Meditaţia îţi poate transforma creierul - Sara Lazar la TEDxCambridge

Cercetătoarea în neuroştiinţe Sara Lazar ne arată prin uimitoare imagini scanate ale creierului, modul în care meditaţia poate modifica dimensiunea unor regiuni cerebrale importante, îmbunătăţind memoria şi făcându-ne mai empatici, mai înţelegători, mai rezistenţi la stres.

Bună dimineaţa.

Pe vremea liceului alergam.

Împreună cu un prieten am decis să participăm la Maratonul Boston.

Am început să ne antrenăm, am exagerat

şi am ajuns să am probleme cu genunchii şi cu spatele.

M-am dus la un medic fizioterapeut

şi mi-a spus că nu mai am voie să alerg,

în schimb să fac exerciţii de întindere.

Ieşind de la doctor,

am văzut un afiş pentru ore de yoga

care promiteau nu doar să îmbunătăţească flexibilitatea,

ci şi forţa şi performanţa cardiorespiratorie.

M-am gândit că e o idee bună, că voi face întinderi,

voi rămâne în formă şi, poate totuși

voi putea să particip la Maratonul Boston.

M-am dus la orele de yoga şi chiar mi-au plăcut,

mai puţin partea când ne punea

să facem tot felul de afirmaţii medicale

şi despre cum ne va ajuta:

îmi va creşte compasiunea, voi avea inima deschisă,

iar eu îmi dădeam ochii peste cap.

Mă gândeam: "Da, da... Eu vreau doar întinderile."

(Râsete)

Interesant că după câteva săptămâni

am început să observ schimbări.

Eram mai calmă, mă descurcam mai uşor

în situaţii dificile, într-adevăr aveam mai multă înţelegere

şi o inimă mai deschisă spre alții,

eram mai capabilă să văd punctul lor de vedere.

Mă întrebam

cum se poate aşa ceva?

Poate era doar un răspuns placebo.

Ea mi-a spus că o să mă simt aşa si poate că din cauza asta.

Am hotărât să caut în literatură să văd dacă există studii despre asta.

Și ce să vezi? Erau multe despre eficacitatea

yoga şi a meditaţiei în scăderea stressului

şi în ameliorarea simptomelor multor boli

inclusiv a depresiei, anxietăţii, durerii şi insomniei.

Există două studii serioase care demonstrează

că pot creşte atenţia, dar cel mai interesant era că

fiecare studiu demonstra că oamenii sunt mai fericiţi.

Erau mai fericiţi cu viaţa lor şi le crescuse calitatea vieţii.

Mi se părea interesant.

Am decis să demarez astfel de cercetări.

Ca cercetător în neurologie mă întrebam cum e posibil?

Cum ceva atât de simplu ca o poziţie de yoga

sau stând şi urmărindu-ţi respiraţia

să ducă la toate aceste schimbări?

Ştim că o acţiune repetată iar şi iar

duce la schimbări în creier.

Fenomenul se numeşte neuroplasticitate.

Înseamnă că creierul are plasticitate

şi că neuronii îşi pot modifica modul de comunicare datorită experienţei.

Există cercetări care demonsrează că efectul

e detectabil cu ajutorul RMN-ului.

Primul studiu s-a făcut cu jonglatul.

Subiecţi care nu mai făcuseră jonglerii niciodată

au fost scanaţi, apoi învăţaţi să jongleze.

Li s-a spus să continue să exerseze 3 luni.

După 3 luni au fost scanaţi din nou,

Au observat cu ajutorul RMN-ului că se pot aprecia

modificările survenite în materia cenuşie a subiecţilor

în ariile corticale cu rol în detectarea vizuală a mişcării.

M-am gândit... 3 luni... fie.

Oare meditaţia poate schimba şi ea structura creierului?

O schimbare ca cea datorată jongleriei.

Ce se petrecea în meditaţie?

Pentru prima cercetare

am recrutat oameni din Boston,

care nu erau călugări sau profesori de meditaţie.

Erau oameni oarecare care practicau meditaţia

cam 30-40 de minute pe zi, la nivel mediu.

I-am scanat şi i-am comparat

cu un grup de oameni asemănători demografic,

dar care nu meditau.

Am descoperit că:

existau câteva regiuni în cortexul cerebral

cu mai multă materie cenuşie la meditatori, decât la ceilalţi.

Una dintre aceste regiuni

se află în regiunea frontală şi e răspunzătoare de

memoria de lucru, de executare, de luarea deciziilor.

Am aflat lucruri interesante despre ea

când am coroborat informaţiile cu vârsta.

Aici, în zona roşie, se află grupul de control.

Ceea ce se întâmplă de fapt,

şi e bine stabilit că, pe măsură ce îmbătrânim,

nu doar aria asta, ci mare parte a cortexului,

se micşorează.

E unul din motivele pentru care pe măsură ce îmbătrânim

ne e mai greu să ne dăm seama de ceva şi să ne amintim lucruri.

Interesant era că în această regiune

un meditator de 50 de ani avea aceeaşi cantitate de cortex ca şi unul de 25 de ani,

sugerând că practicarea meditaţiei poate încetini sau preveni

procesul natural de declin cortical datorat vârstei.

Criticii, mulţi,

au spus că meditaorii sunt ciudaţi.

Poate că aşa erau înainte să practice meditaţia.

Mulţi dintre ei erau vegetarieni, aşa că poate alimentaţia avea un rol aici,

sau poate altceva legat de stilul lor de viaţă.

Nu putea fi meditaţia. Trebuia să fie altceva.

Ar putea fi adevărat.

Acest prim studiu nu a putut răspunde acestor întrebări.

Aşa că am făcut un al doilea studiu.

Am luat oameni care nu meditaseră înainte

i-am scanat, apoi i-am pus 8 săptămâni,

la un program de meditaţie pentru reducerea stressului.

Trebuiau să mediteze zilnic 30-40 de minute.

La sfârşitul celor 8 săptămâni i-am scanat din nou,

şi iată ce am găsit.

Câteva arii s-au mărit.

Aici avem hipocamusul,

ia pe grafic, grupul de control e în albastru,

iar meditatorii în roşu.

Hipocampusul, aria importantă pentru învăţare şi memorie,

e importantă şi pentru reglarea emoţiilor.

Are mai puţină materie cenuşie la cei depresivi sau cu sindrom post-traumatic.

O altă regiune identificată de noi a fost joncţiunea temporo-parietală,

aflată deasupra urechii,

cu rol în gândirea perspectivă, empatie şi compasiune.

Aceste două funcţii se schimbă

când oamenii încep să practice meditaţia şi yoga.

O altă regiune a fost amygdala.(Sistemul limbic)

Amygdala are rol în reacția la stres, „luptă sau fugi”.

Aici am găsit o scădere a materiei cenuşii.

Modificările materiei cenuşii

erau corelate cu modificări ale comportamentului la stres.

Cu cât stresul era micşorat,

cu atât scădea amygdala.

Era chia interesant, deoarece e cumva opus şi paralel

cu rezultatele obţinute la animale.

Colegii care foloseau rozătoare,

au luat rozătoare fericite, normale,

le-au băgat în cuşti şi le-au măsurat amygdala,

apoi, 10 zile, le-au supus la un regim stresant,

după care le-au măsurat amygdala,

şi partea analogă din creierul cobailor crescuse.

Noi am găsit o reducere la stres, ei au găsit o exacerbare.

Au lăsat animalele în pace 3 săptămâni

după care le-au testat din nou.

Aceeaşi parte a amygdalei era încă mare,

iar animalele, deşi se aflau în cuştile originale

unde erau fericite, se purtau ca fiind stresate:

se ghemuiau prin colţuri,

nu mai explorau spaţiul cum făcuseră înainte.

E exact opusul a ceea ce am găsit la oameni,

deoarece la oameni nimic nu se schimbase în mediul extern.

Ei aveau în continuare joburi bune,

toate problemele grele erau la fel de grele,

economia încă mergea prost,

dar amygdala lor se micşorase şi ei raportau mai puţin stress.

Toate la un loc denotă că modificările din amigdală

nu sunt legate de mediu, ci reprezintă o schimbare

în reacţia oamenilor sau în relaţionarea lor cu mediul.

Studiul mai demonstrează că

oamenii nu afirmau doar că se simt mai bine,

sau era vorba de placebo, sau doreau să ne facă pe plac,

ci exista un motiv neurobilologic pentru care

afirmau că se simt mai puţin stresaţi.

Ideea cu care vreau să vă las este că meditaţia

poate literalmente să vă modifice creierul.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)