Cel mai notoriu doctor al Romei Antice - Ramon Glazov

Vizionează lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/ancient-rome-s-most-notorious-doctor-ramon-glazov

În secolul al XVI-lea, un anatomist pe nume Andreas Vesalius a făcut o descoperire șocantă: cele mai faimoase texte din lume despre anatomia umană erau eronate. Deși Veslius știa că avea dreptate, să menționeze aceste erori ar fi însemnat să îl provoace pe Galen din Pergam. Cine a fost acest personaj impozant? Și de ce a fost venerat și temut chiar și 1.300 de ani mai târziu? Ramon Glazov îl descrie pe cel mai renumit medic din istorie.

Lecție realizată de Ramon Glazov, regie de Anton Bogaty.

În mijlocul secolului al XVI-lea,

un anatomist talentat și tânăr
numit Andreas Vesalius

a făcut o descoperire șocantă:

cele mai cunoscute texte din lume
despre anatomia umană erau eronate.

Nu doar că nu au reușit să acopere multe
din detaliile legate de corpul uman,

dar și descriau organele maimuțelor
și ale altor mamifere.

Deși Vesalius știa că avea dreptate,

să menționeze aceste erori ar fi însemnat
să îl provoace pe Galenus din Pergam -

cel mai renumit medic
din istoria medicinei.

Dar cine a fost acest personaj impozant?

Și de ce a fost venerat și temut
de doctori 1.300 de ani mai târziu?

Născut în 129 e.n.,

tânărul Galen și-a părăsit casa,
cutreierând Mediterana să învețe medicină.

S-a întors acasă un chirurg înzestrat,
cu o pasiune pentru anatomie

și cu o înclinație spre teribilism.

Participa voios la competiții publice
de anatomie,

dornic să-i facă de râs
pe ceilalți medici.

Într-o demonstrație,

a făcut ca un porc să-și piardă vocea
înnodându-i unul din nervi.

În alta, a eviscerat o maimuță
și și-a provocat colegii săi să o refacă.

Când ei nu au putut, a făcut-o el.

Faptele acestea i-au câștigat poziția
de chirurg pentru gladiatorii orașului.

În cele din urmă, a părăsit arena
pentru a deveni medicul personal

a patru împărați romani.

În timp ce colegii săi discutau
despre simptome și originile lor,

Galen studia obsesiv anatomia.

Era convins că fiecare organ avea
o funcție specifică.

Deoarece guvernul roman interzicea
în mare parte disecția cadavrelor umane,

Galen a efectuat în schimb
nenumărate disecții pe animale.

În ciuda acestei constrângeri,

investigațiile sale minuțioase au ajuns
la niște concluzii remarcabil de precise.

Una dintre cele mai importante contribuții
ale lui Galen

a fost ideea că creierul,
și nu inima, controlează corpul.

El a confirmat această teorie,
deschizând craniul unei vaci vii.

Punând presiune pe diferite
părți ale creierului,

a putut să coreleze diferite regiuni
cu funcții specifice.

Alte experimente i-au permis să distingă
nervii senzitivi de cei motorii,

să constate că urina este produsă
de rinichi

și să deducă faptul că respirația
e controlată de mușchi și nervi.

Dar aceste experimente nebunești
au produs și concepții greșite.

Galen nu și-a dat seama
că sângele circulă continuu prin corp.

În schimb, credea că ficatul produce
constant o cantitate nesfârșită de sânge,

care e consumată în totalitate
în călătoria sa spre organe.

Tot el e responsabil pentru înrădăcinarea
cunoscutei teorii umorale.

Introdusă cu secole în urmă de Hippocrate,

această ipoteză greșită atribuia
majoritatea problemelor medicale

unui dezechilibru al celor patru fluide
corporale numite umori.

Pentru a regla echilibrul fluidelor,
doctorii foloseau tratamente periculoase

ca flebotomia și folosirea purgativelor.

Din cauza slabei sale înțelegeri
a sistemului circulator,

Galen era un mare susținător
al acestor tratamente,

în ciuda consecințelor uneori letale
ale acestora.

Din nefericire, ego-ul lui Galen
l-a făcut să creadă

că toate descoperirile sale erau
de maximă importanță.

A scris multe tratate despre teme variate,
de la anatomie la nutriție și anamneză,

catalogându-și meticulos scrierile
pentru a le asigura prezervarea.

Pe parcursul următoarelor 13 secole,

colecția prolifică a lui Galen a dominat
toate celelalte școli de medicină.

Textele sale au ajuns să fie predate
noilor generații de doctori,

care la rândul lor au scris noi eseuri,
lăudând ideile lui Galen.

Surprinzător, chiar și doctorii
care au disecat cadavre umane

au repetat greșelile lui Galen,

în ciuda dovezilor clare
care indicau contrariul.

Singurii care erau destul de curajoși
încât să ofere opinii contradictorii

erau fie ignorați, fie ridiculizați.

Pentru 1.300 de ani,
moștenirea lui Galen a rămas de neatins -

până când anatomistul renascentist
Vesalius a luat atitudine împotriva sa.

Ca om de știință și lector renumit,

autoritatea sa i-a influențat
pe mulți doctori tineri din vremea sa.

Dar chiar și așa,
au mai trecut încă 100 de ani

până să apară o descriere corectă
a circulației sângelui

și încă 200 de ani
ca teoria umorală să dispară.

Din fericire, azi putem culege
roadele experimentelor lui Galen,

fără a da egală crezare
ideilor sale mai puțin corecte.

Dar probabil la fel de important

e să ne amintim că știința
e un proces aflat în continuă evoluție,

care ar trebui mereu să pună mereu
dovezile înaintea ego-ul.