3 moduri în care să planifici pe termen (foarte) lung

Luăm tot mai mult decizii bazate pe scopuri și câștiguri pe termen scurt - o abordare care face viitorul mai incert și mai puțin sigur. Cum putem învăța să ne gândim și să planificăm pentru un viitor mai bun pe termen lung... un termen pentru nepoții noștri? Ari Wallach ne împărtășește trei tactici pentru a gândi dincolo de imediat.

Am „viitorizat”,
un cuvânt pe care l-am inventat

(Râsete)

acum trei secunde.

Am viitorizat timp de 20 de ani,

și când am început, am vorbit cu oamenii,

și am zis: „Hei, să discutăm
ce va fi peste 10, 20 de ani.”

Și ei au zis: „Perfect.”

Iar apoi am văzut acel orizont de timp

devenind tot mai scurt

și mai scurt,

atât de mult încât acum două luni
m-am întâlnit un CEO

și i-am spus - începusem să vorbim.

El zice: „Îmi place ce faci. Vreau
să discutăm despre următoarele șase luni.”

(Râsete)

Ne confruntăm cu o mulțime de probleme.

Acestea sunt probleme
la nivel de civilizație.

Problema e totuși

că nu le putem rezolva

cu modelele mintale folosite în prezent

pentru a încerca să le rezolvăm.

Da, există o mulțime
de soluții tehnice grozave,

dar ideea e că trebuie
să le rezolvăm a priori, înainte,

dacă vrem să ajungem
la problemele cu adevărat importante.

Gândirea pe termen scurt.

Corect? Nu există marșuri.
Nu există brățări.

Nu există petiții pe care să le semnezi
împotriva gândirii pe termen scurt.

Am încercat să fac una,
dar nu a semnat-o nimeni.

A fost ciudat.

(Râsete)

Dar ne împiedică să facem atât de multe.

Gândirea pe termen scurt,
din multe motive,

e peste tot în viața noastră.

Vreau să stați o secundă

și să vă gândiți la un lucru
care vă preocupă, la care lucrați.

Poate fi personal,
poate fi legat de serviciu,

sau poate fi ceva ce va schimba lumea,

și gândiți-vă cât de departe puteți

la soluția ideală pentru asta.

Fiindcă gândirea pe termen scurt
îi împiedică pe directorii executivi

să cumpere echipamente
de siguranță scumpe.

Iar asta ne afectează.

Așa am avut Deepwater Horizon.

Gândirea pe termen scurt
îi împiedică pe profesori

să petreacă timp de calitate
unu-la-unu cu elevii lor.

Chiar acum în America,

la fiecare 26 de secunde
un elev renunță la școală.

Gândirea pe termen scurt
împiedică Congresul -

îmi pare rău
dacă e aici cineva din Congres -

(Râsete)

sau nu-mi pare chiar așa de rău -

(Râsete)

să investească bani
într-o infrastructură reală.

Cu ce ne alegem e prăbușirea podului I-35W

peste râul Mississippi de acum câțiva ani,

unde au murit 13 oameni.

N-a fost mereu așa.
Am făcut Canalul Panama.

Aproape că am eradicat
poliomielita la nivel global.

Am făcut calea ferată transcontinentală,
Planul Marshall.

Și nu doar probleme mari
de infrastructură.

Sufragiul femeilor, dreptul lor de a vota.

Dar în vremurile noastre
cu termene scurte,

unde totul pare să se întâmple chiar acum

și putem doar să planificăm doar până
la următoarea postare pe Tweeter,

devenim hiper-reactivi.

Deci, ce facem?

Pe oamenii care fug
din țările sfâșiate de război

începem să îi urmărim.

Pe micii consumatori de droguri
și îi închidem pe viață.

Construim cartiere suburbane
fără măcar să ne gândim

la cum vor ajunge oamenii
de acasă până la serviciu.

E o afacere rapidă.

Adevărul e că,
pentru multe dintre aceste probleme,

sunt câteva soluții tehnice,

o mulțime, de fapt.

Numesc aceste soluții tehnice
strategia sacului cu nisip.

Știți că vine o furtună,

digul e rupt, nu investește nimeni în el,

vă înconjurați casa cu saci de nisip.

Și ghici ce? Funcționează.

Furtuna trece, nivelul apei scade,

scăpați de sacii cu nisip,

și faceți la fel furtună după furtună.

Și iată subtilitatea acestei strategii.

Strategia sacului cu nisip

te poate ajuta să fii reales.

Strategia sacului cu nisip

te poate ajuta să-ți îndeplinești
planul trimestrial.

Dar dacă vrei să mergi mai departe,

într-un viitor diferit decât cel de acum,

fiindcă nu cred că am ajuns acolo -

2016 nu este vârful civilizației.

(Râsete)

Mai avem multe de făcut.

Dar argumentul meu e că dacă
nu ne schimbăm modelele și hărțile mintale

ale gândirii pe termen scurt,

nu se va întâmpla nimic.

Așa că am dezvoltat „calea lungă”,

și e un exercițiu.

O cale lungă nu e un exercițiu unu-la-unu.

Sunt sigur că toți cei de aici
au folosit la un moment dat

multe bilețele și au scris pe tablă,

și faceți asta -

să nu se supere consultanții
prezenți care fac asta -

și faceți un plan pe termen lung,

și apoi după două săptămâni,
toată lumea uită de el.

Corect? Sau după o săptămână.
Dacă aveți noroc, trei luni.

E un exercițiu fiindcă nu e neapărat
un lucru pe care să îl faci.

E un proces în care trebuie
reanalizați diferite moduri de gândire

pentru fiecare decizie majoră
la care lucrați.

Așa că vreau să trecem
prin cele trei tipuri de gândire.

Primul: gândirea transgenerațională.

Îmi plac filozofii:

Platon, Socrate, Habermas, Heidegger.

Am crescut cu ei.

Dar toți au făcut un lucru,

care nu părea cine știe ce,

până când am început să studiez asta.

Toți luau

ca unitate de măsură
pentru întreaga lor perspectivă,

pentru ceea ce însemna
să fii virtuos sau bun,

durata vieții,

de la naștere la moarte.

Dar apare o problemă aici:

sunt prea multe de rezolvat,

fiindcă singurul mod prin care
știm să facem ceva bun pe lume,

e dacă o facem între naștere și moarte.

Asta suntem programați să facem.

La secțiunea de dezvoltare personală
din orice librărie,

totul este despre tine.

Ceea ce e minunat,

dacă nu ai de-a face
cu vreuna din aceste probleme majore.

Așa și cu gândirea transgenerațională,

care e un fel de etică generațională,

poți să extinzi modul în care
te gândești la aceste probleme,

care e rolul tău în rezolvarea lor.

Asta nu e ceva ce trebuie făcut
în Consiliul de Securitate.

E ceva ce puteți face și voi
într-un mod foarte personal.

Din când în când, dacă am noroc,
eu și soția mea ieșim la cină,

și avem trei copii mai mici de șapte ani.

Vă dați seama că e o cină
foarte liniștită și pașnică.

(Râsete)

Ne așezăm și tot ce vreau
e să mănânc și să mă relaxez,

iar copiii mei vor să facă
cu totul altceva.

Așadar prima mea idee

e strategia sacului de nisip.

E să iau iPhone-ul din buzunar

și să le pun desene animate

sau altceva de genul acesta.

Apoi mă opresc

și folosesc casca
pentru gândirea transgenerațională.

Nu fac asta în restaurant,
deoarece ar fi bizar,

dar trebuie -

am făcut-o o dată,
și așa am aflat că e bizar.

(Râsete)

Și trebuie să vă gândiți:
„Bine, pot face asta.”

Dar ce învață ei din asta?

Dar dacă aș scoate o colă de hârtie

sau dacă vorbesc cu ei?

E mai greu. Nu e ușor,
și o iau foarte personal.

De fapt e mai traumatizant

decât cele mai importante problemele
din lume la care lucrez -

să-mi distrez pe copiii la cină.

Dar asta îi conectează aici,
în prezent, cu mine,

dar și,

iar asta e ideea
gândirii transgeneraționale,

îi pregătește să interacționeze
cu copiii lor

și copiii lor, cu copiii lor.

Doi: gândirea spre viitor.

Când ne gândim la viitor,

peste 10, 15 ani, să zicem,

oferiți-mi o viziune
despre cum ar arăta viitorul.

Nu trebuie să îmi spuneți, dar gândiți-vă.

Și ceea ce probabil veți vedea

e viziunea culturală dominantă,

care ne domină gândirea
despre viitor chiar acum:

tehnologia.

Deci când ne gândim la probleme,

o facem mereu prin prisma tehnologiei,

centrate pe tehnologie,
o utopie tehnologică,

și nu e nimic greșit,

dar e ceva la care trebuie
să ne gândim serios

dacă vrem să ne concentrăm
pe aceste probleme majore,

fiindcă n-a fost întotdeauna așa.

Strămoșii aveau modul lor de gândire

asupra viitorului.

Biserica a avut propria idee
în privința viitorului,

și chiar vă puteați plăti viitorul.
Corect?

Și din fericire pentru umanitate,

a venit revoluția științifică.

De acolo avem tehnologia,

dar ce s-a întâmplat -

și apropo, asta nu e o critică.

Iubesc tehnologia.

Totul din casă îmi răspunde,

de la copii, la boxe, totul.

(Râsete)

Dar am renunțat la viitorul
înalților prelați din Roma

pentru cel al înalților prelați
din Silicon Valley.

Când ne gândim
cum o să ne descurcăm cu clima

sau cu sărăcia sau cu oamenii străzii,

prima noastră reacție e
să privim prin prisma tehnologiei.

Nu susțin să mergem la acest tip.

Îmi place Joel, nu mă înțelegeți greșit,

dar nu zic să mergem la Joel.

Ce spun e că trebuie să regândim

presupunerea de bază de a privi
spre viitor într-un singur fel,

de a-l privi doar prin lentila dominantă.

Fiindcă problemele noastre
sunt atât de mari și vaste,

încât trebuie să fim mai deschiși.

De asta fac tot ce-mi stă în putință
să nu vorbesc despre viitor.

Vorbesc despre viitoruri.

Deschide o nouă conversație.

Când stați și vă gândiți

la felul în care veți trece
peste o problemă importantă -

poate fi acasă,

poate fi la serviciu,

poate fi la nivel global -

nu vă temeți să vă gândiți
la o soluție dincolo de tehnologie,

fiindcă azi suntem mai îngrijorați
de evoluția tehnologiei

decât de evoluția morală.

Și dacă nu rezolvăm asta,

nu vom fi capabili să scăpăm
din gândirea de termen scurt

și să ajungem unde ne dorim.

În fine, gândirea de tip telos.
În greacă înseamnă rădăcină.

Țelul și scopul final.

Se reduce la a ne pune
o singură întrebare:

care e scopul?

Când v-ați întrebat ultima oară:
care e scopul?

Și când v-ați întrebat asta,
cât de departe ați mers?

Fiindcă departe
nu mai e destul de departe.

Trei, cinci ani nu ajută.

Ci 30, 40, 50, 100 de ani.

În „Odiseea” lui Homer,

Odiseu avea răspunsul
pentru „care e scopul”.

Era Itaca.

Era viziunea lui îndrăzneață
despre ce dorea -

să se întoarcă la Penelopa.

Și vă pot spune,
datorită muncii pe care o fac,

dar și intuiției: ne-am pierdut Itaca.

Ne-am pierdut scopul
și ne învârtim în cerc.

Și da, încercăm să rezolvăm
aceste probleme,

dar ce vine după ce le rezolvăm?

Dacă nu definim ce vine după,
oamenii nu vor face nimic.

Afacerile - nu e doar despre afaceri -

dar afacerile care o fac consecvent,
care ies din gândirea pe termen scurt

sunt, nesurpinzător, afaceri de familie.

Sunt transgeneraționale.
Sunt de tip telos. Se gândesc la viitor.

Asta e o reclamă Patek Philippe.
Ei există de 175 de ani,

și ce e uimitor e că întruchipează

senzația de termen lung în marca lor,

fiindcă, apropo,
nu deții cu adevărat un Patek Philippe,

eu cu siguranță nu -

(Râsete)

decât dacă cineva vrea
să arunce pe scenă 25.000 de dolari.

Pur și simplu ai grijă de el
pentru următoarea generație.

E important să ne amintim,

viitorul - îl tratăm ca pe un substantiv.

Nu este. Este un verb.

Necesită acțiune.

Ne cere trecem la fapte.

Nu e ceva ce trece peste noi.

E ceva asupra căruia avem control total.

Dar într-o societate
cu o gândire pe termen scurt,

ajungem să simțim că nu e așa.

Ne simțim prinși în capcană.

Dar putem scăpa.

Acum îmi e mai comod

faptul că la un moment dat

în viitorul inevitabil,

voi muri.

Dar datorită acestor noi moduri
de a gândi și de a face,

atât în lumea exterioară,
cât și în familie,

și ceea ce le las copiilor mei,
mă face să fiu mai liniștit.

Și e ceva cu care mulți dintre noi
nu se simțim confortabil,

dar vă spun,

gândiți-vă la asta.

Aplicați acest mod de gândire
veți putea depăși

ceea ce e, inevitabil,
extrem de inconfortabil.

Și totul începe cu voi
întrebându-vă acest lucru:

care e calea cea lungă?

Dar vă cer, când vă întrebați asta,

acum sau la noapte sau la volan

sau în sala de consiliu
sau în sala de dezbateri:

treceți dincolo de calea cea lungă,

întrebați-vă care e planul
pentru următorii trei sau cinci ani?

Încercați să priviți
dincolo de viața voastră dacă puteți,

fiindcă veți putea face lucruri
un pic mai mari

decât credeați că e posibil.

Da, avem probleme extrem de mari.

Folosind acest proces,
cu acest tip de gândire,

cred că putem să schimbăm ceva.

Cred că voi puteți schimba ceva,

și cred în voi.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)