Kakenya Ntaiya: Fata care a cerut educație

Kakenya Ntaiya a ajuns la o înțelegere cu tatăl ei, s-a supus ritualului de-a trece spre feminitate prin circumcizie feminină pentru a fi lăsată să se ducă la liceu. Ntaiya povestește despre cum și-a continuat studiile și despre cum a muncit cu înțelepții din sat pentru a construi o școală pentru fete în acea comunitate. E vorba despre o călătorie educațională a unei femei care a schimbat destinul a 125 de fete. (Înregistrat la TEDxMidAtlantic.)

Există un trib în Kenia

pe care mulți vin să-l vadă.

Cei din trib sunt înalți,

sar foarte sus, poartă haine roșii

și ucid lei.

Poate vă întrebați cine sunt.

Sunt tribul Masai.

Vreți să aflați ceva interesant, fac parte din acest trib.

În tribul Masai, băieții sunt crescuți să devină războinici,

fetele să devină mame.

Când aveam 5 ani,

aflasem că eram logodită și trebuia să mă mărit

imediat ce ajungeam la pubertate.

Mama, bunica, mătușile

îmi spuneau tot timpul

că soțul meu trecuse pe la noi.

(Râsete) Fain, nu-i așa?

Tot ce trebuia să fac din acel moment

era să devin o femeie perfectă până împlineam 12 ani.

Începeam treaba la ora 5 dimineața,

mulgeam vacile, măturam prin casă,

găteam pentru frații și surorile mele, căram apă, făceam focul.

Am făcut tot ce trebuia să fac

pentru a deveni o soție perfectă.

M-am dus la școală, nu pentru că

femeile sau fetele din trib obișnuiau să se ducă,

ci pentru că mama nu a avut parte de educație

și ne amintea tot timpul

că nu și-ar dori să trăim viața pe care a avut-o ea.

De ce spunea asta?

Tata era polițist în oraș,

venea acasă o dată pe an.

Uneori nu-l vedeam timp de 2 ani

și de fiecare dată când venea acasă situația era diferită.

Mama muncea din greu la fermă,

cultiva plante ca să avem ce mânca,

creștea vaci și capre

ca să ne poată îngriji,

dar când tata venea acasă, vindea vacile,

vindea toate produsele pe care le aveam

și se ducea la băut cu prietenii lui.

Fiind femeie,

mama nu avea voie să dețină proprietăți

și implicit, tot ce deținea familia mea

i se cuvenea tatălui, era dreptul lui.

Dacă mama i se împotrivea,

o bătea, o maltrata.
A fost dificil...

Când m-am dus la școală, am avut un vis,

îmi doream să devin profesoară -

profesoarele arătau bine,

purtau rochii drăguțe, pantofi cu toc.

Am descoperit mai târziu că sunt incomozi dar îi admiram.

(Râsete)

Dar cel mai important, profesoara scria pe tablă,

nu era o muncă grea, la asta mă gândeam,

comparativ cu munca pe care o făceam la fermă

și m-am hotărât să mă fac profesoară.

Am muncit mult la școală dar când am ajuns în clasa a 8-a,

mi s-a hotărât soarta.

În tradiția noastră avem o ceremonie

la care sunt supuse fetele pentru a deveni femei,

un ritual de trecere spre feminitate.

Terminam clasa a 8-a

și trebuia să intru la liceu.

Era decisiv,

odată trecută prin ceremonie urma să devin soție.

Visul meu de-a deveni profesoară era în pericol.

Astfel, am vorbit, trebuia să vin cu un plan

ca să rezolv situația.

Am vorbit cu tatăl meu, am făcut ceea ce majoritatea fetelor nu au făcut niciodată.

I-am spus:
„Voi trece prin ceremonie doar dacă

mă lași să mă întorc la școală.”

motiv pentru care, dacă aș fi fugit de acasă

tătăl meu ar fi fost stigmatizat, ar fi fost numit

tatăl fetei care nu a trecut prin ceremonie.

Ar fi fost rușinos să trăiască cu povara asta pentru restul vieții,

și-a dat seama de asta și a spus:
„Ok,

te vei duce la școală după ceremonie.”

Așa am făcut, ceremonia a avut loc -

o săptămână întreagă de entuziasm.

E o ceremonie, oamenii se distrează.

În ziua dinaintea ceremoniei propriu-zise

dansam, ne distram,

nu dormisem toată noaptea.

Ziua cu pricina venise, am ieșit din casa

în care dansam, dansam și dansam,

am ieșit în curte unde o mulțime de oameni ne aștepta.

Stăteau așezați în cerc

și în timp ce dansam

ne apropiam de un cerc de femei.

Bărbați, femei, copii, cu toții erau acolo.

O femeie stătea în mijlocul mulțimii

și aștepta să ne țină.

Am fost prima, au urmat surorile mele și alte câteva fete.

În timp ce mă apropiam de ea

s-a uitat la mine și m-am așezat.

Am stat jos și mi-am desfăcut picioarele.

După ce mi-am desfăcut picioarele, o altă femeie

care avea un cuțit în mână

a venit spre mine,

m-a prins de clitoris și mi l-a tăiat.

După cum vă puteți imagina, am început să sângerez,

după ce-am sângerat o vreme, am leșinat.

Din cauza asta multe fete mor,

eu am fost norocoasă, nu am murit.

Se practică fără anestezie, cu un cuțit ruginit,

a fost dificil.

Am fost norocoasă pentru că mama a făcut ceva ce

majoritatea femeilor nu fac.

Trei zile mai târziu, după ce toți au plecat

mama a adus o asistentă medicală.

A avut grijă de noi.

Trei săptămâni mai târziu m-am vindecat și m-am întors la școală.

Eram foarte hotărâtă să mă fac profesoară

ca să fac o diferență în familie.

În timp ce eram la liceu,

am întâlnit un tânăr din satul nostru

care studiase la Universitatea din Oregon.

Purta tricou alb, blugi, avea un aparat foto,

teniși albi, vorbesc despre teniși albi -

e ceva cu hainele și papucii.

Avea teniși iar într-un sat

în care nici drumurile nu sunt pavate, era atrăgător.

I-am spus:
„Aș vrea să ajung și eu unde ai învățat tu”

îl admiram pentru că arăta foarte fericit.

Mi-a spus:

„Cum adică, vrei să te duci?

Nu ai un soț care te așteaptă?”

I-am spus:
„Ignoră aspectul ăsta,

spune-mi cum pot să ajung acolo.”

Acest domn m-a ajutat.

Pe când eram la liceu, tata s-a îmbolnăvit.

A făcut un atac cerebral și i-a fost foarte rău,

nu mai putea să-mi spună ce să fac.

Problema era că tata nu era singurul tată pe care-l aveam.

Toți bărbații din comunitate care au aceeași vârstă ca tata

au statut de tată în fața mea,

unchii mei, toți bărbații - îmi hotărăsc viitorul.

M-am înscris la școală

și am fost admisă la Randolph Macon College din Lynchburg, Virginia.

Nu aș fi ajuns aici fără ajutorul celor din sat,

a trebuit să strâng bani să cumpăr biletul de avion.

Am primit bursă dar trebuia să ajung pe cheltuiala mea acolo.

Aveam nevoie de ajutorul celor din sat

și când cei din sat au auzit

că o femeie a prins ocazia să se ducă la școală

au spus:
„Ce șansă pierdută,

ar fi trebuit dată unui băiat, nu putem face asta.”

M-am întors acasă și urma să revin la tradiție.

Există o convingere la noi în sat,

se crede că diminețile aduc vești bune.

Trebuia să mă gândesc la ceva cu care să încep dimineața,

pentru că dimineața aduce vești bune.

În sat avem un șef de trib, un bătrân,

care dacă spune ceva toți îl urmează.

M-am dus la el dimineața devreme, îndată ce soarele a răsărit

iar primul lucru pe care l-a văzut când a deschis ușa am fost eu.

„Copilo, ce cauți aici?”

„Tată, am nevoie de ajutor, mă poți ajuta să ajung în America?”

I-am promis că voi fi cea mai bună,

că mă voi întoarce, că voi face ce vor ei,

voi face asta pentru ei.

Mi-a spus:
„Ei bine, nu te pot ajuta singur.”

Mi-a dat o listă cu alți 15 bărbați la care m-am dus -

16 bărbați -

la care m-am dus în fiecare dimineață.

Toți m-au ajutat,

satul, femeile, bărbații, toți m-au ajutat

să am parte de educație.

Am ajuns în America.
Ce credeți că am găsit aici?

Zăpadă,

magazine Wal-Marts, aspiratoare

și multă mâncare în cantine.

Eram într-o țară a abundenței.

Mă simțeam bine dar în timp ce eram aici

am descoperit foarte multe lucruri.

Am aflat că ceremonia prin care trecusem

când aveam 13 ani se numește mutilare genitală feminină.

Am aflat că era ilegală în Kenya.

că nu trebuia să renunț la părți ale corpului

pentru a avea parte de educație, aveam drepturi.

Chiar acum în timp ce vorbim 3 milioane de fete

în Africa sunt pe cale de-a trece prin această mutilare.

Am aflat că mama avea dreptul la proprietate,

că nu era normal să fie bătută

pentru că e femeie.

Toate astea m-au înfuriat.

Voiam să fac ceva.

De fiecare dată când mă întorceam

aflam că fetele vecinelor se măritau.

Erau mutilate,

iar după ce-am absolvit m-am angajat la ONU,

și m-am înscris la studii post universitare.

Îmi aminteam în permanență chinul prin care treceau acele fete,

trebuia să fac ceva.

După ce m-am întors am vorbit cu bărbații,

cu cei din sat, cu mamele și le-am spus:

„Vreau să vă răsplătesc așa cum am promis

să mă întorc și să vă ajut.
De ce aveți nevoie?”

Când vorbeam cu femeile mi-au spus

„Știi de ce-am avea nevoie?
De o școală pentru fete.”

pentru că nu era nicio școală pentru fete

iar ele își doreau o școală

pentru că de fiecare dată când o fată e violată în drum spre școală,

mama ei e acuzată.

Dacă o fată rămâne însărcinată înainte de-a se mărita,

mama ei e acuzată și pedepsită

cu bătaia.

Spuneau:
„Vrem să ne trimitem fetele într-un loc protejat.”

Când am vorbit cu tații,

după cum vă imaginați, spuneau:

„Vrem o școală pentru băieți.”

și le-am spus:
„Sunt câțiva bărbați din satul meu

care au fost plecați și au avut parte de educație.

Ar putea ei face o școală pentru băieți

și eu voi face una pentru fete.”

Avea logică iar ei au acceptat.

Le-am spus că vreau să-mi arate că sunt devotați

și au făcut-o, au donat pământ pe care am construit școala pentru fete

pe care o avem.

Vreau s-o cunoașteți pe una din fetele de la școală.

Angeline s-a înscris la școală

și nu îndeplinea nicio cerință pentru înscriere.

E orfană, am fi putut-o înscrie

dar ca vârstă era prea mare, avea 12 ani

și înscriam doar fete care erau în clasa a 4-a.

Angeline se muta de la o casă la alta,

din cauză că e orfană, fără mamă, fără tată,

se muta de la o bunică la alta,

de la o mătușă la alta, nu avea deloc stabilitate.

M-am uitat la ea, îmi amintesc și acum acea zi,

și am văzut mai mult decât pe Angeline

și chiar dacă era mai în vârstă decât fetele de clasa a 4-a

i-am dat șansa de-a veni la școală.

Așa arată Angeline după 5 luni,

o schimbare a început în viața ei.

Angeline vrea să devină pilot ca să poată zbura în jurul lumii

și să facă o diferență.

Nu era printre primii la învățatură când a venit la școala noastră,

acum e cea mai bună, nu numai din școala nostră

ci din întreaga regiune.

Ea e Sharon, așa arată 5 ani mai târziu.

Ea e Evelyn, așa arată 5 luni mai târziu, asta e diferența pe care o facem.

Avem parte de un nou început

la școala mea.

Chiar acum în timp ce vorbim, 125 fete nu vor fi mutilate,

125 fete nu vor fi măritate la vârsta de 12 ani,

125 fete își îndeplinesc visurile.

Asta facem,

le oferim oportunități în care se pot afirma.

În timp ce vorbim, femeile nu mai sunt bătute

datorită schimbărilor pe care le-am inițiat în comunitatea noastră.

(Aplauze)

Vreau să vă provoc azi.

Mă ascultați pentru că

sunteți foarte optimiști,

sunteți pasionați,

vreți să vedeți o lume mai bună,

vreți să nu mai fie războaie și nici sărăcie,

vreți să faceți o diferență,

vreți ca ziua de mâine să fie mai bună.

Vreau să vă provoc azi să fiți primii,

pentru că oamenii vă vor urma.

Fiți primii, oamenii vă vor urma.

Îndrăzniți, fiți neînfricați, fiți încrezători!

Ieșiți în lume, schimbați ce e în jurul vostru,

comunitatea,

crezând în impactul asupra unei fete, unei familii,

unui sat, unei țări rând pe rând,

facem o diferență, dacă schimbați ce e în jur,

veți schimba comunitatea,

veți schimba țara.

Gândiți-vă, dacă faceți asta și dacă fac asta,

vom crea un viitor mai bun pentru copiii noștri,

pentru copiii voștri, pentru nepoții noștri

și vom trăi într-o lume mai pașnică.
Vă mulțumesc!

(Aplauze)