Istoria complicată a surfing-ului - Scott Laderman

Vezi lecţia completă: https://ed.ted.com/lessons/the-complicated-history-of-surfing-scott-laderman

În prezent, surfing-ul e o industrie globală de câteva miliarde, cu zeci de milioane de entuziaşti în toată lumea. Pentru unii reprezintă un sport serios; pentru alţii, doar un mod de a se destinde. Deşi este asociat cu distracţia şi soarele, surfing-ul are o istorie mult mai bogată şi profundă decât realizează unii. Scott Laderman ne povesteşte istoria ascunsă a surfing-ului.

Lecţie de Scott Laderman, regizor Silvia Prietov.

Pentru unii reprezintă un sport serios.

Pentru alţii, e doar o modalitate
de a se destinde.

Deşi este asociat
cu distracţia şi soarele,

surfing-ul are o istorie mult mai bogată
şi mai profundă decât realizează unii.

Ceea ce astăzi numim surfing
îşi are originea

în Insulele Polineziene
ale Oceanului Pacific.

Știm din surse diverse

că navigarea pe valuri era practicată
pe tot Pacificul Polinezian,

precum şi în Africa de Vest şi Peru.

Dar mai ales în arhipelagul hawaiian

surfing-ul s-a dezvoltat cel mai mult,

a fost mai bine documentat

şi spre deosebire de alte zone
din Polinezia, a persistat.

Iar pentru oamenii din Hawaii

navigarea pe valuri
nu era doar o activitate recreativă,

ci avea importanţă spirituală şi socială.

Ca şi majoritatea societăţii hawaiiene,

aproape fiecare aspect al surfing-ului
era dictat de un cod de reguli şi tabuuri

cunoscute drept kapu.

Hawaiienii aduceau ofrande
când selectau un copac pentru tăiere,

se rugau pentru valuri cu ajutorul
unui kahuna sau unui preot expert

şi mulţumeau după ce supravieţuiau
în urma unei căzături periculoase.

Anumite valuri
erau strict rezervate elitei.

Dar nu era doar o afacere solemnă.

Surferii se întreceau şi pariau
pe cine putea să meargă mai departe,

mai repede

sau să prindă cel mai mare val
cu îndemânare superioară,

garantând respect,

statut social

şi succes în dragoste.

Deşi a fost numit mai târziu
sportul regilor,

participau bărbați hawaiieni
de toate vârstele şi clasele sociale,

navigând pe plăci de surf din koa,

arbore de pâine

sau copaci wiliwili.

Mulţi hawaiieni utilizau plăcile alaia,

fiind subţiri, mijlocii,
asemănătoare cu cele din prezent.

Unii făceau plăci paipo,

plăci scurte şi cu cap rotund
pe care navigatorii le puneau pe burtă.

Doar căpeteniile
puteau naviga pe plăcile mari olo,

de două ori mai mari
decât plăcile lungi din prezent.

Spre deosebire de plăcile de surf moderne,

toate plăcile erau fără bavură,

obligând surferii să-şi tragă mâinile
şi picioarele la întoarcere.

Nu ştim exact când a fost inventată
navigarea pe val,

dar ştim că era practicată
de secole în Polinezia,

până când a fost descrisă în 1777
de către William Anderson,

un chirurg de pe nava „Resolution"
a căpitanului Cook.

Deşi Anderson era fascinat,

majoritatea misionarilor creştini
americani care au venit în Hawaii

câteva decenii mai târziu

considerau surfing-ul un păcat

şi nu-l agreau, ca și pe alte aspecte
ale culturii native.

Cea mai mare ameninţare pentru surfing
a coincis cu ameninţarea pentru nativi.

În 1890, noile boli
aduse de europeni şi americani

au nimicit poporul hawaiian,
lăsând mai puţin de 40.000 de oameni

dintr-o populaţie care iniţial
depăşea circa 800.000.

În acelaşi timp,
influenţa străină creştea,

cu coloniştii albi care răsturnau
monarhia aborigenă în 1893,

şi cu Statele Unite care anexau
insulele cinci ani mai târziu.

Sfârşitul independenţei Hawaii-ului

a coincis cu renaşterea surfing-ului,

o renaştere ce va fi curând
exploatată de colonizatorii americani.

Dar mai întâi, unii hawaiieni
au dus surfing-ul peste mări.

În 1907, George Freeth,
aşa-numitul Minunea Hawaiiană,

a călătorit spre Coasta de Vest

şi a făcut demonstraţii de surfing
în sudul Californiei.

Apoi în 1914, înotătorul olimpic
Duke Kahanamoku

s-a îndreptat spre Australia
şi Noua Zeelandă,

alunecând pe valurile Pacificului de Sud

şi atrăgând publicul fascinat
oriunde mergea.

Înainte ca Freeth să plece în California,

Alexander Hume Ford, originar
din Sudul Carolinei, s-a mutat în Hawaii.

După ce a învăţat să navigheze,
el a devenit un campion al distracţiei.

Însă Ford ar fi avut motive dubioase

pentru efortul său entuziast
de a susţine acest sport.

Ca şi mulţi alţi colonişti, el dorea
ca Hawaii să devină un stat american,

însă îl preocupau nativii de culoare
şi muncitorii asiatici.

Astfel, Ford a promovat surfing-ul
pentru a atrage americanii albi în Hawaii,

iniţial în calitate de turişti,
apoi ca şi locuitori.

El a fost ajutat
de numeroşi scriitori şi regizori.

Planul demografic al lui Ford
avea să eşueze groaznic.

Hawaii a devenit stat în 1959

şi rămâne cel mai diversificat stat
din punct de vedere rasial din ţară.

Dar promovarea surfing-ului
a avut un succes mult mai mare.

În prezent, surfing-ul e o industrie
globală de câteva miliarde de dolari,

cu zeci de milioane de entuziaşti
în toată lumea.

Deşi puţini din aceşti surferi cunosc
incantaţiile străvechi ale valurilor

sau ritualurile de creare a plăcilor,

hawaiienii continuă
să păstreze aceste tradiţii

aproape şterse de valurile istoriei.