Sunt adevărate legendele despre regele Arthur?- Alan Lupack

Vizionează lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/is-there-any-truth-to-the-king-arthur-legends-alan-lupack

Regele Arthur a înviat din nou și din nou în imaginația noastră colectivă, împreună cu suita lui de cavaleri, Guinevere, Masa rotundă, Camelot și, desigur, Excalibur. Dar de unde au apărut aceste povești, și există oare vreun sâmbure de adevăr în ele? Alan Lupack prezintă evoluția regelui Arthur.

Lecție de Alan Lupack, regizat de Patrick Smith

„Aici se odihnește Arthur,
regele care a fost și care va fi."

Aceasta este inscripția
de pe piatra funerară a regelui Arthur

în „Le Morte d’Arthur” de Thomas Malory.

Scriind în secolul al XV-lea,

Malory nu avea de unde să știe
că inscripția se va adeveri.

Regele Arthur a înviat de nenumărate ori
în imaginația noastră colectivă,

împreună cu suita lui de cavaleri,

Guinevere,

Masa rotundă.

Camelot,

și, bineînțeles, Excalibur.

Dar de unde vin aceste povești,
oare este vreun sâmbure de adevăr în ele?

Regele Arthur, așa cum îl cunoaștem,
este creația Evului Mediu târziu,

dar legenda sa își are de fapt rădăcinile
în poezia celtică din perioada anterioară:

invadarea Marii Britanii de către saxoni.

După ce romanii au părăsit
Marea Britanie în 410 e.n,

invadatorii saxoni din ceea ce
numim azi Germania și Danemarca

au capitalizat rapid vulnerabilitatea
teritoriului abandonat.

Locuitorii din Marea Britanie
au luptat ferm împotriva invadatorilor

pe parcursul
a mai multor secole tumultoase.

Nu există aproape nicio înregistrare
din acest moment,

deci e greu să reconstituim exact
evenimentele istorice.

Cu toate acestea, poezia din acea eră
ne oferă câteva indicii.

Unul dintre poeme, „The Gododdin”,
conține primele referințe despre Arthur,

chiar dacă însuși Arthur nu apare în el.

Se spune că un războinic diferit,
numit Gwawrddur,

se pricepea să-și nimicească dușmanii,
dar nu era Arthur.

Asta nu înseamnă prea mult,

dar oricine a fost acest Arthur,

trebuie să fi fost standardul
de aur al războinicilor.

Din păcate nu știm sigur dacă a domnit
vreodată sau măcar dacă a trăit.

În ciuda acestei incertitudini,

referințele despre Arthur au atras
atenția unui istoric renumit

sute de ani mai târziu.

În 1130, Geoffrey de Monmouth
era un cleric modest cu ambiții mari.

Folosind surse celtice și latine,

a petrecut ani de zile scriind
o cronică lungă

numită „Istoria regilor Britaniei”.

În centrul acestui volum
era regele Arthur.

„Istoria” este un termen generos
pentru povestirea lui Geoffrey.

Scriind după 600 de ani
de la invazia saxonă,

el a pus la un loc fragmente
de mit și poezie

pentru a compensa lipsa
înregistrărilor oficiale.

Câteva dintre sursele lui
îl menționau pe Arthur,

iar altele erau povestiri realiste
despre bătălii și locații.

Dar multe au prezentat eroi mitici
care luptau împotriva răului

cu ajutorul unei săbii magice
sau al vrăjitoriei.

Goffrey le-a combinat pe toate:

O sabie magică numită „Caledfwlch”

și o fotăreață romană numită „Caerleon”
apăruseră în sursele lui,

astfel Arthur al lui Geoffrey a domnit
la Caerleon și a purtat un Caliburnus,

traducerea latină a lui „Caledfwlch”.

Geoffrey a adăugat chiar și
un consilier înțelept numit „Merlin” ,

bazat pe bardul celtic Myrrdin,
din povestea lui Arthur.

Dacă ar fi trăit Arthur,
ar fi fost probabil un lider militar,

dar un rege legat de castel se potrivea
mai bine istoriei regale a lui Geoffrey.

Cronica lui Geoffrey a primit
atenția la care sperase

și în curând a fost tradusă
din latină în franceză,

de poetul Wace
în jurul anului 1155 e.n.

Wace a adăugat o altă piesă centrală
la povestea sa, la sabia lui Geoffrey,

un castel,

un magician:

Masa rotundă.

A scris că Arthur a construit masa

astfel încât toți oaspeții din curtea sa
să fie plasați în mod egal

și nimeni să nu se poată lăuda că a avut
cel mai important loc la masă.

După ce a citit traducerea lui Wace,
un poet francez, Chrétien de Troyes,

a scris o serie de romanțe care au făcut
povestea lui Arthur faimoasă.

El a introdus povestirile despre cavaleri
cum ar fi Lancelot și Gawain,

și a îmbinat elementele romantice
cu cele de aventură.

El l-a conceput pe Arthur,

pe Lancelot,

și triunghiul dragostei lui Guinevere.

În plus față de intriga interpersonală,
el a introdus și Sfântul Graal.

Chrétien și-a bazat puterile Graalului
pe obiecte magice din mitologia celtică.

El a trăit pe timpul Cruciadelor

și alții au impus preocupările
perioadei asupra Graalului,

considerându-l drept o relicvă
puternică a răstignirii.

Numeroase adaptări în franceză
și alte limbi au apărut

ca urmare a lucrării lui Chrétien.

În timpul acestor reluări,
Caerleon a devenit Camelot,

iar Caliburnus a fost redenumit Excalibur.

În secolul al XV-lea,

Sir Thomas Malory a sintetizat
povestirile în „Moartea lui Arthur”,

baza multor povestiri moderne
despre regele Arthur.

În cei o mie de ani de când Arthur
a apărut pentru prima dată în poemul celt,

povestea lui s-a transformat încontinuu

pentru a reflecta preocupările
cronicarilor și publicului lor.

Și încă rescriem
și adaptăm legenda astăzi.

Chiar dacă a trăit vreodată sau nu,

a iubit,

a domnit,

sau s-a aventurat,

este incontestabil faptul că
personajul a atins nemurirea.