5 calităţi cu care eșuați la şcoală dar reuşiți în viaţă - Faysal Hafidi la TEDxCasablanca

Cum se întâmplă că liderii și persoanele care ne inspiră nu sunt neapărat cei ce au avut sucees în școală? Într-o prezentare entuziastă, Faysal Hafidi punctează cele cinci calități care duc la eșecul la școală dar reușita în viață.

Am o întrebare,

care dintre voi a fost primul din clasă?

Toată viaţa, primul din clasă?

Bine,

Mincinosule!
(Râsete)

În fix 9 minute şi 30 de secunde
vă voi face să fiţi mândri

de faptul că nu aţi fost de fiecare dată primii din clasă.

(Aplauze)

Vă veţi întoarce acasă în seara asta şi-i veţi spune
partenerului, soţiei, copiilor,

părinţilor şi prietenilor:

„Mulţumesc Domnului că n-am fost tot timpul primul din clasă!”

În 2007 când mi-am lansat blogul, am început să studiez viaţa unor persoane

care au reuşit în viaţă.

Fiecare a avut succes în domeniul lui,
a avut succes în feluri diferite.

Dar au avut în comun un lucru care m-a intrigat

şi care constă în faptul că niciunul

n-a fost de success cu adevărat la şcoală.

Unii dintre ei şi-au întrerupt educaţia

iar alţii n-au mers la şcoală

pentru o perioadă îndelungată.

Asta m-a îngrijorat şi m-a frustrat când mi-am amintit

de anii în care părinţii, profesorii,

ne-au spus că trebuie să muncim din greu,
să avem cele mai bune note,

să fim printre cei mai buni
pentru a avea acces la cele mai bune şcoli

şi în cele din urmă am constatat
că realitatea-i următoarea:

nu toţi care au avut succes în şcoala vieţii

au fost primii din clasă.

Trebuie să răspundem la următoarea întrebare:

de ce nu-i nevoie să reuşim la şcoală
pentru a reuşi în viaţă?

Sau de ce nu-i o legatură directă între reuşita şcolară

şi reuşita în viaţă?

Dacă vorbim de persoane pe care le cunoaştem
foarte bine, ca Steve Jobs

sau Bill Gates, care deţin întreprinderi,
îi angajează pe cei mai buni din clasă.

Când au renunţat la şcoală cei doi?

Ambii au renunţat

în primul an de facultate.

Cum se face totuşi că cei care căutăm să fim primii din clasă

ajungem să lucrăm în întreprinderi pentru persoane

care poate nici nu ştiau să citească sau să scrie?

Astfel, am început să caut şi, din fericire,

am abordat bine situaţia de la bun început,
nu a trebuit să caut prea mult.

Am început prin a scoate în evidenţă
calităţile pe care le au în comun

şi care i-au ajutat să reuşească în viaţă.

Am descoperit cinci trăsături.

Apoi am încercat să văd cum se dezvoltă

în sistemul şcolar, în lume,

sau dacă sunt apreciate sau adaptate în sistemul educaţional.

Am fost şocat când am descoperit că aceste calităţi

nu numai că nu sunt încurajate,

ci sunt strivite în sistemul şcolar.

Altfel spus, dacă aveţi ghinionul de-a avea una sau mai multe din aceste calităţi

puteţi fi siguri că nu veţi reuşi în sistemul şcolar

şi când veţi începe viaţa profesională, veţi avea nevoie de ele.

Prima calitate: a fi pasionat.

Imaginați-vă următoarea discuţie cu Einstein,

vă întâlniţi cu Einstein şi-i spuneţi:

„Se pare că-ţi place fizica, nu-i aşa?”

Şi vă răspunde:
„Nu, detest fizica, am făcut fizică

doar pentru că m-au obligat părinţii.

O detest, dar am fost norocos,

am descoperit nişte teorii, am luat premiul Nobel,
în fine, am fost norocos.”

Sau îl întrebaţi pe Bill Gates:

„Nu-i aşa că te pasionează informatica?”

şi vă răspunde:
„A nu, destinul m-a împins sa fac informatică

şi, din fericire, a ieșit bine!”

Vă puteţi imagina acest tip de discuţie?

E imposibil, ştim că aceste persoane sunt pasionate.

Deci, ce-i pasiunea?

Pasiunea înseamnă să abordăm emoţional şi sentimental

o lucrare.

Dacă aveţi ghinionul să aveţi această calitate,
la şcoală veţi îndrăgi

anumite materii la care veţi munci mai mult

şi veţi detesta altele la care veţi munci mai puţin.

La facultate, veţi descoperi ponderea materiilor.

Niciodată directorul nu va veni la începutul anului
să vă spună:

„Ce-ţi place? Îţi place matematica?
Atunci vom mări ponderea.

Nu-ţi place fizica? Vom scădea ponderea.”

Niciodată nu va fi aşa!

Ponderea e determinată.

Dacă sunteţi buni la mate, fizică şi limbi străine,
veţi avea o pondere mai ridicată,

dacă vă place geografia şi istoria şi studiaţi mult,
dar nu vă place matematica,

niciodată nu veţi avea o notă bună sau foarte mare
la examen.

Veţi auzi tot timpul comentarii ca:

„Învaţă foarte bine la anumite materii,
foarte, foarte bine,

dar la altele ar putea mai bine.”

Asta-i pasiunea în şcoală -
o persoană care poate mai bine.

De asta primii din clasă n-au sentimente.

Nu sunt pasionaţi.
Muncesc la toate.

Muncesc la toate materiile

şi sunt buni la toate materiile.

Asta cauzează o problemă mare
pentru primii din clasă

pentru că pot aplica la medicină, la drept,
la contabilitate,

pot face de toate,

la început sunt impresionaţi
de capacităţile lor

apoi când încep să lucreze li se spune:

„Nu, nu, nu! Opreşte-te!”

Dacă vreţi să reuşiţi, două aspecte sunt importante
şi primordiale în viaţă.

Dacă vreţi să fiţi fericiţi şi excelenţi,
trebuie să fiţi pasionaţi de ce faceţi,

fără pasiune nu puteţi reuşi nici la muncă,
nici pe plan personal.

La şcoală, suntem obligaţi să facem ce ni se impune,
nu ce ne pasionează.

A doua calitate: curiozitatea.

Curiozitatea e baza tuturor descoperirilor,
ne permite

să descoperim soluţii la probleme cotidiene.

Cum se manifestă curiozitatea la şcoală?

Un elev sau student curios caută mai multe informaţii.

Va citi ce se recomandă la curs, va face cercetări,

va găsi metode noi de-a rezolva probleme la mate.

E foarte mândru de ce face,

e fericit că a învăţat mai mult şi va încerca să-şi
dezvolte ideile în lucrarea de examen.

Când profesorul nu va înţelege despre ce vorbiţi,

după ce lucraţi enorm,
depuneţi mai multă energie decât restul,

faceţi o lucrare genială, foarte dezvoltată
pe care profesorul nu o înţelege,

veţi primi o notă şocantă cu menţiunea:
în afara subiectului.

Din cauza asta în sistemul şcolar
a fi primul nu înseamnă că sunteţi inteligenţi.

În sistemul şcolar, a fi primul

înseamnă a avea capacitatea de-a îngurgita
informaţia şi de-a o reda

exact cum era, fără a o dezvolta.

Când vă veţi angaja, vi se va spune că

pentru a avea al treilea ingredient al reuşitei,
adică avansarea profesională,

trebuie să învăţaţi, să vă formaţi,
să cercetaţi, să cunoaşteţi mai mult,

niciodată nu vă mulţumiţi cu informaţiile de la şcoală.

Ştiţi care-i diferenţa între persoanele care n-au absolvit

sau care nu şi-au completat studiile
şi cele care au absolvit?

O diferenţă mică care schimbă viaţa.

Cei care n-au absolvit şi au devenit antreprenori,
şefi de stat

sau şi-au asumat proiecte mari,
sunt îngrijoraţi că n-au suficiente cunoştinţe.

Sunt în permanentă căutare, sunt adevăraţi autodidacţi,

spre deosebire de primii din clasă care,
când sunt premiaţi,

îşi spun:
„Mi-am terminat studiile.”

Asta-i catastrofa.

A treia calitate: orientarea spre obiective.

Peter Drucker, părintele managementului,
ne-a învăţat că-n întreprinderi

trebuie să aveţi obiective anuale, ponderate.
Nu să fiţi eficienţi şi performanţi

până la extremă, ci suficient de eficienţi
şi performanţi pentru a atinge obiectivele,

aspect pe care-l urmăreşte toată planeta în acest moment

în termeni de stil managerial.

Imaginaţi-vă un elev foarte inteligent,
cu stare de spirit,

care se gândeşte la profesia dorită,

la cariera pe care vrea s-o urmeze,

se întoarce la şcoală,
stabileşte notele pe care vrea să le aibă

şi munca pe care trebuie s-o facă,
pe care vrea s-o ofere,

pentru a avea profesia dorită,
pentru a-şi îndeplini obiectivele.

În cele din urmă i se spune:
„De ce nu lucrezi îndeajuns?
De ce nu încerci să fii primul din clasă?”

Vă răspunde:
„Nu-i nevoie să fiu primul,
nu corespunde cu obiectivele mele.”

Apoi se va spune la şcoală că nu se implică.

Elevii care înţeleg, au viziune,
la şcoală sunt elevi care nu se implică.

Şcoala recompensează doar amestecul
dintre obiectiv şi instrument

şi recompensează instrumentul, adică nota.

Nu recompensează niciodată elevii
care la sfârşitul anului spun:

„Ăsta-i proiectul meu profesional.
Asta intentionez să fac.

Asta-i energia necesară pe care-o voi depune
pentru a reuşi,

iar restul timpului mă voi juca,
pentru că vreau să mă joc.”

Asta nu se recompensează niciodată la şcoală.

A patra calitate e creativitatea.

Creativitatea e fundamentală şi
e primul aspect care se suprimă la şcoală.

Un studiu, nu sunt sigur de statistici, arată că

aprox. 92% dintre persoanele creative din lume
au mai puţin de 5 ani.

7- 8% dintre persoanele creative au peste 5 ani.

Ce s-a întâmplat?

Şcoala.

Şcoala împiedică copilul să gândească
în felul în care s-a obişnuit,

să lucreze sau să înveţe cum s-a obişnuit.

Trebuie să facem într-un singur fel,
să spunem ce trebuie spus,

să gândim şi să desenăm într-un singur fel,

la şcoală nu trebuie să depăşim conturul.

Mai apoi, la muncă se va spune:

„Trebuie să fiţi creativi, inovativi,
să veniţi cu idei noi,”

cu toate că la şcoală am învăţat contrariul.

Aveţi o foaie în faţă,

o foaie albă,

vă rog să faceţi în 10 secunde
un obiect zburător care zboară

în modul cel mai eficient posibil.

10 secunde! Începând acum!

Repede, repede, repede ...

Un obiect zburător care poate zbura
în modul cel mai eficient.

Foarte bine,
Aruncaţi avioanele, obiectele zburătoare.

Super!

Veţi spune că nu v-a plăcut conferinţa.

Bine, văd că sunt persoane care au făcut asta.

V-am cerut să faceţi un avion?

Audienţa:
-Nu!

Nu, v-am cerut să faceţi
cel mai eficient obiect zburător posibil.

Dar ăsta zboară mai eficient decât ăsta.

Altfel spus, şcoala v-a împiedicat
să gândiţi în mod creativ.

Cum e percepută creativitatea la şcoală?

Cineva care desenează,
care pune tot timpul întrebări ciudate,

care-i tot timpul ultimul,
căruia îi place să abordeze subiecte

neabordate de profesor,

cineva care-i tot timpul distras.

Din cauza asta primii din clasă
îşi controlează creativitatea.

Pentru a fi primul trebuie să-ţi omori creativitatea
în sistemul şcolar.

Ultima calitate: a fi sociabil.

A fi sociabil, la şcoală se caracterizează prin
pălăvrăgeală excesivă.

Un elev sociabil, cu inteligenţă socială ridicată
nu poate să lucreze de unul singur

şi să fie atent la profesor pentru o oră.

Are nevoie de ambianţă, de a vorbi,
de-a se uita în altă parte.

Lipsa sociabilităţii e un risc,
un gol pe care nu-l poate suporta.

Dezavantajul e că la şcoală
persoanele foarte sociabile șoptesc la examene.

De ce?

Nu pentru că vor să copieze sau pentru că n-au etică

ci pentru că-i un gest frumos, chiar şi-n timpul examenelor,

nu pot rezolva singuri o problemă.

Uneori am remarcat elevi care după ce termină lucrarea

aşteaptă să vadă dacă prietenii lor
au nevoie de ajutor.

Îi întreabă: „Ai nevoie de ajutor?”
(Aplauze)

Dar asta cerem ulterior:
spirit de echipă, colaborare etc.

Din cauza asta nu merge,

pentru că şcoala a confundat două noţiuni:
colaborarea - una şi aceeaşi cu șoptitul,

când de fapt e pur spirit de echipă.

Odată, un profesor m-a prins când pasam foaia
unui coleg.

Am încercat să-i explic atunci că eram obligat
să fac asta.

Mi-a spus:
„Nu-i bine, nu trebuia s-o faci.”

I-am răspuns:
„Dar e un prieten, nu-l pot refuza.”

Mi-a spus:
„Nu-mi pasă, la examen trebuie să rezolvi singur problema ”

I-am spus:
„Nu înţelegeţi, nu pot sacrifica prietenia.”

Mi-a spus:
„Chiar dacă-ţi pun zero?”

I-am spus:
„Da, chiar dacă-mi puneţi zero, e un prieten,
nu-mi pot sacrifica reputaţia.”

E foarte important pentru o persoană inteligentă social, cu raţiune socială.

Mai apoi în viaţa profesională, vi se spune:
„Trebuie să faceţi invers, niciodată să nu lucraţi singuri.

Trebuie să colaboraţi cu alţii,
să împărtăşiţi altora ce ştiţi, să vă păstraţi reputaţia”

chiar dacă la şcoală vi s-au pus piedici.

Din cauza asta nimeni nu-i îndrăgeşte
pe primii din clasă.

(Aplauze)

Din cauza asta primii din clasă au probleme
de integrare în grupuri

şi sunt tot timpul nefericiţi.

Cu cât prindeţi vechime în companie,
cu atât aveţi nevoie de spirit de echipă.

Cu cât sunt mai inteligenţi şi cei mai buni din clasă,
cu atât au obiceiul

să lucreze singuri şi să fie în conflict cu ei înşişi.

De ce vorbesc despre asta?

Dintr-un motiv foarte important.

Acum cunoaştem aceste calităţi,
ştim că poate în cele din urmă

nu-s aşa de importante în viaţa şcolară,

dar un aspect foarte periculos şi important
e că atunci când nu reuşiţi în viaţa şcolară

sunteţi condamnaţi în fiecare an să staţi în bancă
şi să-i aplaudaţi pe colegii voştri

pe care-i detestaţi pentru că sunt premiaţi.

Cel mai rău e că după mulţi ani,
cei care nu sunt primii din clasă

îi aplaudă pe aceştia tot timpul
şi ajung să creadă că

succesul nu-i făcut pentru ei,
că nu vor ajunge să reuşească niciodată în viaţă,

succesul e pentru alţii, pentru ciudaţii
care n-au prieteni, n-au emoţii.

Uneori ne e frică de succes pentru că-i considerat a fi

pentru persoane reci şi neprietenoase
şi sfârşesc prin a se considera rataţi.

Toate astea se schimbă începând cu
primul interviu la o companie

când se integrează, gata,
îşi scot din cap idea că nu pot reuşi

pentru că de-a lungul anilor
n-au fost primii din clasă.

Concluzia pe care trebuie s-o reţineţi
e că dacă n-aţi reuşit

şi n-aţi fost primii din clasă,
e dintr-o singură cauză:

sunteţi candidaţi să fiţi primii în şcoala vieţii.

Întoarceţi pagina şi începeţi o nouă viaţă.
Mulţumesc!