Următorul pas în imprimarea 3D

Întocmai ca și bunicul său, Avi Reichental este un meșteșugar. Diferența e că acum poate folosi imprimante 3D pentru a crea aproape orice, din aproape orice material. Reichental trece în revistă posibilitățile imprimării 3D, de la bomboane tipărite până la pantofi de sport extrem de personalizați.

Bunicul meu a fost cizmar.

La vremea aceea confecționa
pantofi la comandă.

Nu l-am apucat.

A pierit în holocaust.

Dar am moștenit de la el
pasiunea de a confecționa manual,

deși acum lucrurile nu se mai fac așa.

Cu toate că revoluția industrială

a contribuit mult la progresul umanității,

a eradicat tocmai meșteșugul

atât de îndrăgit de bunicul meu

și a atrofiat măiestria artizanatului.

Dar situația este pe cale
să se schimbe cu imprimarea 3D.

Totul a pornit de la asta,

prima piesă

imprimată vreodată.

E ceva mai veche decât TED.

A fost tipărită în 1983

de Chuck Hull,

cel care a inventat imprimarea 3D.

Însă ce vreau să vă spun azi,
ideea măreață pe care vreau s-o discut,

nu e că imprimarea 3D
ne va propulsa în viitor,

ci mai degrabă ne va conecta

cu moștenirea noastră

și va aduce o nouă eră

de producție localizată și distribuită,

care se bazează de fapt
pe fabricația digitală.

Să ne gândim

la lucrurile utile.

Fiecare își știe mărimea la pantofi.

Câți vă știți mărimea nasului

sau distanța dintre tâmple?

Nimeni?

N-ar fi grozav dacă ați avea,
pentru prima dată,

ochelari care vi se potrivesc perfect

și care nu necesită
un mecanism cu articulații,

deci probabil ramele nu se vor rupe?

Însă implicațiile imprimării 3D
ne depășesc cu mult vârful nasului.

Când am cunoscut-o pe Amanda

putea deja să stea în picioare
și să meargă puțin,

deși era paralizată de la talie în jos.

Dar mi s-a plâns de costumul ei incomod.

Era un costum robotic frumos,
realizat de Ekso Bionics,

dar nu era conceput pentru corpul ei.

Nu era făcut la măsură.

Așa că ea m-a pus la încercare
să-i fac ceva

puțin mai feminin,

puțin mai elegant și mai ușor.

Ca orice buni croitori,
ne-am gândit s-o măsurăm, dar digital.

Asta am și făcut,
i-am realizat un costum superb.

Lecția incredibilă
pe care am primit-o de la Amanda

e că mulți dintre noi
privim imprimarea 3D

ca pe un înlocuitor
al metodelor tradiționale.

Amanda ne-a spus
că ea o privește ca pe o șansă

de a-și revendica simetria

și de a-și îmbrățișa autenticitatea.

Și știți ce? Nu stă locului.

Acum vrea să meargă pe tocuri.

Și asta nu e totul:

imprimarea 3D schimbă

dispozitivele medicale
personalizate de azi,

de la corsajele pentru scolioză
noi, frumoase, ajustate, ventilate,

până la milioane de restaurații dentare

și proteze frumoase

pentru amputați,

o șansă nouă
de reconectare emoțională

cu propria simetrie.

Și chiar în momentul de față

puteți obține prin internet
aparate dentare transparente

sau orice implant dentar.

Milioane de aparate auditive
sunt deja imprimate 3D în prezent.

Milioane de oameni beneficiază în prezent
de aceste dispozitive.

Ce spuneți de implanturile totale
de genunchi,

făcute pe măsură din datele voastre,

în care toate piesele și glisierele
sunt imprimate 3D?

General Electric folosește imprimarea 3D

pentru a produce motorul
de nouă generație LEAP,

care va reduce consumul de combustibil

în proporție de circa 15%

și costurile pentru companiile aeriene
cu aproximativ 14 milioane de dolari.

E bine pentru GE, nu?

Și pentru clienții lor, și pentru mediu.

Însă vestea și mai bună

e că această tehnologie
nu mai este rezervată

doar corporațiilor cu buzunare adânci.

Planetary Resources,
o companie nouă de explorări spațiale,

își va lansa prima sondă spațială
anul acesta.

Cântărește mult mai puțin
decât o navă spațială NASA,

costă mult mai puțin

și este făcută cu mai puțin
de 12 părți mobile.

Se va afla în spațiu anul acesta.

Google s-a încumetat
la un proiect îndrăzneț

de a produce un telefon modular, Ara.

E posibil numai datorită dezvoltării
imprimării 3D rapide,

care va produce în premieră

modulele funcționale și utilizabile
din componența lui.

O lansare extraordinară,
propulsată de imprimarea 3D.

Dar mâncarea?

Ce-ar fi dacă am putea, pentru prima dată,
să facem delicatese incredibile,

precum acest ursuleț TED frumos,

care să fie comestibile?

Ce-ar fi dacă am putea
schimba complet experiența

de a bea o porție de absint ca aceea,

care e imprimată integral în 3D?

Și ce-ar fi să putem adăuga ingrediente

și culori și arome fiecărei înghițituri,

ceea ce ar însemna
nu numai mâncare delicioasă,

ci și promisiunea unei alimentații
personalizate în viitorul apropiat?

Și cu asta ajung la cel mai important
aspect al imprimării 3D.

La imprimarea 3D
complexitatea e gratuită.

Pentru imprimantă e totuna

dacă face forma cea mai rudimentară

sau forma cea mai complexă,

iar asta schimbă radical

designul și fabricația de azi.

Mulți oameni cred că imprimarea 3D
va pune capăt

metodelor actuale de fabricație.

Eu cred că e șansa

de a pune tehnologia viitorului
în mâinile tinerilor,

ceea ce va crea o abundență nesfârșită
de locuri de muncă

și odată cu asta

oricine va putea deveni un meșter iscusit
și un producător iscusit.

Vom avea nevoie de unelte noi.

Nu toată lumea știe
să folosească programe CAD,

așa că elaborăm mijloace tactile,

dispozitive de percepție care ne permit
să atingem și să pipăim proiectele,

ca și cum ne-am juca
cu o plastilină digitală.

Când procedezi așa

— iar noi am creat și aparate
care fac fotografii imprimabile imediat —

va fi mai ușor să creezi conținut.

Dar pe lângă lucrurile neimaginate

vor veni și lucrurile neintenționate,

precum democratizarea contrafacerii

și omniprezența posesiunilor ilegale.

Mulți mă întreabă dacă vom avea toți
imprimante 3D acasă.

Cred că întrebarea e pusă greșit.

Întrebarea corectă e
cum îmi va schimba viața imprimanta 3D.

Sau, altfel spus, în ce cameră din casă
își va găsi locul imprimanta mea?

Tot ceea ce vedeți aici
a fost imprimat 3D,

inclusiv acești pantofi

de la festivalul de modă din Amsterdam.

Aceștia nu sunt pantofii bunicului meu.

Acești pantofi întruchipează
continuarea pasiunii lui

pentru fabricare la nivel hiper-local.

Bunicul meu n-a apucat să vadă
crampoane tipărite de Nike

pentru ediția trecută de Super Bowl,

iar tatăl meu n-a apucat
să mă vadă încălțat

în pantofi aceștia hibridizați,
imprimați în 3D.

A murit acum trei ani.

Dar Chuck Hull, omul care a inventat
toate astea, se află astăzi chiar aici

și pot spune că datorită invenției lui

și eu sunt cizmar.

Purtând acești pantofi,

îmi onorez trecutul

în timp ce-mi fabric viitorul.

Mulțumesc!

(Aplauze)