Sunt toate amintirile noastre reale? - Daniel L. Schater

Accesați întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/are-all-of-your-memories-real-daniel-l-schacter

Într-un studiu din anii '90, participanții își aminteau că se pierduseră într-un centru comercial pe când erau copii. Unii chiar au povestit aceste amintiri în detaliu, doar că exista o singură problemă: niciunul dintre acești oameni nu se pierduseră în mall. Au creat aceste false amintiri după ce psihologii le-au spus că acest lucru se întâmplase, iar părinții au confirmat asta. Așadar, ce se întâmplă? Daniel L. Schacter investighează tendința memoriei noastre de a comite erori.

Lecție de Daniel L. Schacter, regia de AIM Creative Studios.

Într-un studiu din anii '90,

participanții își aminteau că s-au pierdut
într-un mall când erau copii.

Unii au povestit amintirile în detaliu,

o persoană amintindu-și că bătrânul
care l-a salvat

purta o cămașă din flanelă.

Dar niciunul dintre acești oameni
nu se pierduseră de fapt în mall.

Au creat aceste amintiri false

atunci când psihologii care țineau studiul
le-au spus că s-au pierdut,

și chiar dacă ei
nu-și aminteau incidentul,

părinții lor au confirmat lucrul acesta.

Și nu au fost doar una-două persoane
care își aminteau că se pierduseră.

Un sfert din participanți au făcut asta.

Aceste descoperiri pot suna incredibile,

dar ele reflectă
o experiență foarte comună.

Amintirile noastre
nu sunt de încredere uneori.

Și chiar dacă nu știm exact
ce cauzează aceste erori

la nivel neurologic,

studiile au evidențiat cele mai dese căi
prin care memoria noastră

se abate de la ceea ce s-a întâmplat.

Studiul din mall ne arată
cum putem încorpora informații

din surse externe,

precum alte persoane sau știri,

în amintirile noastre personale,
fără să realizăm.

Acest tip de sugestie e doar una
din influențele asupra memoriei noastre.

Să luăm un alt studiu,

în care cercetătorii au prezentat
o colecție aleatorie de fotografii

unui grup de participanți,

incluzând imagini cu un campus universitar
pe care niciunul dintre ei nu-l vizitase.

Când li s-au arătat imaginile
peste trei săptămâni,

majoritatea dintre ei au spus
că probabil sau sigur

au vizitat acel campus în trecut.

Participanții au atribut greșit
informația dintr-un context, o imagine,

unui alt context, o amintire a ceva
ce credeau că au trăit pe viu.

Într-un alt experiment, persoanelor
li s-au arătat imaginea unei lupe,

iar apoi li s-a spus
să își imagineze o acadea.

Și-au amintit apoi
că au văzut și lupa, și acadeaua.

S-au chinuit să atribuie obiectele
contextului corect,

dacă le-au văzut cu adevărat
sau doar și le-au imaginat.

Un alt studiu în care un psiholog
a întrebat peste 2.000 de persoane

părerea lor despre legalizarea marijuanei,

evidențiază un alt tip de influență
asupra memoriei.

Participanții au răspuns la întrebări
în 1973 și în 1982.

Cei care au spus că susțineau
legalizarea marijuanei în 1973,

dar au raportat
că erau împotriva ei în 1982,

erau mai probabil să-și amintească de fapt
că erau împotriva legalizării și în 1973,

sincronizându-și opiniile vechi
cu cele noi.

Opiniile, trăirile
și experiențele noastre actuale

pot influența amintirile
a ceea ce am simțit în trecut.

Într-un alt studiu,

cercetătorii le-au dat participanților
din două grupuri informații

despre un război istoric, ca aceștia
să estimeze șansele părților de a câștiga.

Au oferit aceleași informații
fiecărui grup,

doar că au spus unui singur grup
cine a câștigat de fapt războiul.

Celălalt grup nu a știut rezultatul real.

În teorie, răspunsurile ambelor grupuri
ar trebui să fie similare,

pentru că șansele
ca fiecare parte să câștige

nu sunt afectate
de cine a câștigat cu adevărat.

Dacă există 20% șanse de furtună,
iar o furtună are loc,

șansele de furtună
nu se schimbă retroactiv în 100%.

Totuși, grupul care știa
cum a luat sfârșit războiul,

a dat părții victorioase mai multe șanse
față de grupul care nu știa rezultatul.

Toate aceste erori de memorie
pot avea un impact în viața reală.

Dacă interogatoriile poliției au întrebări
sugestive pentru suspecți sau martori,

acestea ar putea rezulta în
identificări incorecte sau mărturii false.

Chiar și în absența
întrebărilor sugestive,

atribuirea incorectă poate conduce
la mărturii eronate.

Într-o sală de judecată,

dacă un judecător consideră
o parte din evidență inadmisibilă

și le spune juraților să o refuze,
e posibil ca aceștia să nu o poată face.

Într-un cadru medical,
dacă un pacient cere o a doua opinie,

iar cel de-al doilea medic
știe primul diagnostic,

acea informație
i-ar putea influența concluzia.

Amintirile noastre nu sunt
reprezentări fără cusur ale realității,

ci percepții subiective.

Și nu e neapărat ceva în neregulă cu asta,

problemele apar atunci când
tratăm amintirile ca fapte reale,

în loc să acceptăm acest adevăr universal

despre natura amintirilor noastre.