Cum să îţi schimbi viaţa: Mel Robbins la TEDxSF

Mel Robbins este căsătorită şi mamă a trei copii, avocat în drept penal și o cunoscută experţi în carieră și relaţii. Este respectată pentru impactul pe care îl au sfaturile şi modul ei de implicare. Robbins caută sa afle motivele pentru care oamenii nu obţin ce îşi doresc. Abordarea ei este inteligentă, eficientă şi distractivă.

Bun venit! Salutare, San Francisco!

TEDx! Doamne, ce lumină puternică!

Bună, tuturor! Ce mai faceţi?

(Publicul aplaudă) Bine? Ok...

Mă numesc Mel Robbins şi de 17 ani

ajut oamenii să obţină ce îşi doresc.

În limite raționale! Soţul meu e prezent.

Am făcut asta la tribunal,
în sala de consiliu, în dormitor,

în sufragerie, oriunde vreţi să fiţi

şi dacă sunt în preajmă,
vă ajut să obţineţi ce doriţi.

De trei ani găzduiesc o emisiune radio.

Cinci zile pe săptămână,
live în 40 de oraşe,

vorbesc cu oameni din America
care se simt blocaţi.

Ştiţi că o treime dintre Americani
sunt nemulţumiţi de viaţa lor?

Asta înseamnă o sută
de milioane de oameni!

E o nebunie!

Am observat asta
în ultima emisiune realizată

ce e și ea o nebunie, se numește „Rudele”.

Locuiesc cu familii din America -

(Râsete)

Aţi ghicit!

- care sunt în război cu rudele lor.

Îi mutăm în aceeaşi casă,
eu îi asaltez verbal pe toţi,

deschidem cutia Pandorei

şi îi oblig să nu se mai certe pe gogoşi

şi la cine se ţine masa
de Ziua Recunoştiinţei

şi să vorbească
despre adevăratele probleme.

Şi despre asta vreau
să vă vorbesc și acum.

Sunt aici pentru voi.

În optsprezece minute
vă voi spune tot ce ştiu

despre cum să obtineţi ce doriţi.

Așa că vreau ca timp de o milisecundă

să vă gândiţi la vreți să obțineți.

Da, voi!

Şi vreau să fiţi egoişti.

La naiba cu Simon şi cu „noi”.
E vorba de mine, acum!

(Râsete) (Aplauze)
Scuze Simon.

Ce vă doriţi? Iată ce vă propun.

Nu vreau să sune bine pentru alţii.

Dorința de a fi sănătos nu vă face
să vreţi să slăbiţi.

Dar să slăbiţi
pentru a vă cupla cu cineva,

asta da motivaţie.

(Râsete)

Vreau să ştiu: ce vă doriţi?

Să pierdeţi din greutate?
Să vă triplaţi venitul?

Să începeţi o afacere?
Să vă găsiţi perechea?

Ce anume? Gândiţi-vă.... acum.

Ştiți prea bine. Nu mai analizaţi.
Alegeţi ceva.

Asta e problema. Nu veţi alege.

O să vorbim despre cum
să obţineţi ce doriţi.

Iar asta de fapt este simplu.

Dar nu am spus că este şi uşor.

Este foarte simplu.

Dacă vă gândiţ bine

trăim într-o epocă extraordinară.

Indiferent de lucrul la care vă gândiţi:

o dietă sănătoasă
ca să vă vindecaţi de diabet,

vreți să știți cu să aveţi
grijă de cei în vârstă,

să construiți un centru Hospice,

să vă mutaţi în Africa
şi să construiţi o şcoală...

Ghici ce?

Puteţi intra într-o librărie chiar acum

și să cumpăraţi cel puțin zece cărţi
scrise de specialişti

despre cum să faceţi asta.

Aţi putea căuta pe internet.

Şi veți găsi probabil mii de bloguri

cu informaţii detaliate, pas cu pas,

din experiența altcuiva
care deja a făcut ce vreți să faceți.

Puteți găsi și urmării pe oricine online.

(Râsete)

Le puteți călca pe urme, doar să căutaţi.

Faceţi ce au făcut alţii,
pentru că ei deja au rezultate!

De ce nu aveţi ce vă doriţi

când aveţi toate informațiile
de care aveţi nevoie,

contactele necesare,

instrumente online să porniţi o afacere,

să vă alăturaţi unui grup
sau orice altceva?

Totul începe de la un singur cuvânt.

B*©#.

Înţelegeţi la ce mă refer?

Cuvântul cu B. Este peste tot.

Îl auziţi tot timpul.

Eu una nu înţeleg atracţia faţă de el.

Nu păreţi mai deştepţi când îl spuneţi.

Şi nici nu exprimă ce simţiţi cu adevărat.

Nici nu merită menţionat.

Știți, desigur, că vorbim
despre cuvântul „bine”.

„Ce mai faci?” „Oh, sunt bine.”

Chiar sunteţi? Cu adevărat?

Cu kilogramele astea în plus?
Sunteţi bine?

Nu vă mai înțelegeți cu soțul
și sunteţi bine?

Nu faceţi sex de patru luni
şi sunteţi bine?

Pe bune?

Eu nu cred!

Dar cuvântul „bine” în sine este genial.

Dacă sunteţi bine
nu trebuie să faceţi nimic.

Dar pe mine cuvântul „bine” mă înfurie.

Subiectul aici e cum să fim plini de viaţă

şi spuneţi despre asta că este „bine”?

Un cuvânt superficial şi şubred.

Dacă vă simţiţi nasol, spuneţi asta!

Dacă vă simţiţi minunat spuneţi aşa!

Spuneţi adevărul!

Şi nu din convenienţă:

„Te plictisesc dacă îţi spun
că îmi urăsc viaţa!”

sau: „Hei, mă simt minunat.

Dar asta te face pe tine
să te simţi groaznic."

Cea mai mare problemă

cu acest cuvânt "bine"
este că vi-l spuneţi vouă.

Vă doriţi ceva,
dar eu vă garantez că de fapt

v-aţi convins că sunteţi bine
fără să-l aveţi.

De asta nu faceţi eforturi.

Sunt zonele din viaţa voastră la care aţi renunţat.

Sau spuneţi

"Sunt bine. Mama nu se va schimba niciodată

aşa că nu pot să discut cu ea despre asta."

"Sunt bine. Aştept să termine copiii facultatea
şi apoi să divorţez

aşa că dormim în camere separate."

"Sunt bine. Mi-am pierdut slujba, abia îmi plătesc facturile,

dar oricum, e greu să găseşti un job."

Mă enervează cuvântul ăsta

pentru că oamenii de ştiinţă au calculat...

da, cobor,
(Râsete)

au calculat

şansele

ca voi

să vă naşteţi.

Chiar aşa. Au calculat probabilitatea.
Vă văd acolo sus.

Au analizat numerele.

Voi care staţi în picioare, vreţi să auziţi asta.

Au analizat şansele ca voi să vă naşteţi.

Au luat în calcul toate războaiele,

dezastrele naturale şi dinozauri

şi celelalte.

Oare realizaţi că şansa

ca tu cel de aici: lasă calculatorul,

ridică-te Doug! (Râsete)

Şansa ca Doug să fie aici -- salută lumea --

şansa ca Doug să se nască

în acea zi

din părinţii săi, cu structura sa ADN

este de 1 la 400 de trilioane!

Extraordinar!
Doug: Sunt atât de norocos!

Mel: Da! Nu eşti bine! Eşti fantastic!

Ai idei fantastice şi nu pentru a te tortura.

Mulţumesc. Mulţumesc, Doug. (Aplauze)

Christine avea dreptate cănd spunea
că toţi puteţi fi pe scenă.

Pentru că voi, noi, suntem toți în categoria asta.

1 la 400 de trilioane.

Zilnic aveţi idei care vă pot schimba viaţa,

pot schimba lumea, felul în care simţiţi

şi ce faceţi cu ele? Nimic!

Sper să nu vă pozez. (Râsete)

Nu aţi plătit pentru asta. (Râsete)

Vreau să vă gândiţi un minut --

îmi place să folosesc analogia "butonul de aţipit"

aveţi aceste minunate idei care apar.

Urmăriţi zilnic oamenii

şi vă garantez, că este ca la ping pong.

Când aveţi o idee, ce faceţi? Apăsaţi butonul!

Care-i prima decizie de azi dimineaţă?

Pariez că e să vă întoarceţi în pat.

Spuneţi: "Da, sunt o şansă din 400 de trilioane

ia să mă întorc în pat."

Înţeleg! Patul e confortabil! E drăgut, e cald!

Dacă sunteţi norocos, aveţi pe cineva alături.

Eu îl am pe soţul meu, copiii şi poate câinele.

Motivul pentru care vă amintesc de decizia de azi

şi de butonul de aţipit este pentru că

dacă vreţi să schimbaţi ceva, orice,

trebuie să ştiţi un singur lucru.

Şi anume:

Nu veţi avea nicicând chef s-o faceţi.

Niciodată.

Nimeni nu sare-n ajutor, motivaţia nu va apărea,

nu veţi avea chef niciodată.

Oamenii de ştiinţă o numesc energia de activare.

Aşa denumesc ei energia necesară

pentru a vă schimba comportamentul

de pe pilot automat la ceva nou.

Mâine încercaţi asta.

Sunteţ mândri că sunteţi la TED.

(Râsete) Încercaţi asta.

Mâine dimineaţă setaţi alarma
cu 30 de minute mai devreme.

Şi când sună, luaţi așternutul

daţi-l de-o parte, ridicaţi-vă şi începeţi-vă ziua.

Nu aţipiţi, nu întârziaţi.

Fără: "Mai stau un pic, Mel nu-i aici să vadă."

Faceţi asta.

Şi veţi vedea că vă veţi confrunta

cu forţa fizică -- subliniez asta --

necesară să vă schimbaţi comportamentul.

Credeţi că cine vrea să slăbească

ţine de plăcere vreo dietă?

Sigur nu!

Că le place să mănânce pui fiert şi mazăre

în loc de croisant?

Nu cred!

Energia de activare

necesară să lăsaţi calculatorul
şi să vă duceţi afară

la plimbarea planificată

este exact aceeaşi care vă trebuie

să vă ridicaţi din patul călduţ.

Interesant că fiind adult,

de la optsprezece ani,

nu vă spune nimeni că de acum
trebuie să aveţi grijă de voi.

Şi prin asta înţeleg

că vă priveşte cum faceţi ce nu aveţi chef

pentru a deveni ce trebuie să deveniţi.

Şi sunteţi atât de ocupaţi
aşteptând să aveţi chef.

Dar asta nu se va întâmpla!

Fiul meu nu vrea să renunţe la DS.
Asta e treaba mea!

"Lasă odata blestematul ăla de DS!"

"Kendall, spală păpuşile!

Dacă vrei să le laşi în baie, curăţă-le măcar !"

(Râsete)

"Mestecă cu gura închisă!
Nu suntem în hambar!"

"Masa este gata, ieşi din cămară.

Ca părinte ştii cum este să fii copil.

Părinţii te obligă să faci lucruri
de care nu ai chef.

Pentru că altfel nu le-ai face. Niciodată.

Nici acum, nici atunci, niciodată!

Şi după ce devii bun la ceva

găseşti altceva care să nu ai chef să faci.

Şi apoi te plictiseşti "Urăsc slujba asta.
Bla, bla, plictisitor."

Dar cauţi alta? Nu!
Te gândeşti doar la aia.

E foarte, foarte simplu să obții ce vrei.

Dar nu este uşor.

Trebuie să te obligi pe tine însuţi.

Şi vorbesc serios.

Și folosesc cuvântul "forţă" pentru că

am urmărit-o pe Roz vorbind despre emoţii

arătând imaginea creierului cu cele două părţi

este că şi eu văd creierul în acelaşi fel.

Aş spune doar că o parte
este pe pilot automat

iar alta pe post de frână de urgenţă.

Astea sunt vitezele:
pilot automat, frâna de urgenţă.

Iar cea mai placută creierului este:
pilotul automat.

Aţi remarcat vreodată că ajungi la muncă

şi să te gândeşti: "Cum am ajuns aici."

(Râsete)

Nu băuserăţi! Eraţi pe pilot automat.

Funcţionaţi doar la acest nivel.

Problema cu mintea e că atunci când

vreţi să iesiţi din rutină

creierul apelează la frâna de urgenţă!

Şi reacţionează aşa tot timpul.

Intraţi în bucătărie şi vedeţi

că trebuie să spălaţi vasele tuturor.

Şi gândiţi pentru a suta oară:
O să-i omor!

De fapt le las aşa şi îi pun să le spele."

Dar asta nu e rutina voastră, nu-i aşa?

Aşa că mintea apelează la: frâna de urgenţă!

Şi intraţi pe pilot automat.

"O să le pun în maşină, o sa fiu furioasă
şi nu o să facem sex."

Asta o să fac."
(Râsete) (Aplauze)

Iar când spun "forţă",

mă refer la forţa necesară întreruperii rutinei.

Şi când vă gândiţi la viaţa voastră

e nostim pentru că devenim adulţi

şi ne străduim să ne încadrăm viaţa

într-o anumită rutină stabilă,

iar apoi ne plcitisim!

Vă treziţi la aceeasi oră,
mâncaţi cam acelaşi lucru,

mergeţi la muncă pe acelaşi drum,
ajungeţi acolo, sunteţi ocupat,

evitaţi să daţi telefoane,
vă uitaţi pe Facebook,

mergeţi la întâlniri, luaţi notiţe,

va uitaţi iar pe Facebook,
faceţi planuri pentru seară,

păreţi iar ocupat,
apoi mergeţi acasă pe acelaşi drum

mâncaţi acelaşi lucru sau ceva asemănător,

vă uitaţi la aceleaşi programe

şi apoi dormiţi şi tot aşa!

Nu-i de mirare că sunteţi plictisiţi!

Rutina vă omoară!

Am o teorie de ce oamenii se blochează.

Cred că toţi aţi luat cursuri de Psihologie 101

şi aţi dat peste piramida trebuinţelor lui Maslow?

Corpul vostru e grozav.
Aveti aceste nevoi de bază.

Iar corpul vă trimite semnale.

Dacă vreți mâncare, ce simţiţi?

Dacă vreţi apă, ce simţiţi?

Dacă vreti sex, ce simţiţi?
(Râsete) Mulţumesc.

Când vă simţiţi blocaţi,
nemulţumiţi de viaţă,

e un semnal.

Nu un semnal că viaţa vă e distrusă.

Ci că o nevoile de bază nu e îndeplinită.

Nevoia de explorare.

Totul în viaţa voastră, corpul vostru, creşte!

Celulele se regenerează, părul, unghiile

cresc toată viaţa.

Iar sufletul are nevoie
să exploreze şi să crească.

Şi realizaţi asta numai
ieşind din zona de confort.

Obligându-vă să ieşiţi

din mintea voastră. Mulţumesc.

Dacă rămâneţi în cap sunteţi
în spatele liniilor inamice.

Ăla nu-i Dumnezeu care vorbește, ok? Nu!

Dacă am înregistra ce vă spuneţi voi înşivă

v-am interna la nebuni.
(Râsete)

Nu aţi ieşi cu oameni
care v-ar vorbi

cum vorbiţi cu voi înşivă.

Aşa că, ieşiţi din mintea voastră!

Sentimentele voastre vă împiedică!

Nu-mi pasă cum vă simţiţi!
Îmi pasă ce vreţi!

Şi dacă sunteţi atenţi la ce simţiţi

cu privire la ceea ce vreţi, nu veţi obţine.

Pentru că nu veți avea chef să acționați.

Trebuie să ieşiţi din zona de confort.

Nu-i vorba de asumarea de riscuri,

ci de a ieşi din zona de confort.

Cele 3 secunde în care trageţi de voi
să vă treziţi, nu vă plac.

Dar odată sculaţi, este minunat.

Acele trei secunde în care staţi

şi cineva spune "Scoală-te şi dansează,"

şi voi vă gândiţi "Poate ar trebui"

şi apoi vă răzgândiţi "Hmm".

Acel moment, când aţi avut impulsul

dar v-aţi râzgândit
şi nu aţi folosit energia de activare

necesară sâ vă forțaţi

trage frâna de urgenţă.

"Stau aici. Nu mă alătur.
Nu-mi place să dansez."

Mie mi s-a întâmplat să dau peste Rachel

să începem să vorbim
şi apoi să vorbim şi pe tweeter.

Şi suntem prietene. Şi -- bum! Ieşi afară.

Acolo este magia.

Acolo există şansa de 1 la 400 de trilioane.

Ceea ce fac -- scuze, ăsta e finalul.

Puteţi folosi regula celor 5 secunde,
aşa o numesc eu.

Mintea poate procesa o expresie facială
în 33 de milisecunde.

Se mişcă al naibii de repede.

Şi mai face ceva repede.

Dacă aveţi impulsul de a face ceva

şi nu acţionaţi în cinci secunde,

trageţi frâna de urgenţă şi ideea dispare.

O ucideţi!

Dacă aveţi impulsul să dansaţi

şi nu vă ridicaţi în 5 secunde,

veţi trage frâna de urgenţă.

Dacă vă place

unul dintre vorbitori

şi nu faceţi ceva în 5 secunde

să scrieți, să trimiteţi un text,

orice ca să prindeţi ideea,

veţi trage frâna de urgenţă
şi ideea dispare.

Problema e acţiunea, nu lipsa de idei.

Ucideţi ideea. Nu e vina mea.
A nimănui de fapt.

Vouă vă faceţi asta. Opriţi-vă!

Contez pe voi. 1 la 400 de trilioane.

Aveţi multe de făcut!

Şi nu se va petrece în minte.

Vreau să faceţi ceva astăzi.

La petrecere -- care va fi în curând

cred că toţi avem nevoie de un cocktail,

practicaţi regula celor 5 secunde.

Vedeţi pe cineva şi aveţi un impuls:

pare interesant? Intraţi în vorbă!

Sunteţi inspirat de cineva şi aveţi o nelămurire?

Întrebaţi!

De asta sunteţi aici!

Experimentaţi şi veţi fi surprinşi de rezultat.

Şi mai vreau să ştiţi că tot ce fac:

emisiune radio sau televizată,

cartea pe care o scriu, articolele

sunt pentru voi.

Şi dacă pot face ceva

să vă determin să faceţi ce nu aveţi chef,

să obtineţi ce vă doriţi, o voi face.

Dar trebuie să vă mişcaţi, să deschideţi gura

şi să cereţi.

Aţi înţeles? Bine. Faceţi asta.

(Aplauze)

Mulţumesc! Mulţumesc! Ridicaţi-vă!

Ați avut acest implus, ridicaţi-vă!