Secretele relației inimă-creier | Luciano Sposato | TEDxRiodelaPlata

Această prelegere a fost ținută la un eveniment TEDx local, organizat independent de Conferințele TED.

Cum relaționează creierul cu inima? Ce impact are această relație asupra modului în care ne percepem emoțiile și luăm decizii? Luciano Sposato, unul din cei mai de seamă referenți în lume pe această temă, ne povestește câteva din secretele corpului nostru, cu impact clar asupra modului nostru de viață, de exemplu campionatul mondial de fotbal. Luciano este probabil neurologul argentinian care știe cel mai mult despre vasele sangine cerebrale: le studiază, le tratează, le vindecă. După anii de experiență în Fundația Favaloro (unde a creat primul centru pentru accidente vasculare), a plecat în căutarea altor inimi la Western University din Ontario, Canada.

Știți ce credea Aristotel?

Aristotel credea că gândim cu inima,

iar creierul doar răcește sângele

care vine cald de la inimă
după ce a gândit.

Nu vi se pare de necrezut

că una din cele mai sclipitoare minți
din istoria umanității

echivala creierul cu un calorifer?

Cred că toți suntem de acord
că Aristotel greșea aici.

De vreo 10 ani investighez
relația dintre inimă și creier.

Practic, modul în care inima
produce tulburări neurologice,

ca accidentele cerebrale vasculare (ACV)

și cum creierul cauzează
probleme cardiologice,

precum aritmiile.

Pe parcursul cercetării
am avut o mulțime de surprize.

Ideea că gândim exclusiv cu creierul

iar inima doar pompează sânge,
nu e chiar așa.

De exemplu, de câte ori zicem
„a decide cu inima”?

Ce are-a face bomba asta
de mușchi cu luarea deciziilor?

Sau poate cu intuițiile necesare
pentru a lua decizii uneori?

Un studiu de la Universitatea Cambridge

a revoluționat ideea de a decide cu inima

și a deschis poarta spre ceea ce numim
„cercetarea luării deciziilor”.

În acest studiu, câteva persoane
au participat la un joc

în care trebuiau să ia decizii
bazate pe situații simulate pe calculator.

Mereu aveau două opțiuni:

una ar fi avut un rezultat favorabil,
cealaltă un rezultat nefavorabil.

În timpul jocului le-au fost
monitorizate bătăile inimii

pentru a afla cum reacționează
inima înainte de luarea unei decizii.

Cercetătorii au descoperit

că înainte de a lua o decizie
care ar avea un rezultat favorabil,

inima bătea în ritm normal.

Dar când luau o decizie
cu un rezultat nefavorabil,

inima bătea într-un ritm special.

Cu alte cuvinte, se pare
că inima știa înaintea creierului

dacă decizia care urma să fie luată
va avea un rezultat favorabil sau nu.

Acum vă rog să rețineți asta,

vom face un exercițiu,
vom experimenta pe pielea noastră.

Vă rog să închideți ochii.

Toți, închideți ochii și tăceți,

puneți mâinile pe genunchi
până vă spun eu.

În acest timp

vreau să încercați să vedeți
dacă vă puteți simți bătăile inimii.

Foarte bine, deschideți ochii.

Acum vă rog să ridicați mâna
cei care v-ați simțit bătăile inimii.

Perfect, cam 50%.

Printre persoanele care au ridicat mâna

probabil sunt mulți care au dezvoltată
o capacitate numită interocepție.

Ce e interocepția?

Capacitatea de a simți mesajele
pe care ni le trimite corpul.

De exemplu, bătăile inimii.

Înapoi la experimentul
celor de la Cambridge,

persoanele care au participat la joc
au făcut același lucru ca dvs.

și au fost clasificate

în persoane cu interocepție bună
sau cu interocepție slabă.

Cea mai interesantă parte a experimentului

e că cei cu interocepție bună
luau decizii favorabile mai des

decât cei cu interocepție slabă.

Concluzia experimentului pare a fi

că cei care au capacitatea
de a detecta, decodifica și procesa

mesajele trimise de inimă
înainte de a decide,

ar putea lua decizii mai bune.

Sigur că, deși a fost
un experiment revoluționar,

trebuie confirmat și de alți
oameni de știință în același mod.

Totuși nu vi se pare că expresiile

de genul „ascultă-ți inima”
sau „am o presimțire”

nu sunt chiar nepotrivite
la momentul unei decizii?

Dar cum interacționează
astfel inima și creierul

atunci când luăm o decizie?

Există o zonă specifică în creier
care e obiectul cercetării noastre:

se cheamă insula,

deoarece e ca o insulă
sub cortexul cerebral,

ascunsă, e superconectată
cu întregul creier.

E ca un mare aeroport local

în care ajung și de la care pleacă
toate conexiunile.

Dar insula e conectată și cu alte organe,
printre care inima și intestinele,

așadar e și un aeroport internațional

la care ajung și de la care pleacă
toate conexiunile din afara creierului.

Partea interesantă
e că insula e numai neuroni,

iar inima e numai mușchi.

Deci dvs. vă puteți întreba:

cum comunică două organe atât de diferite?

Răspunsul e surprinzător

fiindcă inima, ca și creierul,
are neuroni.

Aceste puncte albe pe care le vedeți
pe inimă sunt neuroni,

grupuri de neuroni la care ajung
conexiuni care vin de la creier.

Ce vedeți acum e o inimă tipică,
e anatomia unei inimi.

Ce s-a întâmplat de-a lungul umanității

pentru ca o inimă ca asta să se transforme
în simbolul universal al iubirii?

Ce are-a face inima cu iubirea?

În alt experiment,
câteva persoane au fost rugate

să aducă poze cu o persoană iubită
și cu una indiferentă.

Li s-a făcut un RMN special,
numit RMN funcțional,

care ne permite să vedem
zonele creierului care sunt activate

de anumiți stimuli sau anumite decizii.

Am văzut astfel

că atunci când persoanele
priveau poza persoanei iubite,

se iluminau zone asociate
cu plăcerea și recompensa.

Nu întâmplător,
una din aceste zone era insula.

Se pare că insula
e implicată în unele funcții

împreună cu alte zone ale creierului

care ne permit să ne dăm seama
că suntem îndrăgostiți de o persoană.

Ne face să spunem: „Asta e persoana
de care sunt îndrăgostit”.

În plus, prin conexiunile ei cu creierul,

prin conexiunile ei
cu inima și intestinul,

se face că atunci
când suntem cu persoana iubită

avem tahicardie, palpitații
și senzația de fluturi în stomac

când suntem îndrăgostiți.

Așadar, ne îndrăgostim
cu creierul nu cu inima.

Gradul mare de interconexiune
dintre creier și chiar insula

are repercusiuni funcționale,

dar și repercusiuni
sub formă de probleme de sănătate.

De exemplu, vreau să vă arăt un grafic:

aici pe axa orizontală
sunt lunile mai, iunie, iulie.

Pe axa verticală

e numărul de infarcte cardiace
înregistrate în Munchen.

În 2003 numărul infarctelor
în aceste 3 luni a fost constant,

nu au fost schimbări.

În 2005, oarecum la fel.

În mai 2006 tot la fel;

în iunie și iulie a explodat
numărul de infarcte în Munchen.

Ce s-a întâmplat?

Bine, mulți dintre voi v-ați dat seama
că a fost Cupa Mondială de Fotbal.

(Râsete)

Fiecare meci al Germaniei
e un vârf pe care îl vedeți pe grafic.

Și mai interesant e că vârful 5

e meciul de sferturi de finală
dintre Germania - Argentina,

prefer să nu spun cum s-a terminat.

(Râsete)

Meciul ăsta îl urmărea acasă
un prieten pe nume Hans.

Hans stătea în fața televizorului

și vedea primul și al doilea meci
terminate strâns

și decizia de penalti.

Germania câștiga cu 4 la 2,
mai rămânea ultimul penalti,

Cambiasso se pregătea să lovească
și Lehmann era în poarta Germaniei.

Cambiasso a șutat, Lehmann a apărat,
Germania s-a clasificat

și Hans, echivalentul german
al lui Tano Pasmann,

(Râsete)

a scos țipătul vieții lui,
a eliberat toată energia și adrenalina

acumulate în acele 90 de minute
plus penaltiurile,

iar când a terminat de strigat
la apărarea penaltiului,

a trebuit dus la spital
din cauza unui infarct,

ca mulți alți nemți

în acea zi în care s-a triplat
numărul de infarcte în oraș.

Hans e un exemplu viu

al felului în care unele emoții
care ne afectează creierul,

într-o formă tranzitivă
sfârșesc în probleme cardiace.

Stresul lui Hans, supradoza de adrenalină
i-a afectat inima producând infarctul.

Și aici apare întrebarea:

trebuie să ne resemnăm
și să acceptăm că suntem expuși

la ce ne expune
complexul sistem inimă-creier

cu privire la emoțiile noastre?

Sau putem face ceva?

Știința ne deschide multe uși,
una e spre tehnicile milenare.

Tehnici care deși există de mii de ani

au fost investigate serios
doar în ultimii ani.

Una din ele este „mindfulness”.

„Mindfulness” e un fel de meditație

care ne ajută să ne concentrăm
asupra a ce se întâmplă în jur,

asupra senzațiilor, emoțiilor,
mesajelor corpului nostru.

Vă sună cunoscut mesajele corpului?

Interocepția?

Când am auzit de mindfulness
în urmă cu 10-12 ani

eram foarte sceptic deoarece bineînțeles
nu exista nicio dovadă științifică.

Fiindcă tindem să gândim
cu o minte medicală și științifică,

ce nu e dovedit, e inutil.

Iată ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani,
din 2005 până în 2015:

publicații științifice în titlul cărora
apare cuvântul ”mindfulness”.

S-au înmulțit enorm și mare parte din ele,

cea mai importantă parte
din toate aceste publicații

cercetează utilitatea mindfulness
în combaterea stresului, de exemplu.

Știu că sunteți sceptici
și aveți o minte curioasă

și nu veți crede orice vă zic.

Atunci să presupunem că dvs.
sunteți oamenii de știință

și vă rog să vă gândiți ce situație
stresantă am putea folosi

pentru a dovedi dacă ”mindfulness”
poate combate stresul.

Care e cea mai rea situație? Războiul.

În California există un centru

unde soldații marini sunt antrenați
înainte de a pleca pe câmpul de luptă.

E ultimul antrenament
unde se face o simulare foarte stresantă,

în care soldații sunt confruntați

cu soldați care arată exact
ca cei pe care-i vor întâlni.

Zgomotele sunt la fel,
mirosurile sunt la fel,

descris chiar de ei,

e cel mai stresant moment
înainte de a pleca la război.

În acest centru de antrenament,

jumătate din soldați au practicat
mindfulness 8 săptămâni,

iar restul viața obișnuită.

Practicau mindfulness,
erau supuși la simularea teribilă,

apoi li se dădea un chestionar

în care erau întrebați
cât de stresați erau.

Interesant e
că cei care practicau mindfulness

erau mult mai puțin stresați
decât cei care nu meditau.

Ați putea spune: „Asta e autosugestie,

deoarece cum practicau mindfulness
vor spune că sunt mai puțin stresați.”

Dar li s-a măsurat în sânge
nivelul proteinei eliberată de creier

înainte de situații extrem de stresante.

Soldații care practicau mindfulness
aveau nivele mult mai scăzute

decât cei care nu meditau.

Deci există o demonstrație
subiectivă și obiectivă

de ce putem face pentru a combate stresul.

Există multe alte experimente
de genul ăsta, reprezentate pe grafic.

Așadar, se pare că datorită lucrurilor
care există de multă vreme

și pe care știința le arată acum,

poate avem posibilitatea
de a atenua impactul unor emoții

asupra sănătății noastre
și a sistemului inimă-creier.

Poate în viitor, știința ne va spune,

vor putea fi prevenite tulburări
ca ACV sau infarct cardiac,

folosind astfel de tehnici.

Acum cred că toți trebuie
să recunoaștem geniul lui Aristotel,

primul care s-a gândit că inima
și creierul funcționează ca un sistem.

Cred că e bine să ne amintim vorbele
unui mare înțelept care spunea:

„O inimă bună și un creier bun
fac o combinație excelentă.”

Vă mulțumesc.

(Aplauze)