Ce culoare are marți? Sinestezia - Richard E. Cytowic

Cum e sa traiesti cu sinstezia - trasatura neurologica prin care se asociaza doua sau mai multe sensuri? Sinestetii pot uneori sa guste cifra 9 sau sa asocieze o culoare fiecarei zile a saptamanii. Richard E. Cytowic explica fascinanta lume a simturilor amestecate si de ce toti avem o doza de sinestezie.

Imaginați-vă o lume

în care vedeți numere și litere în culori

chiar dacă sunt scrise cu negru,

în care muzica și vocile aduc cu sine un vârtej

de forme colorate în mișcare,

în care cuvintele și numele îți umplu gura

cu arome neobișnuite.

Închisoarea are gust de șuncă rece și tare,

în timp ce Derek are gust de ceară de urechi.

Bine ați venit în lumea sinesteziei,

fenomenul neurologic

care asociază două sau mai multe simțuri la 4% din populație.

Un sinestet poate nu doar să îmi audă vocea,

dar și să o vadă,

să îi simtă gustul,

sau s-o perceapă ca pe o senzație fizică.

Având aceeași origine cu anestezia,

care înseamnă „fără nicio senzație”,

sinestezia înseamnă mai multe senzații la un loc.

Având un tip, cum ar fi, de exemplu, auzul colorat,

ai 50% șanse să ai un al doilea,

al treilea,

al patrulea tip.

O persoană din 90 experimentează grafemele,

elementele scrise ale limbii,

cum sunt literele,

numeralele,

și semnele de punctuație,

ca fiind saturate cu culoare.

Unele chiar au gen și personalitate.

Pentru Gail, numărul 3 e atletic și energic,

9 este o fată superficială și elitistă.

Pe de altă parte, unitățile de sunet ale limbii,

sau fonemele,

evocă gusturi sinestetice.

Pentru James, facultatea are gust de cârnat,

la fel ca mesaje și cuvinte similare

care se termină în englezescul -age.

Sinestezia e mai degrabă o trăsătură,
la fel ca a avea ochi albaștri,

și nu o boală

pentru că nu e nimic în neregulă.

De fapt, toate „implicațiile” adiționale

îi înzestrează pe sinesteți cu memorie superioară.

De exemplu, o fată se întâlnește cu cineva pe care l-a cunoscut cu mult timp în urmă.

- Hai să vedem, avea un nume verde.

D-urile sunt verzi:

Debra,

Darby,

Dorothy,

Denise.

Da! Numele ei e Denise!

Odată ce au fost stabilite în copilărie,

asocierile pe perechi rămân fixate pe viață.

Sinesteții moștenesc o înclinație biologică

pentru hiperconectarea neuronilor cerebrali,

dar apoi trebuie să fie expuși unor artefacte culturale,

cumar fi calendarele,

denumirile pentru mâncare,

și tipurile de alfabet.

Uimitor, modificarea unei singure nucleotide

în ADN-ul unei persoane modifică percepția.

În acest fel, sinestezia oferă o cale

de înțelegere a diferențelor subiective,

felul în care doi oameni pot să vadă același lucru în mod diferit.

Spre exemplu, Sean, căruia îi place mâncarea cu gust albastru,

cum ar fi laptele, portocalele și spanacul.

Gena intensifică conexiuni firești

între zona gustului situată în lobul său frontal

și zona culorii undeva mai în spate.

Dar să presupunem că la altcineva

gena ar acționa în zone non-senzoriale.

Ați avea atunci abilitatea de a stabili o legătură

între lucruri care aparent nu au nimic în comun,

și asta este definiția metaforei,

a vedea asemănarea în ceea ce e diferit.

Nu-i de mirare că sinestezia e mai des întâlnită

la artiști care excelează în a face metafore,

ca de exemplu romancierul Vladimir Nabokov,

pictorul David Hockney,

și compozitorii Billy Joel

și Lady Gaga.

Dar de ce noi ceilalți, non-sinesteții,

înțelegem metafore ca „brânză iute”

sau „persoană dulce”?

Se întâmplă ca vederea,

sunetul

și mișcarea

se apropie într-atât deja

încât chiar și ventrilocii nepricepuți ne conving

că păpușa vorbește.

Filmele, de asemenea, ne pot convinge

că sunetul vine din gura actorilor

și nu de la sistemul de sunet.

Așadar, în interior suntem cu toții sinesteți,

în exterior nedându-ne seama de perechile senzoriale

care se stabilesc tot timpul.

Cross-talk-ul la nivel mental este regula

și nu excepția.

Și asta e dulceață pentru urechile mele!