Antidotul pentru apatie

Politicile locale (şcoli, planuri urbanistice, alegeri pentru consiliul local) ne afectează acolo unde locuim. Dar de ce nu sunt mai multe persoane care să se implice? Să fie vorba de apatie? Dave Meslin spune că nu. El a identificat şapte bariere care ne împiedică să ne implicăm în problemele comunităţii noastre, chiar şi atunci când ne pasă cu adevărat.

Cât de des auzim că oamenilor
pur și simplu nu le pasă?

De câte ori vi s-a spus

că o schimbare adevărată,
substanțială, nu e posibilă

pentru că majoritatea oamenilor
e prea egoistă,

prea proastă sau prea leneșă

ca să încerce să facă diferența
în comunitate?

Vreau să vă spun că apatia,
așa cum credem că există,

nu există cu adevărat

și că oamenilor chiar le pasă,

numai că trăim într-o lume

care descurajează implicarea,

punând obstacole
și bariere în fața noastră.

Și o să vă dau câteva exemple.

Să începem cu primăria.

Ați mai văzut așa ceva până acum?

Aceasta este o reclamă într-un ziar.

E o notificare de construcție
a unei noi clădiri de birouri,

astfel încât cartierul
să știe ce se întâmplă.

După cum puteți vedea,
nu se poate citi.

Trebuie să te uiți jos de tot

ca să poți vedea despre ce adresă e vorba

și să te uiți și mai jos de atât,
la un font de 10,

ca să afli cum te poți implica.

Imaginați-vă ce ar fi dacă sectorul privat
și-ar face reclamă tot așa,

dacă Nike ar vrea să vândă
o pereche de pantofi

(Râsete)

și ar pune o asemenea
reclamă într-un ziar.

(Aplauze)

Asta nu se va întâmpla niciodată.

Nu veți vedea niciodată o asemenea reclamă

pentru că Nike vrea
să le cumpărați încălțămintea.

Dar orașul Toronto

nu vrea să vă implicați
în faza de proiectare,

pentru că, în caz contrar,
reclamele ar arăta așa...

cu toate informațiile vizibile și clare.

Câtă vreme orașul pune astfel de afișe

ca să-i implice pe cetățeni,

bineînțeles că oamenii nu se vor implica.

Dar asta nu e apatie.

E excludere intenționată.

(Aplauze)

Spațiul public.

(Aplauze)

Felul în care ne batem joc
de spațiile publice

este un mare obstacol

în calea oricărei schimbări
politice progresive.

Pentru că, practic, am pus o etichetă
pe libertatea de exprimare.

Cine are cei mai mulți bani
are și cea mai clară voce,

dominând mediul vizual și mintal.

Problema cu acest model

este că există niște mesaje
extraordinare care trebuie spuse

și care nu sunt profitabile.

Așa că nu le veți vedea niciodată
pe un panou publicitar.

Mass-media joacă un rol important

în dezvoltarea relației noastre
cu schimbarea politică,

în principal prin ignorarea politicii

și centrând atenția pe celebrități
și scandaluri.

Dar chiar și atunci când se vorbește
despre subiecte politice importante,

se face în așa fel încât
să descurajeze implicarea.

Și o să vă dau un exemplu.

Revista Now de săptămâna trecută,

apare săptămânal în Toronto.

Aceasta e coperta.

E un articol
despre o reprezentație teatrală

și începe cu câteva informații
de bază, despre locație,

în caz că vreți să mergeți s-o vedeți
după ce ați citit articolul.

Locul, ora, site-ul.

La fel și în acest caz:
o recenzie a unui film,

o recenzie de artă,
o recenzie a unei cărți.

Citiți articolul și în cazul
în care vreți să mergeți...

Un restaurant.

Poate că nu vreți doar să citiți,
ci să mergeți la restaurant,

așa că vă spun unde e, ce prețuri are,

adresa, numărul de telefon etc.

Apoi ajungeți la articolele politice.

Iată un articol despre o importantă
cursă electorală.

Vorbește despre candidați,
e scris foarte bine,

dar nu sunt informații suplimentare,

nu sunt site-uri pentru campanie,

despre data dezbaterile,
unde e sediul de campanie.

Iată un alt articol bun

despre o nouă campanie ce se opune
privatizării transportului public,

dar fără nicio informație de contact
pentru campanie.

Mesajul general pare să fie
că cititorii vor fie să mănânce,

să citească o carte, să vadă un film,
dar nu să se implice în comunitate.

Și poate credeți că e un aspect minor,

dar cred că e important pentru că dă tonul

și reafirmă ideea periculoasă

că politica e un sport cu spectatori.

Eroi: Cum vedem capacitatea de a conduce?

Priviți aceste 10 filme.
Ce au ele în comun?

Știe cineva?

Toate au eroi care au fost aleși.

Cineva a venit la ei și le-a zis:
„Tu ești cel ales.

Există o profeție.
Trebuie să salvezi lumea.”

Și apoi cineva se duce și salvează
lumea pentru că așa li s-a zis.

Și sunt însoțiți de câțiva prieteni.

Asta mă ajută să înțeleg

de ce mulți oameni nu se văd
în postura de lider.

Pentru că asta transmite toate mesajele
greșite despre ce înseamnă să fii lider.

Un efort eroic e un efort colectiv
în primul rând.

În al doilea rând, e imperfect,
nu arată bine

și nu începe și se termină brusc.

E un proces continuu, toată viața.

Dar și mai important
e faptul că e voluntar.

E voluntar.

Câtă vreme ne învățăm copiii

că eroismul începe când cineva
îți face un semn pe frunte

sau îți spune faci parte dintr-o profeție,

uităm cea mai importantă
caracteristică a calității de lider,

ce vine din interior:

că trebuie să-ți urmezi propriile visuri,

fără să îți fi cerut cineva asta,

și apoi să lucrezi cu alții
ca să le faci să devină realitate.

Partidele politice: o, doamne!

Partidele politice ar putea
și ar trebui să fie

unul din punctele de intrare principale

pentru ca oamenii
să se implice în politică.

Din păcate, ele au ajuns să fie
niște organizații lipsite de creativitate

și de capacitatea de a inspira pe alții,

care se bazează atât de mult
pe sondarea pieții,

pe sondaje și pe grupuri țintă,

încât ajung să spună același lucru.

Practic ne repetă
ceea ce vrem deja să auzim,

în loc să vină cu idei
îndrăznețe și creative.

Oamenii își dau seama
și asta conduce la cinism.

(Aplauze)

Statutul caritabil.

Grupurile care au statut caritabil
în Canada nu au voie să-și facă lobby.

Asta e o problemă majoră
și un imens obstacol în calea schimbării,

deoarece asta înseamnă că unele
din cele mai pasionatne și informate voci

sunt reduse la tăcere,
mai ales în perioada alegerilor.

Asta mă duce la ultimul punct:

alegerile.

După cum poate ați observat,
alegerile din Canada sunt o glumă.

Folosim sisteme demodate,

care sunt necinstite
și creează rezultate aleatorii.

În prezent,
Canada e condusă de un partid

pe care majoritatea
canadienilor nu l-au vrut.

Cum putem să încurajăm oamenii să voteze

dacă voturile nu contează în Canada?

Dacă le punem pe toate cap la cap,

normal că oamenii sunt apatici,

e ca și cum ai încerca să dai
cu capul de un zid.

Nu încerc să fiu pesimist

vorbind despre toate aceste obstacole
și explicând ce piedici avem.

Dimpotrivă, cred că oamenii
sunt minunați și inteligenți

și că le pasă.

Dar, după cum am spus,
trăim în acest mediu

în care ne sunt puse în față
o mulțime de obstacole.

Câtă vreme credem că oamenii,
vecinii noștri,

sunt egoiști, proști sau leneși,

nu există nicio rază de speranță.

Dar putem schimba toate aceste lucruri
pe care le-am menționat.

Putem să deschidem primăria.

Putem să reformăm sistemul electoral.

Putem să democratizăm spațiul public.

Mesajul meu principal este:

dacă putem să redefinim apatia,

nu ca un fel de sindrom intern,

ci ca o rețea complexă
de bariere culturale

care susțin neimplicarea

și dacă putem să definim și să identificăm

acele obstacole,

atunci putem să lucrăm împreună
pentru a trece peste ele

și atunci totul e posibil.

Mulțumesc.

(Aplauze)