O istorie vizuală a cunoştiinţelor umane

Cum cresc cunoștiințele? Uneori se începe cu o perspectivă care se dezvoltă în multe ramuri. Expertul în infografie Manuel Lima explorează istoria de mii de ani de date de cartografiere – de la limbi la dinastii – folosind arbori de informații. Este o istorie fascinantă despre vizualizări și o privire la nevoia umanității de a-şi cartografia cunoştinţele.

În ultimii 10 ani,

am cercetat cum oamenii organizează
și vizualizează informația.

Am observat o schimbare interesantă.

O perioadă lungă de timp,

noi am crezut că există
o ierarhie naturală în lume

cunoscută și ca marele lanț al existenței,
sau „Scala naturae” în latină,

o structură descendentă
care începe cu Dumnezeu, în vârf,

urmat de îngeri, nobili, oameni obişnuiţi,
animale și așa mai departe.

Această idee este bazată
pe ontologia lui Aristotel,

care clasifica toate lucrurile cunoscute
omenirii în seturi cu caracteristici opuse

ca pe cele din spatele meu.

Dar în timp,

acest concept a adoptat
forma unui arbore

și a fost denumit arborele porfirian,

considerat cel mai bătrân
arbore al cunoaşterii.

Schematizarea ramificată ca a copacului,

a fost o metaforă atât de puternică
pentru dezvăluirea informației,

încât a devenit în timp,
un mod important de comunicare,

pentru ilustrarea diferitelor
sisteme de cunoaștere.

Vedem copaci folosiți
pentru a ilustra moralitatea,

faimosul arbore al virtuților,
și arborele viciilor,

cum observaţi aici, în aceste
ilustrații frumoase din Europa medievală.

Vedem arbori
care arată consanguinitatea,

adică gradele de rudenie dintre oameni.

Vedem şi arbori genealogici,

probabil cel mai faimos
arhetip de diagramă arborescentă.

Cred că mulți dintre voi
ați văzut arbori genealogici.

Mulți dintre voi poate
chiar v-ați desenat acest arbore.

Putem vedea arbori care
ilustrează sisteme legislative,

diferite decrete și nominalizări
ale unor regi și conducători.

Avem și o cunoscută metaforă științifică

pentru exemplificarea
tuturor speciilor cunoscute.

Arborii au devenit
o metaforă vizuală atât de puternică,

pentru că, în multe privințe,
cuprind dorința umană

de ordine, balans, unitate, simetrie.

Astăzi ne confruntăm
cu probleme mai complexe

care nu pot fi înţelese
din diagrame arborescente simple.

O nouă metaforă se dezvoltă,

și începe să înlocuiască arborele

pentru a vizualiza diferite
sisteme de cunoștiințe.

Ne ajută să înțelegem
lumea din jurul nostru mai bine.

Această nouă metaforă
este metafora rețelei.

Observăm această schimbare,
de la arbori la rețele în multe domenii.

Vedem această schimbare în modul
în care încercăm să înțelegem creierul.

Înainte vedeam creierul
ca pe un organ modular centralizat,

în care o anumită zonă era responsabilă
pentru un set de acțiuni și comportamente.

Cu cât știm mai multe despre creier,

cu atât ne gândim la el
ca la o simfonie muzicală amplă,

interpretată de sute
și mii de instrumente.

Aceasta e o imagine frumoasă
creată de Blue Brain Project,

în care poți vedea 10,000 de neuroni
și 30 de milioane de conexiuni.

Asta reprezintă doar 10%
dintr-un neocortex de mamifer.

Vedem această tranziție și în modalitatea
în care încercăm să înțelegem cunoașterea.

Aceştia sunt arbori remarcabili
ai cunoașterii, sau ai științei,

ai cărturarului spaniol Ramon Llull.

Llull a fost precursorul,

primul care a creat metafora științei,
sub formă de copac,

o metaforă pe care o utilizăm
în fiecare zi, când spunem

„Biologia e o ramură a științei.”

când spunem

„Genetica e o ramură a științei.”

Dar cel mai frumos dintre toți arborii
cunoașterii,cel puțin pentru mine,

a fost creat pentru Enciclopedia franceză
de către Diderot și d'Alembert, în 1751.

A reprezentat
bastionul iluminismului francez,

iar aceasă minunată ilustrație
era cuprinsul enciclopediei.

Arată toate domeniile cunoașterii
ca ramuri separate ale unui arbore.

Dar cunoașterea e mult
mai complicată de atât.

Sunt două hărți ale Wikipedia
care arată conexiunile dintre articole

despre istorie, în stânga,
și matematică în dreapta.

Cred că privind aceste hărți

și pe celelalte
create pentru Wikipedia

probabil printre cele mai mari structuri
rizomatice create vreodată

putem înțelege cum cunoașterea
e mult mai intricată

și interdependentă, ca o rețea.

Observăm şi tranziția interesantă

a modului în care vizualizăm
relațiile inter-umane.

Acesta e graficul de organizare tipic.

Cred că mulți dintre voi
ați văzut un grafic similar,

în propriile voastre
corporații sau în alte locuri.

E o structură descendentă

care începe în mod normal
cu directorul executiv în vârf,

și în care sunt enumerați
toți angajații până jos.

Oamenii sunt de obicei,
unici în modul lor,

și uneori e nepotrivit să îi diferențiezi
în astfel de structuri rigide.

Cred că internetul schimbă
această paradigmă radical.

Aceasta este o hartă fantastică
a colaborării sociale în mediul online

dintre programatorii Perl.

Perl e un limbaj de programare faimos,

și aici vedeţi cum diferiți programatori,

fac schimb de fișiere
și lucrează împreună la un proiect.

Aici observaţi că acesta este
un proces complet decentralizat:

nu există lider
în această organizație,

este o rețea.

Observăm aceată transformare
şi când ne uităm la terorism.

Una dintre cele mai mari
provocări în înţelegerea terorismului

e faptul că ne confruntăm cu celule
teroriste decentralizate şi independente,

în care nu există un lider
care coordonează întregul proces.

Aici vedeţi cum e folosită vizualizarea.

Diagrama din spatele meu

arată toţi teroriştii implicaţi
în atacul de la Madrid din 2004.

Aici au segmentat reţeaua
în 3 ani diferiţi,

reprezentaţi de straturile verticale
din spatele meu.

Liniile albastre leagă oamenii

care au fost prezenţi
în reţea, an după an.

Chiar dacă nu e un lider per se,

aceştia sunt probabil
cei mai influenţi din organizaţie,

cei care ştiu mai multe despre trecut,

şi despre planurile şi obiectivele
viitoare ale celule teroriste.

Vedem şi această schimbare
de la arbori la reţele

în modul de clasificare
şi organizare al speciilor.

Imaginea din dreapta e singura ilustraţie

inclusă de Darwin în „Originea speciilor”,

pe care a numit-o „Arborele vieţii”.

E şi o scrisoare
de la Darwin către editor,

în care explică importanţa
acestei diagrame.

Era esenţială pentru teoria evoluţiei
a lui Darwin.

Recent cercetătorii au descoperit
că pe lângă acest copac al vieţii

se află o reţea densă de bacterii,

iar aceste bacterii fac legătura
între specii complet separate înainte,

iar cercetătorii numesc asta,
nu copacul vieţii,

ci reţeaua vieţii.

Observăm această schimbare
şi când privim ecosistemele de pe planetă.

Nu mai avem diagrame simple
prădător vs. pradă,

pe care le-am învăţat
cu toţii la şcoală.

Aici e o descriere mult mai exactă
a unui ecosistem.

E o diagramă creată de profesorul
David Lavigne,

descriind interacţiunea
a aproape 100 de specii cu peştele cod

pe coasta Newfoundland din Canada.

De aici putem înţelege
natura complexă şi interdependentă

a ecosistemelor de pe planeta noastră.

Chiar dacă această metaforă a reţelei

adoptă diferite forme

ea devine o taxonomie vizuală.

Se apropie de sintaxa unei noi limbi.

Acest aspect mă fascinează cu adevărat.

Aici sunt 15 tipologii diferite
pe care le-am colectat în timp,

şi arată diversitatea vizuală
imensă a acestei metafore noi.

Iar aici este un exemplu.

În partea de sus, aveţi
convergenţa radială,

un model vizual devenit
popular în ultimii 5 ani.

În stânga-sus, primul proiect
este o reţea de gene,

urmată de o reţea de adrese IP,
calculatoare, servere

urmată de o reţea de prieteni pe Facebook.

Probabil nu aţi fi putut găsi
subiecte mai diferite,

şi totuşi utilizează aceeaşi metaforă,
acelaşi model vizual,

pentru a ilustra complexităţile
nesfârşite ale subiectului.

Aici sunt câteva exemple,
din cele colecţionate,

din această reţea în creştere
de taxonomie vizuală.

Dar reţelele nu sunt doar
o metaforă ştiinţifică.

Cum designerii şi cercetătorii încearcă
să ilustreze diferite sisteme complexe,

aceştia influenţează domeniile
tradiţionale ale artei,

precum pictura şi sculptura,

şi influenţează mulţi artişti.

Probabil pentru că reţelele
au forţă estetică

– sunt minunate –

chiar devin un meme cultural,

şi conduc o nouă mişcare artistică,
pe care eu am numit-o „reţelistică”.

Observăm aceasă influenţă
în această mişcare în multe moduri.

Aici e unul din multele exemple,

unde vedeţi influenţa ştiinţei în artă.

Exemplul din stânga reprezintă IP-urile,

o hartă generată de calculator
a adreselor IP.

În partea dreaptă,

aveţi „Structuri tranzitorii şi reţele
instabile” de Sharon Molloy,

în ulei şi smalţ pe pânză.

Aici mai sunt câteva picturi
de Sharon Molloy,

cateva picturi minunate şi complexe.

Aici e un alt exemplu
al întrepătrunderii interesante

dintre artă şi ştiinţă.

În partea stângă aveţi
„Operaţiunea Zâmbetul”.

Este o hartă digitală
a unei reţele sociale.

În partea dreaptă aveţi
„Câmpul 4” de Emma McNally,

folosind doar grafit pe hârtie.

Emma McNally e unul din liderii
acestei mişcări

şi crează aceste peisaje uluitoare,

unde puteţi observa influenţa
vizualizării reţelistice.

Reţelele nu sunt numai
în două dimensiuni.

Aici e unul din proiectele mele preferate

al acestei noi mişcări.

Cred că titlul e elocvent:

„Galaxiile se formează pe filamente,
ca nişte picături pe o pânză de păianjen”.

Acest proiect mi se pare
extrem de puternic.

A fost creat de Tomás Saraceno,

şi ocupă aceste spaţii largi,

cu instalaţii masive
create doar din corzi elastice.

Navigând acest spaţiu
şi sărind în corzile elastice,

întreaga reţea se schimbă,
aproape ca o reţea organică.

Iată aici un alt exemplu
al reţelisticii dus la un alt nivel.

A fost crea
de artistul japonez Chiharu Shiota

în lucrarea numită „În tăcere”.

Chiharu, ca şi Tomás Saraceno,
umple spaţii cu reţeaua lui densă,

această reţea densă
de corzi elastice şi lână neagră,

include uneori obiecte,
aşa cum puteţi observa aici,

uneori include chiar şi oameni,
în multe ipostaze.

Reţelele nu sunt numai un trend nou

şi am fi simplişti să le catalogăm astfel.

Reţelele incorporează noţiuni
despre decentralizare,

interconectare şi interdependenţă.

Aceasă nouă abordare e esenţială

pentru rezolvarea multor probleme
complexe cu care ne confruntăm astăzi,

de la descifrarea creierului uman,

la înţelegerea universului.

În stânga, aveţi o fotografie a
reţelei neurale a unui şoarece.

Foarte similară cu a noastră
la această scală.

În partea dreaptă aveţi
Simularea Mileniului.

A fost cea mai mare şi mai realistă
simulare a creşteii structurii cosmice.

A recreat trecutul
a 20 de milioane de galaxii

în aproximativ 25 de terrabiţi.

Întâmplător sau nu,
găsesc această comparaţie

între cea mai mică unitate
de cunoştinţe – creierul –

şi cea mai mare unitate
de cunoştiinţe – universul –

a fi uimitoare şi fascinantă.

Bruce Mau a spus odată,

„Când totul este conectat cu tot restul,
la bine şi la rău, totul contează”.

Vă mulțumesc
foarte mult!

(Aplauze)