Cele mai bune statistici pe care le-ai văzut

Nu aţi văzut vreodată date prezentate astfel. Cu dramatismul și viteza unui crainic sportiv, maestrul în statistici Hans Rosling demolează miturile despre aşa numita „lume în curs de dezvoltare”.

Cu zece ani în urmă am preluat sarcina
de a preda dezvoltarea globală

studenţilor suedezi.

Asta a fost după ce am petrecut
cam 20 de ani împreună

cu instituţii africane studiind
foametea în Africa,

deci era cumva de aşteptat
să ştiu un pic despre lume.

Şi am început la universitatea noastră
de medicină, Institutul Karolinska,

un curs numit Sănătatea Globală.

Când primeşti o asemenea
oportunitate devii puțin emoționat.

Mă gândeam că aceşti studenţi

au cele mai mari note posibile

din facultățile din Suedia,
deci poate ei ştiu totul

despre ce vreau eu să-i învăţ.

Aşa că am făcut o testare prealabilă.

Şi una din întrebări din care am învăţat
foarte multe a fost aceasta:

„Care ţară are cea mai mare mortalitate
infantilă dintre aceste cinci perechi?”

Şi i-am pus împreună astfel încât
în fiecare pereche de ţări,

una avea mortalitatea infantilă
dublă faţă de cealaltă.

Şi aceasta înseamnă că diferenţa
era mai mare decât incertitudinea datelor.

Nu vă voi pune la test aici, dar e Turcia,

care este mai mare aici, Polonia,
Rusia, Pakistan şi Africa de Sud.

Şi acestea au fost rezultatele
studenților suedezi.

Am făcut în aşa fel încât am obţinut

intervalul de încredere,
care e destul de îngust,

şi am fost fericit, desigur:
1,8 răspunsuri corecte din 5 posibile.

Asta înseamnă că trebuia
un profesor de sănătate globală

şi cursul se justifica.

(Râsete)

Dar într-o seară târzie,
când compilam raportul

am realizat într-adevăr descoperirea mea.

Am arătat că studenţii de top din Suedia
ştiu, din punct de vedere statistic,

semnificativ mai puţin
despre lume decât cimpanzeii.

(Râsete)

Fiindcă cimpanzeii ar fi obţinut
jumătate din punctaj dacă le-aş fi dat

două banane cu Sri Lanka şi Turcia

ar fi avut dreptate
în jumătate din cazuri.

Dar studenţii încă nu au ajuns acolo.

Problema pentru mine nu era ignoranţa:
erau ideile preconcepute.

Am făcut de asemenea un studiu

mai puţin etic al profesorilor
din Institutul Karolinska

(Râsete)

cei care decernează premiul
Nobel pentru medicină,

şi erau la egalitate cu cimpanzeii.

(Râsete)

Atunci am înțeles că era într-adevăr
o problemă de comunicare,

fiindcă datele
despre ce se întâmplă în lume

şi sănătatea copiilor din fiecare ţară
sunt foarte bine cunoscute.

Am făcut un program care afişează astfel:
fiecare balon aici e o ţară.

Această de aici e China, asta e India.

Dimensiunea balonului e populaţia

şi pe această axă
am pus rata de fertilitate.

Fiindcă răspunsul studenţilor mei

la întrebarea mea,
când au privit asupra lumii:

„Ce credeţi într-adevăr despre lume?”

Am descoperit că manualul lor
era în principal Tintin (benzi desenate).

(Râsete)

Iar ei au spus:
„Lumea este împărţită în 'noi' şi 'ei'.

Iar noi înseamnă Vestul,
iar 'ei' înseamnă Lumea a treia”.

„Şi ce înțelegeţi prin Vest?” am spus eu.

„Păi, aici e viaţă lungă şi familie mică,
iar acolo viaţă a scurtă şi familia mare.”

Asta pot afişa aici.

Am pus rata fertilităţii aici:
numărul de copii la fiecare femeie,

unul, doi, trei, patru până la opt
copii per femeie.

Avem date foarte bune începând din 1962,
despre mărimea familiilor în toate ţările.

Marginea de eroare e îngustă.
Aici am pus speranţa de viaţă la naştere,

de la 30 de ani în unele ţări,
pâna la 70 de ani.

În 1962 era deja un grup de ţări aici.

Erau ţările industrializate
şi ele aveau familii mici şi vieţi lungi.

Şi acestea erau ţările
în curs de dezvoltare:

ele aveau familii mari
şi aveau vieţi relativ scurte.

Acum să vedem ce s-a întâmplat din 1962?
Dorim să vedem schimbarea.

Au studenţii dreptate?
Mai sunt încă două tipuri de ţări?

Sau şi aceste ţări în curs de dezvoltare
au familii mai mici şi trăiesc aici?

Sau au vieţi mai lungi
şi trăiesc acolo sus?

Să vedem. Am oprit lumea atunci.
Asta e statistica Naţiunilor Unite.

Pornim acum. Puteţi vedea acolo?

E China, mişcându-se pentru o sănătate
mai bună acolo, îmbunătăţindu-se acolo.

Toate ţările verzi din America Latină
se mişcă spre familii mai mici.

Cele galbene de aici sunt ţările arabe,

şi ele au o viaţă mai lungă,
dar nu şi familii mai mari.

Ţările africane sunt cele verzi.
Ele încă rămân aici.

Asta e India.
Indonezia se mişcă destul de repede.

Şi în anii '80 Bangladesh
e printre ţările africane.

Dar acum, Bangladesh,
are loc un miracol în anii '80:

preoţii lor încep să promoveze
planificarea familiei.

Se mişcă sus în acel colţ și în anii '90
avem epidemia teribilă de SIDA

care reduce speranţa
de viaţă în ţările africane

şi tot restul ţărilor
se mişcă în colțul de sus,

unde avem vieţi lungi şi familie mică,
şi avem o lume complet nouă.

(Aplauze)

Permiteţi-mi să fac o comparaţie directă
între SUA şi Vietnam.

1964:
America avea familii mici şi viaţă lungă;

Vietnam avea familii mari şi vieţi scurte.

Şi asta s-a întâmplat:

datele din timpul războiului
arată că chiar şi cu toţi morţii,

a fost o îmbunătăţire
în speranţa de viaţă.

Până la sfârşitul anului,
planificarea familială

a început şi s-au îndreptat
spre familii mai mici.

Şi Statele Unite trăiesc mai mult,

păstrând mărimea familiei.

Şi în anii '80 renunţă la planificarea
comunistă şi merg spre economia de piaţă,

şi se mişcă chiar mai repede
decât viaţa socială.

Şi azi avem în Vietnam aceeaşi speranţă
de viaţă şi aceeaşi mărime a familiei

în 2003, precum în Statele Unite,
1974, la sfârşitul războiului.

Cred că noi toţi - dacă nu ne uităm la date -

subestimăm schimbarea majoră
din Asia, care a fost

o schimbare socială înainte
de cea economică.

Să ne mutăm la un alt mod
în care putem afişa

distribuţia în lumea veniturilor.

Aceasta este distribuţia globală
a veniturilor oamenilor.

1 dolar, 10 dolari
sau 100 de dolari pe zi.

Nu mai există o falie
între bogaţi şi săraci.

Acesta e un mit.

Aici este o mică cocoaşă. Dar sunt oameni peste tot.

Şi dacă ne uităm unde ajunge venitul -- venitul --

acesta este 100 la sută venitul anual al lumii. Şi cei mai bogaţi 20 la sută,

iau aproximativ 74 la sută. Şi cei mai săraci 20 la sută,

iau aproximativ 2 procente. Şi aceasta arată că, conceptul

ţărilor în curs de dezvoltare este extrem de îndoielnic. Ne gândim la ajutor, ca şi cum

aceşti oameni de aici i-ar ajuta pe aceşti oameni de aici. Dar în mijloc,

avem majoritatea populaţiei lumii, şi ei au acum 24 la sută din venit.

Am auzit asta în alte forme. Şi cine sunt ei?

Unde sunt diversele ţări? Pot să vă arăt Africa.

Aceasta este Africa. 10 la sută din populaţia lumii, majoritatea în sărăcie.

Aceasta este OECD. Ţările bogate. Clubul de ţări al Naţiunilor Unite.

Şi ei sunt aici pe partea asta. O acoperire semnificativă între Africa şi OECD.

Şi aceasta este America Latină. Are totul de pe Pământ,

de la cel mai sărac la cel mai bogat, găsim în America Latină.

Şi deasupra putem pune Europa de Est, putem pune Asia de Est,

şi punem Asia de Sud. Şi cum a arătat dacă ne întoarcem în timp,

până în aprox. 1970? Atunci cocoaşa era mai mare.

Şi cei mai mulţi care trăiau în sărăcie absolută erau din Asia.

Problema în lume era sărăcia în Asia. Şi acum, dacă las lumea să se mişte înainte,

veţi vedea că în timp ce populaţia creşte, sunt

sute de milioane în Asia ieşind din sărăcie, iar alţii

intrând în sărăcie, şi acesta este modelul pe care îl avem azi.

Cea mai bună prognoza de la Banca Mondială este că asta se va întâmpla,

şi nu vom mai avea o lume divizată. Vom avea majoritatea oamenilor în mijloc.

Desigur este o scară logaritmică aici,

dar conceptul nostru de economie este creşterea procentuală. O privim

ca o posibilitate de creştere procentuală. Dacă schimb asta şi iau

GDP-ul per cap de locuitor în loc de venitul familiei, şi transform aceste

date individuale în date regionale ale produsului intern brut,

şi iau regiunile aici, mărimea bulinei a rămas încă populaţia.

Şi aveţi OECD aici, şi aveţi Africa sub-Sahariană aici,

şi scoatem ţările arabe acolo,

venind atât din Africa şi din Asia, şi le punem separat,

şi putem extinde această axă, şi pot să-i dau o nouă dimensiune aici,

prin adăugarea valorilor sociale, rata de supravieţuire a copiilor.

Acum am banii pe axa aceea şi am acolo posibilitatea copiilor de a supravieţui

În unele ţări, 99.7 la sută din copii supravieţuiesc până la vârsta de cinci ani;

în altele doar 70. Şi aici se pare că există o breşă

între OECD, America Latina, Europa de Est, Asia de Est,

Ţările Arabe, Asia de Sud şi Africa sub-Sahariană.

Liniaritatea între supravieţuirea copiilor şi bani este foarte puternică.

Dar lăsaţi-mă să împart Africa sub-Sahariană. Sănătatea este acolo şi sănătatea mai bună este acolo sus.

Mă pot duce aici şi pot împărţi Africa sub-Sahariană în ţările ei.

Şi cînd se sparge, mărimea bulinei ţării este mărimea populaţiei.

Sierra Leone jos acolo. Mauritius este acolo sus. Mauritius a fost prima ţară

care a scăpat de barierele comerciale, şi pot să-şi vândă zahărul lor.

Pot să-şi vândă textilele în termeni egali ca oamenii în Europa şi America de Nord.

Este o diferenţă enormă între Africa (şi Africa). Iar Ghana este aici în mijloc.

În Sierra Leone, ajutor umanitar.

Aici în Uganda, ajutor pentru dezvoltare. Aici, timp de investit,

acolo, poţi merge pentru o vacanţă. Este o variaţie enormă

în Africa, pe care rar o facem -- că ar fi egal totul.

Pot împărţi Asia de Sud aici. India este bulina mare din mijloc.

Dar este o diferenţă imensă între Afganistan şi Sri Lanka.

Pot împărţi Ţările Arabe. Cum sunt ele? Aceeaşi climă, aceeaşi cultură,

aceeaşi religie. Diferenţe enorme. Chiar şi între vecini.

Emiratele Arabe Unite, bani care au fost utilizaţi la fel de bine.

Nu e aşa ca în mit. Şi asta include toţi copii muncitorilor străini care sunt în ţară.

Datele sunt de multe ori mai bune decât credeţi. Multă lume spune că datele sunt rele.

Este o marjă de incertitudine, dar putem vedea diferenţele aici:

Cambodgia, Singapore. Diferenţele sunt mult mai mari

decât slăbiciunile datelor. Europa de Est:

economie sovietică pentru un timp lung, dar au ieşit după zece ani

într-un mod foarte, foarte diferit. Şi este acolo America Latină.

Azi nu mai trebuie să mergem în Cuba pentru a găsi o ţară sănătoasă în America Latină.

Chile va avea o mortalitate infantilă mai joasă decât Cuba, în câţiva ani de acum.

Şi aici avem ţările din OECD cu venit înalt.

Şi am obţinut aici întregul model al lumii,

care este mai mult sau mai puţin aşa. Şi dacă ne uităm la ea,

cum arată -- lumea, în 1960, începe să se mişte. 1960.

Acesta este Mao Tse-tung. El a adus sănătatea în China. Apoi a murit.

Şi apoi Deng Xiaoping a venit şi a adus bani Chinei, şi i-a adus din nou în curentul principal.

Şi am văzut cum se mişcă ţările în diferite direcţii aşa,

deci este cam dificil să luăm

o ţară exemplu, care să arate modelul lumii.

Aş vrea să vă aduc înapoi aici cam în 1960.

Aş vrea să compar Coreea de Sud, care este aceasta, cu Brazilia,

care este aceasta. Aici eticheta a dispărut pentru mine. Şi aş vrea să compar Uganda,

care este acolo. Şi pot derula înainte, aşa.

Şi puteţi vedea cum Coreea de Sud face o înaintare foarte, foarte rapidă,

în timp ce Brazilia este mult mai lentă.

Şi dacă ne mişcăm iar înapoi, aici, şi le punem urmele, aşa,

puteţi vedea din nou că viteza dezvoltării

este foarte, foarte diferită, iar ţările se mişcă mai mult sau mai puţin

cu aceeeaşi viteză cu banii şi sănătatea, dar se pare că te poţi mişca

mai repede dacă eşti întâi sănătos, decât dacă eşti bogat întâi.

Şi pentru a arăta asta, putem lua calea Emiratelor Arabe Unite.

Ele au venit de aici, o ţară mineralieră. Ei au prins tot petrolul,

au luat toţi banii, dar sănătatea nu se poate cumpăra la supermarket.

Trebuie să investeşti în sănătate. Trebuie să trimiţi copii la şcoală.

Trebuie să educi personalul de sănătate. Trebuie să educi populaţia.

Iar Şeicul Sayed a făcut asta într-un mod destul de bun.

Şi în ciuda preţurilor de petrol în scădere, şi-a adus ţara aici sus.

Deci avem o viziune mai clară asupra lumii,

unde toate ţările tind să-şi utilizeze banii

mai bine decât o făceau în trecut. Acum, asta este, mai mult sau mai puţin,

dacă te uiţi la datele medii ale ţărilor. Ele sunt aşa.

Este însă periculos să utilizezi date medii, fiindcă sunt

diferenţe foarte mari în interiorul ţărilor. Deci dacă mă duc şi mă uit aici, putem vedea

că azi Uganda este unde era Coreea de Sud în 1960. Dacă împart Uganda,

este o diferenţă mare în Uganda. Acestea sunt cele cinci părţi ale Ugandei.

Cei mai bogaţi 20 la sută ugandezi sunt aici.

Cei mai săraci sunt acolo jos. Dacă împart Africa de Sud, este aşa.

Dacă mă duc acolo jos şi mă uit la Nigeria, unde a fost o foamete teribilă,

în final este aşa. Cei mai săraci 20 la sută din Nigeria este afară aici,

şi cei mai bogaţi 20 la sută din Afica de Sud este acolo,

şi noi încă tindem să discutăm despre ce soluţie să fie în Africa.

Totul de pe lumea aceasta există în Africa. Şi nu poţi

discuta despre accesul universal la [medicament pentru] HIV pentru aceea cincime acolo sus

cu aceeaşi strategie ca şi acolo jos. Îmbunătăţirea lumii

trebuie contextualizată în mare măsură, şi nu este relevant să o avem

la nivel regional. Trebuie să fim mult mai detaliaţi.

Am aflat că studenţii au devenit foarte entuziasmaţi că pot folosi asta.

Şi chiar mai, mulţi polticieni şi sectorul corporatist ar vrea să vadă

cum se schimbă lumea. Acum, de ce nu se întâmplă asta?

De ce nu utilizăm datele pe care le avem? Avem date la Naţiunile Unite,

în agenţiile naţionale de statistică

şi în universităţi şi alte organizaţii non-guvernamentale.

Fiindcă datele sunt ascunse jos în bazele de date.

Iar publicul este aici şi Internetul este aici, dar noi nu am folosit-o încă eficient.

Toată informaţia pe care am văzut-o schimbându-se în lume

nu include statisticile finanţate din bani publici. Sunt nişte pagini de web

ca aceasta, ştiţi, dar ele iau doar puţine resurse din bazele de date de jos,

însă lumea pune preţ pe ele, parole stupide şi statistici plicticoase.

(Râsete) (Aplauze)

Iar aceasta nu va funcţiona. Deci ce este necesar? Avem bazele de date.

Nu ai nevoie de o nouă bază de date. Avem unelte de design minunate,

şi multe şi multe sunt adăugate. Deci am pornit

o afacere nonprofit pe care am numit-o -- legând datele de design --

am numit-o Gapminder, de la metroul din Londra, unde vă avertizează,

"atenţie la breşă (dintre platforma vagonului şi a peronului)". Deci am gândit că Gapminder este potrivit.

Şi am început să scriem software care poate lega datele în acest mod.

Şi nu a fost aşa de dificil. A luat nişte ani-om şi am produs animaţii.

Puteţi lua un set de date şi îl puneţi aici.

Noi eliberăm datele Naţiunilor Unite, ale cîtorva organizaţii ONU.

Unele tări acceptă ca bazele lor de date pot ieşi afară în lume,

dar ce avem noi într-adevăr nevoie este o funcţie de căutare.

O funcţie de căutare unde putem copia datele într-un format căutabil

şi s-o trimitem afară în lume. Şi ce auzim cînd ne interesăm?

Am făcut antropologie la cursul principal de statistică. Toată lumea spune,

"Este imposibil. Asta nu poate fi făcut. Informaţiile noastre sunt aşa de specifice

în detalii, că nu pot fi căutate ca altele care pot fi căutate.

Nu putem da gratuit datele studenţilor, gratuit întreprinzătorilor din lume."

Dar asta este ceea ce am dori să vedem, nu e aşa?

Datele cu finanţare publică sunt aici jos.

Şi am dori să crească pe Internet ca nişte flori.

Şi unul din punctele cruciale este să le facem căutabile, iar apoi oamenii să poată folosi

diversele unelte de design pentru a le anima aici.

Şi am o veste destul de bună pentru voi. Am vestea bună că actualul,

noul şef al Statisticilor ONU, el nu spune că este imposibil.

El spune numai "Noi nu o putem face."

(Râsete)

Şi acesta este un tip destul de deştept, nu?

(Râsete)

Aşa că vedem multe lucruri întâmplându-se în date în următorii ani.

Vom putea să ne uităm la distribuţia veniturilor în moduri complet noi.

Aceasta este distribuţia de venituri a Chinei, 1970.

Distribuţia de venituri a Statelor Unite, 1970.

Aproape nicio suprapunere. Aproape nicio suprapunere. Şi ce s-a întâmplat?

Asta s-a întâmplat: China creşte, nu mai este deloc aşa de egal,

şi apare aici, uitându-se peste SUA.

Aproape ca o fantomă, nu e aşa?

(Râsete)

Este destul de înfricoşător. Dar eu cred că este foarte important să avem toate aceste informaţii.

Avem nevoia reală să le vedem. Şi în loc să ne uităm la asta,

aş vrea să termin arătând utilizatorii de Internet la 1000 de locuitori.

În acest software accesăm foarte uşor cam 500 de variabile de la toate ţările.

Ia ceva timp să schimbăm pentru asta,

dar pe axe poţi obţine foarte uşor orice variabilă pe care o doreşti.

Şi lucrul cel mai important ar fi să avem bazele de date gratuit,

să le facem căutabile, şi cu un al doilea click să le aducem

în formate grafice, unde le puteţi înţelege instantaneu.

Acum statisticienilor nu le place, fiindcă ei spun că asta

nu va arăta realitatea, trebuie să avem metode statistice, analitice.

Dar asta este generatoare de ipoteze.

Termin acum cu lumea. Aici vine Internetul.

Numărul utilizatorilor de Internet se duce în sus astfel. Acesta este venitul brut pe cap de locuitor.

Şi o nouă tehnologie intră, dar apoi în mod surprinzător, cât de bine

cât de bine se potriveşte cu economia ţărilor. De asta va fi calculatorul de 100 dolari

aşa de important. Dar este o tendinţă frumoasă.

Este ca şi cum lumea s-ar aplatiza, nu e aşa? Aceste ţări

se ridică mai mult decât economia şi va fi foarte interesant

de urmărit asta de-a lungul anului, aşa cum aş dori să puteţi face

cu toate datele finanţate public. Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)