Care sunt drepturile universale ale omului? - Benedetta Berti

Vizionați tot materialul: http://ed.ted.com/lessons/what-are-the-universal-human-rights-benedetta-berti

Ideea de bază a drepturilor omului e că fiecare dintre noi, indiferent de cine suntem sau unde ne-am născut, are dreptul la aceleași drepturi și libertăți. Poate sună simplu, dar devine incredibil de complicat de îndată ce incercăm să punem ideea în practică. Care sunt drepturile fundamentale ale omului? Cine le alege? Cine le pune în aplicare și cum anume? Benedetta Berti explorează subtilitățile drepturilor umane.

Lecție de Benedetta Berti, animație de Sarah Saidan.

Drepturile omului reflectă
ideea că fiecare dintre noi,

indiferent de cine suntem
sau unde ne naştem,

avem aceleaşi drepturi
şi libertăţi fundamentale.

Drepturile omului nu sunt privilegii

şi nu pot fi acordate sau revocate.

Sunt inalienabile şi universale.

Pare destul de simplu,

dar lucrurile se complică teribil

atunci când cineva vrea
să pună această idee in practică.

Care sunt drepturile fundamentale
ale omului?

Cine le decide?

Cine le aplică şi cum anume?

Povestea drepturilor omului este lungă.

De-a lungul secolelor,
în diverse societăţi, religii şi culturi,

ne-am străduit să definim concepte
precum legitimitate, justiție şi drepturi.

Una dintre cele mai moderne afirmaţii
ale drepturilor omului

a apărut după al Doilea Război Mondial,
prin crearea Naţiunilor Unite.

Unul din scopurile tratatului
care a creat ONU

e restabilirea credinţei
în drepturile fundamentale ale omului.

În acelaşi spirit,

în 1948, Adunarea Generală ONU a adoptat
Declaraţia Drepturilor Omului.

Acest document, creat de un comitet
internaţional condus de Eleanor Roosevelt,

stabileşte baza legii internaţionale
moderne a drepturilor omului.

Declaraţia se bazează pe principiul

că toţi oamenii sunt născuţi liberi
şi au demnitate şi drepturi egale.

Enumeră 30 de articole ce recunosc,
printre altele,

principiul nediscriminării și
dreptul la viaţă şi libertate.

Se referă atât la libertăţi negative,
– dreptul de a nu fi torturat sau sclav –

cât şi la libertăţi pozitive,

– dreptul la libertate de mişcare
sau de reşedinţă.

Cuprinde drepturi civile
şi politice de bază,

precum libertatea de exprimare,
la religie sau la adunare paşnică,

dar şi drepturi sociale, economice
şi culturale,

precum dreptul la educaţie,

dreptul de a-ți alege ocupaţia

şi de a fi plătit şi tratat corect.

Declaraţia nu menţionează
ce drepturi sunt mai importante,

insistând asupra universalităţii,

indivizibilităţii

şi interdependenţei lor.

În ultimele decenii, legea internaţională
a drepturilor omului s-a extins,

aprofundând modul în care înțelegem
drepturile omului

şi cum să le protejăm mai bine.

Dacă aceste principii sunt bine definite,

atunci de ce sunt drepturile omului
abuzate şi ignorate frecvent

peste tot în lume?

Problema e că nu este uşor

să aplici aceste drepturi
sau să-i pedepsești pe cei ce le încalcă.

Declaraţia în sine,
deşi puternică şi respectată,

este o declaraţie, nu o lege.

Astfel, când ţările o încalcă,

posibilitățile de a aborda
aceste abateri sunt slabe.

De exemplu, autorităţile ONU ce se ocupă
de protejarea drepturilor omului

monitorizează şi investighează
în principal aceste încălcări,

dar nu pot forţa statele să schimbe
o lege sau să compenseze o victimă.

Unii critici cred că e naiv să considerăm
drepturile omului o certitudine

într-o lume în care interesele de stat
deţin atât de multă putere.

Criticii mai contestă
și universalitatea drepturilor omului,

subliniind faptul că dezvoltarea lor

a fost puternic influențată
de un număr mic de țări vestice

în detrimentul incluziunii.

Rezultatul?

O favorizare generală
a libertăților politice civile

înaintea drepturilor socio-politice,

şi a drepturilor individuale
înaintea celor colective sau de grup.

Alții apără drepturile
universale ale omului

și indică rolul pozitiv pe care îl au
în crearea unor standarde internaționale

și în ajutarea activiștilor
în campaniile lor.

Ei mai indică și că

nu toate instrumentele internaționale
ale drepturilor omului sunt slabe.

De exemplu, Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, formează un tribunal

unde cele 47 de țări membre
și cetățenii lor, pot prezenta cazuri.

Tribunalul emite rezoluții finale
şi statele membre trebuie să le respecte.

Legea drepturilor omului
evoluează constant,

ca și părerile și definițiile noastre
despre drepturile de bază ale omului.

De exemplu, cât de fundamental
sau de important este

dreptul la democrație sau la dezvoltare?

Cum viețile noastre
devin tot mai digitale,

ar trebui să existe
dreptul la Internet?

Un drept la intimitate digitală?

Ce credeți?