Kirby Ferguson: Acceptați remixul

Nimic nu e original, spune Kirby Ferguson, creatorul decumentarului Everything is a Remix. De la Bob Dylan la Steve Jobs, el spune că cei mai renumiți creatori ai noștri împrumută, fură și transformă.

Vom începe în 1964.

Bob Dylan are 23 de ani și cariera sa

atinge apogeul.

A fost numit vocea unei generații

și lansează cântece clasice

cu un ritm aproape imposibil.

Dar există o mică minoritate care susține

că Bob Dylan fură cântecele altora.

2004. Brian Burton, numit Șoarecele Primejdios,

ia "Albumul Alb" al lui Beatles,

îl combină cu "Albumul Negru" al lui Jay-Z

și creează "Albumul Gri".

"Albumul Gri" devine instantaneu senzație online,

iar casa de discuri Beatles trimite nenumărate

scrisori de întrerupere și interzicere
"pentru competiție nedreaptă

și diluarea proprietății noastre valoroase"

Ei bine, "Albumul Gri" este un remix.

E media audio nouă creată din media audio veche.

A fost făcută folosind aceste trei tehnici:

copiază, transformă și combină.

Așa se remixează. Iei cântece existente,

le ciopârțești, transformi piesele,

le combini din nou

și ai un cântec nou, dar acest cântec nou

e clar alcătuit din cântece vechi.

Dar astea nu sunt doar componentele remixului.

Cred că astea sunt elementele de bază ale întregii creativități.

Cred că totul e un remix.

Cred că ăsta
e un mod mai bun de a percepe creativitatea.

Să ne întoarcem în 1964 și să ascultăm

de unde au venit unele cântece de început ale lui Dylan.

Vom compara, ascultându-le unul după altul.

Primul cântec pe care-l veți auzi

e "Nottamun Town". E o melodie populară tradițională.

Apoi veți auzi "Masters of War" a lui Dylan.

Jean Ritchie: ♫ În orașul Nottamun, niciun suflet nu privește afară,♫

♫ niciunul nu privește în sus, niciunul nu privește în jos. ♫

Bob Dylan: ♫ Veniți, voi, stăpâni ai războiului, ♫

♫ cei ce construiți arme mari și avioane ale morții, ♫

♫ voi ce construiți toate bombele. ♫

Kirby Ferguson: OK, e aceeași melodie și aceeași structură de ansamblu.

Următoarea piesă e "The Patriot Game",

compusă de Dominic Behan.

Alături veți auzi "With God on Our Side," a lui Dylan.

Dominic Behan: ♫ Veniți, voi toți, tineri rebeli ♫

♫ și ascultați ce cânt, ♫

♫ căci iubirea de țară e un lucru mare. ♫

Bob Dylan: ♫ Oh, numele meu nu contează, ♫

♫ vârsta înseamnă și mai puțin, ♫

♫ țara din care vin se numește Midwest. ♫

KF: În acest caz Dylan admite

că trebuie să fi auzit "The Patriot Game",
dar a uitat de el,

apoi, când melodia i-a reapărut în creier,

a crezut că era cântecul lui.

Ultima, "Who's Going To Buy You Ribbons",

e o altă melodie populară tradițională.

Următoarea e "Don't Think Twice, It's All Right".

Aici versurile seamănă.

Paul Clayton: ♫ N-are niciun rost să stai să oftezi, dragă ♫

♫ și n-are rost să stai și să plângi. ♫

BD: ♫ N-are rost să stai să te-ntrebi, copilă, ♫

♫ dacă n-ai înțeles până acum, ♫

♫ n-are rost să stai să te-ntrebi, copilă, ♫

♫ nu va rezolva nimic. ♫

KF: OK, sunt multe similare.

S-a estimat că două treimi din melodiile folosite de Dylan

în cântecele sale de început au fost împrumutate.

Asta e destul de obișnuit printre cântăreții folk.

Iată sfatul idolului lui Dylan, Woody Guthrie.

"Cuvintele sunt parte importantă.

Nu-ți face griji de melodie. Ia o melodie,

cântă sus când timbrul e jos,

cântă ritmat când se cântă lent, și te-ai ales cu o nouă melodie.

(Râsete) (Aplauze)

Asta-i exact ce a făcut Guthrie

și sunt sigur că toți recunoașteți rezultatele.

(Muzică)

Știm melodia asta, da? O știm?

De fapt n-o știți.

Este "When the World's on Fire",
o melodie foarte veche,

în acest caz interpretată de Carter Family.

Guthrie a adaptat-o în "This Land Is Your Land."

Așadar, Bob Dylan, ca toți cântăreții folk, a copiat melodiile,

le-a transformat, le-a combinat cu versuri noi

care erau frecvent un amalgam propriu

din versurile anterioare.

Legile dreptului de autor și de brevetare americane

sunt concepute contrar noțiunii că folosim munca altora.

În schimb, legile americane și de peste tot din lume

impun o analogie cam stângace cu proprietatea.

Poate munca creativă e într-adevăr o proprietate,

dar e o proprietate la care toți contribuim,

creațiile pot prinde rădăcină și crește

numai când pămîntul a fost pregătit.

Henry Ford a spus odată, "N-am inventat nimic nou.

Simplu, am asamblat descoperirile altor oameni

în spatele cărora sunt secole de muncă.

Progresul să întâmplă când toți factorii de care depinde

sunt copți și astfel devine inevitabil."

2007, iPhone își face debutul.

Apple neîndoielnic ne aduce această inovație devreme,

dar vremea sa se apropia pentru că tehnologia de bază

evoluase de zeci de ani:

multi-touch, sistemul de control al unui dispozitiv

prin atingerea ecranului.

Iată-l pe Steve Jobs prezentând multi-touch

și făcând o glumă prevestitoare.

Steve Jobs: Am inventat o nouă tehnologie

numită multi-touch.

Putem face gesturi digitale multiple

și, vai, ce l-am patentat. (Râsete)

KF: Adevărat, dar iată multi-touch în acțiune.

Asta a fost de fapt la TED cu un an în urmă.

Acesta e Jeff Han, iar acesta e multi-touch.

E aceeași fiară, cel puțin.

Să auzim ce are de spus Jeff Han

despre această găselniță a tehnologiei.

Jeff Han: Detectarea multi-touch nu e nimic nou,

nu e complet nouă. Unii ca Bill Buxton

s-au jucat cu ea prin anii '80.

Tehnologia nu-i partea cea mai grozavă în momentul de față

ci mai degrabă noua sa accesibilitate.

KF: E franc despre faptul că nu e nouă.

Prin urmare nu a patentat multi-touch în întregime,

ci mici părți de detaliu.

În aceste detalii vedem clar

lagea brevetelor contrazicându-și propria intenție:

anume de a promova progresul creațiilor valoroase.

Iată primul slide-to-unlock produs vreodată.

Asta-i tot. Apple a patentat asta.

Un brevet de 28 de pagini,
dar voi rezuma ce cuprinde.

Atenție, divulg: Deschiderea telefonului

prin alunecarea unui buton cu degetul. (Râsete)

Exagerez doar un pic. E un brevet cuprinzător.

Ei bine, oare poate cineva poseda această idee?

În anii '80 nu existau brevete de software,

de fapt Xerox a fost pionierul interfeței grafice pentru utilizator.

Ce-ar fi dacă ei ar fi patentat

meniurile pop-up, bara de derulare,
desktopul cu pictograme

care arată ca dosare și coli de hârtie?

Ar fi supraviețuit tânărul și neexperimentatul Apple

asaltului juridic al unei companii

mult mai mari și mai mature ca Xerox?

Ideea că totul e un remix poate părea evident

până când tu ești cel remixat.

De exemplu ...

SJ: Picasso avea o vorbă.

Spunea: "Artiștii buni copiază. Artiștii geniali fură."

Iar noi, știți bine,

întotdeauna am fost nerușinați în furtul marilor idei.

KF: OK, asta era în '96. Iată-ne în 2010.

"Voi distruge Android pentru că e un produs furat"

(Râsete)

"Sunt dispus să pornesc un război nuclear pentru asta" (Râsete)

Cu alte cuvinte marii artiști fură, dar nu de la mine.

(Râsete)

Economiștii sociologi ar putea-o numi
aversiune față de pierdere.

Avem o puternică predispoziție spre a proteja

ceea ce considerăm că e al nostru.

Nu avem aversiune similară față de copierea

a ceea ce aparține altora, facem asta nonstop.

Deci iată ecuația la care ne uităm.

Avem legi care tratează lucrările creative drept proprietate,

plus recompense sau negocieri în cazuri de încălcare,

plus uriașe onorarii juridice

ca să te protejezi în instanță,

plus prejudecăți cognitive împotriva pierderilor percepute.

Așa arată în ansamblu.

Așa arată ultimii patru ani de procese

în domeniul smartphone.

Promovează asta progresul artelor utile?

1983. Bob Dylan are 42 de ani, iar vremea sa

pe scena culturală a apus de mult.

Înregistrează un cântec "Blind Willie McTell",

numit după cântărețul de blues, iar cântecul

e un voiaj în trecut, în timpuri mai întunecate,

dar mai simple, o vreme când muzicieni ca Willie McTell

aveau puține iluzii pentru ce făceau.

"Le salt de la alți compozitori,

dar le aranjez în felul meu."

Cred că asta-i ce facem în esență.

Creativitatea noastră vine dinafară, nu dinăuntru.

Nu suntem auto-fabricați. Suntem dependenți de alții,

și admițând asta față de noi înșine nu este

acceptarea mediocrității sau non-originalității.

E o eliberare din prejudecățile noastre,

și un imbold să nu ne așteptăm la atât de mult de la noi înșine

ci pur și simplu să începem.

Mulțumesc mult.
Am fost onorat să fiu aici.

Mulțumesc. (Aplauze)

Mulțumesc. Mulțumesc. (Aplauze)

Mulțumesc. (Aplauze)