Daniel Tammet: Cunoașterea are mai multe forme

Daniel Tammet suferă de sinestezie lingvistică, numerică și vizuală, ceea ce înseamnă că, în mintea lui, există o strânsă legătură între modul în care el percepe cuvintele, numerele și culorile; el percepe și înțelege lumea într-un mod diferit față de restul oamenilor. Tammet este autorul cărții ”Born on a Blue Day” (Născut într-o zi albastră) și ne împărtășește pasiunea lui pentru limbile străine și artă, explicându-ne cum funcționează mintea sa excepțională.

Sunt savant,

sau mai exact,

sunt un savant autist

de înalt nivel.

Este o afecțiune rară.

Și este și mai rară atunci când este însoțită,

ca în cazul meu,

de conștiința de sine

și de stăpânirea limbajului.

Adesea, când oamenii

află că sunt autism,

există un fel de stângăcie din partea lor.

Pot să văd lucrul acesta în ochii lor.

Vor să mă întrebe ceva.

Și într-un final, destul de des,

acest impuls este mai puternic decât ei

și îndrăznesc să mă întrebe:

”Dacă îți spun care este data mea de naștere,

poți să îmi spui în ce zi a săptămânii m-am născut?”

(Râsete)

Sau pomenesc de rădăcini pătrate

sau mă roagă să recit un text lung sau un număr lung.

Sper că mă veți ierta,

dacă nu pun în scenă

un show de savant pentru dvs. astăzi.

În loc să fac asta, voi vorbi

despre ceva

mult mai interesant

decât date de naștere și rădăcini pătrate-

despre ceva mai profund

și mult mai plăcut pentru mintea mea, decât aceste lucruri.

Vreau să vă vorbesc pe scurt

despre percepție.

Atunci când scria piesele de teatru și scurtele povestiri

care îl vor face cunoscut,

Anton Cehov ținea un jurnal

în care își nota

observațiile

în legătură cu lumea din jurul lui -

mici detalii

pe care ceilalți oameni păreau că nu le văd.

De fiecare dată când îl citesc pe Cehov

și viziunea lui unică asupra vieții umane,

îmi amintesc de ce

am devenit și eu scriitor.

În cărțile mele,

analizez natura percepției

și cum diferite moduri de percepție

creează diferite tipuri de cunoaștere

și înțelegere.

Iată trei întrebări

extrase din cărțile mele.

În loc să încercați să găsiți un răspuns,

am să vă rog să luați în considerare pentru o clipă

intuiția

și instinctele pure

care vă traversează mintea și inima

în timp ce vă uitați la aceste întrebări.

Să luăm, de exemplu, calculul.

Puteți ”simți” în ce interval numeric

este probabil să cadă soluția?

Sau, uitați-vă la acel cuvânt necunoscut și sunetele lui.

Vă puteți da seama cam ce

ar putea însemna?

Cât despre poezie,

de ce folosește poetul cuvântul ”hare” (iepure de câmp)

și nu ”rabbit” (iepure de casă)?

Vă pun această întrebare

pentru că eu cred că percepțiile noastre personale

sunt esenţiale

pentru modul în care noi acumulăm cunoștințe.

Judecățile de ordin estetic,

și mai puțin gândirea abstractă

ghidează și modelează procesul

prin care noi toți ajungem să știm

ceea ce știm.

Eu sunt un exemplu extrem al acestei teorii.

Lumea mea a cuvintelor și numerelor

este plină de culoare, de emoție

și de personalitate.

Așa cum a spus și Juan,

oamenii de știință numesc această afecțiune sinestezie,

este o împletire neobișnuită

a simțurilor.

Iată numerele de la 1 la 12,

așa cum le văd eu -

fiecare cifră are propria ei formă și personalitate.

Unu este un flash de lumină albă.

Șase este o gaură neagră micuță și foarte tristă.

Desenele sunt alb-negru aici,

dar în mintea mea, numerele sunt colorate.

Trei este verde.

Patru este albastru.

Cinci este galben.

Eu pictez de asemenea.

Iată una dintre picturile mele.

Este o înmulțire dintre două numere prime.

Formele tridimensionale

și spațiul pe care ele îl creează la mijloc

dau naștere unei noi forme,

rezultatul înmulțirii.

Și ce se întâmplă cu numerele mari?

Nu există un număr mai mare decât Pi,

constanta matematică.

Este un număr infinit -

zecimalele lui nu se sfârșesc niciodată.

În această pictură pe care am făcut-o

și care reprezintă primele 20 de zecimale ale lui Pi,

am luat culorile

și emoția și textura

și le-am adunat la un loc

într-un fel de peisaj numeric care se rotește.

Dar nu văd doar numerele în culori.

Pentru mine, cuvintele

sunt și ele colorate și au emoții

și texturi.

Aceasta este o frază de la începutul

romanului ”Lolita”.

Nabokov avea și el sinestezie.

Și puteți vedea aici

cum modul în care eu percep sunetul ”L”

mă ajută să descopăr

imediat aliterația.

Alt exemplu:

un pic mai matematic.

Sunt curios dacă unii dintre dvs. vor observa

cum este construită propoziția

din ”Marele Gatsby”.

Există o înșiruire de silabe -

prima, wheat (grâu);

a doua, prairies (preerii);

a treia, lost Swede towns (orașe suedeze pierdute) -

un, doi, trei.

Acest efect este foarte plăcut pentru minte,

și ajută la curgerea

fluentă a propoziției.

Să ne întoarcem la întrebările

pe care vi le-am pus adineauri.

64 înmulțit cu 75.

Dacă unii dintre dvs. jucați șah,

știți deja că 64

este o rădăcină pătrată

și de aceea, tablele de șah,

opt cu opt,

au 64 de pătrățele.

Acest lucru ajută să

ne imaginăm o formă, pe care o putem percepe.

Dar despre 75?

Păi, dacă 100,

dacă ne gândim la 100 ca fiind un pătrat,

75 ar arăta așa.

Ce ne rămâne de făcut acum

este să suprapunem aceste două imagini

în mintea noastră -

ceva de genul acesta.

64 devine 6400.

Și în colțul din dreapta

nu trebuie să calculați nimic.

4 pătrățele pe diagonală, 4 sus și 4 jos-

fac 16.

Ceea ce trebuie, de fapt, să faceți este o adunare

16 plus

16 plus 16.

E mult mai ușor

decât ați învățat la școală, sunt sigur de asta.

Avem 16+16+16=48.

4800 -

4800,

este răspunsul la această înmulțire.

Este simplu când știi cum să faci.

(Râsete)

A doua întrebare era despre un cuvânt în islandeză.

Presupun că nu sunt mulți oameni în public

care vorbesc islandeza.

Voi reduce posibilitățile la două.

Hnugginn:

înseamnă ceva vesel

sau ceva trist?

Ce credeți?

În regulă.

Unii spuneți că este un cuvânt pozitiv.

Majoritatea dintre dvs. spun

că înseamnă ceva trist.

Și cuvântul înseamnă de fapt ”trist”.

(Râsete)

De ce statisticile arată că

majoritatea oamenilor

spun că un cuvânt este trist, în acest caz,

și încărcat, în alte cazuri?

Am o teorie, limbajul evoluează astfel încât

sunetele se potrivesc

cu experiența subiectivă,

cu experiența personală,

intuitivă

a ascultătorului.

Să ne uităm la a treia întrebare.

Este un vers dintr-un poem de John Keats.

Cuvintele, ca și numerele

exprimă legături fundamentale

dintre obiectele,

întâmplările și forțele

care formează lumea noastră.

Este de la sine înțeles că noi, din moment ce existăm în lume

ar trebui ca în timpul vieții

să absorbim intuitiv aceste legături.

Și poeții, ca și alți artiști,

se joacă cu acele înțelegeri bazate pe intuiție.

”Hare” (iepure)

este un sunet ambiguu în engleză.

Poate de asemenea să însemne ”păr” (hair).

Dacă luăm asta în considerare -

să pun imaginea la loc -

părul reprezintă vulnerabilitatea.

El se mișcă la cea mai mică atingere,

mișcare sau emoție.

Deci, ceea ce rezultă este o atmosferă

plină de vulnerabilitate și tensiune.

Iepurele în sine, animalul -

nu o pisică, nu un câine, ci un iepure -

de ce tocmai iepurele?

Gândiți-vă la imagine,

nu la cuvânt, ci la imagine.

Urechile prea lungi,

picioarele prea lungi,

ne ajută să ne imaginăm, intuitiv,

ce înseamnă să șchiopătezi

și să tremuri.

Așadar, în aceste câteva minute,

sper că am reușit să vă împărtășesc

o parte din viziunea mea asupra lucrurilor

și să vă arăt

că și cuvintele pot fi colorate și pot îngloba emoții,

că numerele pot avea forme și personalități.

Lumea este mai bogată,

mai diversă,

decât pare.

Sper că am trezit în dvs. dorința

de a învăța să vedeți lumea cu alți ochi.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)