Am „viitorizat”, un cuvânt pe care l-am inventat (Râsete) acum trei secunde. Am viitorizat timp de 20 de ani, și când am început, am vorbit cu oamenii, și am zis: „Hei, să discutăm ce va fi peste 10, 20 de ani.” Și ei au zis: „Perfect.” Iar apoi am văzut acel orizont de timp devenind tot mai scurt și mai scurt, atât de mult încât acum două luni m-am întâlnit un CEO și i-am spus - începusem să vorbim. El zice: „Îmi place ce faci. Vreau să discutăm despre următoarele șase luni.” (Râsete) Ne confruntăm cu o mulțime de probleme. Acestea sunt probleme la nivel de civilizație. Problema e totuși că nu le putem rezolva cu modelele mintale folosite în prezent pentru a încerca să le rezolvăm. Da, există o mulțime de soluții tehnice grozave, dar ideea e că trebuie să le rezolvăm a priori, înainte, dacă vrem să ajungem la problemele cu adevărat importante. Gândirea pe termen scurt. Corect? Nu există marșuri. Nu există brățări. Nu există petiții pe care să le semnezi împotriva gândirii pe termen scurt. Am încercat să fac una, dar nu a semnat-o nimeni. A fost ciudat. (Râsete) Dar ne împiedică să facem atât de multe. Gândirea pe termen scurt, din multe motive, e peste tot în viața noastră. Vreau să stați o secundă și să vă gândiți la un lucru care vă preocupă, la care lucrați. Poate fi personal, poate fi legat de serviciu, sau poate fi ceva ce va schimba lumea, și gândiți-vă cât de departe puteți la soluția ideală pentru asta. Fiindcă gândirea pe termen scurt îi împiedică pe directorii executivi să cumpere echipamente de siguranță scumpe. Iar asta ne afectează. Așa am avut Deepwater Horizon. Gândirea pe termen scurt îi împiedică pe profesori să petreacă timp de calitate unu-la-unu cu elevii lor. Chiar acum în America, la fiecare 26 de secunde un elev renunță la școală. Gândirea pe termen scurt împiedică Congresul - îmi pare rău dacă e aici cineva din Congres - (Râsete) sau nu-mi pare chiar așa de rău - (Râsete) să investească bani într-o infrastructură reală. Cu ce ne alegem e prăbușirea podului I-35W peste râul Mississippi de acum câțiva ani, unde au murit 13 oameni. N-a fost mereu așa. Am făcut Canalul Panama. Aproape că am eradicat poliomielita la nivel global. Am făcut calea ferată transcontinentală, Planul Marshall. Și nu doar probleme mari de infrastructură. Sufragiul femeilor, dreptul lor de a vota. Dar în vremurile noastre cu termene scurte, unde totul pare să se întâmple chiar acum și putem doar să planificăm doar până la următoarea postare pe Tweeter, devenim hiper-reactivi. Deci, ce facem? Pe oamenii care fug din țările sfâșiate de război începem să îi urmărim. Pe micii consumatori de droguri și îi închidem pe viață. Construim cartiere suburbane fără măcar să ne gândim la cum vor ajunge oamenii de acasă până la serviciu. E o afacere rapidă. Adevărul e că, pentru multe dintre aceste probleme, sunt câteva soluții tehnice, o mulțime, de fapt. Numesc aceste soluții tehnice strategia sacului cu nisip. Știți că vine o furtună, digul e rupt, nu investește nimeni în el, vă înconjurați casa cu saci de nisip. Și ghici ce? Funcționează. Furtuna trece, nivelul apei scade, scăpați de sacii cu nisip, și faceți la fel furtună după furtună. Și iată subtilitatea acestei strategii. Strategia sacului cu nisip te poate ajuta să fii reales. Strategia sacului cu nisip te poate ajuta să-ți îndeplinești planul trimestrial. Dar dacă vrei să mergi mai departe, într-un viitor diferit decât cel de acum, fiindcă nu cred că am ajuns acolo - 2016 nu este vârful civilizației. (Râsete) Mai avem multe de făcut. Dar argumentul meu e că dacă nu ne schimbăm modelele și hărțile mintale ale gândirii pe termen scurt, nu se va întâmpla nimic. Așa că am dezvoltat „calea lungă”, și e un exercițiu. O cale lungă nu e un exercițiu unu-la-unu. Sunt sigur că toți cei de aici au folosit la un moment dat multe bilețele și au scris pe tablă, și faceți asta - să nu se supere consultanții prezenți care fac asta - și faceți un plan pe termen lung, și apoi după două săptămâni, toată lumea uită de el. Corect? Sau după o săptămână. Dacă aveți noroc, trei luni. E un exercițiu fiindcă nu e neapărat un lucru pe care să îl faci. E un proces în care trebuie reanalizați diferite moduri de gândire pentru fiecare decizie majoră la care lucrați. Așa că vreau să trecem prin cele trei tipuri de gândire. Primul: gândirea transgenerațională. Îmi plac filozofii: Platon, Socrate, Habermas, Heidegger. Am crescut cu ei. Dar toți au făcut un lucru, care nu părea cine știe ce, până când am început să studiez asta. Toți luau ca unitate de măsură pentru întreaga lor perspectivă, pentru ceea ce însemna să fii virtuos sau bun, durata vieții, de la naștere la moarte. Dar apare o problemă aici: sunt prea multe de rezolvat, fiindcă singurul mod prin care știm să facem ceva bun pe lume, e dacă o facem între naștere și moarte. Asta suntem programați să facem. La secțiunea de dezvoltare personală din orice librărie, totul este despre tine. Ceea ce e minunat, dacă nu ai de-a face cu vreuna din aceste probleme majore. Așa și cu gândirea transgenerațională, care e un fel de etică generațională, poți să extinzi modul în care te gândești la aceste probleme, care e rolul tău în rezolvarea lor. Asta nu e ceva ce trebuie făcut în Consiliul de Securitate. E ceva ce puteți face și voi într-un mod foarte personal. Din când în când, dacă am noroc, eu și soția mea ieșim la cină, și avem trei copii mai mici de șapte ani. Vă dați seama că e o cină foarte liniștită și pașnică. (Râsete) Ne așezăm și tot ce vreau e să mănânc și să mă relaxez, iar copiii mei vor să facă cu totul altceva. Așadar prima mea idee e strategia sacului de nisip. E să iau iPhone-ul din buzunar și să le pun desene animate sau altceva de genul acesta. Apoi mă opresc și folosesc casca pentru gândirea transgenerațională. Nu fac asta în restaurant, deoarece ar fi bizar, dar trebuie - am făcut-o o dată, și așa am aflat că e bizar. (Râsete) Și trebuie să vă gândiți: „Bine, pot face asta.” Dar ce învață ei din asta? Dar dacă aș scoate o colă de hârtie sau dacă vorbesc cu ei? E mai greu. Nu e ușor, și o iau foarte personal. De fapt e mai traumatizant decât cele mai importante problemele din lume la care lucrez - să-mi distrez pe copiii la cină. Dar asta îi conectează aici, în prezent, cu mine, dar și, iar asta e ideea gândirii transgeneraționale, îi pregătește să interacționeze cu copiii lor și copiii lor, cu copiii lor. Doi: gândirea spre viitor. Când ne gândim la viitor, peste 10, 15 ani, să zicem, oferiți-mi o viziune despre cum ar arăta viitorul. Nu trebuie să îmi spuneți, dar gândiți-vă. Și ceea ce probabil veți vedea e viziunea culturală dominantă, care ne domină gândirea despre viitor chiar acum: tehnologia. Deci când ne gândim la probleme, o facem mereu prin prisma tehnologiei, centrate pe tehnologie, o utopie tehnologică, și nu e nimic greșit, dar e ceva la care trebuie să ne gândim serios dacă vrem să ne concentrăm pe aceste probleme majore, fiindcă n-a fost întotdeauna așa. Strămoșii aveau modul lor de gândire asupra viitorului. Biserica a avut propria idee în privința viitorului, și chiar vă puteați plăti viitorul. Corect? Și din fericire pentru umanitate, a venit revoluția științifică. De acolo avem tehnologia, dar ce s-a întâmplat - și apropo, asta nu e o critică. Iubesc tehnologia. Totul din casă îmi răspunde, de la copii, la boxe, totul. (Râsete) Dar am renunțat la viitorul înalților prelați din Roma pentru cel al înalților prelați din Silicon Valley. Când ne gândim cum o să ne descurcăm cu clima sau cu sărăcia sau cu oamenii străzii, prima noastră reacție e să privim prin prisma tehnologiei. Nu susțin să mergem la acest tip. Îmi place Joel, nu mă înțelegeți greșit, dar nu zic să mergem la Joel. Ce spun e că trebuie să regândim presupunerea de bază de a privi spre viitor într-un singur fel, de a-l privi doar prin lentila dominantă. Fiindcă problemele noastre sunt atât de mari și vaste, încât trebuie să fim mai deschiși. De asta fac tot ce-mi stă în putință să nu vorbesc despre viitor. Vorbesc despre viitoruri. Deschide o nouă conversație. Când stați și vă gândiți la felul în care veți trece peste o problemă importantă - poate fi acasă, poate fi la serviciu, poate fi la nivel global - nu vă temeți să vă gândiți la o soluție dincolo de tehnologie, fiindcă azi suntem mai îngrijorați de evoluția tehnologiei decât de evoluția morală. Și dacă nu rezolvăm asta, nu vom fi capabili să scăpăm din gândirea de termen scurt și să ajungem unde ne dorim. În fine, gândirea de tip telos. În greacă înseamnă rădăcină. Țelul și scopul final. Se reduce la a ne pune o singură întrebare: care e scopul? Când v-ați întrebat ultima oară: care e scopul? Și când v-ați întrebat asta, cât de departe ați mers? Fiindcă departe nu mai e destul de departe. Trei, cinci ani nu ajută. Ci 30, 40, 50, 100 de ani. În „Odiseea” lui Homer, Odiseu avea răspunsul pentru „care e scopul”. Era Itaca. Era viziunea lui îndrăzneață despre ce dorea - să se întoarcă la Penelopa. Și vă pot spune, datorită muncii pe care o fac, dar și intuiției: ne-am pierdut Itaca. Ne-am pierdut scopul și ne învârtim în cerc. Și da, încercăm să rezolvăm aceste probleme, dar ce vine după ce le rezolvăm? Dacă nu definim ce vine după, oamenii nu vor face nimic. Afacerile - nu e doar despre afaceri - dar afacerile care o fac consecvent, care ies din gândirea pe termen scurt sunt, nesurpinzător, afaceri de familie. Sunt transgeneraționale. Sunt de tip telos. Se gândesc la viitor. Asta e o reclamă Patek Philippe. Ei există de 175 de ani, și ce e uimitor e că întruchipează senzația de termen lung în marca lor, fiindcă, apropo, nu deții cu adevărat un Patek Philippe, eu cu siguranță nu - (Râsete) decât dacă cineva vrea să arunce pe scenă 25.000 de dolari. Pur și simplu ai grijă de el pentru următoarea generație. E important să ne amintim, viitorul - îl tratăm ca pe un substantiv. Nu este. Este un verb. Necesită acțiune. Ne cere trecem la fapte. Nu e ceva ce trece peste noi. E ceva asupra căruia avem control total. Dar într-o societate cu o gândire pe termen scurt, ajungem să simțim că nu e așa. Ne simțim prinși în capcană. Dar putem scăpa. Acum îmi e mai comod faptul că la un moment dat în viitorul inevitabil, voi muri. Dar datorită acestor noi moduri de a gândi și de a face, atât în lumea exterioară, cât și în familie, și ceea ce le las copiilor mei, mă face să fiu mai liniștit. Și e ceva cu care mulți dintre noi nu se simțim confortabil, dar vă spun, gândiți-vă la asta. Aplicați acest mod de gândire veți putea depăși ceea ce e, inevitabil, extrem de inconfortabil. Și totul începe cu voi întrebându-vă acest lucru: care e calea cea lungă? Dar vă cer, când vă întrebați asta, acum sau la noapte sau la volan sau în sala de consiliu sau în sala de dezbateri: treceți dincolo de calea cea lungă, întrebați-vă care e planul pentru următorii trei sau cinci ani? Încercați să priviți dincolo de viața voastră dacă puteți, fiindcă veți putea face lucruri un pic mai mari decât credeați că e posibil. Da, avem probleme extrem de mari. Folosind acest proces, cu acest tip de gândire, cred că putem să schimbăm ceva. Cred că voi puteți schimba ceva, și cred în voi. Vă mulțumesc! (Aplauze)