Adăposturi pentru situații de urgență făcute din hârtie

Cu mult timp înainte ca sustenabilitatea să devină o lozincă, arhitectul Shigeru Ban a început să experimenteze cu materiale de construcție ecologice cum ar fi tuburi de carton și hârtie. Remarcabilele sale structuri sunt adesea realizate pentru a oferi locuințe temporare, pentru a-i ajuta pe cei afectați în zonele lovite de calamități cum ar fi Haiti, Ruanda sau Japonia. La fel de des, clădirile rămân mult timp părți îndrăgite ale peisajului arhitectonic și după ce și-au atins scopul inițial. (Filmat la TEDxTokyo.)

Bună. Sunt arhitect.

Sunt singurul arhitect din lume

care construiește din hârtie,
din astfel de tuburi de carton,

această expoziție fiind prima

pe care am făcut-o folosind tuburi de hârtie.

În 1986, cu mult înainte ca oamenii
să înceapă să vorbească

despre ecologie și mediu,

am început să testez tubul de hârtie

pentru a-l folosi ca o structură în construcție.

A fost foarte greu de testat noul material,

dar a reieșit că e mult mai solid decât mă așteptam,

e și foarte ușor de hidrofugat

și, dat fiind că-i un material industrial,

se poate ignifuga.

Apoi am construit structura temporară, în 1990.

E prima clădire temporară făcută din hârtie.

Sunt 330 de tuburi, diametrul 55 cm,

doar 12 cu diametrul de 120,

adică largi de patru picioare.

Cum se vede în poză, înăuntru e toaleta.

Dacă nu mai este hârtie igienică,

se poate rupe din peretele toaletei. (Râsete)

Deci e foarte practică.

Anul 2000. A fost o mare expoziție în Germania.

Mi s-a cerut să proiectez o clădire,

tema expoziției fiind ecologia.

Am fost ales să construiesc un pavilion

din tuburi de hârtie reciclabilă.

Scopul proiectului nu era construirea structurii.

Scopul era la demolarea clădirii

fiindcă fiecare țară face multe pavilioane,

dar după jumătate de an se creează
o mulțime de deșeuri industriale,

deci clădirea mea trebuie să fie
refolosită sau reciclată.

Clădirea a fost reciclată.

Acesta a fost scopul.

Apoi am avut șansa să câștig concursul

desemnat pentru construirea
celui de-al doilea Centru Pompidou

în orașul Metz.

Vroiam să-mi închiriez un sediu în Paris,

dar pentru că nu aveam bani

nu mi-am permis,

așa că am decis să-mi aduc studenții la Paris

pentru a ne construi singuri sediul,

pe Centrul Pompidou din Paris.

Am adus tuburile de carton și îmbinările din lemn

pentru a construi sediul de 35 metri lungime.

Am stat în el 6 ani fără a plăti chirie.

(Râsete) (Aplauze)

Mulțumesc. Am avut o mare problemă.

Fiind parte a unei expoziții,

chiar dacă un prieten voia să mă vadă,
trebuia să cumpere bilet.

Asta a fost problema.

Apoi am făcut Centrul Pompidou din Metz.

A devenit un muzeu foarte vizitat.

Am construit un mare monument pentru guvern.

Apoi însă am fost profund dezamăgit

de profesia mea de arhitect

pentru că nu ajutăm, nu lucrăm pentru societate,

ci pentru cei privilegiați,

pentru bogați, stat, întreprinzători.

Cei cu putere și bani.

Cei invizibili,

care ne angajează pe noi
pentru a le etala puterea și banii

realizând construcții monumentale.

Asta ne este meseria, aceeași în toată istoria,

chiar și azi facem asta.

Deci eram foarte dezamăgit
că nu lucrăm pentru societate,

cu toate că există foarte mulți oameni

care își pierd locuințele datorită dezastrelor naturale.

Dar trebuie să spun că nu mai există dezastre naturale.

De exemplu, nu cutremurele ucid oamenii,

ci prăbușirea clădirilor.

Asta intră în responsabilitatea arhitectului.

Oamenii au nevoie de locuințe temporare,

dar nu există arhitecți care să facă astea

pentru că sunt prea ocupați cu munca
pentru cei privilegiați.

Am zis, deci, că fiind arhitecți

putem să ne implicăm în realizarea
unor locuințe temporare.

Putem lucra mai bine.

De aceea am început să lucrez
în zone afectate de dezastre.

În 1994 a fost dezastrul din Ruanda, Africa.

Două triburi, hutu și tutsi, s-au luptat între ele.

Peste 2 milioane de refugiați.

Am fost surprins văzând adăposturile,
taberele de refugiați

organizate de ONU.

Erau atât de sărăcăcioase și foarte reci,

cu pături în timpul sezonului ploios.

În adăposturile ONU

se dădea doar o foaie de plastic

și refugiații trebuiau să taie copaci etc.

Dar peste 2 milioane de oameni tăiau copaci.

S-a despădurit masiv

și asta a devenit o problemă de mediu.

De aceea au început să le dea țevi și barăci de aluminiu.

Foarte scumpe, le-au vândut

și au început să taie din nou copaci.

Pentru îmbunătățirea situației,

le-am propus aceste tuburi de hârtie reciclabilă

care sunt foarte ieftine și rezistente,

bugetul meu fiind doar 50 USD pe unitate.

Am construit 50 de unități pentru a testa

durabilitatea și rezistența la umezeală, termite etc.

La un an după asta, în 1995, în Kobe, Japonia

am avut un cutremur foarte puternic.

Au murit aproape 7000 de oameni

și orașul, cum ar fi acest cartier numit Nagata,

a fost afectat de un incendiu după cutremur.

Am aflat că mulți refugiați vietnamezi suferă

fiind adăpostiți într-o biserică catolică

care a fost în întregime distrusă.

Am mers acolo și le-am propus preoților:

„De ce să nu reconstruim biserica din tuburi de hârtie?”

Mi-a răspuns: „Doamne, ai înnebunit?

Ce poți să spui după un asemenea incendiu?”

Nu a avut încredere în mine, dar nu m-am lăsat.

Am început să fac naveta la Kobe

și am întâlnit membrii comunității vietnameze.

Trăiau sărăcăcios, pe niște foi de plastic,

în parc.

Le-am propus să reconstruiesc. Am adunat fonduri.

Le-am făcut un adăpost din tuburi de hârtie

și, pentru a fi ușor de construit de studenți,

la fel, de demolat,

ca fundație am folosit lăzi de bere.

Am vorbit cu fabrica de bere Kirin

pentru că la acea vreme cei de la Asahi

aveau niște lăzi roșii

care nu se potriveau cu culoarea tuburilor de hârtie.

Culorile sunt foarte importante.

Și îmi amintesc, ne așteptam

să fie bere în lăzile de plastic,

dar au venit goale. (Râsete)

Îmi amintesc cât de dezamăgiți am fost.

Astfel, în timpul verii, împreună cu studenții,

am construit peste 50 de adăposturi.

În cele din urmă am câștigat încrederea preotului.

A zis: „Atât timp cât vă autofinanțați,

vă puteți aduce studenții ca să construiască.”

Ne-a luat cinci săptămâni să reconstruim biserica.

Era vorba să stea trei ani.

dar a stat 10, pentru că lumea o aprecia.

Apoi în Taiwan a fost un mare cutremur

și am propus să donăm această biserică,

așa că am demontat-o

și le-am trimis-o ca să fie montată de voluntari.

A rămas în Taiwan ca biserică permanentă și stă și acum.

Deci a devenit o clădire permanentă.

Mi-am pus întrebarea, ce înseamnă clădire temporară
și ce, clădire permanentă.

Chiar și o clădire de hârtie

poate fi permanentă atât timp cât oamenii o îndrăgesc.

Chiar și o clădire de beton poate fi foarte temporară

dacă e construită pentru a aduce bani.

În 1999 a fost marele cutremur din Turcia

și am plecat acolo pentru a construi
adăposturi din materiale locale.

2001, în vestul Indiei. Și aici am construit un adăpost.

În 2004, după acel cutremur și tsunami din Sumatra,

în Sri Lanka am reconstruit
satele unor pescari musulmani.

Și în 2008, în Chengdu, Seciuan, China,

și-au pierdut viața aproape 70.000 de oameni

și multe din școli au fost distruse

datorită corupției autorităților și a firmelor executante.

Mi s-a cerut să reconstruiesc biserica temporară.

Mi-am adus studenții japonezi să lucreze cu cei chinezi.

Am reușit să facem într-o lună 9 săli de clasă,

peste 500 de mp.

Încă sunt în funcțiune, chiar și după
recentul cutremur din China.

Și în Italia, în L'Aquila, a fost un cutremur mare în 2009.

Aceasta e o poză foarte interesantă:

ex prim-ministrul Berlusconi

și ex, ex, ex, ex prim-ministrul Dl. Aso...

Știți, noi trebuie să ne schimbăm prim-ministrul
în fiecare an.

Ei au fost foarte amabili, acceptând propunerea mea.

Am propus să reconstruiesc o clădire mare,
o sală de concerte temporară,

pentru că L'Aquila e faimoasă pentru muzică

și sălile de concerte au fost distruse

și muzicienii plecau de acolo.

I-am propus primarului

să reconstruiesc o clădire temporară.

A zis: „Cât timp te autofinanțezi, poți să o faci.”

Am fost foarte norocos.

Dl. Berlusconi a făcut G8-ul

și a venit și fostul nostru prim-ministru,

m-au ajutat să strâng banii

și am primit jumătate de milion de euro
de la statul japonez

pentru a reconstrui această clădire temporară.

În anul 2010 a fost un cutremur mare în Haiti,

dar e imposibil să zbori acolo,

așa că am zburat la San Domingo, în țara vecină,

și am condus 6 ore până în Haiti,

împreună cu studenți din Santo Domingo,

pentru a construi 50 de adăposturi
din tuburi de hârtie locale.

Asta s-a întâmplat în Japonia acum doi ani, în nord.

După cutremur și tsunami,

oamenii au trebuit adăpostiți
într-o sală mare, o sală de sport.

Dar priviți. Nu există intimitate.

Oamenii suferă mental și fizic.

Am mers acolo să compartimentăm

cu tuburi de hârtie, cu studenți voluntari,

un simplu despărțitor format
din cadrul tubular și o perdea.

Totuși, unele autorități

nu vroiau să facem asta, ziceau

pentru că așa sunt mai greu de controlat.

Dar e foarte mare nevoie de asta.

Nu există spațiu suficient pentru a construi

adăposturi standard cu un etaj, ca acesta.

Priviți. Chiar și statul

construiește adăposturi temporare foarte proaste,

înghesuite și nepotrivite, fără spații de depozitare,
cu apa care se scurge.

Așa că m-am gândit că trebuie să facem
o clădire cu mai multe etaje

pentru că nu avem spațiu
și cele existente nu sunt prea confortabile.

Asta i-am propus primarului în timp ce compartimentam.

În cele din urmă am întâlnit un primar simpatic
în satul Onagawa

din Miyagi.

Mi-a propus să construiesc
clădiri cu trei etaje pe terenul de baseball.

Am folosit containere

și studenții m-au ajutat

să realizăm mobilierul

pentru a le face confortabile,

încadrându-ne în bugetul guvernamental.

Suprafața de construcție e aceeași

dar e mult mai confortabil.

Mulți oameni vor să se mute definitiv aici.

Am fost foarte bucuros când am auzit asta.

Acum lucrez în Noua Zeelandă, la Christchurch.

Cu vreo 20 de zile înainte de cutremurul din Japonia,

și acolo a fost un mare cutremur

în care au murit și mulți studenți japonezi

și cea mai mare catedrală a orașului,

simbolul Christchurch-ului, a fost distrusă complet.

Mi s-a propus să reconstruiesc o catedrală temporară.

Acum se construiește.

Aș dori să continuu să construiesc monumente

care sunt îndrăgite de oameni.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)

Mulțumesc. (Aplauze)

Vă mulțumesc mult. (Aplauze)