Joseph Nye despre deplasările globale de putere

Istoric și diplomat, Joseph Nye ne arată o imagine de la 30.000 de picioare (10 Km) a deplasării puterii între China și SUA și implicațiile globale ale modificărilor și mișcărilor de putere economică, politică și "subtilă" în jurul lumii.

Vă voi vorbi

despre puterea în secolul 21.

Și fundamental, ce vreau să spun

este că puterea se schimbă,

și sunt două feluri de schimbare

despre care vreau să discut.

Unul este tranziția puterii,

care înseamnă deplasarea puterii între state.

Și asta e partea simplă a acestui mesaj

se mută de la vest către est.

Celălalt este difuzarea puterii,

modul în care puterea se mută

de la toate statele, din vest şi est,

către participanți ne-statali.

Acestea două

sunt marile deplasări de putere

în secolul nostru.

Și vreau să vă vorbesc despre fiecare dintre ele separat

și apoi cum interacționează

și de ce, la sfârșit, s-ar putea să fie niște vești bune.

Când vorbim despre tranziția de putere,

deseori vorbim despre ridicarea Asiei.

Ar trebui să se numească

recuperarea, sau întoarcerea Asiei.

Dacă ne-am uita la lumea

din 1800,

am vedea că mai mult de jumătate din populația globului

trăia in Asia

și făceau mai mult de jumătate din producția globală.

Acum, trecând la 1900

jumătate din populație -- mai mult de ½ -- tot în Asia trăiesc,

dar produc

doar o cincime din producția globală.

Ce s-a întâmplat? Revoluția industrială.

care a însemnat că dintr-o dată,

Europa și America

au devenit centrul de dominație al lumii.

Ce vom vedea în secolul 21,

se întoarce Asia gradat

la poziția din trecut cu mai mult de ½ din populație

și mai mult de ½ din producție?

Asta este important, și e o schimbare importantă.

Dați-mi voie să vă spun despre

cealaltă schimbare despre care vorbeam,

care este difuzarea puterii.

Ca să înțelegeți difuzarea puterii

gândiți-vă la următorul lucru:

costurile pentru calculatoare și comunicare

au scăzut de mii de ori

între 1970

și începutul acestui secol.

Ăsta e un număr mare, abstract,

dar ca să pară mai real,

dacă prețul unui automobil

ar fi scăzut la fel de repede

ca prețul calculatoarelor,

ați putea să cumpărați azi o mașină

cu 5 dolari.

Când prețul unei tehnologii

scade atât de drastic,

barierele de intrare scad;

oricine poate să intre în joc.

Deci în 1970,

dacă voiai să comunici

din Oxford până în Johannesburg

până în New Delhi

până în Brazilia

și oriunde simultan,

puteai să o faci,

tehnologia exista.

Dar ca să poţi face asta,

trebuia să fii foarte bogat --

un guvern, o corporație multinațională,

poate biserica catolică --

dar trebuia să fii foarte bogat.

Acum, oricine are această capacitate,

care înainte era limitată din cauza prețului

doar la câțiva actori,

oricine care poate să plătească prețul de a intra într-un internet cafe --

ultima oară când m-am uitat era în jur de o liră pe oră --

și dacă ai Skype, este gratis.

Așadar capabilitățile

care erau limitate odinioară

sunt acum disponibile tuturor.

Și ce înseamnă asta

este, nu că vremea statelor s-a terminat.

Statul tot e important.

Dar scena s-a aglomerat.

Statul nu mai este singur. Sunt mulți, mulți actori.

O parte sunt buni.

Oxfam,

un mare actor ne-guvernamental.

O parte sunt răi.

Al Qaeda, alt actor ne-guvernamental.

Dar gândiți-vă ce face asta

asupra felului cum gândim în termeni și concepte tradiţionale.

Gândim în termeni de război

și război între state.

Și vă puteți gândi înapoi la 1941,

când guvernul japonez

a atacat Statele Unite la Pearl Harbor.

Merită să fie notat

că un actor ne-guvernamental

care a atacat Statele Unite în 2001

a ucis mai mulți americani

decât guvernul japonez în 1941.

Vă puteți gândi la asta

ca la privatizarea războiului.

Deci vedem o schimbare mare

relativ la difuzarea de putere.

Acum problema este

că nu ne gândim la asta în termeni foarte inovatori.

Dați-mi voie să mă întorc puțin

și să întreb: ce este puterea?

Puterea este simplu abilitatea

de a-i afecta pe alții

ca să obții rezultatul pe care îl dorești,

și o poți face în 3 feluri.

O poți face cu amenințări,

de pedeapsă -- bețe,

o poți face cu plăți --

morcovi,

sau o poți face făcându-i pe alții

să vrea ce vrei tu.

Și aptitudinea de a-i face pe alții să vrea ce vrei tu,

să obțină rezultatele pe care le urmărești tu,

fără amenințare sau plată,

este ceea ce eu numesc putere subtilă.

Și acea putere subtilă a fost mult timp neglijată

și prost înțeleasă.

Și totuși este extrem de importantă,

Într-adevăr dacă ai putea să înveți

să folosești mai mult puterea subtilă,

ai putea să economisești foarte mult

pe morcovi și bețe.

Tradițional, modul în care lumea se gândea la putere

era în primul rând legat de puterea militară.

De exemplu, marele istoric de la Oxford

care a predat aici, A.J.P. Taylor,

definește drept o mare putere

orice țară care poate să câștige un război.

Dar avem nevoie de o povestire nouă

dacă vrem să înțelegem puterea în secolul 21.

Nu înseamnă doar să câștigi în război,

deși războiul încă există.

Nu e vorba de armata cui câștigă;

e și despre povestea cui câștigă.

Și trebuie să ne gândim tot mai mult la poveste

și povestea cui va fi cea mai eficace.

Acum, dați-mi voie să mă întorc

la întrebarea

despre tranziția de putere

între state

și la ce se întâmplă acolo,

poveștile pe care le folosim acum

par să fie ridicarea și prăbușirea

marilor puteri.

Și povestea actuală este despre

ridicarea Chinei

și decăderea Statelor Unite.

Într-adevăr, din cauza crizei financiare din 2008,

mulți oameni au spus că ăsta a fost

începutul sfârșitului puterii americane.

Plăcile tectonice

ale politicii mondiale s-au deplasat.

Și președintele Rusiei, Medvedev, de exemplu,

a anunțat în 2008

că acesta este începutul sfârșitului

puterii americane.

Dar de fapt,

această metaforă a declinului

este deseori derutantă.

Dacă ne uităm la istorie, în istoria recentă,

veți vedea că ciclurile convingerii

în declinul american

vin și trec cam la fiecare 10 sau 15 ani.

În 1958,

după ce sovieticii au ridicat Sputnikul,

s-a spus "Ăsta e sfârșitul Americii."

În 1973, odată cu embargoul de petrol

și închiderea oportunității aurului,

ăsta a fost sfârșitul Americii.

În 1980,

când America trecea printr-o perioadă de tranziție în perioada Reagan,

de la economia ruginită care reprezenta centrul Americii

către economia din Silicon Valley în California,

ăsta a fost sfârșitul Americii.

Dar de fapt, ce am văzut

este că nimic din astea n-a fost adevărat.

Într-adevăr oamenii au fost super entuziasmați

la începutul anilor 2000,

gândindu-se că America poate să facă orice,

ceea ce ne-a condus către un dezastru

în politica externă,

și acum suntem din nou în declin.

Morala acestei povești

este că toate aceste povești despre ridicare și prăbușire și declin

ne spun mult mai multe despre psihologie

decât despre realitate.

Dacă încercăm să ne concentrăm pe realitate,

atunci trebuie să ne concentrăm pe

ceea ce se întâmplă cu adevărat

în legătură cu China și Statele Unite.

Goldman Sachs a proiectat

că China, economia chineză,

o va depăși pe cea a Statelor Unite

până în 2027.

Deci mai avem, cât,

vreo 17 ani până când

China va fi mai mare.

Într-o bună zi,

cu 1,3 miliarde de oameni devenind mai bogați,

vor fi mai bogați decât Statele Unite.

Dar fiți foarte atenți cu aceste proiectări

ca proiectarea de la Goldman Sachs,

ca și cum ea ți-ar da o imagine exactă

a tranziției de putere în acest secol.

Dați-mi voie să menționez 3 motive de ce e prea simplu.

În primul rând, e o proiecție liniară.

Ştiți, totul zice,

asta-i rata de creștere din China, asta-i rata de creștere din SUA,

ăsta e răspunsul -- linie dreaptă.

Istoria nu este liniară.

Deseori sunt obstacole de-a lungul drumului, accidente.

Al doilea lucru este

că economia chineză

depășește economia americană în, să zicem, 2030,

ceea ce ar putea să se întâmple,

aceea va fi o măsură a mărimii economice,

nu a venitului pe cap de locuitor --

nu vă va spune despre componența economiei.

China încă are arii mari

de subdezvoltare.

Și venitul pe cap de locuitor este o măsură mai bună

a complexității economiei.

Iar chinezii nu-i vor ajunge sau depăși pe americani

până cândva mult mai târziu,

după 2050, în acest secol.

Celălalt punct care merită menționat

este cât de uni-dimensională

este această proiecție.

Știți, se uită la puterea economică

măsurată de PIB.

Nu spune mult despre puterea militară,

nu spune mult despre puterea subtilă.

Totul este uni-dimensional.

Și de asemenea, când ne gândim la ridicarea Asiei,

sau întoarcerea Asiei,

cum i-am spus puțin mai devreme,

e bine să ne amintim că Asia nu e un singur lucru.

Dacă stai în Japonia,

sau în New Delhi,

sau în Hanoi,

părerea ta despre ridicarea Chinei

este un pic diferită decât dacă stai în Beijing.

Într-adevăr, unul din avantajele

pe care le vor avea americanii

în legătură cu puterea în Asia

este că toate țările alea

vor o poliță de asigurare americană

împotriva ridicării Chinei.

Este ca și cum Mexic și Canada

ar fi dușmani cu Statele Unite,

ceea ce nu sunt.

Deci aceste proiectări simple

de tipul Goldman Sachs

nu ne spun ce vrem să știm

despre tranziția puterii.

Dar ați putea să întrebați, și ce-i cu asta?

De ce contează? Cui îi pasă?

Este ăsta doar un joc

pe care diplomații și politicienii îl joacă?

Răspunsul este contează foarte mult.

Pentru că, dacă crezi în declin

și primești răspunsul greșit la asta,

faptele, nu miturile,

ai putea avea politici care sunt foarte periculoase.

Dați-mi voie să vă dau un exemplu din istorie.

Războiul peloponezian

a fost marele conflict

în care sistemul grecesc cu orașe-state

s-a autodistrus

acum două milenii și jumătate.

Ce l-a cauzat?

Tucidide, marele istoric al războiului peloponezian,

zice că a fost creșterea în putere a Atenei

și teama pe care a creat-o în Sparta.

Observați ambele jumătăți ale acestei explicații.

Mulți argumentează

că secolul 21

este o repetare a secolului 20

în care primul război mondial

marea conflagrație

în care sistemul de stat european

s-a autodistrus

și a pierdut poziția centrală pe care o avea în lume,

și că asta a fost cauzată de

creșterea în putere a Germaniei

și frica pe care a creat-o în Marea Britanie.

Sunt oameni care ne spun

că exact așa se va întâmpla azi,

asta e ce vom vedea

este același lucru, de data asta în secolul ăsta.

Nu. Eu cred că e greșit.

E istorie greșită.

Întâi, Germania depășise Marea Britanie

în putere industrială înainte de 1900.

Și după cum am spus mai devreme,

China nu a depășit Statele Unite.

Dar de asemenea, dacă ai această părere

și creează frică,

duce la reacții exagerate.

Și cel mai mare pericol pe care îl avem

în direcționarea tranziției de putere

către est este frica.

Parafrazându-l pe Franklin Roosevelt

dintr-un alt context,

cel mai mare lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși.

Nu trebuie să ne fie frică de ridicarea Chinei

sau întoarcerea Asiei.

Și dacă avem politici

în care tratăm lucrurile

într-o perspectivă istorică deschisă,

vom putea

să ghidăm acest proces.

Dați-mi voie să spun un cuvânt acum

despre distribuția puterii

și cum se leagă cu difuzarea puterii

și apoi să le pun pe amândouă împreună.

Dacă întrebați cum e puterea distribuită azi în lume,

este distribuită ca pe

o tablă de șah tridimensională.

Pe tabla de sus

puterea militară dintre state.

Statele Unite sunt singura superputere,

și e probabil că va rămâne așa

pentru următoarele 2-3 decade.

China nu va înlocui SUA pe tabla militară.

Tabla din mijloc a acestui joc de șah tridimensional

este puterea economică dintre state.

Puterea are mai mulți poli.

Există echilibru.

SUA, Europa,

China, Japonia

se echilibrează reciproc.

Tabla de jos din această tridimensiune

tabla relațiilor transnaționale,

lucruri care trec peste frontiere dincolo de controlul guvernelor,

cum ar fi schimbarea climatului, traficul de droguri,

fluxul financiar,

pandemiile,

toate aceste lucruri care depășesc granițele

în afara controlului guvernelor,

nu e nimeni responsabil.

Nu are sens să numim asta unipolar

sau multipolar.

Puterea este distribuită haotic.

Și singurul mod în care puteți rezolva aceste probleme --

și aici intră multe dintre cele mai mari provocări

ale acestui secol --

este cu ajutorul cooperării,

muncind împreună,

ceea ce înseamnă că puterea subtilă devine mai importantă,

capacitatea de a organiza rețele

care să lucreze cu aceste probleme

și să fie în stare să obțină cooperare.

Spus altfel,

când ne gândim la putere în secolul 21,

vrem să ne îndepărtăm de ideea

că suma tuturor puterilor este zero --

câștigul meu e pierderea ta și invers.

Suma puterilor poate fi o sumă pozitivă,

unde câștigul tău poate fi și câștigul meu.

Dacă China dezvoltă o securitate energetică mai mare

și o capacitate mai mare

de a-și rezolva problemele legate de emisiile de carbon,

asta ar fi bine pentru noi

și ar fi bine și pentru China

și bine pentru toată lumea.

Deci împuternicirea Chinei

să își rezolve singură problemele legate de carbon

ar fi un lucru bun pentru toată lumea,

și rezultatul nu este zero, eu câștig, tu pierzi.

Ci noi toți putem câștiga.

Deci când ne gândim la putere

în secolul ăsta,

vrem să ne distanțăm de perspectiva

în care tot ce câștig eu, tu pierzi.

Nu încerc să fiu pollyanic în legătură cu asta.

Războiele există. Puterea persistă.

Puterea militară este importantă.

Păstrarea echilibrului este importantă.

Tot ce reprezintă asta încă persistă.

Puterea dură este acolo,

și va rămâne.

Dar dacă nu învățăm cum să amestecăm

puterea dură cu puterea subtilă

în strategii pe care le numesc putere inteligentă,

nu veți putea să rezolvați noile probleme

de care ne lovim.

Deci întrebarea cheie la care trebuie să ne gândim când ne uităm la asta

este cum muncim împreună

să producem bunuri globale publice,

lucruri de pe urma cărora să beneficiem toți?

Cum definim interesele naționale

în așa fel încât să nu rezulte zero,

ci ceva pozitiv.

În sensul ăsta, dacă definim interesele

de exemplu, pentru Statele Unite

în felul în care Marea Britanie și-a definit interesele în secolul 19,

ținând un sistem comercial deschis,

păstrând stabilitate monetară, păstrând libertatea mărilor --

toate astea au fost bune pentru Marea Britanie,

au fost bune și pentru alții.

Și în secolul 21, trebuie să facem o analogie la asta.

Cum producem bunuri publice globale,

care să fie bune pentru noi,

și în același timp, bune pentru toată lumea?

Și asta este partea bună

a ceea ce trebuie să gândim

când ne gândim la putere în secolul 21.

Există căi să ne definim interesele

prin care, protejându-ne cu puterea dură,

ne putem organiza cu alții în rețele

ca să producem, nu numai bunuri publice,

dar căi care ne vor mări puterea subtilă.

Dacă cineva se uită la declarațiile

care s-au făcut în legătură cu asta,

am fost impresionat că Hillary Clinton

când a descris politica externă

a guvernului Obama,

a spus că politica externă a administrației Obama

se va baza pe putere inteligentă,

după spusele ei, "folosind toate uneltele

din cutia politicii externe."

Și dacă vom avea de-a face

cu aceste două mari transformări de putere pe care le-am descris,

schimbarea de putere reprezentată de tranziția între state,

schimbarea de putere reprezentată

de difuzarea puterii de la toate statele,

va trebui să dezvoltăm o nouă poveste a puterii

în care să combinăm puterea dură și puterea subtilă

în strategii de putere inteligentă.

Și asta este vestea bună pe care o am. Putem face asta.

Mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)