Revolutionați învățământul!

În acest discurs picant şi amuzant, continuare a discursului său ireal din 2006, Sir Ken Robinson propune o schimbare radicală de la sistemul şcolar standard la învăţământul personalizat - acela în care se crează condiţii în care talentele naturale ale copiilor se pot dezvolta.

Am fost aici acum patru ani,

şi îmi amintesc că, în acea perioadă,

discursurile nu erau puse pe Internet.

Cred că erau oferite
TEDster-ilor într-o cutie,

o cutie cu DVD-uri,

pe care o puneau la ei în dulap,
unde se află acum.

(Râsete)

Şi de fapt Chris m-a sunat

la o săptămână după ce am ținut
discursul şi a zis:

„Vom începem să încărcăm pe Internet.”

„Putem să punem și discursul tău?”

Şi am zis: „Desigur.”

Şi patru ani mai târziu,

după cum spuneam,
a fost văzut de patru ...

De fapt, a fost descărcat
de patru milioane de ori.

Aşa că presupun că puteți
multiplica asta de 20 de ori

ca să vedeţi numărul
de oameni care l-au văzut.

Şi aşa cum zice Chris, este o foamete

pentru filme cu mine.

(Râsete)

(Aplauze)

... nu simţiti?

(Râsete)

Deci, acest întreg eveniment
a fost o construcţie elaborată

în aşa fel încât să mai fac unul,
aşa că iată-l.

(Râsete)

Al Gore a vorbit

la aceeaşi conferinţa TED
la care am vorbit eu acum patru ani

şi a vorbit despre criza climatică.

Şi m-am referit la acest lucru

la sfârşitul prezentării mele.

Aşa că aș vrea să preiau de acolo,

deoarece am avut numai 18 minute,
ca să fiu sincer.

Aşadar, după cum spuneam...

(Râsete)

Vedeţi, el are dreptate.

Adică, e o criză climatică majoră,
evident.

Şi dacă cineva nu crede acest lucru,
atunci ar trebui să iasă mai des din casă.

(Râsete)

Însă cred că există
o a două criză a climei,

care este la fel de serioasă,

care are aceleaşi origini,

şi pe care trebuie
să o tratăm cu aceeaşi urgență.

Şi mă refer prin aceasta --

şi ați putea spune, apropos:

„Uite, sunt în regulă.
Am o criză climatică;

nu am neapărat nevoie de a doua.”

Dar aceasta e o criza,
nu a resurselor naturale,

deşi cred că este adevărat,

ci o criză a resurselor umane.

Eu cred, în mod fundamental,

aşa cum mulţi vorbitori
au spus în ultimele câteva zile,

că folosim foarte prost talentele noastre.

Foarte mulţi oameni trec prin viața lor

fără să aibă o idee despre
care ar putea fi talentele lor,

sau dacă au vreunul.

Întâlnesc tot felul de oameni

care nu cred că sunt foarte buni la ceva.

De fapt, eu împart într-un fel lumea
în două grupuri.

Jeremy Bentham, marele filozof utilitar,

a venit odată cu următoarea argumentaţie.

A zis: „Sunt două tipuri de oameni
în această lume,

aceia care împart lumea în două tipuri

şi cei care nu o fac.”

(Râsete)

Ei bine, eu o fac.

(Râsete)

Întâlnesc tot felul de oameni

care nu se bucură de ceea ce fac.

Ei pur şi simplu merg prin viața lor

descurcându-se cu ea.

Ei nu au o mare plăcere în ceea ce fac.

Ei o îndură, în loc să se bucure de ceea ce fac,

şi aşteaptă să vină weekend-ul.

Dar am întâlnit de asemenea oameni

care iubesc ceea ce fac

şi care nu-şi imaginează
că ar face orice altceva.

Dacă le-ai spune: „Nu mai face asta”
ei s-ar întreba despre ce vorbeşti.

Deoarece nu e vorba de ce fac ei,
ci de ceea ce sunt.

Ei spun: „Ştii, dar ăsta sunt eu.

Ar fi stupid să abandonez acest lucru,

deoarece îmi atinge sinele autentic”.

Şi acest lucru nu e adevărat
pentru destui oameni.

De fapt, în mod contrar,

cred că e cu siguranţă
o minoritate de oameni.

Şi cred că sunt multe

explicaţii posibile pentru asta.

Şi printre cele mai importante e educaţia,

deoarece educaţia, într-un fel,

îndepărtează foarte mulţi oameni

de abilităţile lor naturale.

Iar resursele umane
sunt ca resursele naturale;

sunt foarte des îngropate adânc.

Trebuie să mergi să le cauţi.

Ele nu stau aşezate la suprafață.

Trebuie să creezi circumstanţele
în care ele se dezvăluie.

Şi v-ați putea imagina

că în educație se întâmplă în acest fel.

Însă prea des, nu se întâmplă.

Fiecare sistem educaţional din lume

trece printr-un proces de reformare acum.

Şi nu este suficient.

Reforma nu mai ajută,

deoarece aceasta doar îmbunătăţeşte
un model stricat.

Ceea ce avem noi nevoie --

şi acest cuvânt a fost folosit
de multe ori de-a lungul ultimelor zile --

nu este evoluţie,

ci o revoluţie în educaţie.

Aceasta trebuie să fie transformată

în altceva.

(Aplauze)

Una dintre provocările reale

este aceea de a inova în mod fundamental

în educaţie.

Este greu să inovezi,

deoarece asta înseamnă să faci ceva

ce oamenii nu pot face uşor,
în majoritatea cazurilor.

Înseamnă a contesta
ceea ce e considerat indiscutabil,

lucruri despre care noi credem
că sunt evidente.

Marea problemă cu reforma

sau transformarea

este tirania bunului simţ --

lucruri despre care oamenii gândesc,

"Ei bine, nu poate fi făcut în orice alt fel deoarece aşa se face."

Am văzut de curând un citat extraordinar al lui Abraham Lincoln,

care m-am gândit că v-ar face plăcere să fie menționat în acest moment.

(Râsete)

A zis acest lucru în Decembrie 1862

la a doua întâlnire anuală a Congresului.

Trebuie să vă spun că nu am nici o idee despre ce se întâmpla atunci.

Noi nu predăm istoria Americii în Marea Britanie.

(Râsete)

Noi o suprimăm. Ştiţi, asta e politica noastră.

(Râsete)

Aşadar, neîndoielnic, ceva fascinant se întâmpla în Decembrie 1862,

despre care Americanii dintre noi

vor ştii despre ce este vorba.

Dar el a spus asta:

"Dogmele

trecutului tăcut

sunt neadecvate în faţa prezentului furtunos.

Această ocazie

este plină cu dificultăţi,

şi noi trebuie să ne ridicăm cu această ocazie."

Îmi place asta.

Nu să ne ridicam la ea, să ne ridicăm cu ea.

"Aşa cum cauza noastră este nouă,

aşa și noi trebuie să gândim într-o manieră nouă

şi să acționăm într-o manieră nouă.

Noi trebuie să ne eliberăm pe noi înşine

şi atunci vom salva ţara noastră."

Imi place mult acest "eliberăm".

Ştiţi ce înseamnă?

Înseamnă că există idei în care suntem cu toții înlănțuiți,

pe care le luăm ca fiind incontestabile,

aşa ca ordinea naturală a lucrurilor, aşa cum sunt lucrurile.

Şi multe dintre ideile noastre

s-au format, nu ca să întâlnească circumstanţele acestui secol,

ci ca să facă față circumstanţelor secolelor precedente.

Însă mințile noastre sunt încă hipnotizate de ele.

Şi trebuie să ne eliberăm noi înșine de unele dintre acestea.

Acum, acest lucru este mai uşor de zis decât de făcut.

Este foarte greu de știut, apropos, ce anume luăm de bun.

Şi motivul este ca îl luăm de bun.

Aşadar dați-mi voie să vă întreb ceva ce poate luați de bun.

Câți dintre dumneavoastră sunteți mai în vârstă de 25 de ani?

Asta nu cred că luați de bun.

Sunt sigur că sunteti obișnuit cu acest lucru deja.

Este cineva sub 25 de ani?

Minunat. Acum, cei peste 25,

puteți să ridicați mâna dacă purtați un ceas de mână?

Suntem destul de mulți, nu-i așa?

Întrebați acelaşi lucru într-o sală plină cu adolescenți.

Adolescenții nu poartă ceasuri de mână.

Nu zic că nu pot, ori că nu au voie,

ei doar aleg adesea să nu poarte.

Şi motivul este, vedeţi, acela că noi am fost crescuți

într-o cultură pre-digitală, noi cei peste 25.

Şi pentru noi, dacă vrei să știi cât e ceasul,

trebuie să porți ceva care să-ți spună.

Copiii acum trăiesc într-o lume care este digitizată,

şi timpul, pentru ei, este peste tot.

Ei nu văd nici un motiv să facă acest lucru.

Și, apropos, voi nu trebuie să o faceți de asemenea,

doar că ați făcut-o întotdeauna, şi continuați să o faceți.

Fica mea nu poartă niciodată un ceas, fica mea Kate, care are 20 de ani.

Nu înțelege ideea.

Şi zice, "Este un instrument cu o singură funcție".

(Râsete)

"Adică, cât de jalnic e asta?"

Iar eu spun, "Nu, nu, îți spune de asemenea şi data".

(Râsete)

"Are funcţii multiple."

Însă vedeţi, există lucruri in care suntem înlănţuiti mental în educaţie.

Permiteţi-mi să vă dau câteva exemple.

Una dintre acestea este ideea de linearitate,

aceea că începe aici, şi că mergi pe un traseu,

şi dacă faci totul cum trebuie, vei termina

aranjat bine pentru tot resul vieţii tale.

Toți cei care au vorbit la TED ne-au spus implicit,

ori câteodata explicit, o poveste diferită,

că viața nu este liniară, ci este organică.

Noi creem viața noastră în mod simbiotic

pe măsură ce explorăm talentele noastre

în relație cu circumstanţele care ajută să creeze pentru noi.

Însă ştiţi, am devenit obsedaţi

de această poveste liniară.

Și probabil punctul culminant al educaţiei

este intrarea la facultate.

Eu cred că suntem obsedați să ducem oamenii în facultate,

anumite tipuri de facultăţi.

Nu vreau să zic ca să nu mergeți la facultate, însă nu toată lumea are nevoie să meargă

şi nu toată lumea trebuie să meargă acum.

Poate ei merg mai târziu, nu imediat.

Şi am fost în San Francisco cu ceva vreme în urmă

ca să semnez o carte.

Era un tip care cumpăra o carte, avea cam 30 de ani.

Şi am zis, "Cu ce te ocupi?"

Iar el a zis, "Sunt pompier."

Şi eu am zis, "Cât timp ai fost pompier?"

El a zis, "Dintotdeauna, am fost pompier dintotdeauna".

Şi am zis, "Ei bine, când te-ai decis?"

El a zis, "Cind eram copil." A zis, "De fapt, a fost o problemă pentru mine la școală,

deoarece la școală, toată lumea vroia să fie pompier."

El a zis,¨"Dar eu vroiam să fiu pompier."

Şi a zis, "Când am ajuns în anul final la școală,

profesorii nu m-au luat serios.

Unul dintre profesori nu m-a luat în serios.

El zicea că-mi irosesc viața

dacă doar asta aleg să fac cu ea,

că ar trebui să mă duc la facultate, să devin o persoană profesională,

şi că aveam un mare potențial,

şi că îmi risipeam talentul dacă o făceam."

Şi a zis, "Era umilitor deoarece

a zis-o în fața întregii clase, şi m-am simţit îngrozitor.

Dar era ceea ce vroiam, şi imediat ce am plecat de la școală,

am aplicat la brigada de pompieri și am fost acceptat."

Şi a zis, "Ştiţi, mă gândeam la acest profesor de curând,

acum câteva minute, când vorbeați,"

a zis,"deoarece acum şase luni,

i-am salvat viața."

(Râsete)

El a spus, "Era într-o mașină accidentată,

şi l-am scos de acolo, l-am resuscitat,

şi de asemenea am salvat viaţa soției sale."

El a spus, "Cred că mă vede cu ochi mai buni acum."

(Râsete)

(Aplauze)

Ştiţi, pentru mine,

comunităţile umane depind

de o diversitate de talente,

nu o concepție singulară despre abilităţi.

Şi în centrul provocărilor noastre --

(Aplauze)

În centrul provocării

se află nevoia de a reconstitui sensul propriilor abilități

şi a inteligenței.

Linearitatea este o problemă.

Cînd am ajuns în Los Angeles

acum nouă ani,

am întâlnit o formulare,

foarte bine intenționată,

care zicea, "Facultatea începe în grădiniță."

Nu, nu începe.

(Râsete)

Nu începe.

Dacă am avea timp, aș dezbate asta, dar nu avem.

(Râsete)

Grădinița începe în grădiniță.

(Râsete)

Un prieten de-al meu a zis odată,

"Ştiţi, un copil de trei ani nu este o jumătate de copil de șase ani."

(Râsete)

(Aplauze)

Ei au trei ani.

Dar aşa cum am auzit în această ultimă sesiune,

este aşa multă competiție să intrii în grădiniță,

să intrii în grădinița care trebuie,

că oamenii sunt intervievați pentru aceasta la trei ani.

Copii stând in fața unui juriu neimpresionat,

știţi, cu CV-urile lor,

(Râsete)

răsfoind şi zicând,"Ei bine, asta e tot?"

(Râsete)

(Aplauze)

"Ai fost pe aici 36 de luni, şi asta e tot?"

(Râsete)

"Nu ai realizat nimic, admite.

Ai petrecut primele șase luni sugând lapte, după cum văd eu."

(Râsete)

Vedeţi, este cumplit ca şi conceptie, dat atrage oamenii.

Cealaltă mare problemă este conformitatea.

Am construit sistemele noastre educaţionale

pe modelul de fast food.

Despre asta a vorbit Jamie Oliver zilele trecute.

Ştiţi, există două modele de asigurare a calităţii în catering.

Una este fast food,

unde totul este standardizat.

Cealaltă este ca restaurantele Michelin şi Zagat,

unde totul este nestandardizat,

ele sunt personalizate în funcţie de circumstanţele locale.

Şi noi ne-am vândut într-un model fast food pentru educaţie.

Şi ne îngreunează spiritul şi energia

aşa cum mâncarea de la fast food ne golește corpurile fizice.

(Aplauze)

Cred că trebuie să recunoaştem câteva lucruri aici.

Unul este acela că talentul uman este extraordinar de divers.

Oamenii au aptitudini diferite.

Mi-am dat seama de asta recent

mi s-a dat o chitară când eram copil

cam în aceeaşi perioadă în care Eric Clapton a primit prima sa chitară.

Ştiţi, a ieșit bine pentru Eric, asta-i tot ce zic.

(Râsete)

Într-un fel, nu a ieșit pentru mine.

Nu am putut să fac lucrul acela să meargă

oricât de tare am încercat să suflu în el.

Pur şi simplu nu a mers.

Dar nu e numai despre asta.

Este vorba de pasiune.

De multe ori, oamenii sunt buni la lucruri de care nu prea le pasă.

Este vorba de pasiune,

şi ceea ce stimulează spiritul nostru şi energia noastră.

Şi dacă faci lucrul pe care-l iubești, la care ești bun,

timpul se încadrează pe o altă orbită.

Soția mea tocmai a terminat de scris un roman,

şi cred că e o carte foarte bună,

dar ea dispare cu orele.

Ştiţi asta, dacă faci ceva care iubești,

o oră se simte ca cinci minute.

Dacă faci ceva care nu rezonează cu spiritul tău,

cinci minute par o oră.

Şi motivul pentru care mulţi oameni renuntă la educaţie

este pentru că nu le hrănește sufletul,

nu le hrănește energia sau pasiunea lor.

Aşadar eu cred că trebuie să schimbăm metaforele.

Trebuie să mergem de la ceea ce este de fapt un model industrial de educaţie,

un model de fabrică,

care este bazat pe linearitate

şi conformitate şi grupare de oameni.

Trebuie să ne mutăm la un model

care este bazat pe principiile agriculturii.

Trebuie să admitem că dezvoltarea umană

nu este un proces mecanic,

este un proces organic.

Şi că nu putem să prezicem rezultatul dezvoltării umane;

tot ce poți să faci, ca un fermier,

este să creezi condițiile în care

ei vor începe să se dezvolte.

Aşadar când ne gândim la reformarea educaţiei şi transformarea ei

nu e ca şi când ai clona un sistem.

Există unele minunate ca cele KIPP, este un sistem minunat.

Sunt multe modele minunate.

Este vorba de adaptarea acestora în funcție de circumstanţe,

şi de personalizarea educaţiei

în functie de oamenii pe care îi învățăm.

Şi să facem acest lucru,

cred că este raspunsul pentru viitor,

deoarece nu este vorba despre scalarea unei soluții noi;

este vorba despre crearea unei mișcări în educaţie

în care oamenii îşi dezvoltă propriile soluții,

dar cu susținere externă bazată pe un curicullum personalizat.

Acum, în această sală,

se află oameni care reprezintă

resurse extraordinare în business,

în multimedia, în internet.

Aceste tehnologii,

combinate cu talentele extraordinare ale profesorilor,

oferă o oportunitate să revoluționăm educația.

Şi vă îndemn să vă implicați,

deoarece e vital, nu numai pentru noi,

ci pentru viitorul copiilor noștrii.

Dar trebuie să schimbăm de la un model industrial

la un model agricultural,

în care fiecare școală poate să se dezvolte mâine.

Acesta este locul în care copii învață despre viață.

Sau acasă, dacă aleg să fie ecucați acolo

cu familiile lor sau cu prietenii lor.

S-a vorbit mult despre visuri

de-a lungul acestor zile.

Şi as dori foarte repede --

am fost uimit de cântecele lui Nathalie Merchant seara trecută,

redescoperind poezii vechi.

Aș vrea să vă citesc repede, o poezie foarte scurtă

scrisă de W.B. Yeats, care e cineva pe care poate-l știţi.

El a scris asta iubitei lui,

Maud Gonne,

şi el plângea faptul că

nu a putut cu adevărat să-i dea ceea ce credea el că ea vroia de la el.

Şi el zice, "Am altceva, dar s-ar putea să nu fie pentru tine."

El zice asta:

"Dacă aș avea haine țesute în rai,

Brodate cu aur

şi lumină de argint,

Albastrul şi întunecosul

şi hainele întunecate

ale noptii şi ale luminii şi ale crepusculului,

aș așterne hainele la picioarele tale;

Dar eu, sărac fiind,

am numai visurile mele;

Am așternut visurile mele la picioarele tale;

Pășește uşor

pentru că pășești pe visurile mele."

Şi în fiecare zi, oriunde,

copii noștrii îşi aștern visurile lor sub picioarele noastre.

Şi noi trebuie să pășim uşor.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Vă mulțumesc foarte mult.