în care alegem să modificăm realitatea pentru a forma o poveste, ca apoi să confundăm acea poveste cu adevărul” - spune realizatorul de numere de magie psihologică Derren Brown. Într-un discurs ingenios combinat cu un foarte captivant truc de citire a gândurilor, Brown explorează tentația irezistibilă de a găsi răspunsuri simple la întrebările complexe și subtile ale vieții.

Suntem cu toții prinși

în capcana minților noastre,

iar convingerile și înțelegerea noastră
asupra lumii

sunt limitate de această „capcană”.

Asta înseamnă că ne spunem povești.

Nu-i așa?
Trăim într-un ocean informațional.

Avem un număr infinit de lucruri
la care să ne gândim,

dar noi selectăm și ștergem.

Alegem la ce să ne gândim,
pe ce să ne concentrăm atenția.

Ne construim o poveste

care dă sens celor întâmplate,

dar interpretarea noastră e greșită.

Pentru că ne orientăm
după o busolă personală, subiectivă,

și avem propriul trecut.

Dar poveștile pe care ni le spunem
sunt extrem de convingătoare.

Cu toții facem asta,

iar poveștile după care trăim
nici măcar nu sunt ale noastre.

Primele le moștenim încă de mici
de la părinții noștri,

care, firește,
au propriile lor prejudecăți,

propriile frustrări,
propria viață „netrăită”.

Noi preluăm acele convingeri
„pe nemestecate”,

și începem să ne trăim viața

gândindu-ne că trebuie să avem succes
ca să fim iubiți;

sau că întotdeauna trebuie să punem
nevoile altora pe primul loc;

sau că avem niște lucruri
absolut îngrozitoare de ascuns.

Dar astea sunt doar invenții, povești,

și ne-ar păsa cu mult mai puțin
de ce cred alții despre noi,

dacă am fi conștienți
că lor chiar nu le pasă.

(Râsete)

Cred că magia e similară cu felul în care
modificăm realitatea și creăm o poveste,

iar apoi confundăm acea poveste
cu adevărul.

Am 20 de ani experiență în Marea Britanie

în punerea în scenă
de experimente psihologice, la TV;

le puteți urmări acum pe Netflix.

Am și un spectacol.

Chiar urmează, în curând,
primul meu spectacol pe Broadway: „Secret”

Nu-mi făceam reclamă .

(Râsete)

Ar trebui să fie anul ăsta.

Și încerc să fac ceva nou, prin mentalism,

mentalism - controversata artă
de a intra în mințile oamenilor.

Apogeul acestui gen de reprezentații
de citire a gândurilor

a fost în anii 1930.

De aceea m-am îmbrăcat așa,

în cea mai non-TED garderobă posibilă.

Era, pe vremea aceea, un act,
care se numea „Oracolul”.

Și în acel act, reprezentanți din public,

la fel cum ați făcut și voi,

notau pe un bilețel întrebări,

genul de întrebări
pe care le-ai adresa unui medium,

apoi puneau bilețelul într-un plic închis,

iar pe plic își scriau inițialele,

și indicau, în mare,
zona în care aveau locul în sală.

Oracolul, cititorul de minți,
lua pe rând plicurile,

și, fără să le deschidă,

încerca să ghicească întrebările din ele.

Iar dacă reușea,
încerca să ofere și un răspuns

la întrebarea spectatorului.

Numărul a devenit extrem de popular.

E dovada vie, aș zice,
a tentației irezistibile

de a cere unei autorități
să ne ofere răspunsuri simple

la întrebările
și frământările cele mai complexe

ale vieții.

Vă mulțumesc,
celor ce ați scris întrebări.

Bineînțeles, nu le-am văzut.
Știu că cineva le păzește.

Vă mulțumesc mult!

Le iau eu acum.
Mulțumesc tuturor celor care au scris!

Poate ar trebui să spun câteva lucruri
înainte să încep.

Cu toată sinceritatea,

vă spun că nu pot vedea prin plicuri.

Sunt niște plicuri negre,
groase, sigilate.

Cei ce au scris întrebări, știu.
Nu pot vedea prin ele.

Foarte important, nu cunosc
pe niciunul de aici,

și nu am niciun complice.

Nu despre asta e vorba.

Nu în ultimul rând,

nu cred sub nicio formă că aș avea
cine știe ce înzestrări de psiholog,

iar de medium, nici atât.

Așadar, să începem.

Ăsta nu.

(Râsete)

Bun, acesta.

O, drăguț.

Bun, ăsta e interesant.
Are două întrebări.

Cred că o să încep cu aceasta.

Ăsta e interesant,
pentru că scrisul e unduitor.

E când în sus, când în jos,

ceea ce înseamnă, nu mereu, dar înseamnă

că persoana nu știe răspunsul la întrebare

deci putem presupune că e o întrebare
despre viitor.

Asta sugerează nesiguranță.

Aș zice că e vorba de o femeie,

vârsta e un pic greu de aproximat
din așa de puțin text,

aș zice, poate 30, poate 40,
dar hai să aflăm.

Pe bilet scrie, pe lângă întrebare,

„JN, centru”.

Deci e vorba de cineva
din zona centrală a sălii.

Dacă crezi că e vorba despre tine,

faci, te rog, un semn?

Mi-e cam greu să văd în zona centrală.

Bună, fă din mână!

Deci, J...

Jane? Jessica?

(Jessica)
Da!

DB: Care din ele?
Jessica: Jessica.

DB: Mulțumesc! Am ghicit.
Un murmur de încurajare, mulțumesc.

(Râsete)

Bun și așa.

Bun, Jessica, nu te întreb ce vârstă ai,

dar întrebarea ta e despre viitor?

Jessica: Mhm?
DB: Este?

Jessica: Da.
DB: Bun.

Deci, care e întrebarea?
Ce vrea să știe Jessica despre viitor?

Am dreptate cu vârsta, 30 spre 40?

Jessica: Da, ești pe acolo.

(Râsete)

DB: Bun, e important asta,

pentru că punem întrebări diferite,
în funcție de vârstă.

Mai spune o dată „Ești pe acolo”.

Jessica: Ești pe acolo.

DB: Viginia? Ești din Virginia?
Jessica: Da, sunt din Virginia.

DB: Mda. Deci,

(Râsete)

cred că avem o doamnă,

cred că avem o doamnă
care vrea să plece din Virginia.

Cred că îți faci planuri,

și te întrebi dacă lucrurile se vor așeza,
ca să poți pleca.

Arată-mi mâinile tale.

Și invers, să-ți văd unghiile.

Bun, cred că ai o fermă,

și vrei să știi dacă să-ți vinzi sau nu
ferma și să pleci din Virginia.

Am dreptate?

Jessica: Da, aceasta era întrebarea.

DB: Ok. Bine. Mulțumesc.
Foarte bună întrebare!

Cum suna, precis, întrebarea ta?
Cum ai formulat?

Jessica: „Să vând ferma din Virginia?”

DB: Să vinzi ferma?

Bine, uite, e o întrebare foarte bună
dacă ai pretenții de medium,

pentru că e despre viitor,

deci pot să-ți dau
un „da” sau „nu” ca răspuns.

Și nu risc nimic. Nu ai cum să contești.

Dar e și foarte periculos,

pentru că dacă zic „da” sau „nu”,
va rămâne în inconștientul tău,

și imposibil să nu-ți afecteze deciziile.

Foarte periculos deci.
Cu toate acestea...

(Râsete)

Da, cred că vei vinde ferma,

pentru că ești genul de om

care obține ceea ce vrea
într-un mod corect.

Cred ca atunci când îți dorești ceva,
ai tendința să te concentrezi pe acel ceva

în detrimentul altor lucruri

pe care știi că ar trebui
să te concentrezi mai mult,

așa e?

Studiile, ai petrecut câțiva ani în...

Spune „Da” încă o dată, repede?
Jessica: Da.

DB: „Nu?”
Jessica: Nu.

DB: California? Berkley?
E o presupunere, dar...

Jessica: Am studiat la Berkley, da!
Oprește-te!

DB: Deci e un „da”.

A, și ai călătorit în India de curând.

Am observat un foarte subtil indiciu.
Da? Nu?

Jessica: Da, tocmai m-am întors din India.

DB: Voi considera că ai zis „da”,
nu vreau să pară că e scris în stele,

fiindcă nu e vorba de destin,
trebuie să-ți asumi răspunsul.

Mulțumesc, poți lua loc.
Mai luăm un bilet.

(Aplauze)

AH, tot în centru?

E vorba de un bărbat, ceva mai în vârstă,
probabil aproape 50 de ani.

AH, în centru, ridică-te,
dacă crezi că e vorba despre tine.

Bună!
Se poate un microfon, vă rog?

Cât mai repede,
să putem merge mai departe.

O, ia te uită! Stai!
Nu te mișca! Nu te mișca!

Stai nemișcat.

Ești în picioare? Unde ești?

Bărbat: Da. Nu sunt chiar așa scund.

DB: Bine.

Aha, ai schimbat ceva.

E ceva ce ai făcut în timp ce te ridicai.

Da sau nu, ai pus ceva lângă tine,

nu acum, ci în timp ce te ridicai,

ceva ce are legătură
cu piciorul tău stâng, da sau nu?

Bărbat: Da.

DB: Bine. Am simțit asta clar
în timp ce te ridicai.

Mută-ți greutatea pe partea stângă
și spune „da”.

Bărbat: Da.

DB: Scoate mâna din buzunar,
mută-ți greutatea pe cealaltă parte,

mută microfonul și spune „da”.

Bărbat: Da.

DB: Ai o dizlocare

a degetului mare de la piciorul stâng?

Da.

DB: Mulțumesc mult! Grozav!
Bună asta! Poți lua loc.

Un microfon, vă rog?
O să schimb microfonul pentru ce urmează.

Pot primi un microfon? Mulțumesc!

Mulțumesc mult!
O să meargă mai bine așa.

Voi schimba microfonul,

sper că mă auziți în continuare,

deoarece o să mă leg la ochi.

Fac asta pentru a nu mai primi indicii
în timp ce vă ridicați.

Nu mai văd ce gesturi faceți.

Nu mai văd cum reacționați la ce zic eu.

Nu mai văd cum reacționează
oamenii de lângă voi.

Uneori ei știu răspunsul la întrebare,
și asta mă ajută foarte mult.

Nu voi mai avea acest avantaj,

dar, în mod interesant,

asta mă va elibera, mai degrabă,

așa că vă rog și pe voi să vă relaxați,

și chiar dacă nu ați scris

nicio întrebare,
dar vă doriți s-o fi făcut,

încă puteți participa.

Scopul notării întrebării este doar acela

că vă aduce un plus de claritate.

Deci, dacă aveți vreo întrebare,

exprimați-o clar în minte,
trimiteți-mi-o,

și voi încerca să o ghicesc
fără nimic notat.

Începeți să formulați întrebări,
dar gândiți și numele vostru.

„Numele meu este” - oricare ar fi,

și „ce e în neregulă cu picioarele mele”,
sau orice altă întrebare aveți.

Deci, nume și întrebare.

Deja e cineva,
presupun că ești aici în față, aproape,

pentru ca numele tău mi-e foarte clar.

Simt că ai fi chiar în față, pe mijloc.

Bun, lasă-mă să.... Allan?

Simt că e vorba de un Allan.

Și ești aici în primele rânduri,
oarecum pe centru, cred...

Simt că vine de aici.

E un bărbat, 60 și ceva de ani,
ceva de genul.

Allan: Da.

DB: Ai microfon? Super, mulțumesc!

Allan, spune „stop” când ajung
în dreptul tău, ca să știu unde ești,

încotro să mă îndrept.

Allan: Stop.

DB: Ești capricorn?
Allan: Da.

DB: Allan are ceva în minte.

Ați auzit ezitarea din vocea lui?

N-o să fie ușor deloc.

Cred că...
Mai spune o data „da”, te rog.

Allan: Da.

DB: Este fie...

...nu, nu este.

E o cale de acces, sau o parolă,
e un acces la ceva.

Te gândești la ceva cu parolă?
Doar „da” sau „nu”.

Allan: Da.

DB: O parolă de computer
sau ceva de genul?

Allan: Da.

DB: Excelent!

(Râsete)

În acest caz, voi merge până la capăt.

Dacă ghicesc,

toți cei de aici, plus milioane
de telespectatori vor ști parola.

O vei schimba, da?

Allan: Bineînțeles.

(Râsete)

DB: Mai spune o dată „bineînțeles”
Allan: Bineînțeles

DB: Bun. Dacă e un cuvânt,
presupun că e un cuvânt, nu?,

încearcă să vezi parola cu ochii minții,

scrisă mare și clar, cu majuscule,

și cum te uiți la ea, gândește-te
la o literă din interiorul cuvântului.

N-o spune cu voce tare,

doar alege o literă
din interiorul cuvântului.

Gata?
Allan: Da.

DB: Bine, ține-o minte.

A, ai schimbat-o, bine.

Te-ai răzgândit.

Cred ai ales un...

cred că ai ales „B”, așa e?

Allan: Nu.

Nu e „B”.

DB: Atunci e „I”?
Allan: Da.

DB: Dar alesesei „B”.
Allan: Da.

DB: Mda, s-a răzgândit.
S-a răzgândit.

(Râsete)

Bun, gândește-te la parolă.

Pur și simplu repet-o în minte.

Oh, cânți la tobe, așa e?

Allan: Da.

DB: Încearcă să-ți scoți tobele din minte.

Concentrează-te pe parolă, te rog.

(Râsete)

Treaba mea e să-ți vând o poveste, nu?

Încerc să fac asta pentru voi toți,
ca să vă captez atenția,

și să vă fac să va concentrați
pe ceea ce e important,

să ignorați ceea ce e de ignorat,

și să puneți cap la cap informații

pentru a crea o explicație
pentru ce fac eu aici.

Asta merge doar pentru că suntem
niște inventatori de povești,

și facem asta zi de zi.

Înfruntăm această lume subtilă și complexă

plină de oameni subtili și complecși,
ca noi doi, Allan,

pe care îi reducem la niște personaje,

care se potrivesc oricărei povești,

și spunem: „E nesigură”, „E arogant”,
„Nu îmi inspiră încredere”.

Dar astea nu sunt decât povești, la fel ca
cea cum că eu v-aș putea citi gândurile.

În timpul ăsta
vă gândiți și să vă vindeți firma, așa e?

Allan: Corect.

DB: Firma are legătură cu pielea?

Allan: Da.

DB: Îngrijire a pielii, probabil.

Allan: Mm, da.

DB: Motivul pentru care iubesc ceea ce fac

este că îmi amintește
să fiu mai prezent și mai conștient

de complexitatea
și subtilitatea realității,

de faptul că sunt multe lucruri
de care nu suntem conștienți,

și că am putea fi mai relaxați
și mai buni cu ceilalți,

pentru că știm că în spatele
atitudinii lor e o întreagă poveste,

deci nu e cazul să devenim așa defensivi,

și să acceptăm
că mai există și alte variante,

și viața nu e numai despre noi.

Oh!

Parola ta, unde ești?
Unde ești? Unde e?

Allan: Aici.

DB: Ridică-te, te rog.
Parola ta este „ariboy”.

A-r-i-b-o-y? Am dreptate?
Allan: Da, asta este.

DB: Mulțumesc mult!
Chiar îți mulțumesc tare mult.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)