Statuia ecvestra a Împăratului Marcus Aurelius, c. 173-76 d.Hr.

Statuia ecvestra a Împăratului Marcus Aurelius, c. 173-76 d.Hr., (Muzeele Capitoline, Roma). Locația originară a sculpturii nu este cunoscută, cu toate că se știe că a fost păstrată în Palatul Lateran începând cu secolul al 8-lea până a fost mutată în centrul Piazza del Campidoglio de către Michelangelo în anul 1538. Originalul se află în prezent înăuntru pentru a fi mai bine întreținut. Împăratul Marcus Aurelius a domnit între anii 161-180 d.Hr.

Ne aflăm la Muzeele Capitoline din Roma și în fața noastră este sculptura ecvestră a împăratului Marcus Aurelius.

Nu suntem siguri de data exactă, dar opera a fost creată cândva între 176-180 d.Hr.

Se găsește într-un nou loc, deoarece a avut probleme de conservare,

așa că a trebuit să fie mutată din campidoglio unde Michelangelo o așezase.

Iar acesta este, de fapt, un aspect important finndcă nu știm unde s-a aflat inițial în Roma.

Ce este foarte important este că aceasta este singura statuie ecvestră de aceeași mărime care să se fi păstrat din antichitate.

Și știm că au fost zeci de asemenea statui în Roma.

Acestea au fost create pentru a celebra întoarcerea triumfală a unui împărat.

Faptul că împăratul este înfățișat călare arată câtă autoritate avea acesta.

Brațul său stâng ține cu ușurință căpăstrul, simbolizând dominație acestuia.

Mâna dreaptă este ridicată, ca și cum s-ar adresa cetățenilor Romei.

Poziția corpului indică încredere, iar, desigur, considerând scara la care a fost proiectată, este enormă.

Aceasta a rezistat până în prezent deoarece se credea că îl reprezintp pe Constantin,

împăratul care a instituit Creștinismul ca religie oficiala în Împeriul Roman,

astfel că aceasta nu a ajuns să fie topită pentru bronzul său ca aproape tot restul statuilor ecvestre.

Ar fi putut ajunge un tun.

Așa este, de aceea sunt norocoși că a scăpat și a exercitat o mare influență asupra artiștilor din timpul Renașterii,

începând cu Donatello și Leonardo da Vinci.

Și, desigur, abilitatea de a ridica ceva atât de mare din bronz se pierduse între timp.

Ceea ce demonstrează cât de avansați erau Romanii antici

atât în prelucrarea materialelor, cât și în reprezentare,

aveau o înțelegere foarte bună a corpului și musculaturii.

Și în anatomia calului, acesta pare atât de animat și real în poziția de trap.

Pliurile gâtului formate de capul care este înclinat în jos.

Și faldurile mantiei purtate de către Marcus Aurelius.

Cum aceasta cade și îi înfășoară piciorul și partea din spate a calului.

Există ceva cu adevărat minunat de efemer dar în același timp nemuritor în această reprezentare.

Calul merge la pas, brațul împăratului este ridicat dar dă o senzația incredibilă de echilibru.

Calul se află în mișcare, călărețul trage spre dreapta.

În mâna stângă s-ar fi aflat căpăstrul, deci există o tensiune

în sensul că pare că ar trage înspre el iar calul, la rândul lui, își trage capul înapoi un pic.

În același timp, partea dreaptă a corpului său dă impresia că s-ar deplasa, înclinându-se spre dreapta.

existând o senzație de mișcare de la un capăt la celălalt.

De asemenea acest animal puternic și Marcus Aurelius se află într-o uniune perfectă

iar călărețul controlează total calul.

Și chiar, într-un fel, se deplasează spre înainte în timp ce trage ușor de cal înapoi, oprindu-l.

Ai dreptate, brațul său stâng susține căpăstrul, dar cu mare ușurință, cu toate că stăpânește

acest animal incredibil de puternic.

Mi se pare mie sau este prea supradimensionat în comparație cu calul?

Știi dacă această operă a fost realizată dintr-o singură bucată?

Aceasta a fost turnată pe bucăți, care au fost ulterior asamblate,

după care bronzul ar fi fost prelucrat astfel încât să nu fie vizibile punctele de sudură.

Așadar această comemorare a unui mare conducător și a faptelor sale mărețe a constituit o imagine importantă în Renaștere

odată cu dezvoltarea Umanismului, recunoașterea realizărilor unui individ,

portretizarea acelui individ.

Acestea erau lucruri care se pierduseră în Evul Mediu.

Interesul în reprezentarea atât a autorității, a poziției în societate,

cât și a capacității de a reda mișcările corpului și interesul în redare, toate acestea au revenit în Renaștere,

aparținând originar Clasicismului Antic.