< Return to Video

Un răspuns sincer la întrebarea: „Voi muri?”

  • 0:01 - 0:05
    De șapte ani sunt paramedic de ambulanță
    în Suffolk, statul New York.
  • 0:05 - 0:10
    Am participat la multe intervenții,
    de la accidente rutiere la uraganul Sandy.
  • 0:10 - 0:13
    Pentru aproape oricine
    moartea e poate cea mai mare teamă.
  • 0:13 - 0:17
    Unii vom ști când se apropie.
    Alții nu.
  • 0:17 - 0:21
    Există un termen medical puțin cunoscut
    denumit „sfârșit iminent”.
  • 0:21 - 0:22
    E ca un simptom.
  • 0:22 - 0:26
    Ca asistent medical am fost instruit
    să țin cont și de el.
  • 0:26 - 0:30
    De exemplu, când un pacient cu infarct
    îmi spune „Voi muri azi”,
  • 0:30 - 0:33
    suntem instruiți să-i reevaluăm
    starea de sănătate.
  • 0:34 - 0:37
    În cariera mea am intervenit
    la multe incidente
  • 0:37 - 0:42
    în care pacientul mai avea câteva minute
    de trăit și nu-l puteam ajuta cu nimic.
  • 0:42 - 0:44
    Astfel, mă aflam într-o dilemă.
  • 0:45 - 0:49
    Să-i spun muribundului
    că urmează să moară?
  • 0:49 - 0:51
    Sau să-l mint ca să-l consolez?
  • 0:52 - 0:55
    La început am rezolvat dilema mințindu-l.
  • 0:55 - 0:57
    Mi-era teamă.
  • 0:57 - 1:03
    Mi-era teamă că dacă i-aș spune adevărul
    ar muri îngrozit, înspăimântat,
  • 1:03 - 1:06
    agățându-se de ultimele clipe de viață.
  • 1:06 - 1:09
    Totul s-a schimbat în urma unui incident.
  • 1:09 - 1:12
    Acum cinci ani am intervenit
    la un accident de motocicletă.
  • 1:12 - 1:15
    Motociclistul era rănit foarte grav.
  • 1:15 - 1:19
    În timpul evaluării mi-am dat seama
    că nu se mai poate face nimic.
  • 1:20 - 1:25
    Ca mulți alții, s-a uitat în ochii mei
    și mi-a pus aceeași întrebare:
  • 1:25 - 1:26
    „Voi muri?”
  • 1:27 - 1:30
    Atunci m-am hotărât să procedez diferit.
  • 1:31 - 1:33
    M-am hotărât să-i spun adevărul.
  • 1:33 - 1:39
    M-am hotărât să-i spun că o să moară
    și că nu pot face nimic pentru el.
  • 1:40 - 1:44
    Reacția lui m-a impresionat enorm.
  • 1:44 - 1:48
    S-a lăsat pe spate,
    cu o expresie de acceptare în ochi.
  • 1:48 - 1:52
    Nu a fost cuprins de groază
    sau teamă cum aș fi crezut.
  • 1:52 - 1:55
    A rămas culcat
    și când m-am uitat în ochii lui
  • 1:55 - 1:58
    am văzut pace interioară și acceptare.
  • 1:58 - 2:04
    De atunci m-am hotărât că nu e rolul meu
    să-i consolez pe muribunzi cu minciuni.
  • 2:04 - 2:07
    Am intervenit de atunci în multe cazuri
  • 2:07 - 2:11
    când pacienții se aflau în ultimele clipe
    și nu aveam ce să le fac.
  • 2:11 - 2:17
    În aproape fiecare caz
    reacția lor la adevăr a fost aceeași,
  • 2:17 - 2:19
    de pace interioară și acceptare.
  • 2:19 - 2:24
    De fapt există trei reacții tipice
    pe care le-am observat în toate cazurile.
  • 2:25 - 2:29
    Prima reacție tipică mă surprinde mereu.
  • 2:29 - 2:33
    Indiferent de credința religioasă
    sau de mediul cultural,
  • 2:33 - 2:35
    există nevoia de a fi iertat.
  • 2:36 - 2:40
    Unii îi zic „păcat”,
    alții spun simplu că au un regret,
  • 2:40 - 2:43
    dar sentimentul vinovăției îl au toți.
  • 2:43 - 2:46
    M-am ocupat odată de un domn în vârstă
    care trecea printr-un infarct masiv.
  • 2:46 - 2:51
    În timp ce mă pregăteam cu aparatele
    pentru inevitabilul stop cardiac
  • 2:52 - 2:56
    am început să-i vorbesc pacientului
    despre decesul iminent.
  • 2:56 - 2:59
    El știa deja, după tonul vocii mele
    și limbajul trupului.
  • 2:59 - 3:04
    Când îi puneam electrozii defibrilatorului
    pe piept, pregătindu-mă pentru ce urma,
  • 3:04 - 3:06
    m-a privit în ochi și mi-a spus:
  • 3:06 - 3:09
    „Trebuia să stau mai mult
    cu copiii și nepoții mei,
  • 3:09 - 3:11
    în loc să fiu zgârcit cu timpul.”
  • 3:12 - 3:14
    În fața morții iminente
  • 3:14 - 3:16
    tot ce-și dorea era iertarea.
  • 3:17 - 3:21
    A doua reacție tipică pe care o văd
    e nevoia de a fi ținut minte.
  • 3:21 - 3:24
    Fie că vor să rămână
    în memoria mea sau a apropiaților,
  • 3:24 - 3:28
    ei au nevoie să simtă
    că vor continua să trăiască.
  • 3:28 - 3:32
    Au nevoie de imortalitate
    în inimile și gândurile apropiaților,
  • 3:32 - 3:35
    ale mele, ale echipajului meu,
    ale oricui de acolo.
  • 3:35 - 3:39
    De nenumărate ori pacientul
    m-a privit în ochi și mi-a spus:
  • 3:39 - 3:42
    „O să mă ții minte?”
  • 3:42 - 3:48
    Ultima reacție tipică pe care o văd
    mă atinge cel mai profund, până în suflet.
  • 3:48 - 3:52
    Aflați în fața morții, vor să știe
    că viața lor a avut rost.
  • 3:52 - 3:56
    Vor să știe că nu și-au irosit viața
    făcând lucruri neînsemnate.
  • 3:57 - 4:00
    Am avut de a face cu asta
    încă de la începutul carierei.
  • 4:01 - 4:02
    Ajunsesem la un caz,
  • 4:02 - 4:06
    o femeie de aproape 60 de ani
    era imobilizată rău într-o mașină.
  • 4:06 - 4:09
    Mașina fusese lovită lateral
    cu mare viteză.
  • 4:10 - 4:12
    Era într-o stare cu totul critică.
  • 4:12 - 4:18
    În timp ce pompierii o descarcerau,
    am intrat și am început să mă ocup de ea.
  • 4:18 - 4:21
    În timp ce vorbeam cu ea, mi-a spus:
  • 4:21 - 4:24
    „Mai aveam atât de multe
    de făcut în viață.”
  • 4:24 - 4:28
    Simțea că nu a lăsat destule
    în urma ei pe pământ.
  • 4:28 - 4:32
    Pe măsură ce vorbeam am aflat
    că era mama adoptivă a doi copii
  • 4:32 - 4:35
    care studiau amândoi
    pentru facultatea de medicină.
  • 4:35 - 4:40
    Datorită ei, doi copii aveau o șansă
    pe care altfel n-ar fi avut-o nicicum
  • 4:40 - 4:44
    și urmau să salveze vieți
    lucrând în medicină ca doctori.
  • 4:45 - 4:48
    Până la urmă a durat 45 de minute
    până s-o scoată din mașină.
  • 4:48 - 4:51
    Dar ea s-a stins înainte de a fi scoasă.
  • 4:53 - 4:55
    Credeam că e așa cum vezi în filme,
  • 4:55 - 4:59
    că în ultimele clipe
    simți doar groază, frică.
  • 4:59 - 5:02
    Dar mi-am dat seama că,
    indiferent de circumstanțe,
  • 5:02 - 5:04
    ceea ce simți e împăcare și acceptare,
  • 5:05 - 5:08
    că lucrurile cele mai mărunte,
    clipele cele mai mărunte,
  • 5:08 - 5:12
    lucrurile cele mai mici
    pe care le aduci în lume
  • 5:12 - 5:14
    sunt cele care îți aduc pacea
    în ultimele clipe.
  • 5:15 - 5:16
    Mulțumesc.
  • 5:16 - 5:19
    (Aplauze)
Title:
Un răspuns sincer la întrebarea: „Voi muri?”
Speaker:
Matthew O'Reilly
Description:

Matthew O'Reilly are multă experiență ca paramedic de ambulanță în Long Island, New York. O'Reilly ne povestește ce se întâmplă după ce un pacient grav rănit îl întreabă: „Voi muri?”
more » « less
Video Language:
English
Team:
closed TED
Project:
TEDTalks
Duration:
05:33

  • Adrian Dobroiu

    Comentarii despre revizia făcută de Denise R Quivu:

    De la 0:01 la 0:26 --- Subtitlurile sînt prea fragmentate. Eu le unisem pentru o citire mai comodă. România are o experiență lungă, de multe zeci de ani, a subtitlurilor din televiziune și cinematografie. Să învățăm din ea.

    0:22: Fiind cadru medical am fost instruit să țin cont și de el. --- Gerunziu școlăresc. În exprimarea de calitate nu se folosesc astfel de gerunzii. De asemenea, formularea miroase de la o poștă a evitare de cacofonie. Cacofoniile se evită subtil, dacă ținem morțiș să le evităm, nu stricînd alte aspecte ale exprimării. Prefer varianta „Ca lucrător medical am fost instruit să”.

    0:30: sîntem calificați să-i reevaluăm starea. --- Nu „calificați”, ci „instruiți”. E vorba de instruirea pe care o primesc paramedicii în perioada lor de formare, nu de calificările sau priceperea lor.

    1:40: Reacția lui m-a impresionat și n-o pot uita nicidată. --- Trecînd peste greșeala de tastare, „niciodată” e inutil și sună prost cu un verb la prezent. Putem spune eventual „n-o voi uita niciodată”, dar prin asta ne îndepărtăm de original. Prefer „n-o pot uita”.

    2:36: Unii îl denumesc păcat, alții spun simplu că au un regret, --- Nu e cazul să folosim termeni prețioși ca „a denumi” cînd originalul are un limbaj atît de simplu. Prefer așa: Unii îi zic „păcat”. Cu ghilimele, pentru că e cuvînt menționat, nu cuvînt folosit (vedeți din nou use-mention distinction).

    3:06: „Îmi doresc să fi petrecut mai mult cu copiii și nepoții mei, --- Exprimarea „îmi doresc să fi [făcut ceva]” e neromânească. Ea nu se folosește practic deloc în literatura noastră, ci a apărut în valul postdecembrist de traduceri proaste din engleză. În română regretul se exprimă natural așa: „Trebuia să stau mai mult cu copiii și nepoții mei”. Apoi „să fi petrecut mai mult cu copiii” e ambiguu: fără „timp” poate însemna „trebuia să fac mai multe petreceri cu copiii”.

    4:59: Dar mi-am dat seama că indiferent de circumstanțe, --- Ori punem „indiferent de circumstanțe” între două virgule, ori nu punem virgule deloc. Nu merge cu o virgulă asimetrică.

    Modificări constructive de care sînt mulțumit:

    4:45: Pînă la urmă a durat 45 de minute s-o scoată din mașină.

  • Denise RQ

    Sper ca LC sa restaureze pur si simplu varianta dumneavoastra ca sa ramaneti multumit.

    "Exprimarea „îmi doresc să fi [făcut ceva]” e neromânească. Ea nu se folosește practic deloc în literatura noastră, ci a apărut în valul postdecembrist de traduceri proaste din engleză. În română regretul se exprimă natural așa..."
    :)

    Ma intreb daca cei care nu exprima regretul conform opiniei pe care o aveti, ar cam avea voie sa fie tristi...

    Numai bine,

Romanian subtitles

Revisions Compare revisions

Our website uses cookies for analysis purposes.