Cum funcționează transfuzia de sânge?

Vezi întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/how-does-blood-transfusion-work-bill-schutt

În 1881, medicul William Halsted s-a grăbit să-și salveze sora Minnie, care sângera după naștere. El și-a introdus repede un ac în braț, și-a scos sângele și i l-a transfuzat ei. După câteva minute incerte, ea a început să-și revină. Ce a făcut transfuzia de sânge o procedură de succes? Bill Schutt explică istoria acestei proceduri ce salvează vieți.

Lecție de Bill Schutt, regizată de Hype CG.

În 1881, medicul William Halsted
s-a grăbit să o ajute pe sora sa Minnie,

care avea hemoragie după naștere.

A introdus rapid un ac în brațul său,

și-a scos propriul sânge,
și l-a transfuzat ei.

După câteva minute incerte,
aceasta a început să-și revină.

Halsted nici nu știa ce noroc avuse.

Transfuzia lui a funcționat
doar pentru că se întâmplase

ca el și sora lui să aibă
aceeași grupă sanguină—

ceea ce nu e garantat,
nici măcar între rudele apropiate.

Grupele sanguine nu fusese descoperite
pe vremea lui Halsted,

chiar dacă oamenii au experimentat
cu transfuziile secole întregi,

deseori fără succes.

În 1667, medicul francez
Jean-Baptiste Denis

a fost primul care a încercat
această tehnică pe oameni.

Denis transfuzase sânge de oaie
lui Antoine Mauroy,

un bărbat care probabil
suferea de psihoză,

în speranță că această transfuzie
îi va reduce simptomele.

Ulterior, Mauroy s-a simțit bine.

Dar după o a doua transfuzie,
a dezvoltat febră,

dureri severe la nivel lombar,
senzație intensă de arsură în braț

și a urinat un lichid gros, negru.

Deși nimeni nu știa la acea vreme,

acestea erau semnele unui periculos
răspuns imun al corpului său.

Răspunsul imun începe
cu producerea proteinelor

numite anticorpi,

care distinge celulele corpului
de cele străine.

Fac asta recunoscând
proteinele străine, sau antigenele,

încorporate în membrana celulară
a intrusului.

Anticorpii se agață de antigene,

semnalând altor celule imunitare
să atace și să distrugă celulele străine.

Celulele distruse sunt eliminate
din corp prin urină.

În cazurile extreme,
descompunerea masivă a celulelor

cauzează cheaguri în fluxul sanguin
ce împiedică irigarea organele vitale,

supraîncărcând rinichii
și cauzând insuficiență de organ.

Din fericire, pacientul lui Denis
a supraviețuit transfuziei.

Dar, după ce alte transfuzii
între specii s-au dovedit a fi fatale,

procedura a fost interzisă
în întreaga Europă,

căzând în dizgrație timp de câteva secole.

Așa a fost până în 1901,
când medicul austriac Karl Landsteiner

a descoperit grupele sanguine,

un pas crucial în succesul
transfuziilor de sânge între oameni.

El remarcase că se formau cheaguri
când două tipuri diferite erau amestecate.

Asta se întâmplă când anticorpii
se agață de celulele cu antigene străine,

cauzând aglutinarea celulelor sanguine.

Dar când celulele donatorului au
aceeași grupă ca a beneficiarului,

celulele donatorului nu vor fi distruse
și nu se vor forma cheaguri.

Până în 1907,

medicii amestecau cantități mici
de sânge înainte de a le transfuza.

Dacă nu se formau cheaguri,
grupurile se potriveau.

Aceasta le-a permis să salveze
mii de vieți,

punând bazele trasfuziei moderne.

Până în acest moment, toate transfuziile
au avut loc în timp real,

direct între două persoane.

Asta pentru că sângele începe
să se coaguleze aproape imediat

după ce intră în contact cu aerul —

un mecanism de apărare pentru a preveni
pierderi excesive de sânge după rănire.

În 1914, cercetătorii au descoperit
că citratul de sodiu

a oprit coagularea sângelui prin scoaterea
calciului necesar formării cheagurilor.

Sângele citrat poate fi depozitat
pentru a fi utilizat mai târziu—

primul pas în realizarea la scară largă
a transfuziilor de sânge.

În 1916, o pereche de oameni de știință
americani găsise un anticoagulant mai bun

numit heparină, ce dezactivează
enzimele ce permit coagularea.

Încă mai folosim heparina și astăzi.

În același timp,

cercetătorii americani și britanici
au dezvoltat aparate portabile

care puteau transporta sângele donatorului
pe fronturile Primului Război Mondial.

Combinate cu heparina nou-descoperită,

medicii au depozitat în siguranță
și au conservat litri de sânge,

trimițându-i direct pe câmpurile de luptă
pentru a transfuza soldații răniți.

După război, această cutie portabilă
va servi drept model

pentru banca modernă de sânge,

un aparat de bază al spitalelor
din întreaga lume.