Două poeme despre ce gândesc câinii (probabil)

Ce gândesc oare câinii noştri când ne privesc? Poetul Billy Collins îşi imaginează vieţile din sinea a doi câini diferiţi. E un fermecător talk scurt, perfect pentru o pauză şi pentru visare...

Nu ştiu dacă aţi observat

că în ultimul timp

a apărut un val de cărţi

cu presupuneri despre câini, cu referire la

capacitatea lor cognitivă şi emoţională.

Câinii gândesc, simt?
Şi dacă da, cum?

În această după-amiază,
presat de timp,

vreau să elimin presupunerile din cărţi,

prezentându-vă doi câini,

care ambii iau comanda "vorbeşte"

la propriu.

Primul câine prezentat

contemplează la aspectele

relaţiei lui cu stăpânul.

Titlul poemului e "A Dog on His Master"
(,,Un câine despre stăpânul său")

,,Aşa tânăr cum par,

îmbătrânesc mai repede decât el.

7:1 zic ei că e raportul.

Oricare ar fi raportul,
o să i-o iau înainte

şi-o să preiau conducerea,

cum fac în plimbările noastre
prin pădure,

şi dacă-i trece asta prin cap,

ar fi cea mai frumoasă umbră

pe care-aş lăsa-o pe zăpadă
sau pe iarbă."

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

Următorul câine

vorbeşte limba mustrărilor,

adică a unui spirit reîntors

să te viziteze.

,, Eu sunt câinele
pe care l-ai eutanasiat,

cum îţi place să numeşti
acul uitării,

am venit să-ţi spun ceva:

Nu te-am plăcut niciodată."

(Râsete)

,,Când te lingeam pe faţă

mă gândeam să te las fără nas.

Când mă uitam cum te ştergi
cu prosopul,

vroiam să te castrez dintr-un salt.

Îmi displăcea modul
în care păşeai,

fără graţia animală,

modul în care stăteai pe scaun
ca să mănânci,

cu şervetul din poală
şi cuţitul în mână.

Aş fi fugit

dar n-am avut tăria.

M-ai învăţat un truc

să şed şi să merg la pas

şi, cea mai mare insultă:

să dau mâna fără să am una.

Recunosc că vederea lesei mă bucura,

dar numai pentru faptul că
urma să miros lucruri

pe care tu nu le-ai atins niciodată.

Nu vrei să crezi asta,

dar n-am motive să mint:

uram maşina,
jucăriile de cauciuc,

pe prietenii tăi şi, mai rău,
pe rudele tale.

Clinchetul zorzoanelor ce mi le-ai pus
mă scotea din minţi.

Niciodată nu mă scărpinai unde-mi plăcea."

(Râsete)

,,Tot ce-am vrut de la tine a fost mâncare

şi apă în bol.

Când dormeai priveam cum respiri

iar luna se ridica pe cer.

Mi-am adunat toate forţele

ca să nu încep să urlu.

Acum nu mai am zgardă,

nici pelerină galbenă,

pulover cu monogramă,

sau absurdul tău gazon,

şi asta-i tot ce trebuie să ştii despre locul ăsta,

mai puţin ce presupuneai deja

şi eşti fericit că nu s-a întâmplat mai devreme,

că toţi de aici ştim să citim şi să scriem:

câinii în rime,

iar pisicile şi restul

în proză."

Vă mulţumesc.

(Aplauze)