Cele mai bune statistici pe care le-ai văzut

Nu aţi văzut vreodată date prezentate astfel. Cu dramatismul și viteza unui crainic sportiv, maestrul în statistici Hans Rosling demolează miturile despre aşa numita „lume în curs de dezvoltare”.

Cu zece ani în urmă am preluat sarcina
de a preda dezvoltarea globală

studenţilor suedezi.

Asta a fost după ce am petrecut
cam 20 de ani împreună

cu instituţii africane studiind
foametea în Africa,

deci era cumva de aşteptat
să ştiu un pic despre lume.

Şi am început la universitatea noastră
de medicină, Institutul Karolinska,

un curs numit Sănătatea Globală.

Când primeşti o asemenea
oportunitate devii puțin emoționat.

Mă gândeam că aceşti studenţi

au cele mai mari note posibile

din facultățile din Suedia,
deci poate ei ştiu totul

despre ce vreau eu să-i învăţ.

Aşa că am făcut o testare prealabilă.

Şi una din întrebări din care am învăţat
foarte multe a fost aceasta:

„Care ţară are cea mai mare mortalitate
infantilă dintre aceste cinci perechi?”

Şi i-am pus împreună astfel încât
în fiecare pereche de ţări,

una avea mortalitatea infantilă
dublă faţă de cealaltă.

Şi aceasta înseamnă că diferenţa
era mai mare decât incertitudinea datelor.

Nu vă voi pune la test aici, dar e Turcia,

care este mai mare aici, Polonia,
Rusia, Pakistan şi Africa de Sud.

Şi acestea au fost rezultatele
studenților suedezi.

Am făcut în aşa fel încât am obţinut

intervalul de încredere,
care e destul de îngust,

şi am fost fericit, desigur:
1,8 răspunsuri corecte din 5 posibile.

Asta înseamnă că trebuia
un profesor de sănătate globală

şi cursul se justifica.

(Râsete)

Dar într-o seară târzie,
când compilam raportul

am realizat într-adevăr descoperirea mea.

Am arătat că studenţii de top din Suedia
ştiu, din punct de vedere statistic,

semnificativ mai puţin
despre lume decât cimpanzeii.

(Râsete)

Fiindcă cimpanzeii ar fi obţinut
jumătate din punctaj dacă le-aş fi dat

două banane cu Sri Lanka şi Turcia

ar fi avut dreptate
în jumătate din cazuri.

Dar studenţii încă nu au ajuns acolo.

Problema pentru mine nu era ignoranţa:
erau ideile preconcepute.

Am făcut de asemenea un studiu

mai puţin etic al profesorilor
din Institutul Karolinska

(Râsete)

cei care decernează premiul
Nobel pentru medicină,

şi erau la egalitate cu cimpanzeii.

(Râsete)

Atunci am înțeles că era într-adevăr
o problemă de comunicare,

fiindcă datele
despre ce se întâmplă în lume

şi sănătatea copiilor din fiecare ţară
sunt foarte bine cunoscute.

Am făcut un program care afişează astfel:
fiecare balon aici e o ţară.

Această de aici e China, asta e India.

Dimensiunea balonului e populaţia

şi pe această axă
am pus rata de fertilitate.

Fiindcă răspunsul studenţilor mei

la întrebarea mea,
când au privit asupra lumii:

„Ce credeţi într-adevăr despre lume?”

Am descoperit că manualul lor
era în principal Tintin (benzi desenate).

(Râsete)

Iar ei au spus:
„Lumea este împărţită în 'noi' şi 'ei'.

Iar noi înseamnă Vestul,
iar 'ei' înseamnă Lumea a treia”.

„Şi ce înțelegeţi prin Vest?” am spus eu.

„Păi, aici e viaţă lungă şi familie mică,
iar acolo viaţă a scurtă şi familia mare.”

Asta pot afişa aici.

Am pus rata fertilităţii aici:
numărul de copii la fiecare femeie,

unul, doi, trei, patru până la opt
copii per femeie.

Avem date foarte bune începând din 1962,
despre mărimea familiilor în toate ţările.

Marginea de eroare e îngustă.
Aici am pus speranţa de viaţă la naştere,

de la 30 de ani în unele ţări,
până la 70 de ani.

În 1962 era deja un grup de ţări aici.

Erau ţările industrializate
şi ele aveau familii mici şi vieţi lungi.

Şi acestea erau ţările
în curs de dezvoltare:

ele aveau familii mari
şi aveau vieţi relativ scurte.

Acum să vedem ce s-a întâmplat din 1962?
Dorim să vedem schimbarea.

Au studenţii dreptate?
Mai sunt încă două tipuri de ţări?

Sau şi aceste ţări în curs de dezvoltare
au familii mai mici şi trăiesc aici?

Sau au vieţi mai lungi
şi trăiesc acolo sus?

Să vedem. Am oprit lumea atunci.
Asta e statistica Naţiunilor Unite.

Pornim acum. Puteţi vedea acolo?

E China, mişcându-se pentru o sănătate
mai bună acolo, îmbunătăţindu-se acolo.

Toate ţările verzi din America Latină
se mişcă spre familii mai mici.

Cele galbene de aici sunt ţările arabe,

şi ele au o viaţă mai lungă,
dar nu şi familii mai mari.

Ţările africane sunt cele verzi.
Ele încă rămân aici.

Asta e India.
Indonezia se mişcă destul de repede.

Şi în anii '80 Bangladesh
e printre ţările africane.

Dar acum, Bangladesh,
are loc un miracol în anii '80:

preoţii lor încep să promoveze
planificarea familiei.

Se mişcă sus în acel colţ și în anii '90
avem epidemia teribilă de SIDA

care reduce speranţa
de viaţă în ţările africane

şi tot restul ţărilor
se mişcă în colțul de sus,

unde avem vieţi lungi şi familie mică,
şi avem o lume complet nouă.

(Aplauze)

Permiteţi-mi să fac o comparaţie directă
între SUA şi Vietnam.

1964:
America avea familii mici şi viaţă lungă;

Vietnam avea familii mari şi vieţi scurte.

Şi asta s-a întâmplat:

datele din timpul războiului
arată că chiar şi cu toţi morţii,

a fost o îmbunătăţire
în speranţa de viaţă.

Până la sfârşitul anului,
planificarea familială

a început şi s-au îndreptat
spre familii mai mici.

Şi Statele Unite trăiesc mai mult,

păstrând mărimea familiei.

Şi în anii '80 renunţă la planificarea
comunistă şi merg spre economia de piaţă,

şi se mişcă chiar mai repede
decât viaţa socială.

Şi azi avem în Vietnam aceeaşi speranţă
de viaţă şi aceeaşi mărime a familiei

în 2003, precum în Statele Unite,
1974, la sfârşitul războiului.

Cred că toţi, dacă nu ne uităm la date,

subestimăm schimbarea majoră din Asia,

care a fost o schimbare socială
înainte de a fi una economică.

Să ne mutăm la un alt mod
în care putem afişa

distribuţia în lumea a veniturilor.

Aceasta este distribuţia globală
a veniturilor oamenilor.

1 dolar, 10 dolari
sau 100 de dolari pe zi.

Nu mai există o falie
între bogaţi şi săraci.

Acesta e un mit.

Aici e o mică cocoaşă.

Dar sunt oameni peste tot.

Şi dacă ne uităm unde ajunge venitul

acesta e 100% din venitul anual al lumii.

Şi cei mai bogaţi 20% au aproximativ 74%.

Şi cei mai săraci 20% au aproximativ 2%.

Şi asta arată că conceptul de ţară în curs
de dezvoltare e extrem de îndoielnic.

Ne gândim la ajutor, ca şi cum
aceşti oameni i-ar ajuta pe aceşti oameni.

Dar în mijloc,

avem majoritatea populaţiei lumii,
şi ei au acum 24% din venit.

Am auzit asta în alte forme.
Şi cine sunt ei?

Unde sunt diversele ţări?

Pot să vă arăt Africa.

Asta e Africa.

10% din populaţia lumii,
majoritatea în sărăcie.

Ăsta e OECD, țările bogate,
clubul ţărilor Naţiunilor Unite.

Şi ei sunt aici pe partea asta.

O suprapunere semnificativă
între Africa şi OECD.

Şi asta e America Latină.

Are de toate,

de la cel mai sărac la cel mai bogat,
găsim în America Latină.

Şi deasupra putem pune
Europa de Est, Asia de Est și Asia de Sud

Şi cum ar arăta dacă ne întoarcem în timp,
până în 1970?

Atunci cocoaşa era mai mare.

Şi cei mai mulţi care trăiau
în sărăcie crasă erau din Asia.

Problema în lume era sărăcia în Asia.

Şi acum, dacă las lumea
să se mişte înainte,

veţi vedea că în timp ce populaţia creşte,

sute de milioane în Asia ies din sărăcie,

iar alții intră în sărăcie
şi acesta e modelul pe care îl avem azi.

Cea mai bună prognoza de la Banca Mondială
e că asta se va întâmpla,

şi nu vom mai avea o lume divizată,
vom avea majoritatea oamenilor în mijloc.

Desigur e o scară logaritmică aici,

dar conceptul nostru de economie
e creşterea procentuală.

O privim ca o posibilitate
de creştere procentuală.

Dacă schimb asta şi iau PIB-ul
în loc de venitul familiei,

şi transform aceste date individuale
în date regionale ale PIB-ului,

şi iau regiunile aici, mărimea bulei
a rămas încă populaţia.

Şi aveţi OECD și Africa Subsahariană,

şi eliminăm ţările arabe,

venind atât din Africa şi din Asia,
şi le punem separat,

şi putem extinde această axă,
şi pot să-i dau o nouă dimensiune aici,

prin adăugarea valorilor sociale,
rata de supravieţuire a copiilor.

Acum am banii pe o axă și pe cealaltă
posibilitatea copiilor de a supravieţui

În unele ţări 99,7% din copii
supravieţuiesc până la de cinci ani;

în altele doar 70%.

Aici pare că există o falie între OECD,
America Latină, Europa și Asia de Est,

Ţările Arabe, Asia de Sud
şi Africa Subsahariană.

Liniaritatea între supravieţuirea copiilor
şi bani este foarte puternică.

Dar lăsaţi-mă să împart
Africa Subsahariană.

Sănătatea e acolo
şi sănătatea mai bună e acolo sus.

Mă pot duce aici şi pot împărţi
Africa Subsahariană în ţările ei.

Şi când se sparge, mărimea bulei
ţării e mărimea populaţiei.

Sierra Leone jos acolo,
Mauritius este acolo sus.

Mauritius a fost prima ţară

care a scăpat de barierele comerciale
şi pot să-şi vândă zahărul,

pot să-şi vândă textilele în termeni egali
ca oamenii în Europa şi America de Nord.

Există diferențe enormă
între țările africane.

Ghana e în mijloc.
Sierra Leone, ajutor umanitar.

Aici în Uganda, ajutor pentru dezvoltare.

Aici, timp de investit,
acolo poţi merge într-o vacanță.

E o variaţie enormă în Africa,
pe care rareori o facem.

Pot împărţi Asia de Sud.

India e bula mare din mijloc.

dar e o diferenţă imensă
între Afganistan şi Sri Lanka.

Pot împărţi Ţările Arabe.

Cum sunt ele?
Aceeaşi climă, aceeaşi cultură,

aceeaşi religie.

Diferenţe enorme, chiar şi între vecini.

În Yemen război civil,

în Emiratele Arabe Unite,
bani au fost utilizaţi destul de bine,

nu precum zice mitul.

Şi asta include toţi copiii muncitorilor
străini care sunt în ţară.

Datele sunt de multe ori
mai bune decât credeţi.

Multă lume spune că sunt rele.

E o marjă de incertitudine,
dar putem vedea diferenţele aici:

Cambodgia, Singapore.

Diferenţele sunt mult mai mari
decât slăbiciunile datelor.

Europa de Est:

economie sovietică pentru un timp lung,
dar au ieşit după zece ani

într-un mod foarte, foarte diferit.

Şi este acolo America Latină.

Astăzi nu mai trebuie să căutăm Cuba
pentru a găsi o ţară sănătoasă.

Chile va avea o mortalitate infantilă
mai mică decât Cuba în următorii ani.

Şi aici avem ţările din OECD
cu venit înalt.

Şi am obţinut aici întregul
model al lumii,

care e mai mult sau mai puţin aşa.

Şi dacă ne uităm la cum arată lumea,

în 1960 începe să se mişte.

Acesta e Mao Tse-tung;
el a îmbunătățit sănătatea în China,

apoi a murit.

Şi apoi Deng Xiaoping a venit
şi a adus bani Chinei,

şi i-a adus din nou în curentul principal.

Şi am văzut cum se mişcă ţările
în diferite direcţii,

deci este cam dificil să luăm

o ţară exemplu,
care să arate modelul lumii.

Aş vrea să vă aduc înapoi aici,
cam în 1960.

Aş vrea să compar...

Coreea de Sud, care e aceasta,

cu Brazilia, care este aceasta.

A dispărut eticheta.

Şi aş vrea să compar Uganda,
care e acolo.

Şi pot derula înainte.

Şi puteţi vedea cum Coreea de Sud
face o înaintare foarte, foarte rapidă,

în timp ce Brazilia este mult mai lentă.

Şi dacă ne mişcăm iar înapoi, aici,
şi le punem urmele, aşa,

puteţi vedea din nou că viteza dezvoltării

este foarte, foarte diferită,
iar ţările se mişcă mai mult sau mai puţin

cu aceeaşi viteză cu banii şi sănătatea,
dar se pare că te poţi mişca

mai repede dacă eşti sănătos,
decât dacă eşti bogat.

Şi pentru a arăta asta,
putem lua calea Emiratelor Arabe Unite.

Au pornit de aici, o ţară minieră.

Au prins tot petrolul, au luat toţi banii

dar sănătatea nu se poate cumpăra
de la supermarket.

Trebuie să investeşti în sănătate,
trebuie să trimiţi copii la şcoală,

trebuie să educi
personalul de sănătate, populaţia.

Iar Şeicul Sayed a făcut asta
într-un mod destul de bun.

Şi în ciuda preţurilor în scădere
ale petrolului, şi-a adus ţara aici sus.

Deci avem o viziune
mai clară asupra lumii,

unde toate ţările tind
să-şi utilizeze banii

mai bine decât o făceau în trecut.

Asta e mai mult sau mai puţin,

dacă te uiţi la datele medii ale ţărilor.

Ele sunt aşa.

E însă periculos să utilizezi date medii,

fiindcă sunt diferenţe
foarte mari în interiorul ţărilor.

Deci dacă mă duc şi mă uit aici,

putem vedea că azi Uganda
e unde era Coreea de Sud în 1960.

Dacă împart Uganda,
e o diferenţă mare în Uganda.

Acestea sunt cele cinci părţi ale Ugandei.

Cei mai bogaţi 20% dintre ugandezi
sunt aici.

Cei mai săraci sunt acolo jos.

Dacă împart Africa de Sud, e aşa.

Dacă mă duc jos şi mă uit la Niger,
unde a fost o foamete teribilă,

e așa:

cei mai săraci 20% din Nigeria sunt aici,

şi cei mai bogaţi 20%
din Africa de Sud e acolo,

şi noi încă tindem să discutăm
despre ce soluţie să fie în Africa.

Totul de pe lumea asta există în Africa.

Şi nu poţi discuta despre accesul
la tratamentul pentru HIV

pentru aceea cincime acolo sus

cu aceeaşi strategie ca şi acolo jos.

Îmbunătăţirea lumii trebuie
contextualizată în mare măsură,

şi nu e relevant să o avem
la nivel regional.

Trebuie să fim mult mai detaliaţi.

Am aflat că studenţii au devenit
foarte entuziasmaţi că pot folosi asta.

Şi chiar mai, mulţi politicieni
şi sectorul corporatist ar vrea să vadă

cum se schimbă lumea.

De ce nu se întâmplă asta?

De ce nu utilizăm datele pe care le avem?

Avem date la Naţiunile Unite,
în agenţiile naţionale de statistică

şi în universităţi
şi alte organizaţii non-guvernamentale.

Fiindcă datele sunt ascunse
în bazele de date.

Iar publicul e aici şi Internetul e aici,
dar noi nu am folosit-o încă eficient.

Toată informaţia pe care am văzut-o
schimbându-se în lume

nu include statisticile finanţate
din bani publici.

Sunt nişte pagini de web ca aceasta,

dar ele iau doar puţine resurse
din bazele de date,

însă lumea pune preţ pe ele,
parole stupide şi statistici plicticoase.

(Râsete)

(Aplauze)

Iar asta nu va funcţiona.

(Aplauze)

Deci ce este necesar?

Avem bazele de date.

Nu ai nevoie de o nouă bază de date.

Avem unelte de design minunate,

şi multe şi multe sunt adăugate.

Așa că am pornit o afacere nonprofit
pe care am numit-o,

am numit-o Gapminder, de la metroul
din Londra ce te avertizează:

„Mind the gap!”

Deci am gândit că Gapminder e potrivit.

Şi am început să scriem softul
care poate lega datele în acest mod.

Şi nu a fost aşa de dificil.

A durat câțiva ani şi am produs animaţii.

Puteţi lua un set de date
şi îl puneţi aici.

Noi liberalizăm datele Naţiunilor Unite,
ale câtorva organizaţii ONU.

Unele țări acceptă ca bazele lor
de date să fie publicate,

dar ce avem nevoie într-adevăr
e o funcţie de căutare.

O funcţie de căutare unde putem copia
datele într-un format accesibil

şi să le putem publica.

Şi ce auzim când ne interesăm?

Am făcut antropologie
la cursul principal de statistică.

Toată lumea spune:

„E imposibil. Nu poate fi făcut.

Informaţiile noastre
sunt atât de specifice în detalii,

că nu pot fi căutate precum altele.

Nu putem da gratuit datele studenţilor
sau întreprinzătorilor din lume.”

Dar asta e ceea ce ne dorim, nu-i aşa?

Datele cu finanţare publică sunt aici jos.

Şi am dori să crească
pe Internet ca nişte flori.

Şi unul din punctele cruciale
e să le facem accesibile

iar apoi oamenii să poată folosi

diversele unelte de design
pentru a le anima aici.

Şi am o veste destul de bună pentru voi.

Am vestea bună e că actualul
nou şef al statisticilor ONU

nu spune că este imposibil.

El spune așa: „Noi nu o putem face asta.”

(Râsete)

Şi acesta e un tip destul de deştept, nu?

(Râsete)

Aşa că vedem multe lucruri întâmplându-se
în date în următorii ani.

Vom putea să ne uităm la distribuţia
veniturilor în moduri complet noi.

Aceasta e distribuţia veniturilor
a Chinei,1970.

Distribuţia veniturilor
a Statelor Unite, 1970.

Aproape nicio suprapunere,
nicio suprapunere.

Şi ce s-a întâmplat?

Asta s-a întâmplat: China creşte,
nu mai e deloc la egalitate,

şi apare aici, uitându-se peste SUA.

Aproape ca o fantomă, nu e aşa?

(Râsete)

E destul de înfricoşător.

(Râsete)

Dar eu cred că este foarte important
să avem toate aceste informaţii.

Trebuie cu adevărat să le vedem.

Şi în loc să ne uităm la asta,

aş vrea să termin arătând utilizatorii
de Internet la mia de locuitori.

În acest software accesăm foarte uşor
cam 500 de variabile din toate ţările.

Ia ceva timp să schimbăm pentru asta,

dar pe axe poţi obţine foarte uşor
orice variabilă pe care o doreşti.

Şi lucrul cel mai important
ar fi să avem bazele de date gratuit,

să le facem accesibile,
şi cu încă un clic să le transformăm

în grafice, de unde le puteţi
înţelege instantaneu.

Statisticienilor nu le place,
fiindcă ei spun

că asta nu va...

arăta realitatea.

Că trebuie să avem metode
statistice, analitice.

Dar asta e generatoare de ipoteze.

Termin acum cu lumea.

Aici apare Internetul.

Numărul utilizatorilor
de internet se duce în sus.

Acesta e PIB-ul per cap de locuitor.

Şi o nouă tehnologie intră,
dar apoi în mod surprinzător,

cât de bine cât de bine se potriveşte
cu economia ţărilor.

De asta va fi calculatorul
de 100 dolari aşa de important

Dar este o tendinţă frumoasă.

E ca şi cum lumea s-ar aplatiza, nu e aşa?

Aceste ţări se ridică mai mult
decât economia şi va fi foarte interesant

de urmărit asta de-a lungul anului,
aşa cum mi-aş dori să puteţi face

cu toate datele finanţate public.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)