Cum să combatem deșertificarea și să contracarăm schimbările climatice

„Deșertificarea e un cuvânt la modă ce desemnează procesul de transformare a pământului în deșert” – își începe Allan Savory discursul liniștit dar marcant. În mod extrem de îngrijorător, aceasta se întâmplă cu circa două treimi din suprafața globală a pășunilor, ceea ce duce la accelerarea schimbării climei și aruncarea comunităților tradiționale de păstori într-un haos social. Savory și-a dedicat viața opririi acestui fenomen. Acum el crede – și munca sa de până acum demonstrează – că există o modalitate surprinzătoare prin care se pot proteja pășunile și chiar se pot reface solurile degradate care au fost odată deșert.

Cel mai mare

tsunami, furtună desăvârșită

se abate asupra noastră.

Această furtună desăvârșită

prefigurează o realitate sumbră,
din ce în ce mai sumbră,

iar noi ne confruntăm cu această realitate

cu deplina încredere

că ne putem rezolva
problemele prin tehnologie,

și este de înțeles.

Furtuna desăvârșită ce ne paște

e rezultatul creșterii populației

spre 10 miliarde,

al deșertificării

și, desigur, al schimbării climatice.

Fără discuție:

tehnologia va putea rezolva

problema înlocuirii
combustibililor fosili.

Dar combustibilii fosili, carbonul
– cărbunele și gazele naturale –

nu sunt nicidecum singurele cauze

ale schimbării climatice.

Deșertificarea e un cuvânt sofisticat

pentru procesul de transformare
a pământului în deșert,

iar asta se întâmplă doar atunci

când creăm prea mult pământ descoperit.

Nu există altă cauză.

Vreau să mă concentrez asupra faptului

că o mare parte din terenuri
se transformă în deșert.

Dar am pentru voi un mesaj foarte simplu

ce dă mai multă speranță
decât vă puteți imagina.

Avem zone

cu umiditate garantată
pe tot parcursul anului.

Acolo e aproape imposibil

să apară zone pierdute, cu sol dezgolit.

Indiferent ce faci,
natura acoperă totul foarte repede.

Și avem zone

cu perioade de luni umede

urmate de luni secetoase,

aici se produce deșertificarea.

Din fericire,
cu tehnologia spațială de azi,

putem studia asta din cer.

Și puteți vedea destul de bine raportul.

În general, ce vedeți cu verde

nu se deșertifică,

ce vedeți cu maro se deșertifică,

iar aceste zone sunt pe departe
cele mai mari întinderi de pe Pământ.

Cam două treimi, aș zice,
din suprafața Pământului se deșertifică.

Am făcut această poză în deșertul Tihamah

când cădea o ploaie de 25 de milimetri.

Gândiți-vă la butoaie cu apă

a câte 200 de litri fiecare.

Peste 1.000 de astfel de butoaie de apă
au căzut pe fiecare hectar

în acea zi.

A doua zi, totul arăta așa.

Unde s-a dus toată acea apă?

O parte din ea s-a scurs
provocând inundații,

dar cea mai mare parte din apa
ce-a impregnat solul

pur și simplu s-a evaporat din nou,

la fel cum se întâmplă în grădină

dacă solul e lăsat fără vegetație.

Deoarece soarta apei și a carbonului

sunt legate de materia organică din sol,

dacă afectăm solul, se emite carbon.

Carbonul se întoarce în atmosferă.

Vi se spune tot timpul, vi se repetă

că deșertificarea apare

doar în zonele aride
și semi-aride ale globului,

că pășunile cu iarbă înaltă ca aceasta,

în perioadele ploioase nu suferă.

Dar dacă nu vă uitați
la iarba în sine, ci sub ea,

veți vedea că acel sol este,
în mare parte,

gol și acoperit cu o crustă de alge,

ceea ce duce la creșterea
scurgerii și evaporării.

Iată cancerul deșertificării

pe care nu-l depistăm
decât în fază terminală.

Știm că deșertificarea e cauzată
de creșterea animalelor,

mai ales a vitelor, oilor și caprelor,

de pășunatul excesiv

al solului ce duce la dezgolirea sa
și producerea de metan.

Aproape toată lumea știe asta,

de la laureați Nobel,
la băiatul de mingi,

și se învață peste tot,
și eu am învățat asta.

În zone ca cele pe care le vedeți,

zonele cu mult praf din Africa,
unde am crescut —

iubeam animalele sălbatice,

și deci uram animalele domestice

din cauza daunelor pe care le produceau.

Apoi, studiind ecologia la facultate,

ideile mele s-au reconfirmat.

Am vești noi pentru voi.

Pe vremuri, eram la fel de siguri

că lumea e plată.

Ne-am înșelat și acum ne înșelăm din nou.

Aș dori să vă invit acum

să mergem împreună în călătoria mea
de reeducare și descoperiri.

În tinerețe,

ca tânăr biolog în Africa,

m-am implicat în conservarea
unor locuri minunate

ca viitoare parcuri naționale.

De îndată ce — era în anii '50 —

de îndată ce am interzis vânătoarea,

convingând asiduu oamenii
să protejeze animalele,

solul a început să se deterioreze,

cum vedeți în cazul acestui parc
pe care l-am înființat.

Aici nu se pășuna,

însă cu suspiciunea că acum
erau prea mulți elefanți,

am făcut un studiu și am demonstrat
că erau într-adevăr prea mulți

și am făcut recomandarea
să le reducem numărul

aducându-l la un nivel
ce putea fi susținut de acel mediu.

A fost o decizie teribil de greu de luat,

sincer, a fost o bombă politică.

Guvernul a desemnat o echipă de experți

să-mi evalueze studiul.

Au cercetat. Au fost de acord cu mine

și, în anii următori,

am împușcat 40.000 de elefanți
pentru a încerca să oprim distrugerea.

Dar situația s-a înrăutățit,
nu a devenit mai bună.

Dat fiind că iubeam elefanții,

a fost cea mai tristă
și mai mare eroare a vieții mele,

pe care o voi purta cu mine în mormânt.

M-am ales cu un singur lucru bun.

M-a hotărât definitiv

să-mi dedic viața găsirii
soluțiilor la această problemă.

Când am venit în Statele Unite,
am fost șocat

să găsesc parcuri naționale ca acesta

deșertificându-se la fel de repede
ca oricare altul din Africa.

În acestea nu se pășuna

de peste 70 de ani.

Am aflat că cercetătorii americani

nu aveau nicio explicație

în afara faptului că era
o zonă aridă și naturală.

Așa că am început să studiez

toate lucrările de cercetare disponibile

din tot vestul Statelor Unite,

în care se interzisese pășunatul,

pentru a dovedi că asta
ar opri deșertificarea,

dar am constatat opusul.

După cum vedem
în această locație de cercetare,

în care pășunea era verde în 1961,

în 2002 arăta așa.

Autorii raportului de evaluare
a schimbării climatice,

de la care am obținut aceste poze,

atribuie această schimbare
unor „procese necunoscute“.

E clar că niciodată nu am înțeles

ce cauzează deșertificarea,

care a distrus multe civilizații

și acum ne amenință la scară globală.

Nu am înțeles-o niciodată.

Luați un metru pătrat de teren

dezgoliți-l ca aici

și vă asigur că la apusul soarelui
va fi mult mai rece

și la amiază mult mai cald

decât o probă martor acoperită
de resturi vegetale,

de strat vegetal mort.

Asta schimbă microclimatul.

Făcând asta tot mai mult timp,

mărind mult procentajul
terenurilor descoperite,

la peste jumătate din suprafața de uscat
a Pământului,

se schimbă și macroclimatul.

Pur și simplu nu am înțeles,

de ce a început să se întâmple asta
acum 10.000 de ani?

De ce s-a accelerat procesul acum?

Nu am înțeles asta.

Ceea ce nu am înțeles era

că în aceste zone cu umiditate sezonieră,

solul și vegetația

s-au dezvoltat împreună cu un număr
foarte mare de erbivore,

și că aceste erbivore

au evoluat împreună cu prădători
feroce ce vânau în haită.

Apărarea principală împotriva
acestor prădători în haită

e ca acestea să stea în turme,

cu cât e mai mare turma,
cu atât fiecare era mai în siguranță.

Turmele de animale lasă
balegă și urină pe propria hrană

și trebuie să fie în continuă mișcare,

iar această mișcare

a prevenit pășunatul excesiv,

în timp ce călcatul periodic

asigura o bună acoperire a solului,

după cum se vede aici,
unde a trecut o cireadă.

În această poză e o pășune
sezonală tipică.

Tocmai au trecut patru luni de ploi

și urmează opt luni de secetă.

Priviți schimbarea de trecere
la acest lung sezon uscat.

Toată vegetația pe care o vedeți

trebuie să se descompună biologic

înainte de următoarea
perioadă de creștere,

dacă nu, pășunea și solul încep să moară.

Dacă nu se descompune,

trece la oxidare, un proces foarte lent

care sufocă și elimină iarba,

ducând la o succesiune
de vegetație lemnoasă

și sol dezgolit ce produce carbon.

Pentru a preveni asta,
utilizam de obicei focul.

Dar și focul lasă terenul dezgolit
și produce carbon

și, mai rău,

incinerarea unui hectar de pășune,

emite mai multe substanțe nocive

decât rezultă de la 6.000 de mașini.

Iar în Africa se incendiază în fiecare an

peste un miliard de hectare de pășune

și aproape nimeni
nu aduce asta în discuție.

Justificăm arderea din punct
de vedere științific

pentru că într-adevăr
înlătură materia moartă,

ceea ce permite plantelor să crească.

Vizând această pășune ce s-a uscat

ce-am putea face ca s-o păstrăm sănătoasă?

Rețineți, vorbesc despre majoritatea
terenurilor de pe Pământ.

Nu putem reduce efectivele de animale
ca terenul să se odihnească mai mult

fără să producem deșertificare
și schimbarea climei.

Nu putem să-i dăm foc fără a produce

deșertificare și schimbarea climei.

Și atunci ce-i de făcut?

Există o singură opțiune,

repet, o singură opțiune

a rămas pentru climatologi și cercetători,

anume să facem ceva de neconceput,

să folosim animalele domestice,

adunate și în mișcare,

ca substitut al turmelor
și prădătorilor de odinioară

și să mimăm natura.

Omenirea nu are altă alternativă.

Hai să facem asta!

Vom face asta pe această bucată de pășune,
dar numai în partea din față.

O punem sub impactul puternic
al cirezilor de vite pentru a mima natura,

am făcut asta și, priviți!

Toată iarba acoperă acum pământul

ca bălegar, urină și litieră sau mulci,

după cum orice grădinar înțelege,

iar acest sol e gata să absoarbă
și să rețină apa din ploi,

să fixeze carbonul
și să descompună metanul.

Am reușit să facem asta

fără a folosi focul, fără a vătăma solul

și plantele pot crește.

Când mi-am dat seama

că nu există altă opțiune științifică

pentru a adresa schimbarea
climei și deșertificarea,

decât folosirea animalelor domestice
pe post de mulcificatori,

am fost pus în fața unei dileme reale.

Cum vom face asta?

Am avut o perioadă de 10.000 de ani
cu păstori extrem de cunoscători

care practicau transhumanța,

dar ei au transformat lumea
într-un mare deșert antropic.

Apoi am avut un secol de știință modernă

care a accelerat deșertificarea,

după cum am descoperit
mai întâi în Africa,

confirmând mai apoi în Statele Unite,

așa cum vedeți în această imagine

a unor terenuri administrate
de guvernul federal.

E clar că e nevoie de mai mult

decât adunatul animalelor și mutatul lor,

iar oamenii, în mii de ani,

n-au reușit niciodată să înțeleagă
complexitatea naturii.

Dar noi, biologii și ecologiștii,

nu ne-am ocupat niciodată
de ceva atât de complex.

Așa că, în loc să mă apuc
să reinventez roata,

am început să studiez alte domenii
ca să văd dacă alții făcuseră asta.

Și am găsit că existau
tehnici de planificare

pe care le-aș putea adapta
nevoilor biologice,

iar pe baza acestora am proiectat
ceea ce numesc

management holistic și pășunat planificat,

un proces de planificare

care ține cont de complexitatea naturii,

și de complexitatea noastră
socială, ecologică și economică.

La ora actuală, există tinere ca aceasta

care îi învață pe sătenii din Africa

cum să-și adune animalele în cirezi mari,

cum să planifice pășunatul
pentru a mima natura

și unde trebuie să-și țină
animalele peste noapte –

le ținem fără prădători

pentru că avem mult teren etc. –

și unde fac asta și le țin peste noapte

pentru a pregăti suprafețele cultivate,

obținem și o creștere
însemnată a producției.

Să vedem câteva rezultate.

Iată un teren din apropierea celui
pe care îl gospodărim în Zimbabwe.

Tocmai s-au terminat
cele patru luni de ploi foarte bune

din acel an și urmează
un lung sezon secetos.

Dar după cum vedeți,
toată ploaia, aproape toată

s-a evaporat de la suprafața solului.

Râul a secat, deși nu demult ploua

și sunt 150.000 de oameni

dependenți aproape total
de ajutoare alimentare.

Să mergem la terenul nostru
din apropiere, în aceeași zi,

cu același regim de precipitații,
și priviți!

Râul nostru are apă, e curat, sănătos.

E în regulă.

Producția de iarbă, arbuști,
arbori, fauna,

totul este acum mai productiv

și nu ne mai temem de anii secetoși.

Am obținut asta sporind cu 400%

numărul vitelor și al caprelor,

făcând ca pășunatul să mimeze natura

și integrându-le cu elefanții, bivolii,

girafele și celelalte animale existente.

Dar înainte, terenul nostru arăta așa.

Locul a fost dezgolit
și solul erodat de peste 30 de ani

indiferent de cantitățile de precipitații.

Priviți arborele însemnat
și observați schimbarea

ce s-a produs folosind animalele domestice
pentru a mima natura.

Acesta a fost un alt punct

în care solul a fost dezgolit și erodat

și la baza copăcelului marcat,

am pierdut peste 30 de centimetri de sol.

Din nou, priviți schimbarea

ce s-a produs doar folosind animalele
domestice pentru a mima natura.

Acum sunt acolo arbori căzuți

pentru că terenul mai bun
atrage elefanții etc.

Acest teren din Mexic
era extrem de degradat

și a trebuit să însemnez dealul

pentru că schimbarea e profundă.

(Aplauze)

În 1970 am început să ajut
o familie în Deșertul Karoo

să transforme deșertul
ce se vede aici, la dreapta,

în pășune.

Iar acum, din fericire, nepoții
trăiesc pe acest pământ,

încrezători în viitor.

Priviți această uimitoare schimbare,

râpa s-a închis complet
cu ajutorul exclusiv

al animalelor domestice ce mimează natura

și, de asemenea,
e a treia generație din acea familie

e pe pământ cu steagul încă arborat.

Pășuni întinse din Patagonia

se transformă în deșert,
după cum vedeți aici.

Omul din mijloc
e un cercetător argentinian

care a documentat degradarea
rapidă a acelor terenuri

pe parcursul anilor, pe măsură
ce numărul oilor continua să se reducă.

Au adunat 25.000 de oi într-o turmă

imitând natura,
de data asta pășunând planificat

și s-a înregistrat o creștere cu 50%

a productivității terenului, în primul an.

Avem acum în violentul Corn al Africii

păstori ce-și planifică păstoritul
pentru a mima natura

și care o spun deschis că aceasta
e singura lor speranță

pentru a-și salva familiile și cultura.

95% din acel pământ

poate susține oameni ce trăiesc
doar din creșterea animalelor.

Vă reamintesc că e vorba aici

despre cea mai mare parte a suprafețe
terestre, ce ne determină soarta,

incluzând zonele
de maximă violență ale lumii,

unde doar animalele pot hrăni oamenii

pe circa 95% din suprafață.

Ce facem pe plan global
determină schimbarea climei

la fel de mult ca și combustibilii fosili,

poate chiar mai mult.

Mai rău, e cauza foametei, sărăciei,

violenței, descompunerii sociale
și a războaielor

și acum, când vă vorbesc,

milioane de bărbați, femei și copii

suferă, mor.

Dacă se continuă așa,

e improbabil că vom putea opri
schimbarea climei,

chiar dacă am elimina
combustibilii fosili.

Cred că v-am demonstrat
cum putem lucra cu natura,

la costuri foarte scăzute,

pentru ca redresa procesul.

Deja facem asta

pe circa 15 milioane de hectare,

pe cinci continente

și oameni care înțeleg

mult mai multe despre carbon decât eu

au calculat, pentru a ilustra
ce se poate întâmpla,

că, dacă facem ceea ce vă arăt aici,

putem lega suficient carbon atmosferic,

depozitându-l în solul pășunilor

pentru mii de ani,

iar dacă facem asta pe doar jumătate
din suprafața totală a pășunilor,

ce v-am arătat,

ne putem întoarce la nivelul
din epoca pre-industrială,

hrănind populația în același timp.

Nu pot concepe nimic

ce să ofere mai multă speranță
pentru planeta noastră,

pentru copiii voștri

și copiii copiilor voștri,
pentru toată umanitatea.

Mulțumesc.

(Aplauze)

Mulțumesc. (Aplauze)

Mulțumesc, Chris.

Chris Anderson: Mulțumesc. Am,

și sunt sigur că toți cei prezenți au:

A) o sută de întrebări,
B) dorința de a te îmbrățișa.

Te voi întreba doar scurt.

Când începi asta
și aduci o turmă de animale,

e deșert. Cu ce se hrănesc ele?
Cum funcționează în această fază?

Cum începi?

Allan Savory: Facem asta de multă vreme

și singura dată când a trebuit
să asigurăm hrană

a fost la refacerea haldelor de mină,

care sunt 100 dezgolite.

Dar cu mulți ani in urmă, am luat
cel mai rău teren din Zimbabwe,

unde am oferit o bancnotă de 5 GBP

pe o rază de 160 de km,

pentru oricine care putea găsi iarbă

pe o rază de 160 km.

Acolo am triplat efectivele,

numărul animalelor, în primul an,
fără a le hrăni,

doar prin transhumanță, mimarea naturii

și folosirea principiului curbei sigmoide.

E cam tehnic ca să pot explica aici,
dar așa am făcut.

CA: Aș dori... e o idee
forte interesantă și importantă.

Cei mai buni oameni de pe blogul nostru
te vor contacta.

Vreau mai multe detalii,

pe care să le putem împărtăși
pe lângă acest discurs. AS: Minunat.

CA: A fost un discurs uluitor,
cu totul uluitor,

cred că ți-ai dat seama
că ești încurajat de toată lumea.

Mulțumesc mult!

AS: Eu îți mulțumesc. Mulțumesc, Chris!

(Aplauze)