Ai un impact asupra planetei în fiecare zi a vieții tale

Primatoloaga legendară Jane Goodall spune că supraviețuirea umanității depinde de conservarea lumii naturale. În conversația cu Chris Anderson, directorul de la TED, ne spune povestea zilelor sale formative când a studiat cimpanzeii, cum s-a transformat dintr-o naturalistă venerată într-o activistă dedicată și cum ajută comunitățile din întreaga lume pentru a salva habitatele naturale.

Chris Anderson:
Dr. Jane Goodall, bine ai venit!

Jane Goodall: Mulțumesc,

cred că nu ar fi un interviu complet

dacă lumea nu ar ști că Domnul H este aici

pentru că toată lumea îl știe pe Domnul H.

CA: Bună, Domnule H!

Acum 17 ani, în discursul tău TED

ne-ai avertizat despre
pericolul distrugerii naturii.

Într-o anumită măsură,

credeți că pandemia actuală este,
într-un fel, modul naturii de a riposta?

JG: Este foarte, foarte clar
că aceste zoonoze

cum sunt corona și HIV/SIDA

și tot felul de alte boli
transmise de la animale

apar din cauza distrugerii
mediului înconjurător

deoarece animalele își pierd habitatul
și ajung să trăiască îngrămădite,

și câteodată asta înseamnă
că un virus de la o specie purtătoare,

unde probabil a trăit armonios
timp de sute de ani,

este transmis la o altă specie,

apoi mai sunt și animale care sunt forțate
să trăiască mai aproape de oameni.

Iar câteodată, unul din aceste animale
care poartă un virus poate...

oferă ocazia virusului să treacă la om

și să creeze o nouă epidemie,
cum este și COVID-19.

Și mai mult,

ne batem joc de animale foarte rău.

Le vânăm,

le omorâm, le mâncăm,

facem trafic cu ele,

le vindem pe piața animalelor sălbatice

din Asia,

unde trăiesc în condiții oribile,
îngrămădite în cuști mici,

unde oamenii sunt contaminați
cu sânge și urină și fecale,

adică condițiile ideale ca un virus
să treacă de la un animal la altul

sau de la un animal la un om.

CA: Mi-ar plăcea să ne întoarcem
puțin în trecut,

pentru că povestea ta este extraordinară.

În ciuda atitudinilor
care erau fără îndoială

chiar și mai sexiste din anii '60,
cumva ai avut succes

și ai devenit unul dintre
cei mari oameni de știință din lume,

descoperind foarte multe despre cimpanzei,

precum faptul că folosesc unelte
și multe altele.

Ce abilitate crezi că ai

care te-a ajutat să ai
un succes atât de mare?

JG: Ideea e că m-am născut
cu dragoste față de animale

și cel mai important lucru a fost
că mama m-a susținut foarte mult.

Nu se supăra când găsea râme în patul meu,

doar îmi spunea că ele trăiesc
mai bine în grădină.

Și nu se supăra când eram
de negăsit ore întregi

și suna poliția, și mă găseau
într-un coteț de găini

pentru că nimeni nu îmi spunea
unde e gaura din care ieșeau ouăle.

Nu am visat niciodată să devin
om de știință,

pentru că femeile nu făceau asta.

De fapt, atunci nu erau
nici bărbați care făceau asta.

Și toată lumea râdea de mine
în afară de mama,

care spunea: „Dacă chiar vrei asta,
va trebui să muncești din greu,

să profiți de orice oportunitate,

și dacă nu renunți,
poate vei găsi o cale.”

CA: Și cumva ai reușit să câștigi
încrederea cimpanzeilor

într-un mod în care nimeni
nu a mai făcut-o.

Privind în urmă, care au fost cele mai
palpitante momente de care ai avut parte

sau ce nu înțeleg oamenii
despre cimpanzei nici acum?

JG: Spui: „Ceva ce nimeni nu a mai avut:

încrederea.”

Dar nimeni nu mai încercase.

Acesta este adevărul.

Deci, pur și simplu, am folosit
aceleași tehnici

pe care le-am folosit când studiam
animalele de acasă când eram mică.

Așteptam răbdătoare,

fără să încerc să mă apropii
prea mult prea devreme,

dar a fost oribil pentru că aveam un buget
doar pentru șase luni.

Vă puteți imagina cât de greu era să obții
bani fiind o fată fără o diplomă,

să mergi și să faci ceva ciudat
cum ar fi să stai într-o pădure.

Și într-un final,

am fost finanțați pentru șase luni
de un filantrop american

și știam că cu timpul voi câștiga
încrederea cimpanzeilor,

dar aveam timp?

Iar săptămânile deveneau luni,
și într-un final, după patru luni,

unui cimpanzeu nu îi mai era frică,

și el a fost cel pe care îl zărisem...

încă nu mă apropiasem,
dar am văzut cu binoclul,

și l-am văzut folosind și făcând unelte
pentru a prinde termite.

Și deși nu eram foarte surprinsă,

pentru că citisem lucrurile
pe care puteau să le facă cimpanzeii

din captivitate,

dar știam că știința

spunea că doar și doar oamenii
făceau și utilizau unelte.

Și știam cât de bucuros ar fi Leakey.

Și aceea a fost descoperirea

care i-a permis să meargă
la National Geographic,

și au spus: „Bine, vom continua finanțarea
pentru cercetare”

și l-au trimis pe fotograful
și producătorul Hugo van Lawick,

pentru a filma ceea ce observam.

Deci mulți oameni de știință nu voiau
să creadă noua descoperire.

De fapt, unul chiar a zis că eu
i-am învățat să utilizeze uneltele.

(Râsete)

Pentru că nu puteam să mă apropii de ei,
ar fi fost un miracol.

Dar oricum, imediat ce au văzut
filmul lui Hugo

și toate observațiile mele
despre comportamentul lor,

oamenii de știință au fost nevoiți
să înceapă să își schimbe părerea.

CA: Și de atunci, multe alte descoperiri

au arătat că cimpanzeul se aseamănă
cu omul mai mult decât s-ar fi crezut.

Cred că ai spus la un moment dat
că au și simțul umorului.

Cum îl exprimă?

JG: Îl poți vedea când se joacă,

și se joacă unul mai mare cu unul mai mic,

și se cațără pe o liană
din jurul unui copac.

Și de fiecare dată când cel mic
aproape o prinde,

cel mare o trage,

iar cel mic începe să plângă,

și cel mare începe să râdă.

Deci...

CA: Jane, apoi ai observat
ceva mai tulburător,

momentele în care bande de cimpanzei,

triburi, grupuri, se comportau violent.

Sunt curios cum vezi acest lucru.

Și dacă te-a făcut, într-un fel, nu știu,

să te întristezi,
având în vedere cât ne asemănăm cu ei,

te-a făcut să te gândești
că violența este o caracteristică

iremediabilă a tuturor
primatelor inteligente, într-un fel?

JG: Cu siguranță este.

Primul meu contact cu omul,
ceva ce eu consider a fi diabolic,

a fost sfârșitul războiului

și imaginile cu Holocaustul.

Și, știți, acele imagini m-au șocat.

M-au schimbat.

Aveam zece ani atunci, cred.

Și când cimpanzeii,

când am realizat că ei au
acestă latură întunecată și brutală,

credeam că sunt ca noi, dar mai buni.

Apoi am realizat
că ni se aseamănă și mai mult

decât credeam.

Și pe vremea aia, la începutul anilor '70,

era foarte ciudat,

era o dilemă mare

dacă agresivitatea este
înnăscută sau învățată.

Și a devenit o problemă politică.

Și a fost, nu știu,
a fost o perioadă ciudată,

și am decis să declar:

„Nu, cred că agresivitatea
cu siguranță face parte

din repertoriul moștenit
de comportamente.”

Și am întrebat un cercetător
foarte respectat ce credea,

pentru că el era de cealaltă parte,

spunea că agresivitatea este învățată,

și el mi-a zis: „Jane, aș prefera să nu
spun ce cred cu adevărat.”

A fost un șoc foarte mare pentru mine
în ceea ce privește știința.

CA: Am crescut crezând că lumea
este bună și frumoasă.

Știți, multe filme frumoase
cu fluturi și albine și flori

și că natura era un peisaj minunat.

Și mulți ecologiști
prezintă această imagine:

„Da, natura este pură,
este frumoasă, oamenii sunt răi”,

dar apoi observi ceva,

dacă te uiți la oricare parte a naturii
mai de aproape,

vezi lucruri înfiorătoare, sincer.

Cum este natura, cum vedem natura,

cum ar trebui să vedem natura?

JG: Natura este...

ne gândim la tot spectrul evoluției

și ceva ne face să ne gândim
la un loc pur,

și Africa era un loc pur când eram tânără.

Și erau animale peste tot.

Nu mi-a plăcut niciodată că leii omoară,

ei trebuie, adică asta fac ei,

dacă nu omoară animale, mor.

Și cred că marea diferență
dintre ei și noi

este că ei fac asta
pentru că asta trebuie să facă.

Și noi putem alege ce să facem.

Ce putem face noi este foarte diferit.

Putem alege să distrugem
o pădure întreagă

pentru că vrem să vindem cheresteaua,

sau pentru că vrem
să construim un alt mall,

ceva de genul.

Deci distrugerea naturii și războaiele,

suntem capabili de lucruri oribile
pentru că putem sta confortabil

și să alegem torturarea altcuiva
dintr-un loc îndepărtat.

Este malefic.

Cimpanzeii au un război
primitiv într-un fel,

și pot fi foarte agresivi,

dar este ceva de moment.

Așa se simt ei.

Este o reacție a unei emoții.

CA: Deci observația ta
asupra complexității cimpanzeilor

nu se referă la ceea ce unii ar vrea
să o numească

un fel de super-putere omenească,

de a fi capabil să se gândească la viitor
într-un mod foarte detaliat

și de a planifica pe termen lung.

Și de a acționa pentru a se încuraja
unul pe altul să realizeze

aceste planuri pe termen lung.

Asta pare, chiar și pentru cineva
care a stat așa mult timp cu cimpanzeii,

pare un set fundamental de aptitudini
pentru care trebuie

să fim responsabili
și pe care ar trebui să-l folosim

cu mai multă înțelepciune.

JG: Da, și cred...

am putea vorbi mult pe tema asta,

dar cred că pentru că am dezvoltat
modul de comunicare

pe care îl folosim noi.

Și pentru că avem cuvinte.

Comunicarea între animale
este mult mai complexă

decât se credea.

Iar cimpanzeii, gorilele, orangutanii

pot învăța limbajul semnelor.

Dar noi creștem vorbind
oricare ar fi limba.

Deci pot să-ți spun despre lucruri
despre care nu ai auzit niciodată.

Și cimpanzeii nu pot face asta.

Și noi putem să ne învățăm copiii
despre lucruri abstracte.

Iar cimpanzeii nu pot face asta.

Deci da, cimpanzeii pot face tot
felul de lucruri inteligente,

la fel ca elefanții și corbii
și caracatițele,

dar noi am construit rachete
care merg pe alte planete

și roboței care fac poze,

și am creat un mod extraordinar
prin care noi vorbim

din diferite părți ale lumii.

Când eram tânără, când am crescut,

nu aveam televizor, nici telefon mobil

nici calculatoare.

Era o lume așa diferită,

aveam un creion, un pix,
un carnet și atât.

CA: Să ne întoarcem
la întrebarea despre natură,

pentru că mă gândesc foarte mult la asta

și sincer e ceva cu care mă confrunt.

O parte așa mare din munca ta
și a multor oameni pe care îi respect,

ține de dorința de a încerca
să nu distrugem natura.

Deci, e posibil, benefic,
este poate esențial

să acceptăm în același timp
că multe aspecte ale naturii

sunt îngrozitoare,

dar și, nu știu, grozave,

și că e grozavă deoarece e îngrozitoare

și că este extraordinar de frumoasă,

și că nu putem fi noi înșine,
pentru că suntem o parte din natură

nu putem fi cu adevărat noi înșine

dacă nu acceptăm natura
și devenim o parte din ea?

Jane, ajută-mă să vorbesc despre
cum ar trebui să fie această relație.

JG: Cred că problema este că,
cu cât ne-am dezvoltat intelectual

și am devenit tot mai buni

la schimbarea mediului
înconjurător după nevoile noastre

și la crearea câmpurilor
și cultivarea culturilor

unde era altădată o pădure
sau alte suprafețe împădurite

și știi, nu vom vorbi despre asta acum,

dar avem această abilitate
de a schimba natura.

Și cum am început să trăim în orașe

și să depindem mai mult de tehnologie,

mulți oameni se simt desprinși de natură.

Și sute de mii de copii

care cresc în orașe,

unde nu ai natură deloc,

motivul pentru care această mișcare
de înverzire a orașelor e așa importantă.

Și s-au făcut experimente,

cred că în Chicago, nu sunt foarte sigură

și erau multe spații libere

într-o parte foarte violentă a orașului.

Și în anumite zone,
au creat mai multe locuri verzi,

au pus copaci și flori și alte plante,
tufișuri în aceste locuri goale.

Iar rata infracționalității
a scăzut imediat.

Deci, bineînțeles, apoi au pus copaci
și în cealaltă zonă.

Deci asta arată...

mai mult, au fost studii
care arată că copiii

au nevoie de natură
pentru a se dezvolta bine psihic.

Dar noi, cum spui tu,
facem parte din natură

și nu avem respect pentru ea,

și asta e groaznic pentru copiii noștri

și pentru copiii copiilor noștri

pentru că avem nevoie de natură
pentru aer curat, apă curată,

pentru un climat bun și pentru ploaie.

Uite ce am făcut,
uite-te la criza climatică.

E din cauza noastră.

CA: Acum 30 de ani,

ai devenit activist din om de știință.

De ce?

JG: Conferința științifică din 1986,
deja îmi terminasem doctoratul

despre cum varia
comportamentul cimpanzeilor

de la un mediu înconjurător la altul.

Erau șase zone de studiu în Africa.

Și ne-am gândit să unim
toți acești oameni de știință

și să realizăm asta,

ceea ce era fascinant.

dar am avut și o sesiune despre conservare

și o sesiune
despre condițiile din captivitate

precum cercetarea medicală.

Și aceste două sesiuni au fost
atât de șocante pentru mine.

Am mers la conferință om de știință

și m-am întors activist.

Nu am decis eu să mă schimb,
pur și simplu s-a întâmplat.

CA: Ai petrecut ultimii 34 ani

militând neîncetat
pentru o relație mai bună

între oameni și natură.

Cum ar trebui să arate această relație?

JG: Din nou, sunt foarte multe probleme.

Oamenii au nevoie de spațiu.

Dar cred că problema este

că am devenit, în societățile prospere,

prea lacomi.

Adică, sincer, cine are nevoie
de patru case cu grădini imense?

Și de ce mai avem nevoie de încă un mall?

Și tot așa.

Deci, urmărim beneficiile
economice de scurtă durată,

banii au devenit un fel de Dumnezeu,

în timp ce ne pierdem conexiunea
spirituală cu natura.

Deci ne dorim câștiguri financiare
de scurtă durată, sau putere,

ci nu binele pentru planetă

și pentru viitorul copiilor noștri.

Nu pare să ne mai pese de asta.

De aceea nu voi înceta să lupt.

CA: În munca ta asupra
protejării cimpanzeilor,

ai făcut un obicei de a pune
oamenii în centrul activității,

localnicii, pentru a interacționa cu ei.

A funcționat

și crezi că este un lucru esențial

dacă vrem să protejăm planeta?

JG: După acea conferință,

m-am gândit că trebuie să aflu
de ce dispar cimpanzeii din Africa

și ce afectează pădurea.

Am adunat ceva bani
și m-am dus în șase țări.

Și am aflat multe despre problemele
cu care se confruntă cimpanzeii,

sunt vânați pentru carne
și sunt vânduți în piața de animale

și sunt prinși în capcane

și populația umană tot crește
și are nevoie de mai mult teren

pentru recolte și turme și sate.

Dar am aflat multe
și despre suferința multor oameni.

Sărăcia lucie, lipsa unui sistem
sanitar sau educațional,

degradarea pământului.

Și am aflat despre asta când
am zburat deasupra micului

Parc Național Gombe.

A fost parte din perdeaua forestieră
ecuatorială din Africa

până pe coasta vestică și în 1990

era doar o insuliță de pădure,
doar un mic parc național.

Dealurile din jur erau goale.

Și atunci mi-am dat seama.

Dacă nu facem ceva

pentru a ajuta oamenii să trăiască

fără să distrugă mediul înconjurător,

nici nu putem încerca
să salvăm cimpanzeii.

Deci, Institutul Jane Goodall a creat
programul „Take Care”,

noi îi zicem „TACARE”.

Este metoda noastră de a proteja
cimpanzeii folosind comunitatea,

complet holisitc.

Și am pus instrumentele pentru protejare

în mâinile localnicilor,

pentru că majoritatea cimpanzeilor
sălbatici din Tanzania nu sunt

în zone protejate, sunt doar
în rezervațiile naturale de lângă sate.

Deci, acum ei merg
să verifice starea pădurii.

Acum ei înțeleg

că protejarea pădurii nu este doar
pentru binele animalelor,

ci și pentru viitorul lor.

Că au nevoie de pădure.

Și sunt foarte mândri.

Voluntarii merg la ateliere,

învață cum să folosească un smartphone,

cum să încarce fișiere
pe platformă și în cloud.

Și totul este transparent.

Iar copacii au început să crească din nou,

nu mai sunt dealuri goale.

Au acceptat să creeze o zonă tampon
în jurul parcului Gombe,

deci cimpanzeii au mai multă pădure
decât în 1990.

Creează mai multe drumuri în pădure

pentru a conecta mai multe grupuri
de cimpanzei pentru a evita endogamia.

Deci da, a funcționat, și acum asta
se întâmplă în alte șase țări.

Același lucru.

CA: Ai fost o voce extraordinară
în toată lumea,

ai călătorit foarte mult,

ai ținut discursuri și ai inspirat
oamenii de peste tot.

Unde ai găsit energia,

pasiunea de a face asta,

pentru că este un lucru obositor,

fiecare întâlnire cu mulți oameni,

este pur și simplu fizic epuizant,

și totuși, încă o faci.

Cum reușești asta, Jane?

JG: Probabil pentru că sunt încăpățânată,
nu-mi place să mă dau bătută,

și nu o să le dau voie
acestor directori de mari companii

care distrug pădurile,

sau politicienilor care distrug
protecțiile care erau deja impuse

de președinții dinaintea lor,

și știi despre cine vorbesc...

Și voi continua să lupt.

Îmi pasă și sunt pasionată
de animalele sălbatice.

Sunt pasionată de natură.

Iubesc pădurea și mă doare
să le văd distruse.

Îmi pasă foarte mult de copii.

Le furăm viitorul.

Și nu voi renunța.

Deci, presupun că am gene bune,
este un dar,

și alt dar pe care am descoperit că îl am

este comunicarea,

indiferent dacă e prin scris sau verbală.

Și deci,

dacă nu ar fi funcționat doar vorbind,

dar de fiecare dată când țin un discurs,

oamenii vin și îmi spun:

„Renunțasem, dar m-ai inspirat,
promit să fac ceva.”

Acum avem un program pentru tineri,
„Roots and Shoots” în 65 de țări

ce crește repede,

cu tineri de toate vârstele,

fiecare se implică în proiecte
care ajută oamenii, animalele, natura,

își suflecă mânecile și trec la fapte.

Și se uită la tine cu admirație

și vor să-i spună Dr. Jane
ce au reușit să facă

pentru a face lumea mai bună.

Cum aș putea să-i dezamăgesc?

CA: Dacă te uiți la viitorul planetei,

ce te îngrijorează cel mai mult,

ce te sperie cel mai mult?

JG: Faptul că avem un interval mic de timp

în care putem să reparăm
o parte din stricăciuni

și să încetinim schimbările climatice.

Dar devine din ce în ce mai mic,

și am văzut ce se întâmplă
în timpul izolării din întreaga lume

din cauza COVID-19:

orașe cu cer limpede,

unii oameni respiră aer curat
pentru prima oară

și se uită la cerul înstelat,

pe care probabil
nu l-au văzut clar niciodată.

Și știi...

ceea ce mă îngrijorează cel mai mult

e cum să implici mai mulți oameni,

oamenii înțeleg, dar nu fac nimic.

Cum să faci ca suficienți oameni
să treacă la fapte?

CA: National Geographic tocmai a lansat
un film despre tine,

prezentând munca ta de peste șase decenii.

Se numește „Jane Goodall: The Hope.”

Deci, Jane, care este speranța?

JG: Speranța,

speranța mea sunt tinerii.

În China, vin oameni și spun:

„Bineînțeles că îmi pasă de mediu,

am făcut parte din Roots and Shoots
în școala primară”.

„Roots and Shoots” doar prezintă valorile

și sunt foarte entuziasmați odată
ce știu despre aceste probleme

și se simt inspirați să facă ceva,

curăță apele, elimină speciile invazive.

Și au foarte multe idei.

Și apoi mai avem și intelectul
nostru extraordinar.

Îl folosim pentru a crea tehnologii noi

care chiar ne vor ajuta să trăim
în armonie.

Și în viețile noastre individuale,

trebuie să ne gândim la consecințele
acțiunilor noastre de zi cu zi.

Ce cumpărăm, de unde provine,

cum a fost produs?

A afectat mediul înconjurător,
a rănit animalele?

E ieftin din cauza exploatării copiilor?

Trebuie să facem alegeri etice.

Ceea ce nu poți să faci
dacă trăiești în sărăcie, apropo.

Și apoi, avem și spiritul neîmblânzit

al oamenilor care fac imposibilul

și care nu renunță.

Nu poți renunța când avem asta.

Dar știi, sunt lucruri
cu care nu pot să mă lupt.

Nu pot să mă lupt cu corupția.

Nu pot să mă lupt cu regimul
militar sau cu dictatori.

Pot să fac doar ce pot să fac,

și dacă toți facem ce putem face,

cu siguranță vom avea un grup
care va câștiga în final.

CA: Ultima întrebare, Jane.

Dacă ar fi o idee, un gând,

o sămânță pe care s-o plantezi în mințile
oamenilor care ne urmăresc acum,

care ar fi aceea?

Să își amintească
că în fiecare zi din viața lor

au un impact asupra planetei.

Nu poți să nu ai un impact.

Și măcar, dacă nu trăiești
în sărăcie extremă,

poți alege ce impact să ai.

Chiar și în sărăcie ai de ales,

dar când suntem mai înstăriți,
avem mai multe opțiuni.

Și dacă facem alegeri etice cu toții,

atunci ne vom îndrepta spre o lume

care nu va fi așa de rea
pentru stră-strănepoții noștri.

Cred că asta este ceva ce poate
face toată lumea.

Pentru că mulți oameni înțeleg
ce se întâmplă,

dar se simt neajutorați și fără speranță

și nu fac nimic și devin apatici.

Și asta este un un pericol mare: apatia.

CA: Dr. Jane Goddall, wow.

Vreau să-ți mulțumesc
pentru viața ta extraordinară,

pentru tot ce ai făcut

și pentru că ți-ai petrecut timpul cu noi.

Mulțumesc!

JG: Mulțumesc!